FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI I Curs pentru învăţământ la distanţă PDF

Preview

Summary

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU FACULTATEA DE PSIHOLOGIE FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI I Curs pentru învăţământ la distanţă Conf.univ.dr.Mihai Aniţei 2005 FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI I INTRODUCERE 1.Coordonatorul cursului este conf.univ.dr.Mihai Aniţei, profesor asociat la Facultatea de Psihologie a Universită...

Description

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI I Curs pentru învăţământ la distanţă

Conf.univ.dr.Mihai Aniţei

2005

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI I

INTRODUCERE

1.Coordonatorul cursului este conf.univ.dr.Mihai Aniţei, profesor asociat la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, autor a numeroase studii de specialitate. 2.Tutorii : asist.univ.Ileana Costache, prep. univ.Raluca Tomşa.

2

CURSUL 1.Introducere ♦ 101 este un curs de un semestru, creditat cu un număr de 6 credite. 2.Prescriere ♦ Cursul constă în prezentarea conceptelor de bază cu care operează psihologia.

3.Conţinut ♦ În acest curs vor fi studiate obiectul şi metodele psihologiei ştiinţifice, legile şi explicaţiile în psihologie, natura şi organizarea psihicului uman, stările modificate ale conştiinţei, abordarea sistemică a psihicului uman precum şi taxonomia psihologiei, precum şi principalele procese cognitive : senzaţia, reprezentarea, gândirea, imaginaţia, memoria. 4.Obiectivele cursului Cursul de fundamentele psihologiei I – aşa cum arată şi numele – are rosturi de iniţiere în terminologia şi problematica psihologiei ca ştiinţă, în interpretarea conceptelor de bază ale psihologiei ştiinţifice, precum şi în psihologia proceselor cognitive, în interpretarea conceptelor de bază ale proceselor cognitive, prin prezentarea unor idei problematizatoare, a unor curente, teorii, sisteme, metode. ♦ Cerinţe : 1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum este Introducere în filosofia minţii, Istoria psihologiei); 2.demonstrarea unor abilităţi de analiză, sinteză şi evaluare critică a informaţiei prin diferite modalităţi de evaluarre ; 3.participare la activităţile anunţate în calendaruldisciplinei. 5.Organizarea cursului Cursulde fundamentele psihologiei I – învăţământ la distanţă – este structurat astfel :

3

I.

Configurarea psihologiei ca ştiinţă. Obiectul şi metodele psihologiei ca ştiinţă. Natura şi organizarea psihicului uman.

II.

Legi şi explicaţii în psihologie

I.

Principiile psihologiei

IV. Procese senzoriale – Senzaţia, Percepţia V. Reprezentarea VI. Gândirea VII. Imaginaţia VIII. Memoria

4

PRELEGEREA I

Configurarea psihologiei ca ştiinţă. Obiectul şi metodele psihologiei ca ştiinţă. Natura şi organizarea psihicului uman

Introducere Această primă prelegere asigură o introducere generală în psihologie, prezentând obiectul şi metodele psihologiei ca ştiinţă, incluzând precizări terminologice şi metodologice, configurând sfera de analiză teoretică a psihologiei. Rostul ei este de a familiariza studentul cu elementele fundamentale ale acestei discipline. Obiective La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea : -

să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte ale problematicii psihologiei ca ştiinţă ; să dobândească abilitatea de a folosi din punct de vedere teoretic concepte şi raţionamente ce ţin de psihologie ; să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei ; să îşi configureze mai eficace elementele esenţiale ale ştiinţei psihologiei, esenţială în studiul disciplinelor din planul de învăţământ.

