Abandon scolar - dvsdv PDF

Preview

Summary

ABANDONUL ȘCOLAR. STRATEGII DE SUSȚINERE AELEVILOR DIN MEDIUL RURALCOORDONATOR:ABSOLVENTĂ:2021CUPRINSArgumentCapitolul I - ABANDONUL ȘCOLARDelimitări conceptuale: inadaptare școlara și abandon școlar Implicații psihopedagogice ale abandonului școlar Abandonul școlar - problemă socială Teorii explica...

Description

ABANDONUL ȘCOLAR. STRATEGII DE SUSȚINERE A ELEVILOR DIN MEDIUL RURAL

COORDONATOR: ABSOLVENTĂ:

2021

1

CUPRINS

Argument Capitolul I - ABANDONUL ȘCOLAR Delimitări conceptuale: inadaptare școlara și abandon școlar 1.1.

Implicații psihopedagogice ale abandonului școlar

1.2.

Abandonul școlar - problemă socială

1.3.

Teorii explicative ale abandonului școlar

1.4.

Identificarea factorilor de risc

1.5.

Efectele și cauzele abandonului școlar

Capitolul II – Stategii pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar 2.1. Motivație pentru educație 2.2. Implicarea în totalitatea a ceea ce înseamnă să fii educat 2.3. Stiluri diferite de învățare 2.4. Măsuri concrete de prevenire şi combatere a abandonului şcolar

Capitolul III - Studiu investigativ realizat prin anchetă pe bază de interviu: Combaterea și prevenirea abandonului școlar în zonele rurale 3.2. Concepte operaționalizate 3.3. Scopul și obiectivele cercetării 3.4. Metodologia de cercetare 3.5. Rezultate și interpretare 3.6. Concluzii finale

2

Argument

Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezentate în literatura de specialitate, pe problematica abandonului școlar, precum și pe metode de combatere și prevenire a acestui fenomen. Vorbim de ani buni despre calitate în educaţie, despre învăţământ performant şi despre căile prin care putem obţine cele mai bune rezultate şcolare. Vorbim, de asemenea, despre necesitatea modernizării şcolii româneşti, despre digitalizarea învăţământului, despre manualele digitale. În România în care trăim noi, insa, suntem campioni la subfinanţarea sistemului educaţional, la analfabetismul funcţional, profesorii au cele mai mici salarii din Europa şi, poate ceea ce este cel mai grav, suntem „pe podium” în Europa la abandon şcolar, iar tendinţa este de creştere. Foarte îngrijorător este că abandonul şcolar în ţara noastră este în creştere, în vreme ce la nivelul întregii Uniuni Europene, tendinţa general este de scădere. La fel de grav este faptul că un procent important din aceşti tineri nu doresc să intre în câmpul muncii după abandonarea studiilor. Astfel, peste două treimi din unităţile de învăţământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educaţional, cum ar fi rezultate slabe la evaluarea naţională, risc de abandon şcolar, rate ridicate de absenteism şi repetenţie, şi cu unul sau mai mulţi factori de risc socio-educaţionali, cum ar fi elevi proveniţi din familii dezavantajate economic sau spaţii şi dotări materiale insuficiente. Lucrarea este organizata în trei capitole, dintre care primele două abordează o serie de aspecte teoretice legate de abandonul școlar și tehnici de combatare a acestui fenomen, iar în cel de al treilea capitol este prezentat pe larg un studiu investigativ realizat prin anchetă pe baza de interviu, unde am reliefat cu preponderență rolul familiei în această situație. Datele obținute au confirmat obiectivele de la care am pornit, indicând faptul că abandonul școlar reprezintă o problemă serioasă pentru învățământul românesc, iar tehnicile folosite de profesori în prevenirea acestuia sunt din ce în ce mai utile.

3

Scopul principal al aceste lucrări a fost să identific cele mai viabile modalități de combatere și prevenire a abandonului școlar și să văd cum sunt acestea puse în practică în învățământul din mediul rural.

