Podisul-Braziliei Podişul Braziliei ocupă centrul, sudul şi estul Braziliei, fiind o vastă regiune geografică cu o suprafaţă de aproximativ 5 000 000 kmp, situându-se la sud de Ecuator, între 5 şi 30 PDF

Preview

Summary

Podişul Braziliei ocupă centrul, sudul şi estul Braziliei, fiind o vastă regiune
geografică cu o suprafaţă de aproximativ 5 000 000 kmp, situându-se la sud de Ecuator,
între 5 şi 30 grade latitudine sudică. Podişul Braziliei ocupă 1/3 din suprafaţa întregului
continent al Americii ...

Description

OLTEANU ALEXANDRA – GEANINA ONCIOIU ANDREEA – MĂDĂLINA PĂTRAŞCU OCTAVIAN GEORGE PETRESCU FLORINELA POPESCU SILVIA PAULA FACULTATEA DE GEOGRAFIE,BUCUREŞTI SPECIALIZAREA ŞTIINŢA MEDIULUI ANUL III, GRUPA 321 1

CUPRINS

I.

Aşezarea geografică, poziţie şi limite

pg. 3

II.

Evoluţie paleogeografică

pg. 4

III. Relief

pg. 5

IV. Climă

pg. 9

V.

pg. 10

Hidrografie

VI. Faună şi floră

pg.12

VII. Soluri

pg. 13

VIII.Populaţie

pg. 13

IX. Economie

pg. 16

X.

pg. 17

Industrie Bibliografie

2

I. Aşezarea geografică, poziţie şi limite Podişul Braziliei ocupă centrul, sudul şi estul Braziliei, fiind o vastă regiune geografică cu o suprafaţă de aproximativ 5 000 000 kmp, situându-se la sud de Ecuator, între 5 şi 30 grade latitudine sudică. Podişul Braziliei ocupă 1/3 din suprafaţa întregului continent al Americii de Sud şi este ca mărime, a doua regiune fizico-geografică după Câmpia Amazoniană. Este caracterizat de un relief de platformă şi suprafeţe peneplenizate cu înclinare spre N și N-V. Î nălţimea podişului variază de la 2 000 m la est şi până la 500 m în vest. Cel mai înalt punct al Podişului Brazilian este Pico da Bandeira, în Serra do Caparaó, care are o altitudine de 2891 m. În regiunea litoralului se evidenţiază piscuri solitare de forma unor conuri. Limitele podişului le formează liniile de denivelare exprimate prin rupturi de pantă pe cursurile inferioare ale apelor tributare Amazonului; la nord se învecinează cu Câmpia Amazoniană; spre vest, podişul este separat prin zone depresionare de regiunile muntoase ale Anzilor, iar în sud-vest, pătrunde în interiorul podişului, depresiunea joasă a fluviilor Parana-Paraguay; la marginea de sud-est şi est predomină caracterul muntos concretizat prin sierre înalte; ţărmurile sunt abrupte şi drepte, fiind determinate prin falii diagonale. Principalele subregiuni ale podişului sunt: - Podişul Braziliei de Nord- Est; - Podişul Braziliei de Nord; - Podişul Braziliei de Sud- Est; - Podişul Braziliei Centrale; - Podişul Braziliei de Sud. Aşeazarea geografică, poziţia ș i limitele arealului au o influienţă deosebită asupra factorilor de mediu. Podişul Brazilei se caracterizează printr-o mare varietate de peisaje, cuprinzând podişuri întinse şi munţi vechi puternici peneplenizaţi; fiind o unitate de relief foarte extinsă prezintă o dispunere în latitudine a tipurilor de climat (ecuatorial,

