Teoria culturemelor, teoria traducerii PDF

Preview

Summary

Teoria culturemelor, teoria traducerii Prefaţă 5 Teoria culturemelor, teoria traducerii Listă de abrevieri DEC—Cartier. Dicţionar enciclopedic; DEX—Dicţionarul explicativ al limbii române; DITL— Dictionnaire international des termes littéraires; DLRM—Dicţionarul limbii române moderne; engl.— limba e...

Description

Accelerat ing t he world's research.

Teoria culturemelor, teoria traducerii Georgiana I. BADEA (LUNGU-BADEA) Timişoara: Editura Universităţii de Vest

Cite this paper

Downloaded from Academia.edu 

Get the citation in MLA, APA, or Chicago styles

Related papers

Download a PDF Pack of t he best relat ed papers 

Teoria culturemelor, teoria traducerii

Prefaţă

5

Teoria culturemelor, teoria traducerii

Listă de abrevieri

DEC—Cartier. Dicţionar enciclopedic; DEX—Dicţionarul explicativ al limbii române; DITL— Dictionnaire international des termes littéraires; DLRM—Dicţionarul limbii române moderne; engl.— limba engleză; EA –enunţ aluziv; EO—enunţ de origine; fr.— limba franceză; JNK—J.-N. Kapferer; LF –limba franceză; LR –limba română; LS –limb asursă; LŢ –limba ţintă; TS – text sursă; TŢ –text ţintă; MDE— Mic dicţionar enciclopedic; MZ—(JNK, 1993, trad. de M. Zavaca); rom.— limba română; SCL—Studii şi cercetări lingvistice. UT—unitatea de traducere

6

Teoria culturemelor, teoria traducerii

Cuvânt înainte sau despre metodă

Obiectivul acestei lucrări este de a scoate în evidenţă factorii şi parametrii care funcţionează complementar în momentul evaluării traducerilor elementelor purtătoare de informaţii culturale. Intenţia mea a fost să o scriu în aşa fel încât să apară „drept un plăcut şi inocent compromis între obiectivitatea necesară (...) a ideilor şi subiectivitatea inevitabilă a modului de a comunica” (C. Dascălu, 1986: 59). Sunt remarcabile eforturile de emancipare ştiinţifică a traductologiei şi traductologii recunosc necesitatea edificării unei traductologii ştiinţifice, pe baza faptelor concrete, adică în opoziţie cu metoda speculativă care porneşte de „sus”, de la universul abstract al traducerii ideale, şi în opoziţie cu metoda proprie studiilor de lingvistică contrastivă, care se concentrează pe contextul lingvistic ori studiază fenomenul traductiv decontextualizat şi exploatează limitele reformulărilor prin lecturi radicale, epistemice etc. Traductologia, asociată ştiinţelor de graniţă şi ştiinţelor complementare, are tendinţa divizării în mai multe traductologii. Credem că această ştiinţă ar trebui să considere arta traducerii şi ştiinţa traducerii neantagoniste şi simultan necesare. Ca urmare, traductologul le va studia în egală măsură. Traductologia bazată pe astfel de premise deschide, cum se observă în studiile recente, drumul cercetărilor inovatoare, dacă nu revoluţionare, care desfid graniţele strict lingvistice pentru a cuprinde atmosfera care înconjoară şi condiţionează manifestarea lingvistică (vorbirea, comunicarea). A privi traducerea prin prisma rolului său cultural şi istoric, ceea ce îi conferă adevăratele dimensiuni, înseamnă a o aborda interdisciplinar; diacronic, atunci când sunt prezentate teoriile traducerii şi reflecţiile asupra traducerii (proces şi produs finit), şi sincronic, atunci când sunt analizate problemele legate de transferul cultural şi de traducerea culturemelor. Din vastul obiect de cercetare pe care îl reprezintă traducerea şi contextul extralingvistic, ne-am oprit asupra unui singur element: culturemul, deoarece problema se pune încă şi mai delicat în cazul transferului cultural. Teoretizarea culturemului este ilustrată în capitolul întâi. Identitatea conceptului de culturem se materializează din opoziţiile binare pe care le stabilim între acest concept şi alte concepte funcţionale în traductologie şi în lingvistică. Aceste opoziţii ne permit să realizăm un tipar analitic şi chiar să „legiferăm” în cazurile în care constituie categorii cvasiinvariante (opoziţii de 7