4

CAPITOLUL I – ABANDONUL ȘCOLAR

1.1.

Delimitări conceptuale

În anul şcolar 2015/2016, peste 90% dintre copiii de 3-5/6 ani au fost cuprinşi în învăţământul preşcolar. Diferenţele valorii indicatorului pe sex evidenţiază un ușor avantaj pentru fete. Rata de cuprindere în învăţământul preșcolar din mediul rural este semnificativ mai redusă decât în mediul urban, ca urmare a ponderii reduse a copiilor de vârste mici care frecventează grădiniţele de la sate. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) Pe medii de rezidență, mediul rural continuă să fie în dezavantaj, cu toate că valorile majorității ratelor specifice au crescut la acest nivel, în anul de referință al prezentului raport. Ca și în anii trecuți, diferențele pe medii de rezidență sunt mai mari în cazul vârstei de 3 ani în favoarea mediului urban (peste 95% dintre copiii de 3 ani din mediul urban merg la grădiniță, comparativ cu numai 76% din rural). Și în cazul copiilor de 4 și 5 ani, diferențele pe medii de rezidență sunt semnificative, variind între 1- 14 p.p. Pentru copiii de 6 ani valoarea indicatorului este ușor mai mare în mediul rural. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) Schimbarea de structură a sistemului de educaţie din anul şcolar 2012/2013 a determinat efecte asupra ratei de cuprindere în învăţământul primar şi gimnazial. În ultimii patru ani şcolari, valoarea indicatorului a fost de 90-91%. Se menţin diferenţe pe cicluri de şcolarizare: în învăţământul primar sunt cuprinşi aproape 88% dintre copiii de vârstă corespunzătoare, iar în învăţământul gimnazial puţin peste 91%. Mediul rural continuă să rămână defavorizat în privinţa ratei de participare la educaţie, în special la nivelul învăţământului gimnazial, unde diferenţele între rural și urban ajung la valori de 25,4 puncte procentuale. Ratele de participare sunt ușor mai mari pentru populaţia școlară masculină, comparativ cu populaţia feminină. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016)

5

În anul şcolar 2014/2015, rata abandonului școlar a crescut în comparaţie cu anul şcolar anterior. La nivel general, 1,8% dintre elevii de nivel primar şi gimnazial abandonează şcoala. Mediul rural, gimnaziul, populaţia şcolară masculină, respectiv clasele de început de ciclu gimnazial înregistrează valori ridicate ale abandonului şcolar. Astfel, cele mai mari valori ale ratei abandonului școlar s-au înregistrat la nivelul învăţământului gimnazial din mediul rural (2,3%), al băieţilor din gimnaziu (2,1%), respectiv la nivelul claselor I, a II-a și a V-a (2,4%). (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) La finalul anului şcolar 2014/2015, învățământul primar şi gimnazial de masă cuprindea 1690,5 mii elevi. Din totalul elevilor, 97% au fost declarați promovați și 3% repetenți, situație relativ constantă în comparație cu anul şcolar anterior. Datele corespunzătoare pentru învățământul special sunt următoarele: 17,7 mii de elevi la final de an școlar, din care 97,9% au fost declarați promovați și 2,1% repetenți. Pe ansamblul învățământului primar şi gimnazial, rata abandonului şcolar (indicator calculat pe baza metodei „intrare-ieşire”) în anul 2014/2015 a fost de 1,8% (procent ce reprezintă 31,7 mii de elevi). În comparație cu anul anterior, valoarea indicatorului a crescut considerabil, ajungând la valoarea din anii 2010- 2011. Pe medii de rezidență, se accentuează diferența în defavoarea mediului rural (1,5% în urban și 2,2% în rural). În ceea ce privește diferența pe sexe, se evidențiază o frecvență mai mare a situațiilor de abandon în cazul populației școlare masculine (2,0% băieți și 1,7% fete). (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) În învățământul primar, abandonul şcolar a crescut constant după momentul trecerii la 10 ani de şcolaritate obligatorie; situația s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar în 2014/2015 valoarea indicatorului a înregistrat o creștere semnificativă (1,8%). Diferența pe medii de rezidență a crescut ușor, mediul rural fiind în continuare defavorizat. De asemenea, a crescut ușor decalajul dintre sexe, mai mulți băieți din ciclul primar abandonează şcoala, comparativ cu fetele. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016) Abandonul reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent la nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început. (Coman, 2010)