Conţinut şi tematizare A. Configurarea psihologiei ca ştiinţă 1. Psihologia ca disciplină ştiinţifică.  Se abordează aici condiţiile configurării a. cunoaşterii ştiinţifice, în general şi b. ale cunoaşterii ştiinţifice psihologice, în special. ♦ Cerinţe şi criterii ştiinţifice de exigenţă ca şi condiţii de posibilitate ale existenţei unei ştiinţe. Atributul „ştiinţific” nu se poate aplica oricărui tip de cunoaştere, ci numai aceluia care satisface o serie de exigenţe şi criterii de odin metodologic general şi particular, acestea din urmă fiind : 1. delimitarea unui domeniu de investigaţie unic şi neintersectabil ;

5

2. existenţa unei metode specifice de abordare, descriere şi interpretare a fenomenelor circumscrise domeniului dat ; 3. existenţa unui minimum de însuşiri şi determinaţii sensibile, la nivelul fenomenelor supuse investigaţiei şi care alcătuiesc domeniul dat, determinaţii şi însuşiri care să fie nemijlocit perceptibile şi observabile şi care, pe această bază, să permită măsurarea şi cuantificarea ; 4. obiectivitatea descrierilor şi a interpretărilor, adică întemeierea pe date şi fapte reale (şi nu pe păreri sau opinii cu privire la aceste date sau fapte reale), precum şi verificarea ipotezelor şi a generalizărilor, respectiv, delimitarea între „ceea ce este obiectul în realitate”, independent de subiect şi „ceea ce este obiectul pentru subiect” ; 5. posibilitatea repetării aceleiaşi cercetări de către doi sau mai mulţi subiecţi cunoscători ; 6. posibilitatea de a conceptualiza, de a emite principii şi legi specifice domeniului ştiinţific aflat în discuţie. ♦ Dificultăţi în considerarea acestor cerinţe şi criterii de exigenţă în contemporaneitate. Toate cerinţele şi criteriile de mai sus nu sunt chestiuni pur convenţionale – la care să se fi ajuns printr-un fel de convenţie între oamenii de ştiinţă de-a lungul timpurilor – ci sunt necesare şi inerente procesului cunoaşterii ştiinţifice, impuse de altfel de primele trei ştiinţe exacte care s-au delimiat de filosofie : astronomia, mecanica şi matematica. Acestea au ca obiect un anumit fel de fenomene, iar satisfacerea acestor cerinţe şi criterii s-a dovedit multe secole dea rândul a întâmpina greutăţi atunci când era vorba de studiul unor fenomene diferite, precum cele sociale sau psihice, sau fenomene care ţineau de frontierele dintre ştiinţele clasice, rigid delimitate şi compartimentate. Aceasta a făcut ca, spre sfârşitul primei jumătăţi a secolului XX, modul tradiţional de delimitare a ştiinţelor să conducă la o simplă acumulare de date, fapte şi mai puţin sau aproape deloc la progrese ştiinţifice semnificative (în interpretare, în plan teoretic etc.). Este o situaţie discutată de altfel şi de N. Wiener care semnala faptul că de la Leibniz încoace, ştiinţa a devenit „într-o măsură tot mai mare o preocupare a specialiştilor în domenii care se îngustează tot mai mult” (N. Wiener, 1948, 1968, p.22). Delimitarea aceasta a cuprins 1. atât domeniile mari, între ele – fizică, matematică, chimie, biologie etc. 2. dar a avut loc şi în interiorul fiecăruia dintre domenii. ♦ Revizuirea modului de fundamentare a unei ştiinţe de pe baze noi – cibernetica şi teoria generală a sistemelor. Concluzia care s-a impus a fost necesitatea revizuirii modului tradiţional de fundamentare a ştiinţei şi a înlocuirii acestuia cu altul mai flexibil, mai adecvat realităţii. Noua paradigmă a cunoaşterii ştiinţifice a fost elaborată şi pusă „în funcţiune” de cibernetică şi teoria generală a sistemelor. Principalele note distinctive ale ei sunt următoarele : – Unul şi acelaşi obiect poate fi abordat din unghiuri de vedere diferite dar complementare ; – Fiecare abordare particulară oferă date şi explicaţii despre o anumită latură sau un anumit aspect al obiectului, iar nu despre obiect în totalitatea determinaţiilor sale ; – Între diferite domenii şi ştiinţe, delimitările şi frontierele sunt relative, astfel încât comunicarea şi transferurile reciproce de informaţii şi 6