Teoria culturemelor, teoria traducerii

tipul cultrem-traductem, culturem-neologism, culturem-aluzie, culturem-conotaţie etc.). Receptare complementară a unor principii derivate şi împrumutate din lingvistica generală dobândeşte din perspectivă traductologică valenţe noi. În această ordine de idei, definirea conceptului şi stabilirea accepţiei acestuia în teoria „comparativ-culturalistă” a traducerii vin să completeze contextul teoretic general pe care se bazează analiza practică. În această ordine a argumentaţiei se înscrie capitolul al II-lea, o pledoarie pentru integrarea traducerii într-un proces unitar şi interdisciplinar, realizat în virtutea unei concepţii deja vehiculate în lucrările de specialitate, dar mai puţin dezvoltate. Conform ipotezei –implicit formulate de semiotica lecturii— câţi cititori atâtea lecturi, deci tot atâtea opere, putem dezvolta o presupoziţie similară: câte traduceri atâtea înţelegeri şi tot atâtea reflectări ale operei de origine în limba ţintă. Înţelegerea perfectă şi traducerea perfectă sunt noţiuni relative. Cea de-a doua depinde de prima, adică de bagajul cognitiv – şi de subiectivitatea traducătorului, acest cititor intermediar care face să varieze textul ţintă, spre deosebire de textul sursă care nu variază1 Intenţia culturii, culturem, transfer cultural, echivalenţa culturală, traducere culturală, adaptare culturală ş.a. sunt concepte-cheie care apar în observaţiile referitoare la dificultăţile de traducere a elementului cultural. Este pernicioasă confundarea termenilor: echivalenţa textelor şi identitatea textelor, asimetrie alimentată de limbi şi culturi tocmai prin deosebirile care le particularizează; echivalenţa semnificaţiei relativă la codurile folosite în limbile sursă şi ţintă şi echivalenţa desemnării privitoare la discursuri realizate în anumite circumstanţe. De aceea, cercetarea noastră nu se limitează la texte, nici la sensul vehiculat, ci vizează elementul cultural, nestructurabil, greu de reorganizat după legile altei limbi, tocmai pentru că se sustrage reperării şi nu se supune decupării. Culturemul are în vedere actualizarea unei accepţii despre o lume, despre o mentalitate. Exactitatea unei traduceri depinde de mai mulţi factori, parametri şi criterii, a căror analiză se regăseşte în capitolele destinate transferului cultural şi intenţiei culturii (III şi IV). Ea este determinată de existenţa unei relaţii adecvate între intenţia comunicativă şi textul ţintă, adică de identificarea unei finalităţi, a unui skopos. De aceea promovăm, în principiu, traducerea culturală şi interpretativă în detrimentul traducerii literale, adică raportarea la condiţiile de producere a sensului (intenţii, finalităţii), dar şi la condiţiile de receptare a sensului sau la situaţia traducerii (efecte şi reacţii dependente şi de bagajul cognitiv al receptorului, de orizontul de aşteptare, complementele cognitive etc.). Pentru că forma şi conţinutul sunt indisociabile, în funcţie de finalitatea amintită anterior, pot prevala consecutiv. 1

În mod evident, nu am avut în vedere, în acest loc, lecturile plurale. Atunci când le luăm în calcul, reţinem că textele sursă şi ţintă se supun aceloraşi legi de lectură şi interpretare. 8

