Curs-Geo Continentelor PDF

Preview

Summary

prof.Laura Tirlă...

Description

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Laura TÎRLĂ

GEOGRAFIA CONTINENTELOR AMERICA, AFRICA ȘI ANTARCTICA

BUCUREȘTI 2014

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

CUPRINS

INTRODUCERE

5

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 1 7

GEOGRAFIE FIZICĂ 1.1. Unitățile geostructurale

7

1.2. Relieful

10

1.3. Hidrografia

15

1.4. Zonele și etajele biopedoclimatice

23

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 2 40

GEOGRAFIA POPULAȚIEI, AȘEZĂRILOR ȘI ECONOMIEI 2.1. Elemente de geodemografie

40

2.2. Structuri politico-administrative

46

2.3. Tipologia habitatelor

48

2.4. Regiuni și axe economice

51

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 3 56

GEOGRAFIA REGIUNILOR DEZVOLTATE 3.1. Nord-Estul American

56

3.2. California

62

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 4 73

GEOGRAFIA REGIUNILOR AFLATE ÎN CURS DE DEZVOLTARE 4.1. Brazilia

73

4.2. Africa de Nord (Maghreb)

82

BIBLIOGRAFIE

Laura Tîrlă, [email protected]

95

3

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

INTRODUCERE

Lucrarea de față este destinată în primul rând studenților din anul III de la specializarea Geografie, care urmează cursurile sub forma învățământului la zi și la distanță (ID). De asemenea, cuprinde informații utile și pentru alte categorii de persoane interesate în dezvoltarea cunoștințelor despre geografia continentelor America, Africa și Antarctica. Celelalte arii continentale constituie obiectul materiilor complementare Geografia Europei și Geografia continentelor extraeuropene (Asia, Australia și Oceania), conform planului actual de învățământ. Conținutul lucrării acoperă două componente de bază ale acestei discipline: noțiuni generale privind geografia fizică, umană și economică și particularități regionale, concretizate în exemplificarea unor studii de caz. Aceste componente sunt organizate în patru capitole constituind unitățile de învățare, tratând succesiv: caracteristicile mediului natural, geografia populației, așezărilor și economiei, contrastele geografice reflectate în particularitățile unor regiuni dezvoltate și ale unor regiuni aflate în curs de dezvoltare. Toate aceste noțiuni și cunoștințe sunt menite să ofere o imagine cât mai reală și actualizată asupra geografiei continentelor America, Africa și Antarctica, prin prisma unei abordări regionale moderne. Prin stilul concis și maniera simplă de prezentare a ideilor se urmărește îndeplinirea obiectivelor specificate în secțiunea introductivă a fiecărei unități de învățare. În cadrul procesului de învățare, studiul trebuie completat cu cel al atlasului geografic, întrucât numărul mare de hărți necesare nu permite includerea lor în lucrarea de față. Sunt ilustrate doar hărți tematice sau studii de caz pentru care nu sunt disponibile alte materiale cartografice.

Laura Tîrlă, [email protected]

5

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

Volumul conține o serie de imagini-simbol asociate principalelor componente curriculare. Acestea sunt afișate în dreptul secțiunilor de text care presupun realizarea unor anumite activități, menite să faciliteze procesul de învățare:

Obiective

Dicționar (terminologie)

Notați!

Rețineți!