metodologie nu numai că nu sunt imposibile, dar se impun ca necesare şi indispensabile penru obţinerea integrării şi unităţii cunoaşterii ; – Cunoaşterea unidisciplinară trebuie completată cu cea interdisciplinară şi transdisciplinară ; – Indiferent de natura substanţial-calitativă a obiectului lor de studiu, toate ştiinţele particulare trebuie să-şi întemeieze modul general de abordareinterpretare pe o paradigmă generală comună, unificatoare, care reclamă : considerarea ca sistem a oricărei entităţi reale ce se ia ca obiect concret de cercetare, centrarea pe studiul relaţiilor sistemului cu mediul şi al relaţiilor între elementele sale componente, analiza prin prisma criteriilor de echilibru, organizare, finalitate, adaptabilitate, autoreglare ; – Elaborarea unor limbaje comune, care să permită coduificarea şi integrarea în aceiaşi termeni a diversităţii informaţiilor modale furnizate de ştiinţele particulare. ♦ Implicaţiile acestor cerinţe şi criterii ştiinţifice de exigenţă în devenirea psihologiei ca ştiinţă. Spre deosebire de ştiinţele numite exacte, devenirea psihologiei ca ştiinţă a parcurs un drum mult mai dificil şi mai sinuos. Motivele dificultăţii în elaborarea psihologiei ca ştiinţă sunt numeroase, dar putem semnala câteva : 1.Immanuel Kant se ridică împotriva posibilităţii desprinderii psihologiei de filosofie. El neagă posibilitatea constituitirii ei ca ştiinţă independentă. Formulând pentru ştiinţă necesitatea utilizării măsurării şi a metodei matematice, el a încercat să demonstreze că psihologia nu poate nicicum să satisfacă această exigenţă, deoarece psihicul uman nu posedă decât o singură dimensiune – cea a duratei (dimensiunea temporală), iar cu o singură dimensiune nu se poate construi un sistem de măsurători comparative, din care să se desprindă dependenţe şi corelaţii. 2.Auguste Comte elimină psihologia din schema proprie de clasificare a ştiinţelor, susţinând că nu este posibilă o scindare a conştiinţei pentru a deveni simultan obiect al observaţiei şi subiect cunoscător (observator). ♦ Etapele evoluţiei cunoaşterii psihologice. De regulă, se consideră că există patru mari etape, şi anume : a) cunoaşterea preştiinţifică ; b) etapa filosofică (încorporarea cunoştinţelor despre psihic în sistemele filosofice); c) etapa cunoaşterii ştiinţifice analitice şi intern contradictorie, antagonică; d) etapa cunoaşterii ştiinţifice integrator-sistemice.

a)Etapa cunoaşterii preştiinţifice – aceasta coincide cu perioada în care omul a devenit conştient de sine şi a început să-şi pună întrebări şi să încerce să-şi explice propria sa viaţă psihică interioară şi propriul comportament. Ea durează până la apariţia primelor sisteme filosofice închegate ale antichităţii (cele mai cunoscute fiind cele elaborate în Grecia antică – Democrit, Epicur, Platon, Aristotel). Prin ce se caracterizează această etapă? - informaţiile şi explicaţiile despre fenomenele psihice se constituie pe baza experienţelor cotidiene, a comunicării interpresonale directe, sistematizându-se şi transmiţându-se de la o generaţie la alta în forma miturilor, legendelor, ritualurilor şi învăăturilor practice. 7

-

baza explicativă a fenomenelor vieţii sufleteşti are deci un caracter naivmistic, animist sau creaţionist. interesant este faptul că, în ciuda destinului ştiinţific al psihologiei, deci al evoluţiei sale spre constituirea ca ştiinţă, aceste interpretări preştiinţifice au continuat să dăinuie încă mulă vreme, constituindu-se în aşa-numita psihologie populară naivă.

