16. Trăsăturile curentelor literare ilustrate în texte lirice PDF

Preview

Summary

efrvgregffregrrggrrggrgrre...

Description

Trăsăturile curentelor literare ilustrate în texte literare 1. 2. 3. 4. 5.

romantismul simbolismul tradiționalismul modernismul neomodernismul

1. Romantismul: a. teme și motive specific romantice: iubire, natură, noapte, vis, codru, lună, stea, ochi, sărut b. cultivarea sensibilității și a imaginației; (sentimente, figuri de stil) c. antiteza este figura de stil centrală (înger-demon, trecut-prezent, omul comun-omul superior) d. evadarea din real/cotidian/contingent prin vis e. se pune accent pe trăirile omenești, acestea fiind armonizate cu peisajele de natură; f. supremația subiectivismului, a pasiunii; g. cadrul nocturn specific; h. se inspiră din tradiție, folclor, trecutul istoric i. sunt prezentați eroi excepționali în situați excepționale; j. limbajul literar cuprinde expresii populare, arhaisme, regionalisme, specifice oralității 2. Simbolismul: a. teme specifice: condiția nefericită a poetului, orașul, anotimpurile, iubire; motive specifice: apa ca substanță erozivă, instrumentele muzicale, solitudinea; b. utilizarea simbolului; c. muzicalitatea versurilor: conferită prin instrumentele muzicale sau muzicalitate interioară realizată prin elemente de recurență („arta versurilor este arta muzicii”-Al. Macedonski) d. principiul corespondențelor e. poezia exprimă doar atitudini poetice sau stări specifice: angoasa, oboseala psihică, disperarea, exclusiv prin sugestia care devine procedeul principal: „a sugera-iată visul!” (Mallarme); f. cromatica este exprimată prin culori cu putere de simbol (ex: plumb=cenușiu), ele reflectând stări și atitudini poetice 3. Tradiționalismul a. cultivă universul patriarhal, al satului b. accent pe etic, etnic, social c. ilustrarea specificului național, de multe ori, în spirit exagerat d. întoarcerea la originile literaturii e. promovarea ideii că mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletului f. principalele izvoare de inspirație sunt: istoria și folclorul

Română cu Delia

4. Modernismul a. teme specifice: menirea scriitorului și a poeziei sale b. intelectualizarea poeziei: ilustrarea unor idei filosofice profunde c. ambiguizarea limbajului: „cuvintele sunt electrizate liric” (Hugo Friedrich) d. lirica se dezarticulează: apar derapaje la nivelul topicii, la nivel afectiv e. la nivelul formal al liricii: ingambamentul, versul liber f. crearea intelectualului, ca personaj al operelor epice g. crearea romanului obiectiv și a romanului de analiză psihologică

5. Expresionismul a. teme și motive specifice: tristețea și neliniștea metafizică, disperarea, absența, neantul, natura halucinantă; b. prezența imaginilor poetice vii, contrastante, stranii c. nevoia de absolut, aspirația spre ideal d. apare ca protest antiburghez, negarea artei tradiționale, refuzul modelelor tradiționale; e. căutarea ineditului, a originalului, a increatului f. „descătușare afectivă, patosul trăirii împins la extaz” (Nicolae Balotă) g. „tehnica halucinării (Hugo Friedrich)”: trăirea frenetică depășește presiunea limitelor, stihializarea viziunii, interesul pentru patologic, fascinația morbidului h. poezia surprinde tragismul condiției existențiale, luând forma strigătului profetic 6. a. b. c. d. e. f. g. h. i. j.

Neomodernismul cultivarea spiritului ludic; mari teme/întrebări ale ființei redescoperirea sentimentului și a emoției estetice ambiguitatea limbajului, ambiguitatea împinsă până la aparenţa de nonsens, de absurd; răsturnarea firescului puterea metaforei reprezentarea abstracțiunilor în formă concretă noutatea expresiei poetice poezia își regăsește menirea : voaloarea ei este estetică, nu etică se revine la vechile mituri (reinterpretate sau parodiate, de exemplu : Iona) poezia se adresează rațiunii mai mult decât inimii

7. Realismul (în opera epică) a. perspectiva narativă obiectivă, naratorul fiind omniscient, conferind veridicitate scrierii b. se regăsesc problematici sociale ce reflectă realitatea contemporană c. creează iluzia realității prin imagini verosimile, banalul cotidian d. accentul este pus pe fapte, întâmplări și realitate (incipitul textului are rolul de a introduce lectorul în iluzia vieții reale) ; e. modalitatea narativă : focalizare zero Română cu Delia

f. g. h. i.