Teoria culturemelor, teoria traducerii

Cu toate acestea, traducerea nu se limitează la a naturaliza, a adapta cu orice preţ; ea îşi propune să satisfacă condiţiile producerii sensului, să păstreze obiectivul iniţial al enunţării şi conţinutul informativ de origine (calitativ şi cantitativ) şi să armonizeze – dacă este posibil – contextele extralingvistice, socio-culturale ale destinatarilor sursă şi ţintă. Aşadar, deoarece nu se poate vorbi despre o echivalenţă perfectă a limbilor (A. Culioli, 1990), modalitatea de traducere depinde de interacţiunea dintre aceşti factori subordonaţi procesului de traducere şi obiectivului acesteia. Se observă, aşadar, necesitatea unei evaluări din mai multe perspective. În acest scop, distingem demersul traducătorului (traductiv) de demersul traductologului (*traductologic)2, altfel spus traductologia descriptivă de traductologia normativă, inductivă, ştiinţifică (cf. Ladmiral, 1997). Textul tradus este apreciat la nivel textual, în plan microstructural, unde vizăm atât forma expresiei, cu marca socio-istorică aferentă, cât şi conţinutul, cu referinţele intra- şi intertextuale ce îi revin; dar şi la nivel peritextual, unde prejudecăţile sau mentalitatea socio-culturală joacă un rol esenţial. Textul gradat pe niveluri se înscrie într-o situaţie-intenţie3, în absenţa căreia este condamnat la moarte pentru că îşi pierde sensul. Nici un element din text nu poate fi separat de ansamblul căruia îi aparţine, o ţesătură care s-ar deşira de îndată ce am încerca să scoatem, aleatoriu, anumite fire fiindcă i-am distruge organizarea formală şi semantică. Ideea noastră conducătoare este culturalul exprimat atât în sensurile incluse, cât şi tipul de discurs. Facem referinţă la anumite capitole ale lingvisticii ce tratează forme de limbaj care includ aluzia culturală: colocaţiile, idiomatismele etc. Aceste idei sunt susţinute prin exemplele citate şi comentate. Astfel, analiza culturemului şi a problemelor de traducere pe care le ridică este integrată într-o perspectivă globală a teoriilor traducerii contemporane şi situată la confluenţa mai multor discipline. Recunoaştem că transferul culturemelor nu este nici unica dificultate întâlnită şi nici cea mai 2

Traducătorul citeşte şi analizează un text sursă pentru a stabili intenţiile şi finalităţile, în funcţie de care îşi stabileşte strategia de traducere. Din această strategie, supusă constrângerilor de tot felul (lingvistice, comerciale, editoriale, estetice etc.), traducătorul reuşeşte să aplice în practică doar o parte, tactica, formată din ansamblul procedeelor de traducere a căror alegere este mai des involuntară decât voluntară. Demersul traductologului este comparativ. El reface în parte itinerarul urmat de traducător, dar, etapelor menţionate mai sus, li se adaugă o analiză similară pe text ţintă: Dacă, în cazul traducătorului, condiţiile de receptare sunt ipotetice, traductologul ia în calcul condiţiile de receptare concrete, cărora le adaugă şi analizarea intenţiei traducătorului, detaşată din finalitatea declarată şi asumată de acesta (v. şi Vienne, 1998). 3 Putem vorbi despre situaţie intenţie sursă sau situaţie de comunicare ori de producere a unui text sau discurs într-o limbă sursă şi despre situaţie intenţie ţintă, respectiv situaţie de traducere, adică de reproducere a sensului într-un text /discurs ţintă.

9

Teoria culturemelor, teoria traducerii

gravă; este un aspect al cercetării traductologice printre altele, mai puţin studiat până acum. Nu ne propunem şi nici nu încercăm să oferim o listă de soluţii, un reţetar traductiv, utopic şi inutil de altfel. Analizăm obiectiv situaţii-intenţie de traducere, cu scopul de a rentabiliza procesul traducerii, de a identifica imperativele deontologice cărora trebuie să le răspundă traducătorul în momentul în care şi-a declarat strategia de traducere. De aceea preferăm concluziilor rezumative şi sintetice, concluziile deschise. Ele asigură prezentarea unitară şi legată a subiectului şi subliniază deschiderea pe care o permite această interpretare. În Glosarul de termeni utilizaţi în teoria şi practica traducerii, anexat la sfârşitul lucrării, am cuprins câţiva termeni utilizaţi în traductologie (v. şi G. Lungu Badea, 2003a, 2003b). Glosarea termenilor, definiţi succint, constituie o modalitate rezumativă de organizare alfabetică a metalimbajului folosit. Pentru a situa teoria „comparativ-culturalistă” a traducerii în contextul general al orientărilor traductologiei menţionăm disciplinele colaterale acestei abordări. Subliniem, astfel, interdisciplinaritatea şi transdiciplinaritatea acestor orientări ale cercetării şi conturăm obiectivele specifice. Acestea constau în: ● emiterea unei ipoteze, ● aplicarea în practică şi demonstrarea valabilităţii teoriei astfel formulate, bazată pe studiul comparativ bilingv al traducerii în diacronie şi în sincronie, ● indicarea locului acesteia printre teoriile traducerii. Cele trei aspecte pe care se bazează cercetarea noastră sunt următoarele: 1 istoria traducerii şi a teoriilor contemporane ale traducerii, perspectivă sincronică şi diacronică, în vederea conturării, definirii şi delimitării contextului în care se înscrie cercetarea noastră, domeniul teoriei şi practicii traducerii; 2 semiotica traducerii, pentru definirea perspectivei din care studiem fenomenul de traducere. În această secţiune includem şi estetica receptării traducerii. 3 studiul comparativ al traducerii, după modelul pe care îl oferă literatura universală şi comparată, conceput în două etape: 3.1 studiul comparativ sincronic / diacronic al traducerii relevant pentru studierea culturemelor (unităţi de cultură) ca probleme de traducere (aplicaţie pe limbile franceză şi română) 3.2 studiul comparativ diacronic al traducerii (franceză, română) relevant pentru studierea anumitor elemente lexicale care sunt tratate diferit în traducere în funcţie de specificul limbilor sau după o strategie comună,

