Componentele psihomotricitatii - Psihomotricitate PDF

Preview

Summary

Psihopedagogie specialaPrezentarea 8Deficiente fizicee si conditii dizabilitante locomotorComponente fundamentale alePSIHOMOTRICITATIIGhiholariu IlinaCe este psihomotricitatea?“ expresia maturizarii si integrarii functiilor motrice si psihice la nivelul pretins de integrarea functionala a individulu...

Description

Psihopedagogie speciala Prezentarea 8 Deficiente fizicee si conditii dizabilitante locomotor

Componente fundamentale ale PSIHOMOTRICITATII

Ghiholariu Ilina

Ce este psihomotricitatea? “ expresia maturizarii si integrarii functiilor motrice si psihice la nivelul pretins de integrarea functionala a individului in ambianta “ (Mihai Epurean) mai exact : -dezvoltarea calitatilor motrice ,precum viteza ,forta, rezistenta -dezvoltarea priceperilor si deprinderilor motrice de baza, precum mersul,alergatul cataratul) -dezvoltarea chinesteziei (perceptia complexa a miscarii) Componentele psihomotricitatii 1.Schema corporala 2.Lateritatea 3.Coordonarea dinamica segmentara si generala 4.Coordonarea statica – echilibrearea 5.Coordonarea perceptiv motrica (perceptia spatiului ,ritmului si a miscarilor proprii) 6.Rapiditatea miscarilor 7.Ideomotricitatea 1.Schema corporala Schema corporală este reprezentarea pe care o are fiecare individ despre propriul corp în relație cu reperele spațiale, post urale si temporale („imaginea tridimensională a fiecăruia despre sine”). Organizarea imaginii corporale si a schemei corporale ,parcurge mai multe etape : Corpul văzut: similar cu stadiul de descoperire a corpului, în care fiecare individ percepe, simte corpul ca tot unitar. Vorbim despre modul în care omul se mișcă liber, descoperă acțiunile segmentelor fără a le denumi. Etapa începe la vârsta de 2 ani și jumătate când experiența mersului echilibrat contribuie și la descoperirea spa țiului. Corpul perceput: etapă în care omul învață diferitele părți ale corpului prin experiențele trăite în relația cu sine, cu mediul și cu alții, (etapa se finalizează la vârsta de 6 ani). Corpul reprezentat: vorbește despre maturitatea persoanei, despre etapa în care ambientul îi oferă destule alternative de cunoaștere pentru a putea integra sinergiile parțiale și a efectua o mișcare armonioasă. Formarea schemei corporale depinde de: achiziția orientării temporale, lateralitate, limbaj, imaginea reflectată. În acest sens, schema corporală reprezintă nu doar achiziția de date perceptive sau reprezentări, ea memorează informa ții pentru a defini unitatea corporală. Factorii determinan ți ai schemei corporale:

Informațiile senzoriale (senzații tactile, termice, dureroase); Integrarea neurofiziologică; Integrarea cognitivă (contribuția inteligenței motrice și a proceselor mnemotehnice); Înțelegerea propriei lateralități; Factorii sociali: rolul modelelor sociale în evoluția ontogenetică; Factorii afectivi: trăirile emoționale în relație cu corporalitatea. Componentele schemei corporale Vizuală: recunoaşterea segmentelor corpului şi a poziţiei acestora în spaţiu, Senzitivă-exteroceptivă (tactil): cunoaşterea segmentelor corpului în relaţia cu stimuli senzitivi exogeni, Proprioceptivă - chinestezică: cunoaşterea segmentelor corpului în timpul mişcării, Vestibular: cunoaşterea poziţiei corpului în momentul mişcărilor accelerate sau încete, rectilinii sau de rotaţie, Gnostic (de cunoaştere): cunoaşterea rolului segmentelor corpului în acţiunile motrice, Cognitivă: recunoaşterea segmentelor corpului şi relaţia lor cu mediul, capacitatea de a le controla conştient. De ce este atât de importantă însușirea schemei corporale? Pentru că orice disfunc ționalitate la nivelul schemei corporale produce alte tulburări (de orientare și organizare spațio-temporală, de lateralitate, de coordonare motrică, tulburări de percepție a sinelui, de raportare la ceilalți etc), care vor deveni cauzele altor tulburări, mai grave (tulburări de scris-citit, apraxie, tulburări afective, de personalitate etc). Cum recunoaștem copilul cu tulburare de schemă corporală? Iată câteva semne: • •

• •

• •

copilul nu poate să arate/ să denumească la cerere diverse părți ale propriului corp sau ale altei persoane; copilul se lovește des de mobilierul din casă, este neîndemânatic, scapă des obiecte din mână, nu aproximează corect distanța, stă prea aproape sau prea departe de partenerul de conversație; se îmbracă cu dificultate; nu știe utilitatea obiectelor vestimentare (ex: nu pune căciula pe cap); copilul se orientează greu în spațiu; nu înțelege sau confundă noțiunile spațiale (sus-jos, stânga-dreapta, în față-în spate, înainte-înapoi etc); nu poate spune unde se află el/ alte persoane în raport cu obiectele din jur (lângă, pe, sub, în etc); copilului îi este greu să realizeze sarcini motorii fine, care necesită precizie și coordonare (ex: să decupeze, să înșire mărgele pe ață etc); nu folosesțe mimica, gesturile, postura corporală pentru a se exprima.

