Concurenta neloiala PDF

Preview

Summary

UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIRFACULTATEA DE DREPT, ANUL IVDisciplina: Dreptul European al ConcurențeiCONCURENȚA NELOIALĂPROFESOR COORDONATORLector Universitar Dr. NAGY OANA VOICASTUDENTKORPOS IZABELACuprinsI. INTRODUCERE..................................................................................

Description

UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR FACULTATEA DE DREPT, ANUL IV Disciplina: Dreptul European al Concurenței

CONCURENȚA NELOIALĂ

PROFESOR COORDONATOR Lector Universitar Dr. NAGY OANA VOICA

STUDENT KORPOS IZABELA

Cuprins 1

I.

INTRODUCERE............................................................................................................................3

II.

ACTELE DE CONCURENŢĂ NELOIALĂ..................................................................................4 1. Istoric și rațiunea reglementării……….. …………………………………………………….......4 2. Clasificarea actelor de concurenţă neloială.................................................................................6 3. Mijloace de confuzie şi riscul de confuzie..................................................................................7 4. Imitaţia.......................................................................................................................................8 a.

Imitarea produsului.......................................................................................................8

b. Identificarea cu întreprinderea.......................................................................................9 c. Imitarea mijloacelor publicitare...................................................................................10 5. Dezorganizarea.........................................................................................................................10 6. Denigrarea................................................................................................................................12 III.

CONCLUZII................................................................................................................................14

IV.

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................15

2

I.

INTRODUCERE

Concurenţa este un element definitoriu al economiei de piaţă şi reprezintă motorul dezvoltării economico-sociale. În general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop. Prin concurenţă, în sens juridic înţelegem confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise pieţei pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi. Conform articolului 2 din Legea nr.11/1991 constituie concurență neloială „practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al buneicredințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.” 1 Așa cum putem observa din definiția legiuitorului, fapta de concurența neloială are un cadru vast de aplicabilitate, practic orice practica ce contravine principiului bunei-credințe între concurenții pe piața putând îmbraca această formă de conduită neleală. În realitate concurența neloială nu este o faptă de concurență interzisă, ci reprezintă o formă de concurență în care participanții la actul comercial își desfășoară activitatea în limite legale, dar încalcă anumite norme deontologice ce au la bază principiul loialității și al bunei-credințe. Concurența interzisă presupune un act săvărșit fără drept, iar, în contrapartidă, concurența neloilă prespune exercitarea abuzivă a unui drept, în scopul atragerii clientelei.2 Prin reglementarea și sancționarea faptelor ce pot constitui concurență neloială, legiuitorul încearcă protejarea a două interese distincte: în principal cel al concurenților pe piață, iar în subsidiar cel al consumatorilor.3 Răspunderea pentru aceste practici se desfășoară pe trei paliere diferite, astfel: răspundere civilă delictuală sau contractuală, răspundere contravențională și răspundere penală. Diferența dintre aceste trei forme de „sancționare” este dată de gradul diferit în care acestea lezează drepturile subiectului pasiv și totodată și de opțiunea legiuitorului. Obiectul acestui studiu nu va viza decât cazurile în care poate fi angajată răspunderea penală a unei persoane fizice sau juridice, pentru anumite practici neloiale de concurență. Doctrina a încercat în numeroase rânduri să facă o clasificare a acestor practici, grupându-le în patru mari categorii: denigrarea, dezorganizarea, confuzia și acapararea clientelei prin oferirea unor avantaje,4dar este evident că

1 art.2 din legea 11/1991 așa cum a fost modificat prin O.U.G.nr.12/2014 2 Yolanda Eminescu, Concurență neleală. Drept român și comparat, editura Lumina Lex, București, 1993, p.39. 3 Valerică Lazăr, Concurența neloială.Răspunderea juridică pentru practicile anticoncurențiale din domeniul economic și faptele abuzive de concurență comercială care se săvârșesc pe teritoriul României, editura Universitară, București, 2008, p.230-231. 4 Vasile Nemeș, Drept comercial conform Noului Cod Civil, editura Hamangiu,București, 2012, p.47.

3

această clasificare include atât fapte care atrag răspunderea civilă sau contravențională, cât și răspunderea penală.

II.

ACTELE DE CONCURENŢĂ NELOIALĂ

Actul de concurenţă este orice act susceptibil de a favoriza desfacerea produselor unei întreprinderi în detrimentul desfacerii produselor alteia. Actul de concurenţă nu se poate situa şi în sfera altor activităţi economice, cum ar fi aprovizionarea, organizarea publicităţii.5 Actul de concurenţa se poate exercita independent de orice avantaj personal pentru autorul actului. El există, de asemenea, independent şi de faptul de a constitui o piedică concretă, imediata sau viitoare, la desfacerea produselor uneia din părţile în cauză. Acest act nu presupune egalitatea de nivel economic a părţilor şi nici nu este condiţionat de identitatea clientelei. Criteriul esenţial care deosebeşte actul de concurenţă neloial de actul de concurenţă loial nu este scopul urmărit, ci mijlocul întrebuinţat. Nu actul în sine este neloial, chiar dacă este cauzator de prejudicii, ci folosirea de mijloace neaprobate. Legea romana privind combaterea concurenţei neloiale, nr. 11/1991, defineşte concurenţa neloială ca fiind orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau industrială.

