Curs Tehnici Proiective Corina Bogdan PDF

Preview

Summary

Metodele proiective se situează pe un continuum între tehnicile testării psihometrice propriu-zise şi
tehnicile terapeutice clinice, între examenul psihometric cu regulile sale de standardizare şi sistematizare care îi conferă principala sa calitate, cea a obiectivităţii materiale, şi examenul...

Description

1

TEHNICI PROIECTIVE ID Lector univ. drd. Corina Bogdan

I) Obiective  generale: familiarizarea studenţilor cu teoriile psihologice privind mecanismele proiecţiei, cunoaşterea principalelor probe proiective şi a cadrelor interpretative specifice;  specifice informaţionale: cunoaşterea teoriilor care permit interpretarea psihologică a diferitelor teste proiective; capacitatea de a diferenţia materialul proiectiv şi rolul său în a reliefa principalele aspecte privind dinamica şi conţinuturile psihismului inconştient;  specifice operaţionale: formarea unor deprinderi de aplicare şi interpretare a unor tehnici proiective. II) Conţinut Tehnici Proiective 1. Proiecţia: definire şi factori. Tehnicile proiective: caracterisitici şi clasificare 2. Diverse Perspective ale fenomenului proiecţiei 3. Testul Omului (“Desenează o persoană”) - DAP 4. Testul familiei 5. Testul arborelui 6. Experimentul asociativ-verbal (TAV) 7. Fabulele Düss 8. Teste de completare – Testul Rotter 9. Testul tematic de apercepţie ( T.A.T.) 10. Testul pulsiunilor (Szondi) 11. Tehnica petelor de cerneală. Testul Rorschach Bibliografie selectivă Chevalier, J., Gheerbrant, A. (1993), Dicţionar de simboluri, vol. 1 (A-D), vol. 2 (EO), vol. 3 (P-Z), Ed. Artemis, Bucureşti Deri, S. (2000), Introducere în testul Szondi, Ed. Paideia, Bucureşti. Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti. Georgescu, M. (2001), Laborator de psihologie proiectivă asistat de calculator, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti. Georgescu, M. (2001), Vadecum în pihologie proiectivă, Ed. Oscar Print, Bucureşti. Koch, K. (2002), Testul Arborelui. Diagnosticul psihologic cu ajutorul testului arborelui., Ed. Profex, Timişoara. Laplanche, P., Pontalis, J.-B. (1990), Vocabularul psihanalizei, Ed. Humanitas, Bucureşti. 2

Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti. Popescu-Neveanu, P. (1978), Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucureşti. Rorschach, H. (2000), Manual de phodiagnostic. Metode şi rezultatele unui experiment diagnostic al percepţiei. Interpretarea liberă a formelor fortuite., Ed. Trei, Bucureşti. Samuels, A., Shorter, B., Plaut, F. (2005), Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene, Ed. Humanitas, Bucureşti. Schafer, R. (2003), Interpretarea psihanalitică a testului Rorschach. Teorie şi aplicaţie, Ed. Polirom, Iaşi. Jung, C. G., (2004-2007, Opere complete, Ed. Trei, Bucureşti

3

1. Proiecţia: definire şi factori. Tehnicile proiective: caracteristici şi clasificare Proiecţia Noţiunea de proiecţie a fost lansată în Psihologie de Freud în 1894 în lucrarea «Psihonevrozele de apărare». El utilizează proiecţia pentru a explica diferite tulburări psihopatologice ca fobiile sau paranoia din perspectivă psihanalitică, afirmând că proiecţia este «o operaţie prin care subiectul expulzează din sine şi localizează în altul anumite calităţi, sentimente şi dorinţe chiar obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi». Definiţia proiecţiei: este tendinţa oamenilor de a fi influenţaţi de trebuinţele, emoţiile şi structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realităţii, ori de câte ori câmpul perceptiv prezintă o anumită ambiguitate. Problematica proiecţiei necesită discutarea relaţiilor cu conceptul de transfer, cu cel de identificare şi cu cel de mecanism de apărare. 1. proiecţie-transfer: subiectul arată prin atitudinea sa faptul că asimilează o persoană cu o alta. 2. proiecţie-identificare: subiectul se asimilează altor persoane sau asimilează în sine obiecte externe 3. proiecţia ca mecanism de apărare: în paranoia, în fobie, în gelozia proiectivă care este diferită de gelozia normală sau delirul de gelozie paranoic. Aspecte legate de modul cum se manifestă proiecţia în viaţa noastră: 1. În sfera relaţiile interpersonale – referitor la relaţii de familie, de cuplu, prietenie, medic-pacient sau relaţia profesor-student. Orice întâlnire intersubiectivă cu celălalt, mai ales dacă e încărcată emoţional, activează mecanismul proiecţiei; fenomenul cel mai simplu apare atunci când te îndrăgosteşti - proiectezi asupra celuilalt anumite însuşiri idealizate care formează un fel de halou în jurul persoanei iubite (alegere narcisică a obiectului în funcţie de propriile noastre atribute acordate eronat celuilalt); îl alegem pe celalalt; alegerea depinde de relaţia cu proprii părinţi; Exemplu: un băiat cu mama dominantă va avea ca surogat al mamei o soţie dominatoare după schema copil-părinte. Alt exemplu, medicul este investit cu o aură de vindecător, figura lui căpătând toate calităţile de omnipotenţă care derivă din anxietatea şi sentimentul de neajutorare al pacientului. Tot în relaţiile de cuplu – gelozia – adesea devii gelos pe partener atribuindu-i intenţii infidele atunci când tu însuţi în fondul tău interior ai aceste tendinţe.