Rezumatul unității de învățare

Test de autoevaluare

Autoarea

6

Laura Tîrlă, [email protected]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1 GEOSTRUCTURILE MAJORE ȘI RELIEFUL ASOCIAT

Conținut:    

Unitățile geostructurale – geneză și tipologie Relieful Hidrografia Zonele și etajele biopedoclimatice

În urma studierii acestei unităţi de învăţare a modulului, veţi dobândi suficiente cunoştinţe pentru a fi capabili să:

a. Înţelegeți alcătuirea, structura geologică și principalele etape din evoluția continentelor America şi Africa. b. Utilizați noţiunile şi termenii de specialitate pentru a explica distribuţia unităților geostructurale și de relief în cadrul celor trei continente. c. Asociați corect unitățile geostructurale cu cele de relief. d. Distingeți principalele bazine hidrografice și importanța acestora. e. Deosebiți tipurile de regiuni în funcție de regimul de scurgere. f. Înțelegeți principiile zonalității și etajării bipoedoclimatice în funcție de factorii de control. g. Cunoașteți și explicați distribuția spațială a tipurilor și subtipurilor de climă în America, Africa și Antarctica.

Laura Tîrlă, [email protected]

7

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

1.1. Unitățile geostructurale – geneză și tipologie

DEFINIȚIE Unitățile geostructurale sunt componente principale din alcătuirea scoarței terestre, caracterizate printro anumită geneză, litologie și mobilitate. Principalele tipuri de unități geostructurale sunt scuturile continentale, platformele și unitățile (sau sistemele) orogenetice. Scuturi (unități de craton)

Sunt cele mai vechi unități structurale din alcătuirea scoarței terestre vizibile la suprafață, formate în Precambrian (conțin roci foarte dure, metamorfozate în urmă cu peste 1 miliard de ani). Ex.: scutul canadian, scutul brazilian, scutul african.

Platforme

Reprezintă unități extinse formate prin sedimentare, care au un fundament dur, cristalin, cu o alcătuire asemănătoare scuturilor continentale.

Unități de orogen

Formează lanțurile muntoase rezultate prin cutarea formațiunilor depuse în mari bazine tectonice alungite, care pot apărea în asociere cu corpuri magmatice sau blocuri cristaline vechi. Ex.: Orogenul andin, Cordilierii nord-americani, Munții Atlas, Munții Capului.

America de Nord, America de Sud şi Africa au avut în decursul timpului geologic o evoluţie complexă, care le-a imprimat caractere atât comune, cât şi distincte. Deşi America de Sud a avut o evoluţie strâns legată de aceea a Africii pentru o lungă perioadă (din Precambrian până în Mezozoic), din punct de vedere structural are trăsături mult mai apropiate de cele ale Americii de Nord, rezultat al evoluţiei comune din ultimele 100-120 milioane de ani. În Paleozoic şi Mezozoic, America de Nord făcea parte integrantă din megacontinentul Laurasia, împreună cu Europa şi Asia, iar America de Sud şi Africa, alături de Australia, Antarctica şi India formau megacontinentul sudic Gondwana. Legătura completă şi permanentă dintre America de Nord şi America de Sud a fost stabilită relativ târziu, în Pliocen, în urma regresiunilor marine din regiunea istmului Panama.

8

Laura Tîrlă, [email protected]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

În privinţa dispunerii unităţilor structurale, există o analogie aproape perfectă între America de Nord şi America de Sud. Structurile orogenetice terțiare domină în sectorul vestic, iar resturi ale vechilor structuri (caledoniene și hercinice) sunt atașate marginilor interioare ale unităților de scut și platformă, care domină centrul și estul celor două continente (Fig. 1.1). Scuturilor le corespund fie întinse unități de podiș sau câmpie rezultate prin peneplenizare îndelungată (podișurile canadiene, câmpiile hudsoniene, Peninsula Labrador), iar platformele cuprind marile bazine depresionare ale fluviilor Mississippi, Amazon şi estuarului La Plata. Domeniul vestic cuprinde în ambele continente doar structuri de orogen, edificate în Mezozoic și Terțiar (Cordilierii).

