1 IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC DOCX

Title	1 IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
Author	Alex Alex
Pages	9
File Size	28.3 KB
File Type	DOCX
Total Downloads	3
Total Views	22

Summary

Description

IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC Conţinut şi formă în dreptul internaţional public Dreptul internaţional public, ca şi dreptul intern al statelor, reprezintă un fenomen politico-juridic, social în esenţa lui, pentru că vizează comunitatea umană în ansamblu. Spre deosebire de dreptul intern, dreptul internaţional public este fundamentat pe acordul de voinţă al subiectelor sale, în primul rând al statelor, care sunt principalele creatoare, dar şi destinatare şi apărătoare ale regulilor juridice internaţionale. Voinţa statelor de a exprima comportamentele lor internaţionale în norme juridice presupune o anumită sistematizare a relaţiilor internaţionale vizate, dar şi, corespunzător, o sistematizare specifică normelor juridice care reglementează aceste relaţii. Nu toate relaţiile internaţionale sunt reglementate prin drept, ci numai acelea care prezintă interes pentru comunitatea internaţională la un moment dat. De aici decurge nevoia de a face distincţie între conţinutul dreptului internaţional public, adică regulile juridice care-l alcătuiesc, corespunzătoare comportamentelor pe care statele le doresc ca pozitive şi eficiente, şi forma dreptului internaţional public, adică, din punct de vedere tehnic, cum ni se înfăţişează în concret aceste reguli. Noţiunea de izvor al dreptului internaţional public Prin izvor al dreptului internaţional public, înţelegem instrumentele juridice (cum sunt tratatul sau cutuma internaţională) care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul de voinţă al subiectelor dreptului internaţional public, în primul rând al statelor. Acordul de voinţă al statelor (convergenţa voinţelor exprimate de două sau mai multe state), care este fundamental în procesul de consacrare, într-o formă determinată, a normelor juridice aplicabile relaţiilor dintre ele, devine relevant (se manifestă, este probat) prin mijloacele juridice în care norma se concretizează: tratatul, cutuma şi celelalte izvoare de drept internaţional. Teoria generală a dreptului, ca şi legislaţia formală, face deosebire între ceea ce reprezintă forma internă a dreptului, ca structură internă (norme juridice, instituţii juridice şi ramuri de drept), foarte strâns legată de conţinutul dreptului (substanţa acestuia), şi forma exterioară a dreptului, ca structură externă, ca posibilitate tehnică de "vizualizare" a prescripţiilor normative, identificată prin expresia izvoare formale ale dreptului sau, pe scurt, izvoare ale dreptului. Izvoarele formale sunt (aşa cum le spune numele) forma (mijlocul juridic) în care sunt "îmbrăcate" normele de drept internaţional. Toate mijloacele care exprimă sau indică un acord de voinţă între două sau mai multe state (sau alte subiecte de drept internaţional) şi consacră, tacit sau expres, o regulă de conduită, indiferent de caracterul său general sau particular, constituie izvoare ale dreptului internaţional....