Fundamentele psihologiei PDF

Preview

Summary

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU Facultatea de Psihologie Departamentul de învățământ la distanță MODUL: FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI I CUPRINS Cuprins 2 2 Introducere 3 Unitatea 1: Obiectul psihologiei 8 Unitatea 2: Psihicul uman. Caracterizare generală 15 Unitatea 3: Procesele senzoriale (I). Senzația 48 ...

Description

Accelerat ing t he world's research.

Fundamentele psihologiei andreea nicola

Related papers

Download a PDF Pack of t he best relat ed papers 

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU Facultatea de Psihologie Departamentul de învățământ la distanță

MODUL: FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI I

CUPRINS

Cuprins

2 2

Introducere

3

Unitatea 1: Obiectul psihologiei

8

Unitatea 2: Psihicul uman. Caracterizare generală

15

Unitatea 3: Procesele senzoriale (I). Senzația

48

Unitatea 4: Procesele senzoriale (II). Percepția

90

Unitatea 5: Reprezentarea

116

Unitatea 6: Gândirea

125

Unitatea 7: Imaginația

156

Unitatea 8: Memoria

168

Bibliografie

192

2

INTRODUCERE 1. Scopul şi obiectivele disciplinei Materialul de studiu este adresat studenţilor din anul I de studiu ce urmează 3 cursurile ID ale Facultăţii de Psihologie . Scopul cursul este acela de a prezenta conceptele de bază cu care operează psihologia, precum şi problematicii acesteia. Obiective generale 1. Familiarizarea cu conceptele şi problematica psihologiei. 2. Analiza şi explorarea cadrului conceptual al psihologiei. Obiective specifice 1. Investigarea obiectului psihologiei. 2. Investigarea psihicului uman. Caracterizare generală. 3. Investigarea proceselor senzoriale (I). Senzația. 4. Investigarea proceselor senzoriale (II). Percepția 5. Investigarea reprezentării. 6. Investigarea gândirii. 7. Investigarea imaginației. 8. Investigarea memoriei.

2.Cerinţe preliminare Se impune ca studentul să-şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, conceptele de bază ale disciplinelor sociologie, istoria psihologiei, concepte precum procesele psihice, structura psihicului, individ, societate, teorii generale ale psihologiei.

3. Conţinutul materialului de studiu. Organizarea pe unităţi de studiu Materialul de studiu cuprinde informaţii referitoare la obiectul de studiu al disciplinei, precum şi despre principalele concepte ale psihologiei .

3

Unitate de studiu 1: Obiectul psihologiei Circumscrierea şi definirea obiectului de studiu al psihologiei au suferit frecvent amendări şi revizuiri, ceea ce s-a reflectat atât în stabilirea problematicii abordate într-o etapă istorică sau alta, cât şi în statutul disciplinei în sistemul general al ştiinţelor. 4 Unitate de studiu 2: Psihicul uman. Caracterizare generală

Trecerea de la abordarea iniţial globală a psihicului la analiza componentelor particulare care formează structura lui arhitectonică este un pas necesar în demersul de a evidenţia determinaţiile sale specifice - pe linie de conţinut, formă, mecanism şi rol adaptativ. Analiza fiecărui proces concret proiectează o lumină nouă asupra conţinutului noţiunilor de „psihic", de „conştiinţă" sau de „personalitate", conferindu-le valoare operaţională specifică. Se va constata astfel că psihicul nu este ceva amorf, difuz sau ceva punctiform, unidimensional, ci o organizare sistemică, structural eterogenă şi complexă, cu consistenţă ontologică (existenţială) ireductibilă. în acelaşi timp, analiza prin raportare la conceptele şi principiile psihologice generale ne va arăta că funcţiile şi procesele psihice particulare nu sunt entităţi izolate, cu fiinţare independentă, ci componente relaţionate şi integrate într-o organizare supraordonată. Ca urmare, analiza oricărui proces psihic particular trebuie să-i determine locul în cadrul organizării sistemice de ansamblu şi interacţiunile sale cu celelalte procese. Unitate de studiu 3: Procese senzoriale (I). Senzația Recepţia senzorială este prima formă specifică de realizare a comunicării noastre cu lumea externă, a cărei funcţionare începe chiar înainte de naştere, în timpul vieţii intrauterine, când devine posibilă formarea unor reflexe condiţionate la agenţi mecanoacustici şi termici din mediul extern. Imediat după naştere, ea va înregistra un ritm rapid de dezvoltare, prin diferenţieri şi specializări funcţionale din ce în ce mai fine, prin elaborarea unor scheme logice de prelucrare a informaţiei primare din ce în ce mai complexe şi mai precise, prin amplificarea dimensiunii conştiente. Pe lângă acţiunea propriu-zisă a obiectelor şi fenomenelor externe sau a stimulilor din mediul intern al organismului, dezvoltarea recepţiei senzoriale va fi stimulată şi mijlocită de dezvoltarea celorlalte funcţii psihice - memoriei, atenţiei, motivaţiei, voinţei şi mai ales a limbajului, cuvântul devenind principalul instrument de reglare, fixare şi integrare a conţinutului informaţional în imagine subiectivă internă. La capătul acestor profunde transformări evolutive, se ajunge la extraordinar de complexa organizare psihosenzorială pe care o întâlnim la omul adult.