Figura 1.1. Distribuţia unităților geostructurale în cadrul Americii și Africii

Laura Tîrlă, [email protected]

9

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

Africa prezintă o uniformitate mult mai mare în privința dispunerii tipurilor de geostructuri. Se remarcă prin marea extindere a unității de scut (Scutul African), intens fracturată și deformată din cauza frământărilor geologice cărora i-a fost supusă de-a lungul timpului. Singurele unități de orogen bine individualizate sunt poziționate în extremitățile nordică și sudică ale continentului: Munții Atlas (N), respectiv Munții Capului (S). Sistemul de grabene din estul Africii a generat structuri tectono-vulcanice de o amploare și complexitate care nu se mai regăsesc (intracontinental) în nicio parte a globului. În regiunea Saharei, scutul African este acoperit de formaţiuni în cea mai mare parte continentale acumulate pe grosimi mari și în general nederanjate tectonic. Există și excepții, precum domurile generate de mișcările verticale (structura circulară Richat din Platoul Adrar, Mauritania). Calcarele cretacice și terțiare formate în mediu marin în perioada în care Sahara a funcționat ca platformă ocupă suprafețe întinse în Egipt, Tunisia, Algeria, mai puțin în Libia. Antarctica este formată din două unități geostructurale: scutul antarctic (în est) și orogenul de tip andin (Peninsula Graham), care se leagă prin insulele Antilele Sudice cu lanțul muntos andin din America de Sud (Coteț & Băcanu, 1972).

1.2. Relieful În ansamblu, desfășurarea unităților majore de relief din America se realizează de la vest spre est în fâșii relativ paralele, astfel: a) Lanțurile muntoase formate prin cutare (sistemele orogenetice) sunt dispuse longitudinal în partea vestică a celor două continente, formând Cordilierii Nord-Americani, Cordilierele Americii Centrale și Anzii, toate fiind formate în intervalul terțiar – Cuaternar (fazele orogenetice nevadiană și laramică). Doar în America de Nord este prezent și în partea estică un alt sistem orogenetic – Munții Appalachi – dar mult mai vechi, format în orogenzele caledoniană (partea nordică) și hercinică (partea sudică); b) Podișurile reprezintă în general blocuri cristaline vechi peneplenizate (erodate și aplatizate), fie extinse în partea mediană a continentelor (Podișurile Canadiene, Podișul Guyanelor, Podișul Braziliei, Podișul Patagoniei), fie dispuse fragmentar la marginea sistemelor orogenetice (Podișul Ozark, Podișul Ohio); c) Câmpiile se desfășoară în continuarea podișurilor și se suprapun fie unor structuri vechi (Câmpia Hudsoniei), fie unor mari bazine de sedimentare (Câmpia Mississippi, Câmpia Amazonului). 10

Laura Tîrlă, [email protected]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

Cordilierii nord-americani se desfășoară sub forma a două lanțuri muntoase paralele: unul fragmentat în lungul coastei pacifice, iar celălalt continuu, mult mai extins, spre interiorul continentului (Munții Stâncoși). Altitudinile depășesc în partea nordică 5000-6000 m (Vf. McKinley 6185 m), dar în general se mențin între 3000-4000 m pe teritoriul Stâncoșilor și în Sierra Nevada (California). Cele două lanțuri muntoase sunt separate de bazine intramontane foarte extinse, fiecare având anumite particularități tectono-structurale: Platoul bazaltic al Columbiei, Marele Bazin și Platoul Colorado. Basin and range reprezintă un tip de relief structural întâlnit în cadrul Marelui Bazin. Se caracterizează prin fragmentarea fundamentului, blocurile înălțate rezultate (horsturi) formând culmi muntoase paralele, iar cele coborâte (grabene) formând bazine tectonice alungite, depresiuni pe care sunt grefate văile. Aceste forme de relief diferite alternează pe tot cuprinsul platoului.