 Exerciţiu : încercaţi să explicaţi mai pe larg implicaţiile cunoaşterii comune în devenirea psihologiei ca ştiinţă. b)Etapa psihologiei filosofice – începe odată cu elaborarea şi afimarea primelor sisteme filosofice (sec. V şi IV î.e.n.) şi durează până în momentul separării psihologiei în ştiinţă de sine stătătoare, eveniment care are loc în anul 1879, prin crearea de către Wilhelm Wundt a primului laorator experimental pentru studiul fenomenelor psihice. În acest context, definitorii pentru prezentările şi interpretările filosofice ale vieţii psihice erau : - caracterul lor speculativ, abstract, - absenţa unei baze de date obţinute pe calea cercetărilor sistematice concrete. După conţinut, interpretarea şi explicarea naturii psihicului s-au individualizat în trei modele care s-au confruntat de-a lungul secolelor : a)modelul materialist, ale cărui premise au fost create în antichitate de Democrit şi dezvoltate puternic în sec. XVII, XVIII şi XIX în lucrările lui Francis Bacon, John Locke, David Hume (în Anglia), Denis Dideot, D’Holbach, J. de la Mettrie, Helvétius, E. Condillac (în Franţa), L. Feuerbach, Fr. Engels, K. Marx (în Germania) ; - acest model susţine caracterul secundar şi derivat al spiritului, al conştiinţei în raport cu materia, care este considerată factor primordial şi determinant. Psihicul apare în cursul proceslui natural de mişcare evolutivă a materiei şi se manifestă ca o însuşire sau o funcţie a acesteia. Proprietatea fundamentlă a materiei, din care se derivă conştiinţa, este proprietatea reflectării – înregistrarea şi păstrarea de căptre un corp a urmelor acţiunii xercitate asupra lui de către un alt corp. Psihicul nu se leagă de întreaga materie şi nici de orice formă amateriei, ci doar de o formă superioară de organizare a materiei, formă identificată în sistemul nervos, în creierul fiinţei umane. Deci, psihicul va fi o funcţie a creierului. În apariţia, dezvoltarea şi manifestarea lui acţionează exclusiv legi şi cauze naturale, cognoscibile, explciabile şi controlabile. Nu încape loc pentru nici o forţă dvină, extramaterială, supranaturală. b)modelul idealist, ale cărui baze au fost create în antichitate de către Platon şi care a fost dezvoltat şi perfecţionat în timp, atinând rma sa cea mai elaborată în sistemele ilosofice ale lui Immanuel kant (1724-1804) şi G.W.F. Hegel (1770-1831) ; - acest model dezvoltă teza caracterului imaterial, spiritual (pur) şi divin al psihicului, al conştiinţei. Spiitul devine factor primordial şi determinant, iar materia în diferitele ei forme şi stări apare ca efect al obiectivării sau forţei demiurgice a spiritului. Stările subiective interne ale conştiinţei sunt predeterminate, apriorice, dinamica lor fiind guvernată de legi supranaturale divine. Ele nu pot fi reduse la nici un fel de procese şi stări materiale – biochimice, biofizice sau fiziologice. Puritatea lor este asigurată prin însăşi natura lor divină primordială, care le detaşează şi le opune ireconciliabil lumii profane a obiectelor şi lucrurilor, inclusiv propriul corp. 8