1. Istoricul și rațiunea reglementării: O primă trasare a cazurilor de concurență neloială a fost făcută de legiuitorul român prin Legea nr 151/1932 privind reprimarea concurenței neleale ce a venit ca o consecință necesară a aderării statului român la Convenția de la Paris din 1883 6 , lege care a fost ulterior abrogată prin Decretul-lege nr.2773 din anul 1940. În perioada regimului comunist concurența pe piața economică era practic inexistență, motiv pentru care abia în

anul 1991, democrația nou

instaurată a necesitat și o reglementare a actelor care ar putea afecta o concurență normală pe piață, motiv pentru care a intrat in vigoare legea nr.11/1991, care a suferit multiple modificări prin acte successive: prin legea 11/1996, prin legea 298/2001, prin O.U.G. nr.121/2003 și prin O.U.G nr.12/2014. Toate aceste modificări au venit ca un răspuns la inaplicabilitatea acestui act 5 Eminescu Yolanda, “Concurența neleală”, editura Lumina Lex, București, 1995, pag. 39 6 art.10 bis din Convenția de la Paris din anul 1883 : „Les pays contractants sont tenus d'assurer aux ressortisant de l'Union une protection effective contre la concurrence déloyale” 4

și au încercat armonizarea prezentei legi cu celelalte reglementări ce privesc dreptul concurențial. Este interesantă încercarea de a găsi rațiunea pentru care legiuitorul a incriminat anumite practici de concurență neloială, prin articolul 5 din Legea nr.11/1991, în măsura în care orice faptă care ar putea afecta relația normală de concurență pe piață ar putea fi rezolvată pe tărâmul răspunderii civile sau pe cel al răspunderii contravenționale.7 În dreptul italian se consideră că rațiunea care stă la baza sancționării, în orice formă de răspundere, a practicilor de concurență neloială este necesitatea protejării bunei-credințe în mediul de afaceri„avviamento„.8 Această noțiune de „avviamento” are avantajul de a fi capabilă să sintetizeze toate interesele ce se nasc din relațiile pe o piață liberă, caracterizată prin concurență loială, atât între concurenți, cât și între concurenți și consumatori. Această formă de protecție tripartită este consacrată și de Legea privind combaterea concurenței neloiale din Germania, unde, în Secțiunea I, se precizează expres că actul normativ protejează interesele comercianților, consumatorilor și a altor participanți la piață.9 Un aspect comun tuturor infracțiunilor prevăzute în articolul 5 este modul în care se pune în mișcare acțiunea penală. Astfel, conform articolului 8 din Legea nr.11/1991, acțiunea penală pentru aceste fapte se pune în mișcare la plângerea persoanei vătămate, la sesizarea camerei de comerț și industrie teritoriale sau a altei organzații teritoriale ori la sesizarea persoanelor împuternicite de Consiliul Concurenței. Ținând cont de gravitatea scăzută a acestor fapte apare ca justificată necesitatea unei plângeri prealabile din partea persoanei vătămate. Totuși, în această situație plângerea prealabilă poate fi făcută și de alte entități, fapt ce ne îndreptățește a pune la îndoială logica legiuitorului în acest caz. Insituția procesual penală a plângerii prealabile are rațiunea de a proteja victima și de a-i oferi posibilitatea de a decide care va fi soarta acțiunii penale, iar așa cum prevede articolul 295 alin.(1) din Noul Cod de procedură penală ca titular al acestei plăngeri poate fi numai persoana vătămată. În aceste condiții această plângere cerută de articolul 8 din lege nu are caracterul nici a unei plângeri prealabile, și nici a altui mod legal de sesizare a organelor penale.10 Conform articolului 289 alin.(1) din Noul Cod de procedură penală organele penale pot fi sesizate prin plângere penală de o persoană căreia i s-ar fi cauzat o vătămare prin infracțiune, motiv pentru care nu putem considera că plăngerea reglementată de articolul 8 ar fi o plângere penală în sensul propriu al cuvântului, deoarece camera de comerț 7 În acest sens a se vedea prevederile art.2 alin.(2) litera c. unde se prevede că sunt considerate acte de concurență neloială și orice alte practici care contravin uzanțelor cinstite și care produc sau pot produce o pagubă participanților la piață. 8 Mario Rotandi, Unfair competition in Europe, The American Journal of Corporative Law, L.327, 1958, p.334. 9 Manuela Finger,Sandra Schmieder,The New Law Against Unfair Competition-An assesment, German Law Journal,Vol.06, no.1/2005, p.204. 10 Horia Diaconescu, Discuții în legătură cu condițiile și competența urmăririi și judecății infracțiunii de concurență neloială, Dreptul, nr.5/1996, p.61-62.