Masivele vulcanice sunt frecvente în culmile muntoase litorale, în vecinătatea contactului dintre placa tectonică nord-americană și placa pacifică: M. St Helens, M. Rainier, M. Olympic, etc. Spre est, în regiunea de platformă a Marilor Câmpii (Great Plains), relieful are structură monoclinală, înclinând progresiv către valea fluviului Mississippi. Tot către această vale înclină și podișurile formate pe sedimentarul monoclinal din vestul Munților Appalachi. Relief appalachian – tip de relief structural cutat, în cadrul căruia masivele hercinice au fost peneplenizate, iar cutele apar ca aliniamente de culmi slab evidențiate. Pe măsură ce eroziunea înlătură materialul mai friabil, rocile dure care formează anticlinalele strânse sunt detașate în relief, separate de văi largi, grefate pe sinclinale. Acest tip de relief, specific Munților Appalachi, mai este numit valley and ridge (văi și culmi), cu referire la dispunerea paralelă a fomelor de relief, în concordanță cu desfășurarea principalelor aliniamente structurale.

Câmpia Mississippi ocupă o regiune vastă în partea central-sudică a Americii de Nord. Este formată din depozite sedimentare terțiare și constituie o câmpie de acumulare cu declivitate foarte mică. În cadrul ei, fluviul meandrează puternic, iar în cursul inferior străbate câmpia litorală a Golfului Mexic sau Câmpia Perimexicană. Aceasta se continuă spre este și nord cu Câmpia Litorală Atlantică, până în dreptul paralelei de 40⁰N.

Laura Tîrlă, [email protected]

11

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

În America de Sud, principalele unități de relief sunt: Munții Anzi (unitate de orogen), Podișul Braziliei, Podișul Guyanei, Podișul Patagoniei (scuturi) și Câmpia Amazonului (bazin de sedimentare). Anzii sunt formați în general din trei catene paralele, cu excepția sectorului central, unde există două catene muntoase marginale care încadrează o unitate de platou înalt (Podișul Boliviei sau Altiplano). Se subdivid în Anzii Nordici, Centrali și Sudici. Altitudinile maxime ating aproape 7000 m (Vf. Aconcagua, 6961 m). Glaciațiunea actuală se menține pe arii mai extinse doar în Anzii Sudici. Podișurile Guyanei și Braziliei reprezintă resturi ale scutului brazilian, separate de bazinul sedimentar al Amazonului. În Podișul Guyanei predomină suprafețele plane, netede, aproape orizontale, delimitate de abrupturi verticale (relief de tip tepuy). În Podișul Braziliei sunt caracteristice platourile monoclinale, prelungi, denumite chapadas (Ex. Chapada Diamantina). Altitudinile cresc treptat către litoralul atlantic, unde platourile sunt puternic fragmentate, rezultând masive granitice denumite căpățâni de zahăr. Câmpia Amazonului este o vastă regiune joasă, netedă, inundabilă pe suprafețe mari și străbătută de Amazon și principalii afluenți ai acestuia. Sunt caracteristice trei trepte de inundabilitate:  Igapo (zona frecvent inundabilă)  Varzea (zona inundabilă temporar, la ape mari)  Été (zona neinundabilă)

Relieful Africii este distinct, creat în urma fragmentării scutului african și al mișcărilor verticale ale blocurilor rezultate. S-a format astfel un mozaic de bazine joase și platouri înalte; primele sunt ocupate de câmpii fluviale sau câmpuri de dune nisipoase, iar secundele de podișuri sau unități montane. Singurele catene muntoase cutate se desfășoară la cele două extremități ale continentului – nordică și sudică: Munții Atlas, respectiv Munții Capului (Gârbacea, 1964). Formarea celui mai mare sistem de rifturi intracontinentale a generat o serie de erupții, în urma cărora au rezultat masive și platouri vulcanice (multe dintre ele active și în prezent) separate de depresiuni tectonice adânci ocupate de lacuri. Dintre grupurile de vulcani, mai importante sunt: Virunga, Ruwenzori și Platoul craterelor uriașe (în care se află cea mai mare calderă vulcanică din lume, Ngorongoro). Sistemul de rifturi este convergent către triunghiul Afar, o regiune extrem de labilă din punct de vedere tectonic, situată în sudul Mării Roșii (aici se găsește punctul cel mai jos al Africii, în cadrul Depresiunii Danakil: -155 m).