6

Abandonul şcolar, alături de formele grave de violenţă, reprezintă cea mai serioasă formă de devianţă şcolară, el fiind considerat în prezent principalul indicator predictiv al orientării indivizilor către o carieră delincventă. Abandonul şcolar poate fi precedat de episoade de fugă de acasă/de la şcoală, caz în care tranziţia către activitatea infracţională se realizează mult mai repede, sau poate fi sprijinit şi încurajat de părinţi. Abandonul şcolar marchează eşecul adaptării reciproce a elevului la cerinţele vieţii şcolare, dar şi a şcolii la trebuinţele individuale de învăţare ale elevului. (Coman, 2010) Fenomenul abandonului şcolar (school dropout, early school leaving) este unul dintre subiectele de top de pe agenda politică educativă din România şi din Uniunea Europeană. Validat ca problemă socială gravă în rândul ţărilor subdezvoltate şi în curs de dezvoltare, în ţara noastră abandonul şcolar a luat amploare în ultimii ani, în special în mediul rural. De-a lungul ultimilor 10 ani, rata abandonului şcolar în România a înregistrat anumite fluctuaţii: în anul 2004 se situa la 22,9% după care, în 2008 a scăzut la 15,9 %, urmând ca apoi să crească la 16,6 % în 2009. La nivelul anului 2009, dintr-un efectiv de 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, România se clasa pe locul 6 în topul ţărilor cu rata cea mai mare de abandon şcolar (16,6%), cu două poziţii înaintea Bulgariei (14,7%), dar cu mult după Malta, Portugalia şi Spania, ţări care înregistrau o rată a abandonului şcolar de peste 30% (Commission staff working paper, Reducing early school leaving, Accompanying document to the Proposal for a Council Recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 71 ). Măsurarea şi definirea conceptului de părăsire timpurie a şcolii este ambiguă din cauza faptului că diferite instituţii – naţionale şi internaţionale – operează cu definiţii distincte. Există două mari categorii de definiţii: definiţii formale şi definiţii funcţionale. Definiţiile formale se concentrează asupra caracteristicilor formale (a avea o diplomă sau nu, a fi înscris într-un sistem educaţional sau nu), în timp ce definiţiile funcţionale se concentrează asupra „funcţionalităţii” persoanei (dacă persoana respectivă a dobândit competenţe suficiente pentru a funcţiona într-un anumit mediu) (Annexes to the Draft Policy Paper on Early Education Leaving, Olanda, Rotterdam, pag 24 ). Una dintre cele mai vechi definiţii ale abandonului scolar este cea a lui Morrow (1987:342-355), conform căruia „elevul care abandonează şcoala este acel elev care a fost înregistrat în sistem, dar care nu mai este activ, înregistrând mai mult de 15 zile de absenţe 7

