Adoptia Internationala PDF

Preview

Summary

Download Adoptia Internationala PDF

Description

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU FACULTATEA DE DREPT SPECIALIZAREA DREPT

DISCIPLINA: DREPTUL FAMILIEI

Titlul referatului: Adopția Internațională

COORDONATOR: Prof. univ. dr. ALEXANDRU BACACI

Student :IUGA ALEXANDRU RAREȘ Anul : III

1.

NOŢIUNEA DE ADOPŢIE

Adopţia poate fi definită ca operaţiunea juridică prin care se crează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Nucleul acestor legături de rudenie este dat de legăturile de filiaţie care se nasc, prin adopţie, între copilul adoptat şi adoptator sau, după caz soţii adoptatori. În virtutea acestor raporturi de filiaţie, drepturile şi îndatoririle părinteşti revin părinţilor adoptatori Prin operaţiunea juridică a adopţiei, legătura de filiaţie, nu se întemeiază pe faptul biologic al naşterii şi al concepţiunii copilului de către mamă şi, respectiv, tatăl său, ci işi are fundamentul în voinţa celor, care potrivit legii, consimt să creeze o legătură de filiaţie civilă. Legislaţiile naţionale reflectă atitudini diferite faţă de adopţie, în raport cu tradiţiile familiale, concepţiile religioase, moravurile şi chiar istoria satelor. Astfel se pot remarca două tipuri de sisteme de drept, şi anume legislaţii care ignoră sau chiar interzic adopţia şi legislaţii care reglementează şi încurajează această instituţie. În cadrul sistemelor de drept care reglementează adopţia se pot identifica trei tipuri de soluţii legislative, în ceea ce priveşte felurile adopţiei, în raport cu efectele pe care le produce, de exemplu:  există legislaţii care reglementează numai o adopţie cu efecte restrânse, ceea ce înseamnă că, alături de legăturile de rudenie create prin adopţie, se menţin şi legăturile de rudenie cu mama firească (biologică). Prin adopţie se stabilesc legături de rudenie numai intre adoptat şi adoptator sau soţii adoptatori.  există legislaţii care reglementează numai o adopţie cu efecte depline, ceea ce înseamnă că, prin crearea legăturilor de rudenie civile, înceteaza raporturile de rudenie ale copilului cu familia firească. Prin adopţie se crează legături de rudenie între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şi adoptator şi rudele acestuia pe de altă parte. Este soluţia oferită în prezent şi de legislaţia română.  există legislaţii care reglementează ambele feluri de adopţie, atat cea cu efecte restrânse, cât şi cea cu efecte depline.

2.

DEFINIŢIA ADOPŢIEI INTERNAŢIONALE

Adopţia este internaţională ori de câte ori operaţiunea juridică prin care se realizează presupune existenţa unuia sau mai multor elemente precum cetăţenia, domiciliul ori reşedinţa celui care adopta ori a celui adoptat, locul încuviinţării. În art.2 pct. 1 din Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în material adopţiei internaţionale, încheiată la Haga, la 29 mai 1993, ratificată de Romania prin Legea nr. 84/1994, prevede că această convenţie se aplică ,, în cazul în care un copil având reşedinţa obişnuită într-un stat contractant (statul de origine) a fost, este sau urmează să fie deplasat de către alt stat contractant (statul primitor), fie după adopţia sa în statul de origine de către cei doi soţi sau de către o persoană având reşedinţa obişnuită în statul primitor , fie în vederea unei asemenea adopţii în statul primitor sau în statul de origine. În contextual convenţiei de la haga, noţiunea de adopţie internaţională nu este folosită în accepţiunea generală ci concentrează numai adopţiile