personajul este reprezentativ pentru o tipologie și se supune valorilor morale ale colectivității personajul este direct influențat de mediul în care trăiește creația realistă se remarcă prin precizie, detaliu, veridicitate figurile de stil au rol caracterizator, nu de înfrumusețare a limbajului

Ilustrare: 1. „Să fie sara-n asfințit Și noaptea să înceapă; Răsaie luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din crânguri, În ploaia florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin De brațul tău se culce Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce, Ca iar cuminte să mă fac, Căci tu îmi prinzi tot gândul, Ca cerul ce privește-n lac Adâncu-i cuprinzându-l. Cu farmecul luminei reci Simțirile străbate-mi: Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patemi Și de asupra mea rămâi Durerile de-mi curmă Și fii iubirea mea dentâi Și visul meu din urmă.” (M. Eminescu, Să fie sara-n asfințit) Textul dat se încadrează în sfera operelor aparținând romantismului deoarece, în primul rând, regăsim teme și motive romantice: iubirea, natura, motivul lunii, al nopții. În al doilea rând, sunt cultivate sensibilitatea și imaginația creatoare, generate de farmecul iubirii care îl cuprinde pe poet: „Cu farmecul luminei reci/ Simțirile străbate-mi”. Română cu Delia

2. „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Orăşenii, pe trotuare, Merg ţinându-se de mână, Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână, De sub vechile umbrele, ce suspină Şi se-ndoaie, Umede de-atâta ploaie, Orăşenii pe trotuare Par păpuşi automate, date jos din galantare. În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Nu răsună pe trotuare Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână, Numărând În gând Cadenţa picăturilor de ploaie, Ce coboară din umbrele, Din burlane Şi din cer Cu puterea unui ser Dătător de viaţă lentă, Monotonă, Inutilă Şi absentă... În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Un bătrân şi o bătrână Două jucării stricate Merg ţinându-se de mână...” Textul dat se încadrează în sfera poeziilor simboliste deoarece ilustrează particularitățile acestui curent literar: în primul rând, remarcăm muzicalitatea construită prin tehnica refrenului: „în orașu-n care plouă de trei ori pe săptămână”, în al doilea rând, tehnica folosită predominant este cea a sugestiei, automatismul cadrului citadin fiind conturat prin secvențe precum: „Par păpuşi automate”, „dătător de viață lentă/monotonă,/ inutilă,/ și absentă”. 3. „Azi am trecut s-o văd, înstrăinată, Grădina-n care-o vară ne-am iubit... Română cu Delia

Podoaba-n zdrenţe-i spânzură uscată, Rugini a prins frunzişul răvăşit, Iar parcul, raiul nostru de-altădată, Cu ziduri alţii azi l-au ocolit. E ceasul vechi al dragostei, e seară, Şi, dând să intru, stau înfiorat: Înaltul plop la porţi m-aşteaptă iară, Dar toamna purpurie l-a schimbat În galben stâlp pâlpâitor de pară, Ce freamătă, de vânturi zbuciumat. Şi-n vijelia ce s-a-ncins să-l bată, Aprinsul plop acolo mi-a părut Că-i sabia de foc neîndurată Pe care Heruvimul nevăzut O flutura spre lumea blestemată La Poarta Paradisului pierdut.” (Vasile Voiculescu, La poarta paradisului pierdut) Textul citat aparține tradiționalismului, ilustrând particularitățile acestuia: în primul rând, remarcăm faptul că poetul cultivă universul patriarhal, al originilor, toposul specific fiind „Paradisul pierdut”. În al doilea rând, accentul este pus pe pe etic, etnic și social, textului trimițând la puterea iubirii de a transfigura realitatea care era sacră ab initio (la origine). 4.„Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri strîng lacrimi de văpaie: licurici. Pe coastă-n vrej de nouri creşte luna. Mîni tomnatice întinde noaptea mea spre tine şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui ţi-adun în inimă surîsul. Gura ta e strugure-ngheţat. Numai marginea subţire-a lunii ar mai fi aşa de rece - de-aş putea să i-o sărut ca buza ta. Română cu Delia