nemotivate, care are rezultate nesatisfăcătoare la învăţătură şi care nu a depus vreo cerere de înscriere în altă formă de învăţământ public”. EUROSTAT sustine ca “ cel care părăseşte timpuriu şcoala este o persoană între 18 şi 24 de ani, care nu a primit o calificare la nivelul secundar superior (upper secondary qualification) şi care nu urmează nici o altă formă de educaţie sau training”. Definiţia a fost acceptată de către toţi Miniştrii Educaţiei statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul Consiliului din 2003 (UE 15, când Uniunea Europeană încă nu trecuse prin primul val de extindere) (Early school leaving in Europe guide, pag. 17 ). Definiţia Comisiei Europene: “copiii care părăsesc timpuriu şcoala sunt cei care nu au absolvit cel de-al doilea ciclu de învăţământ (Council recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 28 ), cei care nu au absolvit învăţământul obligatoriu sau nu au obţinut certificate de calificare “(Commission staff working paper, Reducing early school leaving, Accompanying document to the Proposal for a Council Recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 59 ). În ceea ce priveşte definirea fenomenului abandonului şcolar în România părerile sunt împărţite. Unii specialiştii (Viadero, 2001; Finn, 1989) susţin că se consideră abandon şcolar părăsirea timpurie a şcolii înainte ca elevul să fi atins nivelul de educaţie obligatoriu, dar şi suficient integrării sale viitoare pe piaţa forţei de muncă. Alţii, precum Neamţu (2003), sunt de părere că abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificării sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. (Neamtu, 2003) Din punct de vedere economic (Neamţu, 2003), “abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului educaţional astfel încât, dacă indicele de abandon şcolar este mare, atunci sistemul educaţional este ineficient”. În acest sens, abandonul şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii creează condiţiile insuccesului integrării sociale, întrucât reduce şansele autorealizării profesionale şi limitează integrarea pe piaţa muncii. (Neamtu, 2003)

8

Inadaptarea şcolară se referă la „ dificultăţile de a îndeplini sarcinile şcolare, cât şi la eşecul de integrare în mediul şcolar din care copilul face parte”. Inadaptarea este asociata cu dezechilibrul aparut intre elev si mediul scolar, intre acesta si sarcinile de invatare. (Jigau, 1998) Pornind de la acest dezechilibru, Jigau (1998) face diferenta intre: inadaptarea pedagogica”, ce se refera la incapacitatea de a rezolva in mod corespunzator sarcinile didactice si :inadaptarea comportamentala”

care înglobează

tulburările de relaționare a copilului cu

profesorii, colegii, personalul specializat, precum și încălcarea regulilor colectivității școlare sau extrașcolare, mediul școlar fiind privit ca o închisoare ce încătușează spiritual si libertatea copilului prin regulile sale. (Jigau, 1998) Se disting trei factori favorizanți care diferențiază inadaptarea școlară de abandonul școlar : 1) insuccesul școlar ; 2) incapacitatea de a răspunde cerințelor comunității școlare; 3) imaturitatea școlară, caracterizată prin neatingerea unui nivel optim privind dezvoltarea socială, morală, mintală , fizică și volitivă, precum și imposibilitatea valorificării nivelului la care s-a ajuns. ( Cristea, 2000) Inadaptarea școlară poate fi interpretată în sens restrans prin raportare la eficiența sau ineficiența acțiunilor pedagogice necesare în anumite împrejurări, cum ar fi: trecerea de la gradiniță la școală, spijinirea elevului cu deficiențe sau insuficiențe in activitatea de învățare. În sens larg, inadaptarea reflectă ineficiența acțiunilor proiectate de profesor pentru stabilirea unui echilibru optim între posibilitățile elevilor și necesitățile mediului educativ. (Cristea, 2000) Inadaptarea și abandonul școlar nu pot fi puse sub semnul egalității, cel din urmă fiind un efect al inadaptării și nici nu se poate confunda cu insuccesul școlar, ele deși fiind fenomene înrudite se deosebesc deoarece “ inadaptarea este o formă a insuccesului școlar, având o sferă de cuprindere mai mică”. (Popescu, 1991)

1.2. Implicații psihopedagogice ale abandonului școlar

În contextul ansamblului etiologic care intervine în fenomenul abandonului şcolar, o poziţie aparte o ocupă familia. Relaţia şcoală – familie a avut întotdeauna un rol deosebit de important în evoluţia socială, psihică, intelectuală a beneficiarului educaţiei (elevului). În context 9