10

Teoria culturemelor, teoria traducerii

datorată înrudirii acestora. Această abordare ar putea constitui o abordare inedită pentru studiile de romanistică4 de până acum. Filoanele exploatate sunt prezentate în varianta complementarităţii pentru că se întregesc reciproc în scopul clarificării problemei cercetate printrun demers integrator, susţinut de promovarea teoriei „comparativculturaliste” a traducerii, precum şi de analizarea culturemelor şi a comportamentului lor în traducere. Această perspectivă asupra fenomenului oferă o imagine globală a obiectului cercetat şi consolidează demersul nostru unitar şi legat. În pofida diversităţii, multiplii piloni pe care este construită lucrarea se îmbină ca elementele unui puzzle pentru a defini cadrul şi elementul central al acestui tablou în care se inserează argumentele: 1 traductologia, deoarece ne bazăm pe teoria şi practica de traducere; 2 semiotica, întrucât avem în vedere: 2.1 posibilele lecturi plurale care pot da naştere la tot atâtea traduceri posibile, pertinente sau mai puţin pertinente: 2.2 intenţia culturii care guvernează intenţiile autorului, operei şi cititorului; 2.3 estetica receptării textului sursă şi a textului ţintă şi respectarea fidelităţii, a intenţiei autorului prin traducere. 3 istoria culturii şi literaturii necesară definirii şi înţelegerii contextului de apariţie a operei (situaţia sursă); 4 istoria limbii necesară înţelegerii contextului lingvistic şi al universului discursiv; 5 filologia romanică, pentru studiul comparativ al traducerii unor aspecte comune sau specifice limbilor romanice menţionate anterior, în vederea reliefării unor eventuale observaţii legate de prezenţa, evoluţia şi tratarea acestora.5. 4

Lingvistica romanică oferă un teritoriu prielnic de confruntare a limbilor romanice în relaţie de traducere, iar „o separare a romanisticii de disciplinele înrudite nu se poate admite şi nici realiza; legăturile dintre diferitele ramuri ale lingvisticii sunt aşa de strânse, încât metodele şi rezultatele uneia se impun (…) şi celorlalte” (I. Iordan, 1962: 284). Cu toate că obiectivul primordial al filologiei romanice este „studiul, în primul rând istoric şi comparativ, al limbilor şi dialectelor romanice (sau neolatine)… Fără îndoială că şi descrierea sincronică a unei limbi oarecare din domeniul neolatin, chiar şi fără perspective istorice, face parte din lingvistica romanică”, afirmă C. Tagliavini (1977: 1). Filologia romanică nu studiază doar limbile romanice, ci şi literaturile acestor limbi (C. Tagliavni, 1977: 40), aşadar şi traducerea. Studiile de traductologie care analizează cazul limbilor romanice nu se pot situa în afara relaţiilor pe care filologia romanică le stabileşte cu disciplinele înrudite, deoarece fac parte din reţea, iar prin ele se conturează noi deschideri. A se vedea în acest sens şi încercarea de constituire a unei traductologii francofone (v. colocviul de la Rennes, organizat de D. Gouadec, în septembrie 2003). 5 Din punctul de vedere al lingvisticii romanice, s-ar putea evidenţia dificultăţile traducerii între limbi înrudite, dar accentul nu va cădea pe lexic pentru că traducerea nu poate fi 11

Teoria culturemelor, teoria traducerii

lexicologia şi terminologia; mitologia, etnografia şi folclorul; filozofia limbajului, lingvistica generală. Credem că cea mai potrivită descriere a nenumăratelor căutări şi încercări de a găsi calea pe care am urmat-o în această cercetare, ar fi paragraful alegoric din Corespondenţele lui Diderot, referitor la disputa dintre cuc şi privighetoare. Găsirea centrului de coerenţă a reieşit nu numai din parcurgerea lucrărilor citate în bibliografie, dar şi din reflecţiile derivate din activitatea practică cu studenţii şi, astfel, am descoperit acest punct nevralgic în traducere: culturemul.