4

2. În afară de relaţiile interpersonale, un alt domeniu unde se manifestă proiecţia este alegerea meseriei, a vocaţiei. Oamenii îşi aleg o anumită profesie proiectând asupra ei tendinţe persona el pe ca re spera să le fructifice sa u mă ca r să le socializeze în rolul profesional respectiv. Ce meserii îşi aleg cei cu tendinţe agresive dacă nu militari de carieră, criminalişti, măcelari, chirurgi, critici de artă. La profesori apare tendinta de a domina. 3. Boala sau tulburarea mentală: a) Delirul paranoicului. Ideea delirantă constituie o componentă foarte solidă, iraţională, impenetrabilă la argumente şi foarte încărcată afectiv la care subiectul aderă cu toată fiinţa lui; exemplu: mă simt urmărit de securitate (întâmplările reale sunt distorsionate pentru a urmări ideea delirului). b) Fobia. O teamă cu un obiect bine precizat. Exemplu: Micul Hans şi fobia lui faţă de cal şi cocoş; copilul transferă imaginea despre tată asupra animalului. În lucrarea Cazul preşedintelui Schreber, Freud descrie istoria unui pacient paranoid cu tendinţe homosexuale latente (adică nerecunoscute conştient), care se teme să nu fie abuzat de medicul său. Pacientul nu făcea decât să proiecteze asupra medicului propriile dorinţe homosexua le, pe ca re nu voia sa u nu putea să le accepte ca fiind ale sale. 4. La nivel macrosocial Proiecţia este unul dintre mecanismele de bază care face posibilă manipularea oamenilor şi transformarea lor în mase de manevre politice oportuniste. a) Fenomenul “tapului ispăşitor” în colectivităţi, grupuri. Atunci când întrun grup lucrurile merg prost, vina este proiectată asupra unei victime sau asupra unui subgrup victimă. Vina este proiectată alteori asupra unui grup rival. Ex. Ţările care se invecinează. b) Proiecţia este responsabilă de formarea miturilor, legendelor, credinţelor. Ex. În mitologie apar fiinţe foarte umanizante, bune sau rele; fenomene de neînţeles, ameninţătoare, sunt umanizate pentru a le putea înţelege; asupra demonilor se proiectează atribute negative, iar asupra zeilor atribute pozitive. Factori ai proiecţiei 1) Intensitatea emoţiilor sau a trebuinţelor Cu cât trăim o emoţie mai puternic, indiferent de natura ei şi cu cât avem o trebuinţă mai frustrată, cu atât proiectăm mai mult, respectiv tindem să subiectivizăm mai mult o situaţie obiectivă; de exemplu: pentru o persoa nă furioasă lumea devine un loc al urii, iar persoanele cu care intră în contact devin posibili agresori sau victime. O persoană însetată în deşert va proiecta fantasme acvatice pe intinderile de nisip. Un depresiv vede viaţa în negru, un euforic o 5