istoric, familia a înregistrat modificări la nivelul status-rolurilor, acest lucru având implicaţii directe şi imediate asupra evoluţiei şcolare a copilului. Familia, element al constructului social „se mişcă” în direcţia de evoluţie a societăţii. Acest aspect nu constituie întotdeauna un avantaj – exemplul societăţii româneşti. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Familia joacă un rol esenţial, alături de şcoală, în dezvoltarea şi menţinerea stării de bine, al acelui echilibru bio-psiho-social atât de necesar fiinţei umane. În majoritatea situaţiilor, familia reprezintă reperul major în conturarea opţiunii pentru o anumită carieră a copiilor. Părinţii sunt pentru copii sursa primară şi cea mai puternică de învăţare, de sprijin afectiv şi securitate. Copilul îşi schiţează în familie jaloanele importante ale personalităţii sale şi se poate defini pe sine prin valorile promovate de aceasta, normele sociale apreciate şi puse în practică, ţelurile ei etc. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Motivaţia pentru implicarea familiei în procesul consilierii şcolare este dată de impactul pe care întregul sistem familial îl are asupra elevului. Dinamica familiei se răsfrânge direct asupra comportamentului general al elevului afectând în mod special dimensiunile: emoţională, socială şi şcolară. Comportamentul unui elev poate fi înţeles numai în contextul mai larg al interacţiunilor familiale. Teoria sistemelor oferă, în acest sens, un bun reper teoretic. Asocierea terapiei familiale procesului de consiliere şcolară, este recomandată de diferiţi autori, din diverse raţiuni. Astfel Goldenberg I. şi Goldenberg H. (1988) susţin că intervenţia familială, în special în familiile disfuncţionale, constituie cea mai eficientă metodă de schimbare a comportamentului elevului şi de ajutare a acesteia (a familiei) să dobândească / redobândească abilităţi de coping. Amatea E. şi Brown B. (1995) au constatat că, de obicei, personalul şcolar nu valorifică, în suficientă măsură, resursele familiale pentru a determina schimbări în comportamentul şi atitudinile elevilor. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Înainte de a decide dacă familia are nevoie de ajutor, prin includerea într-o relaţie terapeutică sau de consiliere, consilierul şcolar trebuie să construiască un sistem de relaţii cu diferiţii membri ai familiei pentru a putea culege informaţiile necesare evaluării situaţiei. Consilierea familială reprezintă sprijinul acordat familiilor care traversează o situație de criză, funcțională sau nu, situație ce reclamă mobilizarea surselor individuale și sociale în scopul favorizării adaptării familiei la schimbare. Consilierii familiali văd orice problemă din familie ca

10

pe o problemă ce afectează întreaga familie şi nu ca pe o problemă a unei părţi, a unui membru individual din familie. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Şcoala s-a situat mult timp în poziţia socială de instrument de clasă, perpetuând inegalitatea între clase prin promovarea inegalităţii şanselor de acces la învăţătură şi cultură. În prezent, ea a depăşit această poziţie, în ceea ce priveşte consilierea şcolară şi profesională, rolul ei fiind determinant. Acesta nu se realizează doar la orele de dirigenţie, ci în mod constant şi sistematic prin toate tipurile de activităţi în şcoală : didactice, extra-şcolare, formale, nonformale și informale. Ora de dirigenţie are un rol din ce în ce mai important pentru cunoaşterea elevilor, pentru stimularea dezvoltării lor, pentru informarea şi orientarea lor. Profesorul – diriginte, profesorul- pedagog prin abordarea unei tematici profesionale la orele de dirigenţie, prin discuţiile personale cu subiecţii interesaţi, vor avea un rol din ce în ce mai specific pentru consilierea şcolară şi profesională. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu multiple funcţii, aptă să răspundă eficient nevoilor psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare este vitală în societatea contemporană, mai ales în condiţiile în care se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare, a comportamentelor delincvente, a tulburărilor emoţionale. Şcoala poate şi trebuie să facă mai mult în direcţia prevenţiei şi soluţionării problemelor cu care se confruntă. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) Nu există o delimitare strictă între consilierea psihologică şi consilierea educaţională, cel puţin din perspectiva problemelor abordate, dar anumite diferenţe legate mai ales de competenţele celor implicaţi în a realiza aceste activităţi în şcoală se impun. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017) De...