6 7 8 9

decontextualizată; în traducere, cuvintele dobândesc valoare doar într-un context. Dialogul dintre romanistică şi traducere ar putea avea în vedere atât invariantele lexicale şi semantice, cât şi variantele în scopul elaborării unor principii de traducere pertinente în cazul limbilor romanice. Traducerea va constitui o nouă necunoscută în “ecuaţia lingvistică-literaturăestetică” (Ileana Oancea, Lingvistică generală comparată. II : 17), urmând să clarifice legăturile care se stabilesc între limbile şi culturile romanice în relaţie de traducere, insistând pe culturem, al cărui aspect semantic va fi studiat pornind de la etimologie în strânsă legătură cu istoria civilizaţiei, etnografia şi folclorul. 12

Teoria culturemelor, teoria traducerii

Introducere Traducerea - spaţiu privilegiat de contact al lingvisticii şi al culturii

Înţelegem traducerea ca 1. operaţie de traducere, 2. rezultat al acestei operaţii, produsul finit. Analiza procesului de traducere şi a textului de tradus, ca parte integrantă a traductologiei explică dificultatea pe care o întâmpină specialiştii atunci când încearcă să definească succint traducerea: artă (traducerea literară a textelor expresive), ştiinţă sau tehnică, text etc.(cf. Lungu Badea, 2003a: 11, 2003c). Traducerea, ca proces, se înscrie firesc în codul lingvisticii, este o operaţie ştiinţifică şi nu una artizanală (Chevalier, Delport, 1995). Traducere favorizează circulaţia operelor consacrate universal, prin împletirea tradiţiei şi inovaţiei, prin perpetuarea creaţiei; îmbogăţeşte aria ideilor şi a temelor literare, resursele creaţiei şi ale limbajului; dezvoltă gustul pentru lectură şi asigură accesul la operele fundamentale ale culturii universale. Problemele de traducere studiate de traductologie au un spectru larg, mergând de la aspectele practice la cele estetice. Tipul de traducere alienantă, creaţie după creaţie, depăşeşte limitele unei traduceri, devenind o versiune pe o temă dată, ce poate concura ori depăşi originalul. Traducerile "fidele" redau conţinutul informaţional şi echivalenţele semantice, dar nu reuşesc întotdeauna să se apropie de geniul artistic al creatorului. Chiar dacă nu constituie o literatură, ele fac parte din literatură, reprezentând indicele de valoare şi de actualitate al acesteia. Fiecare epocă îşi însuşeşte literatura universală prin traduceri. Acestea facilitează asimilarea unor opere ale trecutului şi răspunde, după posibilităţi, exigentelor şi aşteptărilor destinatarilor contemporani. Ele există pentru că stau sub semnul unei necesităţi culturale, dar şi pentru că un interes imediat le impune: au devenit astăzi un instrument indispensabil pentru completarea informaţiei. O mai amplă dezvoltare a acestor aspecte, privite din unghiul implicaţiilor lor practice, imediate, se regăseşte în lucrările care tratează probleme specifice (Lungu Badea, 2003a). Traducerea textelor literare vizează recrearea frumosului în limba ţintă, traducerea textelor ştiinţifice, retransmiterea adevărului, traducerea textelor pragmatice, realizată în sincronie, trebuie să se integreze în epocă (Lilova Ana, 1983: 20, Lungu Badea, 2003c). Traducerea ziaristică reprezintă o literatură 13

Teoria culturemelor, teoria traducerii

rapidă, actuală, tratează probleme politice, economice, culturale, sociale actuale, considerată nejustificat mai uşoară. Biculturalitatea traducătorului nu este consecinţa firească a faptului că traducătorul este contemporanul autorilor şi ...