internaţionale prin care se realizează deplasarea copilului din statul de origine în statul de primire. Prin statul de origine nu se înţelege statul a cărei cetăţenie o are copilul ci statul unde acesta are reşedinţa obişnuită, după cum prin statul de primire nu se întelege statul a cărui cetăţenie o are adoptatorul, ci statul în care familia sau presoana adoptatoare îsi are reşedinţa obişnuită. În sensul Convenţiei de la Haga, adopţia este internaţională ori de câte ori copilul şi cel care adopta au reşedinţa obişnuită în state diferite, dat fiind că în aceste situaţii se justifică aplicabilitatea unor norme materiale speciale, de protecţie a copilului şi a unor garanţii suplimentare care să creeze siguranţa ca deplasarea copilului în străinătate nu se face în scopuri ilicite. Prin urmare, potrivit art. 2 din convenţia de la Haga, cetăţenia părţilor este indiferenţa, singurul element de extraneitate care prezintă interes este cel al reşedinţei. Aceasta înseamnă că în ipoteza în care un cetăţean român având reşedinţa obişnuită într-un stat care este parte la Covenţia de la Haga adopta un copil din România, sunt aplicabile dispoziţiile acestei convenţii. Dacă un cetăţean străin cu reşedinţa obişnuită în România adopta un copil cetăţean român care are reşedinţa obişnuită tot în România, nu sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei de la haga în materia adopţiei internaţionale, chiar dacă cel care adopta are cetăţenia unui stat care este parte la această convenţie, chiar dacă această adopţie este una internaţională. Noţiunea de adopţie internaţională are şi un înteles special care în contextul Convenţiei de la Haga, presupune deplasarea copilului din statul de origine, unde acesta îsi are reşedinţa obişnuită, în statul primitor, unde adoptatorul îşi are reşedinţa obişnuită. Adopţia este internaţională ori de câte ori persoana sau familia care adopta un copil are reşedinţa obişnuită (domiciliul) în străinătate, adică în alt stat decât cel în care copilul are reşedinţa obişnuită (domiciliul). De asemenea noţiunea de adopţie naţională ar mai putea primi intelesul de adoptie intre persoanele care au aceeaşi cetăţenie. In cazul adopţiei copilului de către o persoană sau o familie cu domiciliul pe teritoriul altui stat, instanţa se va pronunţa asupra cererii de încuviinţare a adopţiei, având în vedere ca adoptatul să poată beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente unei adopţii naţionale ”. Deşi textul nu califica expres operaţiunea juridica la care se referă, se are în vedere adopţia internaţională, în sensul Convenţiei de la Haga, de unde rezultă că adopţia naţională este adopţia care se realizează în ţară, când şi copilul şi persoana sau familia care adoptă au reşedinţa obişnuită (domiciliul) în România, fie că aceştia au ori nu aceeaşi cetăţenie.

3. CONDIŢIILE CERUTE PENTRU ADOPTAT ÎN CAZUL ADOPŢIEI INTERNAŢIONALE Legea aplicabilă. Condiţiile de fond cerute în persoana adoptatului pentru încuviinţarea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatului. Prin urmare, dacă adoptatul este cetatean român sau apatrid cu domiciliul în România (ipoteza mai mult teoretica) condiţiile de fond pentru încuviinţarea adopţiei sunt cele prevăzute de legea română. Copilul să nu fi putut fi încredinţat sau adoptat în ţarâ. Trebuie subliniată o condiţie specială de admisibilitate a adopţiei internaţionale a copilului, condiţie care decurge din caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu celelalte măsuri de protecţie a copilului, în cadrul unei familii, inclusiv adoptia naţională. În acest sens, avem în vedere dispoziţiile art. 4 lit. b) din Convenţia de la Haga, potrivit căreia adopţia internaţională nu poate avea loc decât dacă autorităţile statului de origine a copilului, respectiv autorităţile române au constatat, dupa luarea în considerare a posibilităţilor plasamentului copilului în statul de origine, că o adopţie internaţională corespunde interesului superior al copilului. Tot astfel, potrivit art. 20 lit. b) din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, adopţia în străinătate poate fi considerată ca un alt mijloc de a asigura îngrijirea necesară copilului, dacă acesta nu poate fi încredinţat în ţara sa de origine unei familii capabile să-l hrănească şi să-l crească în mod corespunzător. Consimţământul la adopţie. Adopţia nu poate fi încuviinţată decât dacă persoanele al căror consimţământ este cerut la adopţie, inclusiv parinţii copilului şi copilul însuşi, au fost corespunzător informate asupra consecinţelor consimţământului lor, în special asupra ruperii, legăturilor de rudenie între copil şi familia de origine ca urmare a adopţiei,. Atenţie deosebită trebuie acordată consimţământului copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, instanţa fiind datoare să verifice dacă acesta s-a bucurat de sfaturi şi a fost bine informat asupra consecinţelor adopţei şi ale consimţământului său la adopţie. În toate cazurile, consimţământul trebuie exprimat în mod liber, în formele legale şi să nu fie retras. Consimţământul nu poate fi obţinut prin contraplată sau contraprestaţie de orice fel. Potrivit art. 16 din Convenţia de la Haga, dacă autoritatea centrală a statului de origine consideră că copilul este adoptabil, ea întocmeşte un raport cuprinzând inforrnaţii asupra copilului privind identitatea, adoptabilitatea, mediul său social, evoluţia personală şi familiala, trecutul său medical şi al familiei sale, precum şi cu privire la necesităţile sale speciale. De asemenea, autoritatea centrală trebuie să ţină seama de condiţiile de educaţie a copilului, de originea sa etnică, religioasă şi culturală. Evidenţa Comitetului Român pentru adopţii. De exemplu, dacă un soţ, cetăţean străin, adopta copilul celuilalt sot, în condiţiile în care domiciliul comun al soţilor este în România, nu este necesar ca acest copil să fie în evidenţa comitetului, pentru a se putea realiza adopţia. În schimb, dacă este vorba de o adopţie în sensul Convenţiei de la Haga, care implică deplasarea copilului în străinătate, nu s-ar putea realiza fără implicarea