3

subecuatorial, tropical şi subtropical de la nord la sud) rezultatul fiind existenţa formaţiunilor vegetale variate de pădure şi ierburi de diferite feluri. II. Evoluţia paleogeografică Din punct de vedere fizico-geografic, Podişul Brazilei prezintă o mare diversitate, rezultată din evoluţia paleogeografică şi morfologică. Scutul Brazilian a fost exondat încă din Precambrian, după încheierea fazelor orogenice caledoniene a fost peneplenizat. Peste aceste peneplene s-au depus depozite Paleozoice, iar în urma transgresiunilor mezozoice s-au depus sedimente marine. În ultima etapă din terţiar au urmat mişcări epiorogenice. Ridicarea a fost mai puternică în est dând naştere la sierre înalte. În partea centrală şi de vest se întind platforme structurale formate pe strate sedimentare; în partea de sud-vest cuverturile de lave (diabaze) ocupă suprafeţe considerabile. Sierrele abrupte alcătuite din cristalin şi formate prin ridicări şi falieri terţiare, se găsesc în zona ţărmului atlantic, mai ales la marginea Podişului Brazileie de Sud-Est, unde ating înălţimi de peste 2500 m, scăzând treptat spre interior ajungând la înalţimi de maxim 1000 m. Marginea de sud-est a podişului se apropie mult de ţărm în regiunea Rio de Janeiro, ţărm puternic fragmentat, format odată cu bazinul Atlanticului de sud, când se fragmentează Gondwana. În cuprinsul podişului se pot distinge următoarele elemente componente: -

la nord ș i în est, predomină suprafeţele cristaline uşor vălurite, fragmentate de văi şi

acoperite de o groasă scoarţă de alterare. Înălţimea lor variază, în est 800-1 200 m, dar scade treptat spre vest, până la 400-500 m; -

în partea centrală şi de vest întâlnim platforme structurale formate pe strate

sedimentare; -

în partea de sud-vest specifice sunt cuverturile de lave (diabaze) ocupând suprafeţe

considerabile. Nu în ultimul rând sierre abrupte alcătuite din cristalin şi formate prin ridicări şi falieri terţiare, sunt întâlnite în zona ţărmului atlantic, la marginea Podişului

4

Brazilei de Sud-Est, unde ating altitudini de peste 2 500 m, dar spre interior, altitudinile scad treptat şi nu depăşesc 1 000 m. Elementele de geologie, de tectonică şi neotectonică au dus la formarea reliefului de platforme şi sierre şi la formarea solurilor fertile care au ajutat la dezvoltarea agriculturii şi pădurilor atlantice şi a tuturor elementelor de floră prezentă azi în podiş. De asemenea şi pentru elementul uman joacă un rol important, majoritatea populaţiei braziliene (circa 95%) fiind localizată în depresiunile podişului şi în zona litorală, ducând şi la dezvoltarea economiei. III. Relieful Tipurile principale de relief din spaţiul Podişului Braziliei: - podişurile şi sierrele puternic peneplenizate care ocupă cea mai mare parte a podişului, sectoarele centrale şi nord-estice, vestice şi sudice; - podişuri vulcanice mezo-terţiare apar în bazinul mijlociu al Paranei; - relieful muntos ocupă faţada atlantică, bazine intramontane atât între lanţurile de sierre, cât şi în jumătatea vestică mai scundă a podişului; - cuestele sub formă de şisturi apar în interior, dar în special la periferia podişului; - regiunile cu specific de modelare aridă şi semiaridă se întâlnesc, datorită condiţiilor climatice, în nord-estul podişului. Podişul Braziliei de Nord-Est se caracterizează prin relief de peneplene cristaline, deformate tectonic şi ridicate mai mult în est până la 800-1000 m, iar spre vest coboară până la 300-450 m. Ţărmul atlantic este însoţit de o câmpie litorală, cu o lăţime de 20-40 km care s-a format în urma reînălţării pliocene a scoarţei. La nord peneplena cristalină se extinde până la ţărm, Sierra Borborema, de 1100m, fiind partea cea mai înaltă. În interior, treapta superioară a reliefului este formată de podişuri structurale, numite chapadas, de 500-800 m, constituite din gresii paleozoice şi triasice, ce acoperă fundamentul cristalin (înclinând spre vest) şi sculptate de râuri mari (Tocantins, Paranaiba). Podişurile structurale sunt dominate de creste de granit, numite sierre, ce se desfăşoară în direcţia nord-est, sud-vest, constituind cumpăna apelor între bazinul râurilor Sao Francisco şi Tocantins.