Cum îl putem ajuta pe copil să-și însușească schema corporală? Sugestii de activități și exerciții: •

Jocuri, exerciții pentru recunoașterea părților propriului corp: să arate mâna, gura, nasul, piciorul, ochiul, urechea etc, cu ochii deschişi/ închiși, în poziție verticală/ orizontală, prin imitație sau la comandă verbală;

• • • • • •

Recunoașterea părților corpului altei persoane; Recunoașterea părților corpului în imagine (desen, fotografie); Denumirea părților corpului: la sine, la altul, în imagine; Recunoașterea și denumirea părţilor corpului care lipsesc dintr-o imagine; Exerciții de coordonare a mișcărilor corpului (mișcări sincrone ale brațelor, picioarelor etc); Jocuri de comunicare nonverbală, prin mimică și expresivitate facială și corporală (ex: mimează cum te simți acum).

2.Lateritatea vorbeşte despre funcţia dominantă a unei emisfere, cu rol important în psihomotricitate deoarece determină particularitățile învățării și execuției actelor motrice. Lateralitatea este importanta pentru modul în care copilul se percepe în spațiu. O dezvoltare normală începe cu poziționarea corpului în funcție de spațiu, pentru ca mai apoi spațiul sa fie organizat în funcție de corp. Tulburările de lateralitate, fie că vorbim despre o lateralitate indecisă între dreapta/stânga sau o lateralitate întârziată, au consecințe pe toate planurile dezvoltării: fiziologic (enurezis, roaderea unghiilor sau strabism), motric(instabilitate, ticuri, neîndemânare, hiperexcitabilitate manuală), cognitiv(lentoare generală, dislexie, disortografie, bâlbâială, scris în oglindă) și emoțional(emotivitate, timiditate sau agresivitate). Intervențiile în cazul acestor tulburări presupun activități menite să recupereze, dezvolte și să antreneze. Dacă lateralitatea este întârziată, nu este definitivată, este indecisă, terapia merge pe accelerare. Terapia lateralită ții nu trebuie să caute să dezvolte dreptăcia(dextralitatea), atunci când stângăcia este clară. Deși din punct de vedere funcțional, un stângaci genetic va putea învă ța să scrie cu dreapta, dacă acest lucru se întâmplă în copilărie, cele doua emisfere se for afla mereu în competiție. Una este dominantă genetic, cealaltă funcțional. O astfel de abordare poate duce la probleme decizionale, bâlbâială, disortografie sau dislexie. Lateralitatea este oscilantă până la 1 an când domină iniţial câteva forme primare de ambidextrie, ca mai apoi, asimetria de dreapta să se manifeste după 1 an la majoritatea copiilor. Această lateralitate este dependentă de dominaţia progresivă a unei emisfere cerebrale faţă de cealaltă. Lateralitatea se referă la modul în care un copil utilizează preferențial partea dreaptă sau partea stângă a corpului în activitatea sa zilnică. Corpul uman urmează unele tipare de simetrie. Avem două bra țe, două picioare, doi ochi și aceeași logică se repetă în dispunerea aproape a tuturor organelor noastre. Suntem adaptați să percepem și să acționăm în același mod atât cu partea stânga a corpului nostru, cât și cu dreapta. Dacă dominanța manuală este evidentă la un adult, in cazul unui copil este normal ca acesta să aibă ezitări în realizarea anumitor activități manuale. Alegerea mâinii dominante capătă importanță în învățarea scrisului. Aproape fără să-și dea seama, copiii folosesc o mână preferențial, dacă privesc prin obiectivul unui aparat de fotografiat, folosesc un ochi înaintea celuilalt sau când lovesc o minge, o fac de obicei cu același picior. Există o parte a corpului pe care o folosesc mai mult decât cealaltă. Are legătură cu lateralitatea.

Exista situații în care un copil execută cu abilitate unele acțiuni cu una dintre mâini, în timp ce la scris o folosește pe cealaltă. Mâna utilizată preferențial pentru scris va deveni mâna dominantă, întrucât scrisul este o activitate de finețe, ce antrenează o specializare funcțio nală complexă. Mâna folosita la scris trebuie percepută ca un instrument prin intermediul căreia persoana respectivă se poate exprima corect, concret și eficient. Tipurile de lateralitate Atunci când vorbim de lateralitate, trebuie sa ne referim la diferitele dominanțe care există într-o persoană, iar acestea vor defini tipul de lateralitate. În acest sens ne uitam la: • • • •

Dominanța manuală: definit de dominanța uneia sau a celeilalte mâini atunci când se apuca sau se ridică obiecte, se scrie, etc. Dominația piciorului: definit prin dominanța unui picior sau altul. Ce picior folosim atunci când lovim o minge, când stăm într-un picior etc. Dominanța auditivă: tendința de a folosi mai mult o ureche sau cealaltă pentru a asculta, a ne pune căști etc. Dominanța oculară sau vizuală: definit de ochiul dominant atunci când privim.