vede în roz. Aceeaşi realitate e percepută altfel. În situaţia ipotetică în care o persoană intră într-o pădure, vede orice umbră ca fiind un posibil agresor. 2) Ambiguitatea situaţiei sau gradul de claritate Cu cât un stimul sau o situaţie este mai vagă, neclară, ambiguă sau mai slab structurată, cu atât vom percepe acea situaţie în funcţie de propriile noastre scheme interioare; acest factor stă la baza tehnicilor proiective, de exemplu norii – două persoane văd lucruri diferite în funcţie de seturile interne; o figură tăcută, imobilă devine un ecran de proiecţie; În psihanaliză există regula neutralităţii binevoitoare a psihanalistului în care pacientul este provocat fără ca acesta să ştie dacă este aprobat sau nu. 3) Forta si integritatea EU-lui Operaţional, EU-ul reprezintă instanţa care ne reglează comportamentul în funcţie de cerinţele noastre interne şi de realitatea obiectivă. În mod normal, un EU puternic, integru, are o anume capacitate de reflexie, de obiectivitate, are puterea de a judeca critic şi realist. Orice factor care ameninţă integritatea sau forţa EU-lui duce sau stimulează fenomenul proiecţiei (deformarea realităţii); de exemplu: bolile mentale severe – schizofrenia este o tulburare mentală care duce la pierderea simţului realităţii prin distorsionări perceptuale prin iluzie şi halucinaţie şi distorsionări cognitive prin ideile delirante, adică vede în celălalt un demon. Schizofrenul are un EU destructurat, slab, care se lasă invadat de fantasmele inconştiente, încărcate afectiv şi nu mai poate asigura, restabili un raport obiectiv cu realitatea. Tehnicile proiective Atunci când o persoană proiectează imaginile proiecţiilor ei îşi trădează de fapt preocupările, obsesiile, viaţa sa interioară şi adesea inconştientă. Pentru acest motiv au apărut tehnicile proiective. Ele se folosesc cam din 1930 şi reprezintă de fapt nişte situaţii (stimuli) mai slab structurate, neclare, ambigue, având rolul de a provoca şi a capta proiecţiile individului. Subiectului i se arată nişte pete de cerneală şi este întrebat ce vede acolo sau i se arată nişte imagini şi trebuie să facă scurte povestiri despre ele. Astfel, persoana îşi dezvăluie fără să ştie anumite coordonate ale personalităţii sale şi astfel oferă psihologului o serie de informaţii greu sau imposibil de obţinut din alte surse. Caracteristicile tehnicilor proiective: 1. sunt niste sarcini ambigue sau slab structurate care permit o mare libertate de răspunsuri; 2. subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor lui - se trădează inconştient şi de regulă nu i se comunică modul în care răspusurile lui vor fi codificate şi interpretate; 3. scorarea şi/sau interpretarea răspunsurilor de către psiholog implică o anume subiectivitate din partea acestuia. 6

În literatura de specialitate se face o distincţie netă între tehnicile proiective şi aşa numitele teste obiective. Încă de la apariţie, tehnicile proiective au stârnit vii controverse printre practicieni, mulţi susţinând că acestea nici nu merită să fie numite teste întrucât nu satisfac cerinţele fundamentale ale unui test psihologic (validitate, fidelitate, standardizare). La testul petelor de cerneală (testul Rorschach) un subiect dă următorul răspuns: “ Aici vă d o persoană cu braţele ridicate”; Ce credeţi că sugerează acest răspuns: dezarmare, speranţă, gest de adoraţie, rugăciune sau altceva?, acelaşi răspuns proiectat poate duce la interpretări diferite între psihologi. Desigur caracterizarea unei persoane nu se face după un singur răspuns dat la un singur test. Fidelitatea interexaminatori este slabă atunci când mai mulţi examinatori ajung la concluzii diferite şi tocmai acest lucru se reproşeaza testelor proiective, de unde rezultă discreditarea acestor tehnici. Testele obiective, prin contrast, satisfac cerinţele psihometrice de bază, adică i s-au calculat fidelitatea, validitatea şi sunt standardizate, ca atare, regulile lor de interpretare sunt mai clare, mai bine definite (CPI, 16PF, teste de inteligenţă, de aptitudini etc.). În realitate, aceasta împărţire între tehnicile proiective şi tehnicile obiective este artificială şi nefondată după Exner.