5

Podişul Braziliei de Nord, spre vest, pe interfluviile dintre Tocantins, Tapajos şi Xingu, înălţimile scad treptat şi nu se ridică decât câţiva graniţi deasupra peneplenei joase de 350-400 m. Podişul Braziliei de Sud-Est cuprinde o câmpie litorală foarte îngustă, însoţită de recifi coraligeni ridicându-se puţin cu 40-50 m deasupra nivelului oceanului. O serie de insule au fost alipite ţărmului, datorită cordoanelor litorale, în urma proceselor de ridicare şi acumulare. La sud de Golful Rio de Janeiro, întâlnim ţărmuri abrupte, de abraziune din care se detaşează insula Sao Sebastiano. De-a lungul timpului datorită fragmentării tectonice, urmată de scufundarea şi de pătrunderea apelor oceanice în văile înecate, o ridicare a ţărmului a contribuit la formarea unei câmpii litorale înguste, ce în timpul fluxului este parţial inundată de ape. Relieful cel mai înalt este în partea de sud-est, în zona atlantică, datorită înălţării marginii podişului, ce a condus la formarea unor creste abrupte, paralele cu ţărmul şi afectate de falii şi fluxuri. Prin fragmentarea tectonică a sierrelor, aflate în apropierea ţărmului, s-a format golful Rio de Janeiro. Se pot remarca câteva piscuri granitice modelate în „căpăţâni de zahăr”, aceste forme de inselberguri au loc în condiţii de climă tropical-umedă, în urma eroziunii selective, cum sunt dealurile Pao de Assucar şi Corcovado , gnaisele injectate fiind mai rezistente decât micaşisturile. Cele mai ridicate sierre ale Braziliei de sud-est sunt: Sierra de Mantiqueira care domină golful Rio de Janeiro, având 2 821 m vârful Itatiaia, Sierra de Bandeira de 2 884 m, Sierra dos Orgaos de 2 300 m; impresionante sunt şi coloanele Sierrei dos Orgaos. Spre sud se ridică Sierra do Mar, iar la 2000 m o treaptă inferioară ce se desfăşoară în apropierea ţărmului brăzdat de afluenț ii fluviului Parana. În zona sierrelor întâlnim resturi de platforme de eroziune, conservate pe roci mai rezistente. Prin eroziunea selectivă s-a grefat un relief tipic apalasian pe strate paleozoice de rezistenţă foarte variată cu văi în defileuri. Crestele abrupte se desfăşoară paralel cu ţărmul, despărţite printr-un graben tectonic longitudinal de aproximativ 1000 km lungime, în care curge râul Paraiba do Sol. La vest podişul prezintă un relief structural cu interfluvii largi şi netede, formate pe un complex de strate monoclinale permocarbonifere şi triasice până în cretacicul superior.