5

teritorială sau Consiliul Concurenței nu au calitatea unor persoane lezate de actul infracțional. Suntem în această situație în prezența unui mod sui generis de sesizare a organelor penale reglementat printr-o lege specială și incompatibil cu prevederile din legea procesual penală.

2. Clasificarea actelor de concurenţă neloială În doctrina exista mai multe clasificări ale actelor de concurenţă neloială, autorii făcând diferite clasificări extrase din jurisprudenţă. Astfel, menţionăm câteva clasificări care au atras atenţia mai mult: Într-o primă clasificare, făcută la sfârşitul secolului trecut întâlnim ca acte de concurenţă neloială următoarele11: ·

încercări de a produce confuzie între întreprinderi, categorie care cuprinde: utilizarea abuzivă a numelui comercial, a emblemei sau a unor menţiuni inexacte privind legătura cu o întreprindere;

·

crearea de confuzie între produse, categorie din care fac parte diferite feluri de folosire abuzivă de semne distinctive sau titluri de lucrări;

·

deturnarea de clientela, fără risc de confuzie, ca de exemplu uzurparea de distincţii sau calităţi, denigrarea, folosirea abuzivă a secretelor de fabrică;

·

concurenta rezultând din nerespectarea unui contract. Într-o altă clasificarea făcută la începutul secolului, sunt considerate acte de concurenţă

neloială: ·

folosirea omonimiei;

·

utilizarea similitudinii de aspect;

·

uzurparea de calităţi şi titluri;

·

concurenţă neloială cu ajutorul anunţurilor şi prospectelor;

·

vânzarea cu preţ scăzut;

·

folosirea abuzivă de titluri de lucrări. Astfel, putem considera mijloace de concurenţă neloială:12 mijloacele de confuzie, care

pot purta asupra numelor şi firmelor comerciale, semnelor distinctive ale produselor, prezentării exterioare a unui local comercial, imitării unui concurent; mijloace de denigrare; mijloacele de dezorganizare internă a unei întreprinderi concurente, prin divulgarea secretelor de fabrică, coruperea salariaţilor, suprimarea semnelor distinctive ale mărfurilor, distrugerea publicităţii şi 11 Idem, pag. 40 12 Alistar Victor, Banciu Cristina, „Dreptul concurenței”, editura Hamangiu, București, 2013, pag. 115 6

mijloacele de dezorganizare generală a pieţei, prin reclama mincinoasă, false indicaţii sau uzurpare de titluri şi calităţi, vânzare sub preţurile pieţei. Legea romana, defineşte faptele pe care le considera acte de concurenţă neloială, acestea fiind sancţionate cu amendă sau închisoare, în funcţie dacă constituie infracţiune sau contravenţie. Potrivit legii, este considerată infracţiune întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor denumiri speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite de alt concurent13. Acest text se referă la crearea riscului de confuzie, care apare însă şi din folosirea abuzivă a unor drepturi intelectuale aparţinând altora. O altă confuzie este creată şi de menţiunile false privind brevetele de invenţie, precum şi originea şi caracteristicile mărfurilor sau provenienţa lor, în scopul inducerii în eroare a celorlalţi comercianţi şi a beneficiarilor.14 Cele mai multe fapte practicate urmăresc diferite mijloace de atragere a clientelei. Aceste fapte constituie, potrivit legii, contravenţii15: ·

încălcarea interdicţiilor privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale;

·

fapta unui salariat de a-şi oferi serviciile unui concurent, sau a unui comerciant de a accepta o asemenea ofertă;

·

divulgarea de către un salariat de secrete privind activitatea patronului, concurentului;

·

încheierea de contracte avantajoase de un client, cu condiţia atragerii de clientelă;

·

răspândirea în public de afirmaţii mincinoase menite să atragă clientelă;

·

denigrarea concurentului. Potrivit clasificării clasice, concurenţă neloială se poate manifesta sub trei forme:

imitaţia, dezorganizarea şi denigrarea.