Îmi eşti aproape. Prin noapte simt o pîlpîire de pleoape.” Lucian Blaga, Înfrigurare Textul suport se încadrează în lirica modernistă deoarece ilustrează particularitățile acestuia: în primul rând, remarcăm ambiguizarea limbajului, cuvintele fiind „electrizate liric” (Hugo Friedrich) și căpătând valențe multiple: de exemplu, „livada s-a încins în somn” face trimitere la motivul somnului, verbul „s-a încins” având multiple conotații. În al doilea rând, la nivel formal, regăsim tehnica ingambamentului: „Pe coastă-n vrej de nouri/ crește luna.”, prin care este facilitată transmiterea neîngrădită a tumultului sufletesc al poetului. 5. „Vârtej interior și spus prin luciul privirilor căzând înapoi, Voi, ierarhii de nouri negri curgând pe umeri de femeie, goi, Unghii sclipind electric, violet, zgâriind lumina până la culoare, Tu, alunecare de toamnă spre iarnă pe balustrada unui vânt, nemișcătoare, Divină vocală, fluier de aur. Sunete jupuite de melodie, Voi, cuvinte, cu silabele în stea ca geamul lovit de-o săgeată târzie. Scări, scări de frânghie cu noduri, Scări clătinate atârnând de nori, Tu, ascensiune friguroasă spre ploaie printr-un tunel de aripi, de condori.” (Nichita Stănescu, Coloană infinită) Textul suport se încadrează în sfera neomodernismului deoarece ilustrează particularitățile sale: în primul rând, remarcăm limbajul ermetizat și conceptualizat: „Scări clătinate atârnând de nori”, în al doilea rând, abordează mari teme și întrebări ale ființei, precum ascensiunea, condiția creației, care devine „vârtej interior”.

Română cu Delia

Aplicare: 1. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține modernismului: „Numai pe tine te am, trecătorul meu trup, şi totuşi flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete, căci lutul tău slab mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet ce-l port. Daţi-mi un trup, voi munţilor, mărilor, daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg, fii trunchiul meu, fii pieptul acestei năprasnice inimi, prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc, fii amfora eului meu îndărătnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi şi-aş apare năvalnic şi liber cum sunt, pământule sfânt. Când as iubi, mi-aş întinde spre cer toate mările ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi, spre cer, să-l cuprind, mijlocul să-i frâng, să-i sărut sclipitoarele stele. Când aş urî, aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă bieţi sori călători şi poate-aş zâmbi. Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.” (L. Blaga, Dați-mi trup voi, munților) 2. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține neomodernismului: Română cu Delia

„De mult negru mă albisem De mult soare mă-nnoptasem De mult viu mă mult murisem Din visare mă aflasem. Vino tu, cu tine toată Ca să-ntruchipăm o roată Vino tu, fără de tine Ca sa fiu cu mine, mine O, răsai răsai răsai Pe infernul meu un rai O, rămâi rămâi rămâi Palma bate-mi-o în cui Pe crucea de carne Când lumea adoarme.” (N. Stănescu, Dezîmblânzirea) 3. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține simbolismului: „Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar ... Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar ... Cu pene albe, pene negre o pasăre cu glas amar Străbate parcul secular ... Cu pene albe, pene negre ... În parc fantomele apar ... Si frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri; Si pene albe, pene negre, Decor de doliu funerar ... În parc ninsoarea cade rar ...” (G. Bacovia, Decor)

4. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține romantismului: „Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină Deasupra-mi crengi de arbori se întind, Română cu Delia

Crengi mari în flori de umbră mă cuprind Și vântul mișcă arborii-n grădină. Dar prin fereastra ta eu stau privind Cum tu te uiți cu ochii în lumină. Ai obosit, cu mâna ta cea fină În val de aur părul despletind. L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, Desfaci visând pieptarul de la sân, Încet te-ardici și sufli-n lumânare... Deasupră-mi stele tremură prin ramuri În întuneric ochii mei rămân, Ș-alături luna bate trist în geamuri.” (M. Eminescu, Stau în cerdacul tău...) 5. Justifică, prin două argumente cu exemple, că poezia de mai jos aparține tradiționalismului: „La casa amintirii cu-obloane şi pridvor, Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor. Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc. În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi. Nerăbdător bunicul pândise de la scară Berlina legănată prin lanuri de secară. Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină Sări, subţire,-o fată în largă crinolină. Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac, Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac. Iar când deasupra casei ca umbre berze cad, Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad. Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea... Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea. Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat, De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână... De mult e mort bunicul, bunica e bătrână... Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete Te vezi aievea numai în ştersele portrete. Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta, Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita... Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu: Română cu Delia

Pe urmele berlinei trăsura ta stătu. Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară. Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară. Subţire, calci nisipul pe care ea sări. Cu berzele într-ânsul amurgul se opri... Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes. Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună, M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist, Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist. Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat Acelaşi clopot poate . în turnul vechi din sat... De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.” (Ion Pillat, Aci sosi pe vremuri)

Română cu Delia...