Argumente: a. Teoretic, orice situaţie-stimul poate evoca un proces proiectiv; chiar şi stimulii foarte clari (de exemplu cât face “2+2”) pot fi trataţi într-o manieră proiectivă. Un elev spune “2+2=4, adică numărul meu preferat; acest răspuns arată şi altceva în afară de faptul că ştie să socotească; b. Orice tehnică proiectivă poate fi adusă la standardele unui test obiectiv; dacă i se calculează proprietăţile psihometrice (testul Rorschach, în varianta americană, timp de 35 de ani i s-au calculat datele psihometrice, aşa se face că are aproape aceeaşi validitate şi fidelitate ca testul CPI). Clasificarea testelor proiective În literatura de specialitate există multe clasificări, dar nici una nu poate fi exhaustivă, având în vedere că fiecare test proiectiv se foloseşte de un anumit limbaj prin care subiectul îşi trădează lumea sa interioară, putem clasifica mai curând aceste limbaje decât tehnicile în sine. • Limbajul percepţiei – proiecţia structurală. Tehnicile care-l folosesc pleacă de la ideea că aflând cum percepe un om realitatea (o situaţie stimul), putem deduce anumite lucruri despre personalitatea lui. Testul petelor de cerneală Rorschach, Holtzmann şi Zulliger • Limbajul cuvintelor – proiecţia asociativă. Modul în care oamenii reacţionează la anumite cuvinte dezvăluie o serie de preocupări, obsesii

7

•

•

•

•

sau complexe ale subiecţilor. Tehnica asocierii verbale a lui Jung. Testul de completare de fraze Rotter. Limbajul pulsiunilor – proiecţia pulsională. Testul Szondi. Atracţia sau respingerea faţă de anumite figuri relevă o serie de trebuinţe, instincte ale subiectului, mai mult sau mai puţin frustrate. Limbajul desenelor – proiecţia grafică. Modul în care desenezi, un arbore, silueta unei persoane, exprimă anumite lucruri care ţin de imaginaţia de sine, relaţia cu lumea sau stările tale emoţionale. Desenează o persoană, testul arborelui, testul familiei Limbajul poveştilor – proiecţie tematică. Se prezintă sub forma unor imagini cu personaje; subiectul trebuie să facă poveşti despre ele; în aceste poveşti subiectul îşi exprimă trebuinţele, dorinţele lui, ca şi modul în care percepe relaţiile interpersonale. Testul de apercepţie tematică T.A.T. Testul de apercepţie tematică pentru copii CAT, Fabulele Duss . Limbajul frustrării. Modul în ca re rea cţionă m la un stres, situa ţie frustrantă, relevă starea de spirit a subiectului sau mecanismele prin care el încearcă să facă faţă stresului şi vieţii, în general. Testul Rosenzweig.

Avantajele tehnicilor proiective  Testele proiective permit, spre deosebire de testele obiective, o viziune mai aprofundată şi mai personalizată despre subiect; adesea, la nivelul fantasmelor, obsesiilor, dorinţelor şi conflictelor lui inconştiente (subiectul nu ştie ce exprimă din el).  Aceste tehnici sunt mai greu de trişat în practică, fiind nişte situaţii opace, pentru subiect e mai greu ca acesta să-şi facă o imagine favorabilă pentru că nu ştie unde ţintesc deoarece sunt sarcini nestructurate sau slab structurate.  Pot fi aplicate pe categorii de oameni unde testele obiective nu funcţionează; la copii, persoanele cu tulburări sau deficienţe mentale moderate, analfabeţii, subiecţii cu nivel redus de instruire. Dezavantajele tehnicilor proiective: (a) Multe teste proiective nu sunt standardizate, ceea ce implică faptul că au reguli mai puţin clare de aplicare, scorare şi interpretare, de multe ori făcând apel la intuiţia psihologului. (b) Multe din testele proiective necesită un timp şi un efort mai mare de învăţare, o practică mai îndelungată până “simţi” acel test (TAT, Rorschach se predau în medii parauniversitare, masterat, în Franţa şi SUA.