4

Unitate de studiu 4: Procese senzoriale (I). Percepția Astăzi, în definirea percepţiei se porneşte fie de la teoria reflectării, fie de la teoria informaţiei. In tratatele şi manualele de psihologie generală autohtone (Al.Roşca, 1968, 1974; P.Popescu- Neveanu, 1976; Mielu Zlate, 1995) primează abordarea şi interpretarea reflectorie. Astfel, percepţia este definită ca reflectare subiectivă nemijlocită, în formă de imagine, a obiectelor şi fenomenelor externe ce acţionează în momentul dat asupra 5 noastră prin ansamblul însuşirilor şi componentelor lor. Se observă imediat deosebirea ei de senzaţie, definită ca reflectare de tip secvenţial - unidimensional, a unor însuşiri singulare izolate ale obiectului. Se subliniază, de asemenea, condiţia obiectivă obligatorie a percepţiei: prezenţa şi acţiunea directă a stimulului complex asupra organului sau organelor de simţ corespunzătoare.

Unitate de studiu 5: Reprezentarea Noţiunea de reprezentare se foloseşte pentru a exprima două realităţi psihice relativ distincte - una care ţine de produs, cealaltă care ţine de proces . Astfel, în primul caz, vom spune că reprezentarea este imaginea sau modelul informaţional intern, actualizat, al unor obiecte, fenomene, evenimente, situaţii etc., care au fost percepute anterior, dar care în momentul dat pot lipsi din câmpul nostru senzorial. Aşadar, spre deosebire de percepţie, care ne furnizează informaţii numai despre obiectele şi fenomenele reale prezente, care acţionează în momentul dat asupra analizatorilor noştri, reprezentarea ne oferă astfel de informaţii şi în absenţa obiectului de referinţă. In cel de al doilea caz, reprezentarea este procesul de producere şi utilizare mentală a imaginilor unor obiecte în absenţa lor.

Unitate de studiu 6: Gândirea Subsistemul cognitiv al omului atinge punctul culminant al complexităţii, organizării şi eficienţei sale la nivelul gândirii. Luată în forma sa constituită şi consolidată, aşa cum se prezintă la subiectul adult normal, şi cum a fost de altfel tratată de cercetarea psihologică tradiţională, până la J. Piaget, gândirea pare a fi entitatea psihică cea mai enigmatică şi plină de mister. Aşa se şi explică de ce abordarea ei experimentală de laborator a început mult mai târziu decât a celorlalte funcţii, iar aceasta a avut un caracter timid şi intermitent. In faţa complicatei întrebări, „care este natura şi esenţa gândului, a ideii?", psihologia clasică a bătut de fiecare dată în retragere, căutând răspunsul nu atât în faptele experimentale şi în expresiile comportamentale ale omului concret, cât în speculaţiile filosofice: asociaţionismul - în filosofia senzualist-empiristă, gestaltismul - în fenomenologie şi aprorismul kantian, iar behaviorismul - în materialismul vulgar şi pragmatism. Cât despre freudism, această orientare s-a dezinteresat total de studiul gândirii ca atare, mulţumindu-se a o considera o modalitate secundară (în ordine genetică) de satisfacere a motivaţiei biologice.