Comitetului Român pentru Adopţii, chiar dacă adoptator este o rudă până la gradul al patrulea inclusiv, cu unul dintre părinţii copilului. Într-adevăr, fără a distinge după cum între copil şi adoptator există o legătură de rudenie sau de afinitate, Convenţia de la Haga instituie anumite condiţii de fond şi de procedură care nu pot fi îndeplinite decât prin intermediul autorităţilor centrale din cele doua state, ceea ce face ca, în toate cazurile, copilul sa fie în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii. Sensul convenţiei este acela de a asigura garanţii suplimentare ori de câte ori este vorba de o adopţie care implică deplasarea copilului în străinătate, fără nici o excepţie. Imposibilitatea încredinţării copilului în vederea adoptiei internaţionale. în cazul adopţiei intenaţionale, legea română nu permite încredintarea copilului ca o etapă prealabilă, de probă, în vederea încuviinţării adopţiei. Copilul să beneficieze în străinătate de aceleaşi garanţii ca în cazul unei adoptii naţionale.

4.

PROCEDURA SPECIALĂ A ADOPŢIEI

Încuviinţarea adopţiei presupune parcurgerea unei proceduri complexe, care poate fi divizată în două etape: procedura prealabilă administrativă şi cea notarială, pe de o parte, şi procedura judiciară, pe de altă parte.  Procedura administrativă, constă într-un ansamblu de acte şi operaţiuni administrative al căror rol este acela de a pregăti dosarul de adopţie, astfel încât acesta să poată fi transmis instanţei în vederea încuviinţării adopţiei prin hotărâre judecătorească. Procedura administrativă asigură totodată respectarea condiţiilor de fond ale adopţiei.  Astfel, se consideră că fac parte din procedura administrativă: eliberarea atestatului persoanei sau familiei cu domiciliul în ţară care doreşte să adopte, prin care se constată aptitudinea acesteia de a adopta, strângerea datelor privind copiii care pot fi adoptaţi, identificarea persoanei sau familiei care urmează să adopte un copil şi, eventual, repartizarea sarcinii identificării unei persoane sau familii de către Comitetul Român pentru Adopţii unui serviciu public specializat sau unui organism privat autorizat, încredinţarea copilului în vederea adoptiei persoanei sau familiei cu domiciliul sau reşedinţa în ţară, eliberarea avizului favorabil al Comisiei pentru protecţia copilului, confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii. În cadrul procedurii prealabile instanţei judecătoreşti, poate fi identificata totodată şi o procedură notarială care asigură autentificarea declaraţiei de consimţământ la adopţie a persoanelor care, potrivit legii, trebuie să consimtă la adopţie în această formă. Procedura adrninistrativă a adopţiei diferă, după cum adopţia este naţională ori internaţională. În cazul adopţiei internaţionale, nu se mai parcurge procedura prealabilă a încredinţării copilului în vederea adopţiei.  Procedura judiciară presupune soluţionarea de către instanţa judecătorească competentă a cererii de încuviinţare a adopţiei.

5.