8

2. Diverse perspective ale fenomenului proiecţiei Fenomenul Proiecţiei la Freud  1894 - Psihonevrozele de apărare. Introduce termenul de proiecţie.  1896 - Noi observaţii asupra psihonevrozelor de apărare. Freud foloseşte noţiunea de proiecţie în sens clinic – este mecanismul de apărare prin care se caută în exterior originea unei neplăceri.  1901 - Credinţa în hazard şi superstiţie din Psihopatologia vieţii cotidiene. Concepţia mitologică despre lume, care animă până şi religiile cele mai moderne, nu este altceva decât o psihologie proiectată în lumea exterioară. Proiecţia în sensul ei “normal” permite punerea în imagine, cuvânt, sens sau scenă a unei percepţii endopsihice, constituindu-se într-un spaţiu de elaborare psihică, într-un ecran al proiecţiei.  1909 - Micul Hans. Explică fobia ca proiecţie a unui pericol pulsional: relevă calitatea animalelor de a deveni, pentru copii, un obiect fobic; animalul preia (prin proiecţie) sentimentele ostile adresate tatălui – fobia “micului Hans” exprimată de acesta prin: “mi-e frică pentru că o să mă muşte un cal”(fapt ilustrat şi prin cazul unui copil de nouă ani, studiat de M. Wulff, care-şi identifica tatăl cu un câine (1912) şi de “micul Arpad” al lui S. Ferenczi (1913), care spunea că: “Tatăl meu este cocoş”).  1911 - Cazul preşedintelui Schreber. Proiecţia în paranoia, unde percepţia interioară este înlocuită cu una exterioară: o percepţie interioară este reprima tă , ia r ca înlocuitor a pa re conţinutul să u după ce a cunoscut o anumită deformare, devenind conştientă ca o percepţie din exterior.  1912 - Totem şi tabu. Proiecţia în afară a percepţiilor interioare este un mecanism de apărare primitiv cu ajutorul căruia se structurează reprezentarea lumii exterioare. Proiecţia intervine în superstiţie, mitologie; elementele proiectate sunt dorinţe şi afectele pe ca re subiectul nu le acceptă.  1917 - Complement metapsihologic la teoria visului în Metapsihologie. Visul este deci o proiecţie, exteriorizarea unui proces intern.  1920 - Dincolo de principiul plăcerii. Problema originilor fenomenului proiectiv – proiecţia ca mecanism de apărare primar: pentru a se opune excitaţiilor interne care produc neplăcere, acestea sunt tratate ca şi cum ar provine din exterior. Acesta este originea proiecţiei care joacă un rol atât de important în procesele psihopatologice. Fenomenul proiecţiei la Jung Pentru C. G. Jung proiecţia reprezintă transferarea în exterior, într-un obiect, a unui proces subiectiv întemeiat pe identificarea arhaică subiect-obiect, moment din filogeneză în care lumea interioară nu era precis delimitată de cea exterioară.

9

Ponderea proiecţiei este atât de mare încât nu vom putea niciodată afla cum arată în-sinele lumii deoarece în demersul cunoaşterii transformăm procesul fizic într-unul psihic. Astfel tot ceea ce este necunoscut, orice vid, este umplut prin proiecţie, ceea ce se crede că se recunoaşte în materie este de fapt proiecţia datelor inconştientului subiectului cunoscător. Jung remarcă existenţa unei proiecţii pasive (forma patologică a proiecţiei şi a multor proiecţii normale, neintenţionate, întâmplătoare) şi a unei proiecţii active ca parte componentă esenţială a empatiei. Comparativ, dacă proiecţia este un proces de dezasimilare a obiectului din subiect prin expulzarea unui conţinut subiectiv pe obiect, introiecţia este un proces de asimilare, o asimilare a obiectului în subiect. Dacă proiecţia este un proces de introversie, - pentru că conduce spre diferenţiere şi separare a obiectului de subiect, introiecţia este un proces de extraversie pentru că asimilarea la obiect cere empatie şi o investire a obiectului cu libido. Procesul proiecţiei joacă un rol patologic dominant în mecanismele sindromului paranoic, care de obicei sfârşeşte prin totala izolare a obiectului de subiect. În proiecţie, prin dezasimilare subiectul scapă de conţinuturi dureroase şi inacceptabile, dar şi de valori pozitive care nu îi sunt accesibile conştient. La origine, spune Jung, există o identitate arhaică între subiect şi obiect care se sprijină pe procesul de proiecţie. Identitate recognoscibilă uşor în psihologia copilului mic, sau a popoarelor primitive. Ca denumire specifică, proiecţia desemnează, în sens restrâns, necesitatea dizolvării acestei identităţi cu obiectul când starea de neadecvare este deja observată şi apare disfuncţională pentru persoană. Alte perspective ale fenomenului proiecţiei în tehnicile proiective Pentru Leopold Bellak, principala aserţiune freudiană privind proiecţia este aceea că engramele percepţiilor trecute influenţează perceperea stimulilor actuali. Bellak consideră că, în funcţie de implicarea conştiinţei, există 4 niveluri de distorsiune aperceptivă:  nivelul cel mai apropiat de conştient: exteriorizare – subiectul recunoaşte că răspunsul este încărcat de propria subiectivitate;  conştientul intervine, dar mult mai puţin: sensibilizare – discriminările de tip aperceptiv su...