Unitate de studiu 7: Imaginația Locul imaginaţiei în taxonomia generală a proceselor psihice a fost obiect de dispută şi de controversă între psihologi. In timp ce unii (ex., Th. Ribot, Th. Lipps, G. Dumas, P. Popescu-

5

Neveanu) recunosc şi subliniază individualitatea specifică şi ireductibilitatea imaginaţiei la alte entităţi psihice, alţii (îndeosebi autorii de orientare behavioristă şi, mai recent, cei de orientare cognitivistă) contestă delimitarea ei ca proces distinct. Ca urmare, şi în tratatele sau compendiile de psihologie generală, poziţia imaginaţiei fluctuează: în unele i se consacră un spaţiu de sine stătător, în altele este fragmentată şi distribuită în capitolele despre memorie, reprezentări şi gândire, iar în altele este pur şi simplu omisă.

Unitate de studiu 8: Memoria Viaţa psihică nu se reduce la desfăşurarea în6prezent, în limitele clipei, a diferitelor sale componente cognitive, afective, motivaţionale. De asemenea, organizarea comportamentului şi a activităţii, în diversele lor forme, nu se reduce la tabloul reacţiilor sau acţiunilor imediate, ce se derulează la un moment dat. Dacă ar fi aşa, atunci, practic, nu am putea vorbi de un sistem psihic autentic, cu structură proprie şi identitate de sine. Valoarea sa adaptativă ar fi infimă, reducânduse doar la funcţia de legătură, fără cea de comandă-reglare a interacţiunilor individului cu mediul ambiant. Intreaga existenţă ar avea o singură dimensiune temporală - cea a prezentului imediat , devenind imposibilă structurarea conştiinţei integralităţii şi unităţii Eului în scurgerea timpului. In realitate, însă, în organizarea tuturor sistemelor dinamice reale, influenţele şi transformările suferite din afară se „interiorizează" şi se leagă, modificând parametrii stării actuale în raport cu noile acţiuni externe. Astfel, în profilul său actual de stare, orice sistem cuprinde efectele influenţelor şi „experienţelor" anterioare, cu alte cuvinte, „conţinutul" trecutului său, concretizabil în indicatori de ordin substanţial, energetic şi informaţional.

4. Recomandări de studiu Se impune ca studentul să parcurgă fiecare unitate de studiu respectând timpul alocat calendarului disciplinei, modul de abordare a testelor de autoevaluare, a sarcinilor de învăţare. Pentru însuşirea conceptelor de bază ale disciplinei şi înţelegerea informaţiilor prezentate în fiecare unitate de studiu este obligatoriu ca studentul să consulte bibliografia şi să respecte indicaţiile rubricii cunoştinţe preliminare. Fiecare unitate de studiu atinge următoarele aspecte: obiective, cunoștințe preliminarii, resurse necesare și recomandări de studiu, durata medie de parcurgere a unității, subiectele teoretice aferente acesteia, un rezumat, cuvinte cheie, teste de autoevaluare și concluzii. Fiecare dintre aceste subpuncte sunt semnalizate în text prin intermediul unor pictograme. În continuare, prezentăm un tabel cu principalele pictograme utilizate in text:

OBIECTIVE

6

CUNOȘTINȚE PRELIMINARE

RESURSE 7 BIBLIOGRAFICE

DURATA MEDIE DE PARCURGERE A UNITĂȚII DE STUDIU

EXPUNEREA TEORIEI AFERENTE UNITĂȚII

REZUMAT

CUVINTE CHEIE

TESTE DE

7

AUTOEVALUARE

RĂSPUNS CORECT

CONCLUZII 8

5. Recomandări de evaluare După parcurgerea fiecărei unităţi de studiu se impune rezolvarea sarcinilor de învăţare, ce presupun studiu individual, dar şi a celor de autoevaluare. Activităţile de evaluare condiţionează nivelul nivelul de dobîndire a competenţelor specificate prin obiectivele disciplinei. În ceea ce priveşte evaluarea finală, se va realiza printr-un examen, planificat conform calendarului disciplinei. Examenul constă în rezolvarea unei probe de tip grilă. 6. Test de evaluare iniţială 1.

