Întrebări carte ISDR 1-10 PDF

Preview

Summary

Download Întrebări carte ISDR 1-10 PDF

Description

1. Cine au fost geto-dacii? Strămoşii noştri, geto-dacii, după cum afirmă părintele istoriei, Herodot, aparțineau etniei tracilor, iar tracii erau etnia cea mai numeroasă după cea indiană şi dacă nu s-ar fi lăsat antrenați în lupte interne ar fi fost de neînfrânt. Din ramurile ce au aparținut acestei etnii, geto-dacii s-au remarcat prin importante realizări pe plan politic, economic, cultural. Prezența constantă a geto-dacilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic este atestată încă din prima jumătate a mileniului I î. e. n. Autorii greci îi desemnau pe strămoşii noştri prin termenul de geţi, iar romanii le spuneau daci. Unii autori afirmă că dacii trăiau în zona intracarpatică, iar geţii în zona extracarpatică. Dar Strabo afirmă că geţii şi dacii vorbesc aceeaşi limbă şi sunt acelaşi popor. Acestea sunt raţiunile pentru care istoriografia modernă îi denumeşte pe strămoşii noştri geto-daci.

2. Enumerați 3 conducători ai geto-dacilor până la Burebista. Zalmodegikos Oroles Rhemaxos Rubobostes Burebista

3. Prezentați evoluția statului geto-dac în timpul lui Burebista. Statul geto-dac a fost fondat şi s-a consolidat sub domnia lui Burebista (82-44 î.e.n.). Saltul calitativ de la societatea gentilică la cea politică a fost determinat de acumulările produse în plan economic şi social. Pe plan economic, în secolul I î. e. n., geto-dacii practicau pe scară largă prelucrarea metalelor feroase, precum şi alte meșteșuguri. Pe acest fond de dezvoltare a producției s-a dezvoltat comerţul intern şi extern, în special cu grecii şi cu romanii.

1

Odată cu dezvoltarea economiei de schimb s-a produs procesul de stratificare socială. Pe de altă parte, formarea statului a fost influențată și de conjunctura externă. Fată de iminența pericolului roman triburile geto-dace s-au unit, sub Burebista, creând o forță de care se temeau toţi vecinii, inclusiv romanii, aflați în plină expansiune. Esența statului geto-dac decurgea din existența proprietății private şi din exploatarea muncii sclavilor, deşi la geto-daci sclavia nu a atins niciodată nivelul clasic, în sensul că producția nu s-a întemeiat, în principal, pe munca robită, ci pe cea liberă. În statul geto-dac exista o clasificare a persoanelor în oameni liberi şi sclavi. La rândul lor, oamenii liberi se clasificau în: o tarabostes (pileati) – nobilii o comati (capileati) – oamenii liberi, dar săraci. Cu privire la organizarea statului, la nivel central, puterea în stat era exercitată de către rege, aflat în vârful ierarhiei nobiliare. Regele exercita atribuții legislative, administrative, militare şi judecătoreşti. Aveau vocație la succesiunea tronului fiii regelui, fraţii regelui, marii preoţi. Monarhia geto-dacă se mai caracterizează şi prin caracterul ei pronunţat militar, faţă de faptul că funcţia de apărare a statului devenise preponderentă în condiţiile expansiunii romane. Regele geto-dac era şi proprietarul minelor de aur. Tot la nivel central îşi desfăşura activitatea şi un aparat ierarhizat de dregători, proveniţi din rândul aristocraţiei. Marele preot era un adevărat vicerege, pentru că la geto-daci s-a acreditat ideea că dreptul este de origine divină, iar interpretul voinţei divine este marele preot.

2

4. Prezentați elementele definitorii ale dreptului geto-dac. Dreptul geto-dac, acesta a fost exprimat fie în forma nescrisă a obiceiului juridic, fie în formă scrisă. Regele Burebista a dat poporului său legi scrise, care nu erau codificări ale obiceiurilor juridice, ci erau porunci ale regelui. Geto-dacii au cunoscut proprietatea privată, ce se exercita asupra unor exploatări miniere, vite, sclavi, unele domenii civile şi private. Totodată, ei au cunoscut și proprietatea obştei teritoriale, obşte care exercita o proprietate colectivă asupra pământului împletită cu folosinţa individuală. Cu privire la viaţa de familie: - geto-dacii cunoşteau familia monogamă; - monogamia era păzită straşnic, de vreme ce adulterul era pedepsit cu moartea; - geto-dacii cunoşteau instituţia dotei (zestrei), deşi nu bunurile erau principala zestre, ci ţinuta ei morală. Alte dispoziţii privesc materia obligaţiilor. Din sursele indirecte rezultă că obligaţiile izvorau fie din contracte, fie din delicte. Contractele aveau caracter solemn şi erau de două feluri: - contracte solemne în formă religioasă; - contracte solemne în formă scrisă. În domeniul dreptului penal, cele mai importante dispoziţii incriminau infracţiunile contra statului, proprietăţii private şi persoanei. Cu privire la sistemul judiciar (procesual), atribuțiile privind soluționarea litigiilor au fost preluate de organele specializate ale statului. În fruntea acestui aparat se afla fie regele, fie marele preot. Geto-dacii au cunoscut şi norme de drept internaţional public, pe care le aplicau în relaţiile cu alte popoare, în special cu ocazia încheierii convenţiilor cu alte state.