12

Laura Tîrlă, [email protected]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

Podișurile periferice ale bazinului Congo sunt peneplenizate, cu altitudini în general de 500-1000 m, înconjurând la nord, est şi sud bazinul Congo, care are astfel aspectul unui vast amfiteatru. Unităţile de relief: Podişul Azandé (la nord şi nord-est), Podişul Camerun şi Munţii Adamaoua (nord-vest), Podişul Gabon (nord-vest), Podişul Luanda (sudvest), Podişul Lounda (sud), Podişul Katanga (sud-est).

Figura 1.2. Caldera Ngorongoro, estul Africii (NASA)

În regiunile deșertice, condițiile climatice aparte au determinat o evoluție diferită a reliefului. Sahara este formată din munți, platouri golașe și depresiuni acoperite cu dune de nisip – forme de relief care poartă denumiri regionale specifice. Relieful deşertic este un produs al colaborării mai multor agenţi, dintre care cei mai importanţi sunt cei climatici. Cel mai important proces în cadrul modelării reliefului îl reprezintă dezagregarea mecanică, manifestată mai puternic în regiunile muntoase şi de podiş. Aici sunt prezente rocile dure (şisturi cristaline, gresii, calcare, conglomerate, eruptiv), prin sfărâmarea cărora rezultă blocurile sau fragmentele colţuroase. Variațiile termice diurne contribuie la dezagregarea acestora (procese de gelifracție). Acţiunea vânturilor alizee se reflectă asupra întinderilor de nisip mai ales prin transport și depunere, iar secundar prin deflație și coraziune. Agenţii hidrografici au generat forme precum: câmpii de acumulare, glacisuri, pedimente, organisme torenţiale, ueduri care s-au format în urma proceselor de scurgere din pleistocen. Scurgerea actuală are un rol major în modelarea reliefului acestora datorită manifestărilor sale deosebit de violente, mai ales în cadrul uedurilor (Gârbacea, 1964). Laura Tîrlă, [email protected]

13

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE GEOGRAFIE Geografia continentelor: America, Africa și Antarctica - Note de curs

Principalele unități de relief din deșerturi sunt hamadele, regurile și ergurile, cărora li se adaugă masivele muntoase. Dunele de nisip din alcătuirea ergurilor pot avea o morfologie variată, în funcție de direcția, intensitatea și regimul vânturilor predominante care le modelează: stelată, semilunară (barcanele), liniară (draa), etc. Hamadele sunt podişuri pietroase, acoperite de blocuri de rocă colţuroase sau pavate cu lespezi neregulate de gresie, calcar, bazalt etc., rezultate în urma dezagregării mecanice stratificate. Hamada este forma deşertică a podişului, un deşert de blocuri, în contrast cu deşertul de nisip.

FORME DE RELIEF ÎN SAHARA

Regurile sunt câmpii joase şi plane, acoperite de pietriş sau nisip. În reguri nu se formează dune. În Sahara de Est, tipul de reg cu pietrişuri şi bolovănişuri este denumit serir. Ergurile sunt teritorii foarte întinse acoperite cu dune de nisip (câmpii de dune). Ocupă în general regiunile joase ale Saharei, marile depresiuni. În Sahara de Est, ca forme acumulative sunt caracteristice barcanele, dar cel mai des întâlnite sunt dunele longitudinale şi transversale.

Antarctica are un relief deosebit de al celorlalte continente, datorită acțiunii îndelungate a calotei glaciare masive care o acoperă de peste 34 milioane de ani. Se deosebesc următoarele tipuri genetice: relieful subglaciar, relieful subaerian și relieful calotei glaciare. În emisfera estică uscatul este uniform, puțin fragmentat și bine dezvoltat în suprafață. Aici, ...