Identificaţi orientările teoretice reprezentative în psihologie.

2. Identificaţi principiile de bază ale următoarelor discipline: psihologie generală, sociologie , genetică.

UNITATEA 1 Obiectul psihologiei

Obiective

9

8

Cunoștințe preliminarii

9

Resurse necesare și recomandări de studiu

9

Durată medie de parcurgere a unității

9

1.1. Obiectul psihologiei

10

Rezumat

13 9

Cuvinte cheie

13

Teste de autoevaluare

14

Concluzii

14

Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să definească psihologia

-

să definească obiectul de studiu al psihologiei.

9

Cunoștințe preliminarii 1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum sunt Psihologia personalității, Psihologie socială) ; 2.demonstrarea unor abilităţi de analiză,10sinteză şi evaluare critică a informaţiei prin diferite modalităţi de evaluare .

Resurse necesare și recomandări de studiu. Resurse bibliografice obligatorii: · ·

Golu, M., Fundamentele psihologiei. Compendiu, Ed. Fundațiaa Romania de Mâine, București, 2000 Zlate, M., Introducere în psihologie, Editura Şansa, Bucureşti, 1996 (ed. a IIa).

Durata medie de parcurgere a unității de studiu Este de două ore.

1.1. Obiectul psihologiei

Circumscrierea şi definirea obiectului de studiu al psihologiei au suferit frecvent amendări şi revizuiri, ceea ce s-a reflectat atât în stabilirea problematicii abordate într-o etapă istorică sau alta, cât şi în statutul disciplinei în sistemul general

10

al ştiinţelor. Termenul, ca atare, de psihologie a fost introdus de învăţatul german Rodolphe Goglenius, în sec. XVI. Utilizarea lui a avut însă un caracter sporadic până în sec. XVIII, iar decodificarea semantică se făcea pur etimologic: psihe = psihic, logos = vorbire despre; deci, psihologia se definea ca discurs sau vorbire despre psihic (suflet). După desprinderea de filosofie (1879), 11 în psihologie a început procesul sistematic de meditaţie şi reflexie asupra obiectului său de studiu. În prima perioadă, circumscrierea şi definirea acestui obiect au rămas tributare tradiţiei filosofice care considera viaţa psihică drept o entitate subiectivă internă şi o asimila integral cu conştiinţa. Aşadar, psihologia şi-a inaugurat statutul de ştiinţă independentă fixându-şi ca obiect de studiu exclusiv sfera conştiinţei. Modul de definire şi interpretare a acesteia a oscilat între substanţialism - conştiinţa fiind considerată un conglomerat de funcţii şi procese particulare având o existenţă de sine stătătoare (orientarea asociaţionistă în variantele lui W. Wundt şi Ed. Titchner) - şi epifenomenalism spiritualist, conştiinţa descriindu-se ca o lume subiectivă pură şi independentă, de natură spirituală, ermetic închisă în sine, fără nici o legătură cauzală cu lumea externă şi accesibilă numai pe calea introspecţiei (Th. Lipps). Întrucât o asemenea înţelegere limita drastic posibilitatea utilizării metodelor obiective de cercetare, începând cu cea de-a doua decadă a secolului nostru problema obiectului psihologiei devine din nou teren de dispută şi controversă. In 1913, americanul J.B. Watson publică un articol care avea să devină istoric The Psychology from the Stand point of a Behaviorist, în care respinge categoric teza care

afirma existenţa conştiinţei ca unică realitate psihologică. Mai mult decât atât, conştiinţa este declarată o simplă ficţiune, un epifenomen de care ştiinţa nu se poate ocupa. In locul ei, drept realitate psihologică autentică este aşezat comportamentul, ca ansamblu de reacţii de răspuns ale organismului ca întreg (as a whole) la stimulii externi.