3

5. Cine a fost Decebal? Decebal a fost regele Daciei între anii 87-106. A fost fiul regelui dac Scorilo. Dacia s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie geografică decât Regatul lui Burebista, noul stat era mai puternic și mai bine organizat. Decebal este cunoscut în special pentru războaiele purtate cu romanii care au avut loc între anii 101-102 și între 105-106.

6. Prezentați pe scurt războaiele daco-romane și urmările acestora. Primul război dacic (101-102) Confruntările dintre daci și romani au reînceput în timpul împăratului Traian. La începutul anului 101, armata romană, condusă chiar de împărat, a atacat Dacia cu 13-14 legiuni și alte unități auxiliare (în total circa 150.000 de soldați). La 25 martie 101 împăratul părăsește Roma, traversează Dunărea, pătrunzând în Dacia prin Banat. Are loc bătălia de la Tapae, în vara anului 101, care se încheie cu victoria romană. În iarna și primăvara anului 102, Decebal este înfrânt la Nicopolis ad Istrum și în Dobrogea la Adamclissi. În toamna anului 102, Decebal este silit să încheie o pace zdrobitoare pentru Dacia: regele dac trebuia să dărâme zidurile cetăților, să cedeze o serie de teritorii și să renunțe la orice independență în politica externă. Al doilea război dacic (105-106) Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalță, între Drobeta și Pontes, în anii 103-105, un pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, inițiind cel de-al doilea război dacic.

Abandonat de aliați, Decebal se retrage în citadela din Munții Orăștiei. După cucerirea puternicelor cetăți care păzeau accesul spre capitală: Blidaru, Costești, Piatra Roșie, Bănița, Căpâlna, Tilișca, legiunile romane încep asediul Sarmizegetusei.

4

În ciuda rezistenței, cetatea este cucerită și distrusă din temelii. Decebal, împreună cu câteva căpetenii, reușește să părăsească cetatea încercând să continue rezistența împotriva romanilor în interiorul țării. Este urmărit de cavaleria romană și pentru a nu cădea viu în mâinile dușmanului, Decebal s-a sinucis. Urmări O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul și Oltenia) a fost transformată în vara anului 106 în provincie romană numita Dacia Felix, cu capitala situată la 40 de km de vechea capitală (incendiată în războiul dac din 105106), purtând numele de Ulpia Traiana Dacica Augusta Sarmisegetusa. Muntenia si sudul Moldovei au fost încorporate în provincia Moesia Inferior. După înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma o festivitate mare și costisitoare, de 123 de zile. Zeci de mii de daci au fost duși în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia Romană pentru a evita sclavia. Detaliile celor două conflicte, grele și sângeroase au fost relatate de istoricul roman Dio Cassius, dar cele mai bune comentarii sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian, construită în Roma de Apolodor din Damasc (în 113), precum și de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, din Dobrogea. Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac și cu aurul extras din minele de aur de la Roșia Montana, Imperiul Roman se va redresa financiar. Astfel, deși capitala provinciei romane (coloniei) era Ulpia Traiana Sarmisegetusa, cel mai important oraș din teritoriu era Apullum (Alba Iulia), oraș prin care trecea aproape întreaga cantitate de aur ce lua drumul vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului mai multe legiuni militare alcătuite exclusiv din daci care vor lupta în multe colțuri ale Europei.