6

Podişul Braziliei Centrale către vest relieful este mai puţin accentuat datorită ridicării mai slabe. Văile sunt largi, iar cuarţitele dau forme abrupte, formele mai friabile dând forme domoale. Sierra de Canastra se înalţă la 1300 m, iar Gondwana acoperă o peneplenă fosilă întinsă. Suprafaţa cristalină se afundă spre vest, sub acoperişurile de serii sedimentare ce se succed în nord concentric, cu cueste grefate pe gresii devoniene, urmate de şisturi argiloase permiene (cuesta de gresii roşii terţiare), pe alocuri apărând roci eruptive, bazalte şi diabaze. Podişul Braziliei de Sud se desfăşoară la sud de Sierra de Mar până la estuarul La Plata. Câmpia litorală prezintă semne ale scufundării, dar nu foarte departe de ţărm urmează podişul mai ridicat cu falii în trepte, cu altitudini de 800-1000 m şi înclinarea domoală spre vest trecând într-un podiş de 400-640 m. La sud de Rio Negro relieful este şi mai coborât şi sculptat de afluienţii fluviului Parana, sub forma de dealuri joase. La sud de insula Santa Caterina, ţărmurile sunt joase, cu forme de acumulare, dune, lagune, limanuri şi cordoane litorale, cele mai mari fiind Lagoa dos Patos cu estuarul râului Jacuf şi laguna Mirim. În partea de nord a Podişului Braziliei predomină reliefurile structurale, pe gresiile permo-triasice, necutate. Acestea sunt acoperite cu o cuvertură de diabaze şi bazalte formând un platou care se întinde în sud până la Rio Negro şi la vest dincolo de valea Parana, unul din platourile vulcanice cele mai mari cunoscute de pe glob (800 000 kmp). Înălţimea platoului este de 400-600 de metri şi brăzdat de afluienţii fluviului Parana, sub formă de dealuri rotunjite. Iniţial s-a format din scurgeri de lavă într-o cuvetă tectonică, care domină acum în cornişă, deoarece sedimentarul superior, mai friabil a fost înlăturat, având astfel loc o inversiune a reliefului. Malul stâng este mai abrupt şi determinat de o faleză de 90 de metri a platoului vulcanic şi cu înălţimi mai coborâte spre sud. La sud de Rio Negro creasta cea mai înaltă este Sierra Geral formată tot din eruptive ce variază între 1000-1300 m, iar dealurile mai joase sunt formate din stratele permo-triasice friabile.

7

Pe toata suprafaţa Podişului Braziliei se suprapun patru regiuni de complexe naturale: -

regiunea de sierre şi podişuri care corespunde bazinelor hidrografice Paranaiba şi San

Francisco, având ca limite la est şi nord un lanţ de sierre coborâte altitudinal spre câmpia litorală, la vest înaintează până la valea Tocantins, iar la sud până la 20º latitudine sudică, obârşia râului San Francisco şi cumpăna de ape a sistemului hidrografic a râului Parana. Relieful este unul montan puternic peneplenizat, reprezentat prin sierre dispuse paralel, cu orientare generală de la sud-vest la nord-est. Se disting câteva tipuri genetice de sierre: Sierra do Espinhaco, Sierra Geral de Goias, apoi chapade peste 500 m altitudine, ocupă cea mai mare parte a regiunii lăsând între ele şi câmpia litorală, o serie de câmpii etajate sub 500 de metri dezvoltate în partea de nord de o parte şi de alta a râului San Francisco; pe stânga culoarului San Francisco relieful de sierre şi chapade este dezvoltat în depozite grezoase, marnoase şi conglomerate mezozoice, în care se evidenţiază suprafeţe structurale şi şisturi de cueste; pe dreapta culoarului Sao Francisco predomină relieful format pe cristalin; ultimul tip de relief îl constituie câmpia dispusă etajat, terţiaro-pleistocenă în două trepte: treapata litorală mai joasă şi cea continentală mai înaltă; -

regiunea de podişuri şi sierre a Podişului Braziliei centrale constituie partea cea mai

înaltă, spre sud-vest fiind limitată de Gran-Chaco, de care se separă printr-o serie de înălţimi cu aspect de sierre puternic peneplenizate, cum ar fi Chapada dos Parecis şi Sierre Bodoquena. Partea centrală a Podişului Braziliei corespunde podişului scund Matto Grosso şi se impune în complexul fizico-geografic prin desfăşurarea suprafeţelor structurale presărate cu dayk-uri şi sierre înalte, bazine intramontane. Regiunea are aspect tabular, caracter semideşertic, prezentând diferenţieri în structura fizicogeografică, ce permit separarea unor subregiuni de complex fizico-geografic: subregiunea din cursul superior al afluentului Araguaia; subregiunea de podişuri din cursul mijlociu al aceluiaşi fluviu şi subregiunea de câmpie înaltă din cursul inferior al fluviului Tocantins.