Astfel, psihologia va fi definită ca ştiinţă care trebuie să se ocupe exclusiv cu studiul comportamentului pe baza schemei cauzalităţii univoce S – R (stimul – reacție). Devenită faimoasă, această schemă permitea, în opinia lui Watson, să se asigure integral satisfacerea cerinţelor obiectivităţii şi predictibilităţii. Prima era

11

satisfăcută prin simplul fapt că reacţiile comportamentale - motorii şi verbo-motorii pot fi nemijlocit observate şi înregistrate şi, totodată, posedă proprietăţi măsurabile şi cuantificabile (intensitate, latenţă, durată, viteză, direcţie, traiectorie etc.). Cea de-a doua cerinţă era satisfăcută prin postularea legăturii cauzale între stimul şi reacţie: a) fiind dat un anumit stimul (S), se poate prevedea cu precizie ce reacţie (R) va provoca, şi b) observând o reacţie (R), putem cu uşurinţă să indicăm stimulul care a determinat-o.

12

Totuşi, mai ales în forma sa iniţială, definirea obiectului psihologiei oferită de behaviorism nu a fost unanim acceptată. I s-a reproşat, în primul rând, negarea planului subiectiv intern, a conştiinţei ca realitate, ajungând să fondeze „o psihologie fără suflet". Apoi, i s-a reproşat reducţionismul simplist (reducerea gândirii, de pildă, la fluxul reacţiilor laringeale şi articulatorii) şi mecanicismul (aşezarea întregului comportament, indiferent de gradul de complexitate, pe schema cauzală S - R). Sub presiunea criticilor, reprezentanţii behaviorismului au fost nevoiţi să revizuiască şi să amendeze modelul watsonian, începând prin a admite şi recunoaşte stările subiective interne sub denumirea de variabile intermediare, existenţa diferenţelor calitative între psihicul uman şi cel animal, reconsiderarea rolului factorilor socio-culturali în determinismul psihicului uman. O altă modalitate de circumscriere a obiectului psihologiei a venit din partea orientării psihanalitice (S. Freud). Această orientare a demonstrat pe bază de fapte concrete că realitatea psihică nu se reduce la conştiinţă, ci ea include şi o importantă componentă inconştientă, care trebuie să devină obiect al psihologiei. Dar nu numai atât. În viziunea lui S. Freud, inconştientul era componenta esenţială a vieţii psihice a omului, cu rol determinant în dinamica personalităţii şi comportamentului. Ca urmare, centrul de greutate al cercetării psihologice trebuie deplasat de la nivelul conştiinţei, la nivelul inconştientului, psihologia trebuind să devină o ştiinţă a inconştientului. În cea de a treia etapă a evoluţiei sale istorice (pe care am prezentat-o mai sus), psihologia nu dispunea de un obiect de studiu clar şi unitar delimitat şi definit; fiecare şcoală îşi determina propriul său obiect, care, de multe ori, reprezenta exact opusul obiectului ales de o altă şcoală. De-abia în cea de a patra etapă (începută după anii '50) psihologia s-a apropiat

12

de o circumscriere larg acceptată a obiectului de studiu. Astfel, în prezent, psihologia este definită drept ştiinţa care se ocupă cu studiul legilor generale ale devenirii, funcţionării şi mecanismelor organizării psihocomportamentale, pe scară animală şi umană.

Particularizat la om, obiectul de studiu al psihologiei îl reprezintă organizarea psihică internă în unitatea contradictorie a conştientului şi inconştientului (sistemul psihic uman - SPU), precum şi relaţia circulară dintre structurile psihice interne şi actele comportamentale externe. O psihologie care-şi cantonează obiectul de 13 cercetare exclusiv în lumea subiectivă internă (ideală) devine inevitabil formală şi-şi retează singură perspectiva explicaţiei genetice, care nu se poate întemeia decât pe principiul acţiunii şi al interiorizării; la rândul său, o psihologie care se ocupă exclusiv de studiul comportamentului extern devine, inevitabil, mecanicist-simplistă şi-şi închide singură posibilitatea înţelegerii valorii adaptativ-transformatoare a acţiunii.

Rezumat Circumscrierea şi definirea obiectului de studiu al psihologiei au suferit frecvent amendări şi revizuiri, ceea ce s-a reflectat atât în stabilirea problematicii abordate într-o etapă istorică sau alta, cât şi în statutul disciplinei în sistemul general al ştiinţelor.

Cuvinte cheie ·

psyche

·

epifenomen

·

spiritualism

·...