3. Mijloace de confuzie şi riscul de confuzie Crearea confuzie este cea mai răspândită formă de concurenţă neloială. Domeniile cele mai des „avariate” de confuzie sunt cele ale semnelor distinctive şi în special al mărcilor. Mijloacele de confuzie sunt de două feluri16: mijloace care tind să producă în mintea consumatorului ideea că întreprinderea, produsele sau serviciile sunt sau provin de la concurentul

13 Art. 5 din Legea nr. 11/1991 14 Legea nr. 11/1991 15 Idem 16 Eminescu Yolanda, “Concurența neleală”, editura Lumina Lex, București, 1995, pag. 44 7

celui care utilizează şi mijloace care tind să creeze doar ideea unei legături între cele două oferte, pentru a profita de clientela de confuzie. Mijlocul cel mai frecvent întâlnit pentru creare confuziei este utilizarea de semne distinctive identice sau similare. Pe lângă acesta întâlnim şi confuzia cu privire la numele şi denumirile întreprinderilor, confuzia cu privire la semnele distinctive ale produselor, similitudinea în aspectul exterior al întreprinderilor, imitarea publicităţii unui concurent, substituirea mărfurilor. Aprecierea riscului de confuzie este legată de întinderea teritorială a protecţiei semnului distinctiv. Dacă confuzia este produsă pe un teritoriu unde semnul distinctiv nu se bucura de protecţie, această confuzie nu va putea fi înlătura cu ajutorul legii. Confuzia cu privire la semnele distinctive este diferită de confuzia cu privire la originea produselor. În cazul confuziei cu privire la semnele distinctive, publicul este indus în eroare prin imposibilitatea de a distinge semnele, imposibilitatea care conduce indirect la confundarea originii produselor sau serviciilor. În schimb, riscul cu privire la originea produselor poate fi creat şi direct, prin imitarea produselor concurentului. Riscul de confuzie este confuzia ce constă în ideea greşită ca între două întreprinderi exista o legătură economică sau organizatorică17.

4. Imitaţia A imita înseamnă a copia un produs, o emblemă, o marcă, etc. În funcţie de obiectul imitaţie copierea ca act de concurenţă ilicit poate să privească produsul concurent sau însăşi întreprinderea concurenta, prin încercarea de identificare cu aceasta.18

a. Imitarea produsului Imitarea produsului se poate realiza în două modalităţi: copia servila şi copia cvasiservila.19 Copia servilă implică o imitaţie profundă, dincolo de aspectul exterior al produsului. Aceasta modalitate de imitaţie este întâlnită foarte frecvent, mai ales la toate tipurile de produse, de la cele mai simple, până la cele mai complicate.

17 Eminescu Yolanda, “Concurența neleală”, editura Lumina Lex, București, 1995, pag. 45 18 Mihai Emilia, “Dreptul concurenței”, editura All Beck, București, 2004, pag. 268 19 Idem, pag. 267 8

Confuzia în public trebuie să se probeze, fiind necesară şi numai proba riscului unei asemenea confuzii. În sensul acesta trebuie să se îndeplinească trei condiţii: produsele să fie de aceeaşi natură, intre produse să existe similitudini obiective şi cele două produse să se adreseze aceleiaşi clientele. În acest caz, imitatorul poate fi exonerat de răspundere prin invocarea unor justificări: 1. Natura produsului, atunci când imitarea rezulta din natura produsului, nu este condamnabilă. 2. Banalitatea produsului, atunci când un produs este banal, el poate fi imitat cu uşurinţă, nemaiavând nicio relevantă posibilitatea confuziei. „Condiţia originalităţii produsului pentru condamnarea imitaţiei este comună cu protecţia proprietăţii intelectuale, diferită fiind numai intensitatea acestei originalităţi: produsul nu merita protecţie dacă nu este rezultatul unui efort de concepţie. Este neloial să copiezi doar atunci când îţi însuşeşti munca de creaţie a altuia”.20 3. Imitarea este impusă de exigente tehnice, atunci când imitarea se impune de o manieră imperativă datorită existenţei unor norme standard, ea devine licita.

b. Identificarea cu întreprinderea Comerciantul neloial poate încerca să depăşească copierea produselor concurente, urmărind să fie el însuşi identificat de către public cu un alt comerciant concurent, astfel încât confuzia să privească provenienţa produsului său.21 Identificarea cu o întreprindere implica automat imitarea semnelor distinctive ale acesteia (numele, emblema, orice semn distinct al întreprinderii). În ceea ce priveşte imitarea numelui comercial, acesta poate fi utilizat în scopuri comerciale propriul nume, dar şi numele altuia, ambele putând constitui mijloace de imitarea ilicită. Omonimia este una din formele de imitare a numelui comercial, aceasta presupunând că utilizarea propriului nume ca nume comercial este liberă, dar creează probleme de omonimie. Nu se poate împiedica exercitarea unei activităţi comerciale sub numele său, chiar dacă un alt comerciant utilizează acest nume, singura condiţie, impusă de lege, este aceea de a se înlătura riscul de confuzie.

20 Mihai Emilia, “Dreptul concurenței”, editura All Beck, București, 2004, pag. 269 21 Idem, pag. 270 9
...