EFECTELE ADOPŢIEI

Adopţia este o instituţie complexă nu numai din punctul de vedere al mecanismului de formare, ci şi din punctul de vedere al efectelor. Având în vedere distincţia între adopţia naţională şi cea internaţională, efectele adopţiei pot fi analizate în cele două planuri. În cazul adopţiei internaţionale se pune problerna specifică a recunoaşterii efectelor hotărârilor judecătoreşti străine în România sau a hotărârilor judecătoreşti române în străinătate. Efectele adopţiei pot fi privite, în principal, din punctul de vedere al raporturilor de rudenie şi de familie, dar şi sub alte aspecte, precum în materia dreptului succesoral şi a liberalităţilor sau în materia protecţiei sociale şi a legislaţiei fiscale. Indiferent de natura efectelor adopţiei, acestea se produc întotdeauna numai pentru viitor, după încuviinţarea adopţiei de către instanţa judecătorească. Data de la care adopţia îşi produce efectele. Potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, adopţia îşi produce efectele de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti. Prin urmare, hotărârea de încuviinţare a adopţiei este o hotărâre de stare civilă cu caracter constitutiv. În aceasta situatie pot fi întâlnite mai multe ipoteze: o dacă tribunalul a admis cererea de încuviinţare a adopţiei, urmare a soluţionării recursului, instanţa de recurs fie respinge recursul şi menţine hotărârea tribunalului, fie admite recursul, casează hotărârea tribunalului şi respinge cererea de încuviinţare a adopţiei. Poate fi vorba de adopţie valabil constituită doar în primul caz, când hotărârea tribunalului rămâne irevocabilă pe data pronunţării hotărârii Curţii de Apel prin care se respinge recursul; o dacă tribunalul a respins cererea de încuviinţare a adopţiei, urmare a soluţionării recursului, instanţa de recurs fie respinge recursul şi menţine hotărârea tribunalului, fie admite recursul, casează hotărârea tribunalului şi admite cererea de încuviinţare a adopţiei. Poate fi vorba de adopţie valabil constituită numai în ultimul caz, când data hotărârii irevocabile de încuviinţare a adopţiei este data pronunţării hotărârii instanţei de recurs. Art. 51 din alin. (1) prevede că adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său. În cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta. Numele de familie al adoptatului Potrivit art. 53 din Legea nr. 273/2004, adoptatul dobândeşte prin adopţie numele adoptatorului. Dacă adopţia se face de către 2 soţi ori de către soţul care adoptă copilul celuilalt soţ, iar soţii au un nume comun, adoptatul va purta acest nume. În cazul în care soţii nu au nume de familie comun, ei sunt obligaţi să declare instanţei judecătoreşti care încuviinţează adopţia numele pe care adoptatul urmează să-l poarte.

Instanţa care încuviinţează adopţia, la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani , poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat. Potrivit art. 53 alin. (4) în cazul adopţiei unei persoane căsătorite care poartă un nume comun în timpul căsătoriei, soţul adoptat poate primi în timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt sot, acordat în faţa instanţei care încuviinţeaza adopţia. Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent întocmeşte, în condiţiile legii un act nou de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii fireşti. Actul vechi de naştere va fi păstrat, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act. Domiciliul şi locuinţa adoptatului - domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieste statornic. Ca efect al adopţiei, domiciliul copilului va fi la părinţii săi adoptivi; - locuinţa copilului este la părinţii săi, respectiv la părinţii săi adoptivi. Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. În caz de neîntelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide, ţinând seama de interesele copilului. De asemenea, autoritatea tutelară poate da încuviinţare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să aibă locuinţa pe care o cere desăvarşirea învăţăturii sau pregătirii profesionale. Domiciliul sau locuinţa adoptatului, astfel cum se stabilesc, ca efect al adopţiei, pot suferi modificări, în condiţiile legii.

CONCLUZII Dincolo de orice polemică, adopţia rămâne o opţiune personală a familiilor care nu pot avea un copil prin metode naturale. Reusita unei adoptii depinde atât de familia care adoptă, cât şi de copilul adoptat. Adopţia este unul dintre instrumentele esenţiale de protecţie a drepturilor copilului, în perspectiva asigurării unei familii pentru fiecare copil. Spre deosebire de familia de plasament, familia care adoptă un copil devine familia copilului,. Statutul copilului adoptat îi conferă acestuia nu numai siguranţă, dar mai ales stabilitate şi continuitate de viaţă şi dezvoltare în noua familie. În consecinţă, adopţia nu reprezintă o modalitate de protecţie temporară, alternativa ocrotirii rezidenţiale, ci mai mult decat atât, înseamnă asigurarea unei familii permanente pentru copilul adoptat.

BIBLIOGRAFIE  Suport Curs  Marieta Avram şi Flavius Baias, “Legislaţia familiei” – ediţia a III-a, Editura All Beck, Bucureşti 2001; 

Dan Lupaşcu, “Dreptul familiei”, Editura Rosetti, Bucureşti 2005;

 Ion P. Filipescu şi Andrei I. Filipescu, “Adopţia-protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2005; 

Alexandru Bacaci, Viorica- Claudia Dumitrache, Codruta Hageanu -

Dreptul Familiei, Ediţia a 4-a, Editura All Beck, Bucureşti 2005,...