5

7. Organizarea teritorială a Daciei Romane În urma cuceririi Daciei de către romani, nu toate teritoriile locuite de către daci au fost incluse în provincia romană Dacia, ci doar o parte dintre acestea. Zonele neincluse în Dacia Traiană formează provincia Moesia Inferior. Câtă vreme a trăit împăratul Traian, provincia a avut o conducere şi o organizare unitară. După moartea lui Traian (117 e. n.), împăratul Hadrian a reorganizat provincia. Astfel, pe la 118 e. n., Hadrian a împărțit teritoriul în Dacia Inferioară și Dacia Superioară. În anul 124 e. n., Hadrian a desprins o bucată din Dacia Superioară, formând Dacia Porolissensis. Următoarea reformă a fost înfăptuită de către Marc Aureliu, care, în anul 168 e. n., a unit Dacia Inferioară cu Dacia Superioară, formând Dacia Appulensis. În anul 169 e. n., Marc Aureliu a desprins o parte din Dacia Appulensis, formând Dacia Malvensis. Dacia Porolissensis a rămas în aceleași granițe.

6

8. Drepturile persoanelor în Dacia Romană Legislația imperială s-a aplicat și în noua provincie, atât în materie civilă, cât și în materie penală. Un capitol aparte era cel destinat persoanelor. Locuitorii noii provincii erau împărțiți doar în oameni liberi și sclavi. La rândul lor, locuitorii liberi se împărțeau în mai multe categorii, respectiv:  cetățeni romani,  latini  peregrini Cetățenii romani beneficiau de ius Italicum, având toate drepturile rezidenților Peninsulei italice și ai Cetății eterne. Latinii erau o categorie intermediară, beneficiind de aceleași drepturi patrimoniale ca romanii, cu excepția ius conubii (dreptul de a se căsători după legea romană). a Peregrinii se împărțeau în două subcategorii:  peregrinii obișnuiți (străinii ale căror cetăți fuseseră desființate public)  peregrinii deditici (ale căror cetăți fuseseră desființate juridic și administrativ). Cel mai important aspect al dreptului din Dacia romană era cel al dreptului de proprietate. Cele trei atribute ale dreptului de proprietate: ius utendi (dr. de a folosi), ius fruendi (dr. de a culege fructe) ius abutendi (dr. de a dispune)

7

9. Tripticele din Transilvania 3. Tripticele din Transilvania - documente epigrafice de o valoare inestimabilă - 25 tăblițe confecționate din scânduri de brad descoperite la Roșia Montana, doar 14 au putut fi descifrate - importante pentru ius comercii – dreptul de a deveni creditor sau debitor - dovedesc întrepătrunderea dreptului roman cu cel autohton - formalismul roman privitor la obligații este înlocuit cu buna credință Tripticele din Transilvania cuprind        

patru contracte de vânzare, trei contracte de locațiune, două contracte de împrumut, un contract de depozit, un contract de societate, un proces-verbal lista cheltuielilor necesare pentru organizarea unui banchet declarație de garanție.

8

10. Organizarea administrației romane în Dacia La nivel central: Dacia - provincie unitară (Traian) - condusă de un guvernator numit legatus augusti pro consule - puteri depline pe plan administrativ, judiciar şi militar. - Avea în subordine mai multe legiuni.

După reformele lui Hadrian Dacia Superior era condusă de către un legatus augusti pro praetore - atribuții administrative, judiciare şi militare, dar el avea dreptul de a conduce o singură legiune. Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis erau conduse de guvernatori de rang inferior – procuratori prezidiali . După reformele lui Marc Aureliu - guvernatorul Daciei Appulensis dobândeşte atribuţii de coordonare, fiind denumit legatus augusti pro consule daciarum trium (legatul imperial al celor trei Dacii) şi supraveghează activitatea guvernatorilor din Dacia Malvensis şi Dacia Porolissensis. Tot la nivel central se întrunea Consiliul celor trei Dacii (Concilium provinciae sau Concilium Daciarum trium), format din reprezentanții municipiilor şi coloniilor. Acest consiliu se întrunea o dată pe an şi avea rolul de a promova interesele comunităţilor locale pe lângă guvernator.

9

La nivel local Localitățile urbane erau coloniile şi municipiile. Coloniile erau fondate de cetăţeni romani, care se bucurau de plenitudinea drepturilor. Unele dintre acestea se bucurau de ius italicum, conform căreia teritoriul coloniilor era considerat ca făcând parte din teritoriul Italiei. Pe această cale, terenul acestor colonii nu era supus impozitelor. Municipiile erau fondate de latini, aveau statut juridic inferior. Coloniile şi municipiile din Dacia Traiană aveau o conducere aproape identică. Fapt e că în centrul sistemului de conducere locală se aflau aşa-zisele senate municipale – ordo decurionum – , organizate după model roman. Acest senat: - conducea întreaga activitate administrativă şi financiară din oraș; - rezolva problemele edilitare cu privire la construcții; - hotăra cu privire la atribuirea de terenuri; - organiza jocurile publice; - întreţinea cultul imperial în cadrul oraşului; - îi alegea pe toţi magistraţii laici şi sacerdotali.

10...