8

IV. Clima Pe teritoriul Podişului Braziliei predomină clima subecuatorială şi tropicală, cu excepţia părţii de sud unde se resimt influienţe subtropicale. Clima subecuatorială este specifică părţii nordice a Podişului Brazilei şi se caracterizează prin anotimp ploios relativ lung (4-5 luni) şi amplitudini termice foarte reduse. În zona tropicală anotimpul uscat este mai lung. Uscăciunea de iarnă conduce la variaţii diurne mari ce ating 24ºC. Vara masele de aer ecuatorial invadează marea majoritate a podişului, provocând ploi abundente, din noiembrie până în martie de 1 9002 000 mm. Aproximativ 80% din cantitatea anuală de ploi cad în această perioadă, care în acelaşi timp este şi cea mai caldă. Temperatura medie a lunii ianuarie e de peste 25ºC, iar a lunii iulie de 19-20ºC până la altitudinea de 1000 m. Numai în Podişul Braziliei de sud şi la peste 1000 m se înregistrează temperaturi mai joase (la Porto Alegre temperatura medie a lunii celei mai reci coboară până la 14,3ºC). Iarna predomină mase de aer tropical de origine continentală şi uscată, umiditatea aerului este foarte mică, iar amplitudinile diurne termice ating 15-20ºC. Repartizarea ploilor este în funcţie de relief şi mersul alizeelor. Alizeul de sud-est bate în anotimpul verii şi umezeşte versanţii expuşi ai sierrelor înalte din Podişul Braziliei de Sud-Est şi zona litorala; în Sierra de Mantiqueira cad 2500 mm, iar pe podişul interior 1400-1500 mm. Podişul Braziliei de Nord-Est, din acestă cauză, primeşte cantităţi de precipitaţii puţine, fiind situat în spatele sierrelor. În ţinuturile cele mai secetoase ale Podişului Braziliei de Nord-Est durata anotimpului ploios este redus la trei luni, iar cantitatea precipitaţiilor variază între 4001000 mm spre vest. Din cauza repartizării inegale a ploilor agricultura este imposibilă. În interior sunt ţinuturile cele mai secetoase ale podişului numite „sertao” cu precipitaţii de 400-800 mm, cantităţi mici, faţă de evaporabilitate ce depăşeşte 1000 mm. În Podişul Braziliei de Sud-Est (câmpia litorală) au loc temperaturi medii relativ ridicate, în toate anotimpurile peste 20ºC ceea ce înseamnă un caracter pronunţat ecuatorial. La Rio de Janeiro, temperatura medie anuală este de 22,5ºC, a lunii ianuarie de 25,1ºC, a lunii iulie 20,1ºC. Media anuală a ploilor e de 1050 mm. În zonele mai înalte temperaturile sunt mai scăzute. La Sao Paolo media anuală este de 18,2ºC, în luna