Astfel, exista următoarele tipuri de lateralitate: • •

•

•

Lateralitate omogenă – este atunci când mâna, piciorul, ochiul și urechea dominantă sunt pe aceeași parte, fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă. Lateralitate mixtă – este atunci când o persoana folosește cu ușurința oricare dintre cele două părți ale corpului (dreapta -stânga) pentru a desfășura toate activitățile. In aceasta situație întâlnim persoanele ambidextre. Lateralitate contrariată – lateralitatea prin educație, de exemplu: un copil stângaci obligat să scrie cu mâna dreaptă. Înainte, frecvent stângacii erau obligați să scrie cu mana dreapta. Lateralitate încrucișată – unde predominanta cerebrală este diferită pentru anumite parți ale corpului, cum ar fi dreptaci la mână și la ochi, dar stângaci la picior. Acest tip de lateralitate poate cauza probleme în învățarea cititului și a scrisului.

Cum evoluează lateralitatea la copii Lateralitatea este un proces dinamic care trece prin diferite faze până la vârsta de aproximativ 6-7 ani, când se stabilește definitiv. Este important ca, atunci când copilul atinge vârsta școlară, sa își stabilească lateralitatea. Vârsta copilului este esențială în orientarea asupra abilităților sale manuale. Până la vârsta de 7 ani sistemul nervos prezintă o mare plasticitate, condiție în care se poate insista pentru a obișnui copilul să acționeze preferențial cu una dintre mâini. După această vârstă este mult mai dificil să se intervină în această direcție, întrucât tulburările care însoțesc această acțiune sunt de natură să-l determine pe pedagog să renunțe la această inițiativă. Până la vârsta de 4-5 ani apar fluctuații ale lateralității. La această vârstă jumătate din copii sunt dreptaci, 10 % sunt stângaci și 40% sunt ambidextri și vor avea o lateralizare tardivă. Abia către 6-7 ani lateralitatea devine stabilă. Dezvoltarea corectă a lateralității este esențială pentru o învățare corectă a alfabetizării, elaborarea schemei corporale a acestora, organizarea referințelor spațiale dreapta-stânga. – Perioada 0-2 ani – este un moment în care copilul nu și-a definit lateralitatea. Este etapa în care copilului îi place să apuce și să arunce obiectele pe care le manipulează și își dă seama că acest lucru îi permite să interacționeze cu mediul.

– Perioada 2-4 ani – este perioada în care copilul devine explorator, totul îl fascinează și, prin urmare, trebuie să meargă dintr-un loc în altul și să atingă tot ceea ce îi este la îndemână. Dacă îl observăm cu atenție, vom vedea că el folosește ambele mâini alternativ pentru a face orice tip de activitate.

– Perioada 4-6 ani – de pe la vârsta de 4 ani, vom vedea ca își automatizează gesturile. Este momentul în care copilul începe să folosească o parte mai mult decât cealaltă. În acest fel, el va începe să privească printr-o gaură cu ochiul său dominant, să ducă telefonul la urechea preferată, să lovească mingea cu piciorul său dominant, să ia creionul pentru a scrie sau un pahar să bea cu mâna pe care o va folosi în cele din urmă.

3.Cordonareea dinamica, segmentara si generala a.Coordonarea dinamica reprezinta capacitatea de a sincroniza activitatea diferitelor parti ale organismului si a organismului ca intreg. Un rol important il au senzatiile chinestezice ,care sunt senzatii musculo-articulare ce informeaza despre pozitia si miscarile diferitelor parti ale organismului si ale organismului ca intreg. 4.Coordonarea statica Este asigurata de senzatiile chinestezice in stransa legatura cu senzatiile de echilibru si de orientare a miscarilor corpului in spatiu Componentele coordonarii statice sunt : -senzatia de verticalitate si de inclinare a capului -senzatia de miscare rectilinie -senzatia de rotatie 5.Coordonarea perceptiv-motrica Se realizeaza prin trei categorii de perceptii : 1.spatiale , care asigura orientarea in mediu si ofera informatii despre marimea si forma obiectelor,volumul si profunzimea lor , distantele dintre obiecte 2.temporale (durata , succesiunea ,ritmul evenimentelor ) 3.ale miscarilor Interactiunea lor asigura perceperea elementelor componente ale actiunilor motrice . Perceptia miscarii reprezinta o unificare specifica a elementelor spatio-temporale -perceptie a miscarii obiectelor exterioare subiectului , in care un rol important il are aparatul vizual -perceptie a propriilor miscari , in care un rol important il are acceptorul actiunii ( formatiune corticala care inchide in ea imaginea actului ce trebuie efectuat )

6. Rapiditatea miscarilor (inclusiv viteza de reactie) este influentata de particularitatile temperamentale care sunt conditionate genetic 7.Ideomotricitatea -reprezinta o sinteza dinamica intre schema corporala ,coordonarea percpetiv-motrica si sarcina motrica . -consta in manifestari comportamentale declansate de o idee sau imagine evocata -ideomotricitatea are un rol important in invatarea actelor motrice prin antrenament mental...