9

ianuarie 21,3ºC şi în iulie 14,7ºC, iar cantitatea anuală a ploilor este de 1323 mm. În Sierra de Mantiqueira cad 2500 mm, iar pe podişul interior 1400-1500 mm. Ponderea ploilor de vară este mai accentuată şi cantitatea lor creşte spre sud. La Rio de Janeiro 36% din cantitatea anuală de ploi cad în cele 6 luni de iarna, iar spre interior cantitatea ploilor scade. În Podişul Braziliei de Sud regimul ploilor îşi pierde treptat caracterul tropical şi în afară de maximul de vară apare şi un maxim de toamnă, provenit din ciclonii zonei temperate ce pătrund în anotimpul de iarnă, treptat trecându-se în zona climei subtropicale; precipitaţiile totalizând în medie 1000-2000 mm. V. Hidrografie Râurile Podiș ului Braziliei au, în general, un regim neregulat, creșterile au loc vara ș i toamna sunt rapide ș i violente, dar multe râuri seacă în anotimpul secetos cu excepț ia zonei litorale. Partea nordică ș i vestică a Braziliei este drenată de afluenții Amazonului ș i de fluviul Tocantins. Mai toate râurile au profil longitudinal neechilibrat, în cursul superior cu rupturi de pantă, mii de cascade, cataracte, care reprezintă rezerve imense de energie. Fluviul Parana este un fluviu cu o lungime de 3.998 km care se formează prin confluența râurilor Rio Grande ( 1.360 km) şi Rio Paranaíba (1.070 km) în lacul IlhaSolteira (1195 km²), aproape de ț ărmul atlantic, dar curge spre vest. Urmează un curs spre sud de-a lungul munț ilor Serra de Maracaju, unde va forma câteva cascade, traversează statele Sao Paolo, Parana ș i Matto Grosso. Formează graniț ă naturală între Brazilia și Paraguay. Dupa ce primeș te pe Tiete, fluviul Parana formează vestitele cataracte de la Guaira și iese în câmpie. Fluvul Amazon este fluviul cu cel mai mare debit hidrografic din lume, care înregistrează la vărsare, în estuarul său, valoarea de 219,000 m³/s; respectiv fluviul cu cel mai extins bazin hidrografic din lume( 7,050,000 km²) , acoperind cinci țări ale Americii de Sud, pe teritoriul Braziliei( 62.4%) , Peru( 16.3%) , Bolivia( 12.0%), Columbia( 6.3%) și Ecuador( 2.1%). Fluviul Amazon, la fel ca Dunărea, curge de la vest spre est, paralel cu Ecuatorul. Afluenț ii principali, pe stânga: Rio Negro ș i Jupura – aceștia sunt mai scurți și au un debit mai mic, iar pe dreapta Madeira, Xingu ș i Tapajos.Caracteristic este și faptul

10

că, mai ales, afluenț ii care vin din Podiș ul Braziliei fac, în profilul lor longitudinal, numeroase cascade ș i rupturi de pantă, ca urmare a tectonicii, litologiei și eroziunii regresive. Sistemul hidrografic drenează regiunii întinse cu climă ecuatorială și subecuatorială, fapt care duce la inegalitatea scurgerii în interiorul bazinului și la complicarea regimului hidrologic al fluviului Amazon. Specific Amazonului mai este și fenomenul de maree numit „Pororoca”, fenomen care se resimte mult în interior. Caracteristicile reț elei hidrografice ce fragmentează Podiș ul Braziliei, precum și regimul hidrologic al râurilor sunt explicate de specificul reliefului, tectonica veche și nouă, litologie ș i condiț ii fitoclimatice. Reț eaua hidrografică ce fragmentează podișul se evidentiază, în primul rând, prin lipsa de unitate, ș i în al doilea rând, printr-o dispoziție radiară; sistemele hidrografice se formează în partea centrală care apoi se dirijează în toate direcț iile. Râurile care se îndreaptă spre nord-est coboară către Atlantic, formând numeroase cascade ș i rupturi de pantă, cum am spus mai sus, mai mult de natură tectonică, fiind impracticabile pentru navigaț ie, deș i sunt râuri cu debite mari. Către est, râurile sunt mai scurte, cu debite mari, pantă de scurgere puternică, cu multe sectoare de vale înguste ș i în chei, astfel acestea sunt folosite în special pentru irigaț ii ș i numai în cursul inferior pentru navigaț ie. Cumpăna de ape între bazinul Amazonului ș i bazinul Paranei, este destul de puț in exprimată în relief, care explică numeroasele fenomene de captare ce au avut loc, dar ș i captări iminente ce se evidențiază la teren. ...