c)modelul dualist, ale căui rădăcini se găsesc în filoaofia lui aristotel, dar care a fost elaborat şi lansat ca atare în circuitul cultural de către René Descartes (15961650) ; - acest model apare ca un fel de compromis între primele două. Astfel, el avansează şi susţine teza existenţei a două începuturi – spiritul şi materia – ireductibile unul la celălalt, dar coexistente în timp şi spaţiu, ca două linii paralele. Fiecare se caracterizază prin însuşiri şi calităţi proprii şi se supune unor legi diferite. Însuşirile şi legile materialului sunt obiecte de cunoaştere şi analiză experimentalpozitivă, în timp ce însuşirile şi legile spiritualului pot fi abordate doar p cale subiectivă, prin revelaţie, meditaţie, intutţie.  Exerciţiu : comparaţi cele trei modele aferente etapei psihologiei filosofice, evidenţiind trăsăturile istinctive ale fiecăruia. Cele trei modele structurate istoriceşte în planul gândirii filosofice n-au încetat să-şi exercite influenţa lor, în calitate de cadre generale de referinţă, asupra gândirii psihologice, nici duoă ce psihologia şi-a constituit şi a începută să evlueze ca ştiinţă independentă. Şi acest lucru este de înţeles, deoarece oricât ar încerca cercetarea ştiinţifică să se centrze pe studiul şi descrierea fenomenlor psihice concrete, aşa cum se manifestă ele într-un anumit context, nu pot fi ocolite permannt răspunsurile la umrătoarele întrebări cardinale : a)care este natura, originea şi geneza psihicului? b)cum se produce şi se realizează el efectiv, prin ce mecanisme? c)de ce este el necesar, ce rol şi ce importanţă pragmatică (adaptativă) are? c)Etapa cunoaşterii ştiinţifice analitice şi intern-contradictorii – această etapă începe odată cu desprinderea psihologiei de filosofie şi constituirea ei ca disciplină de sine stătătoare (1879) şi se întinde până la sfârşitul primi jumătăţi a secolului nostru. Spre deosebire de etapele anterioare, studiul proceselor psihice se realizează prin cercetări experimentale sistematice, bazate pe criteriul obiectivităţii şi pe operaţii riguroase de măsurare-cuantificare. Cunoaşterea psihologică este caracterizată ca analitică, deosrece a este rientată în intensiune, urmărind dezvăluirea până la ultimele elementel ale strcturii interne a vieţii psihice şi descrierea detaliată a fiecărei componente în parte. Se acumulează astfel un imens material faptic, se elaborează un număr impresionant de lucrări monografice şi de tratate. Centrarea excesivă pe studiul individual al proceselor psigice ca atare a dus însă la neglijarea aspectului relaţional, al interacţiunii şi intercondiţionării şi la pierderea din vedere a întregului, a ansamblului. Neexistând o preocupare pentru integrare şi pentru raportarea faptelor la acelaşio cadru de referinţă, inevitabil au apărut orientări şi şcoli divergente. De aceea, etapa respectivă o şi numim intern contradictorie, în cursul ei apărând şi opunându-se reciproc asemenea mari orientări, precum asociaţionismul ş gestaltismul, introspecţioniasmul şi experimentalismul, psihologia conştiinţei şi psihologia inconştientului (psihanaliza), psihologias conştiinţei şi psihologia comportamentelor (behaviorismul). O astfel de fărâmiţare în câmpul psihologiei se datorează predominării tendinţelor unilateral-anbsolutizante, structurării demersului ştiinţific pe criterii îngust-exclusiviste şi pe principiul „ori-ori”, „sau-sau”, eliminându-se principiul

9

relativismului şi complementarităţii fără de care nu se poate construi o teorie explicativă generalizată veritabilă. d)Etapa cunoaşterii ştiinţifice integrativ-sistemice – această etapă începe odată cu cea de a doua jumătate a secolului XX şi este în plină desfăşurare. Ea se caracterizează prin aşezarea studiului vieţii pisihice pe temelia metodologică elaborată în cadrul ciberneticii şi a teoriei generale a sistemelor. Ca urmare, a avut loc înlăturarea opoziţiei, iniţial tranşante dintre orientările şi şcolile clasice şi transformarea modelelor prezentate de ele ca absolute şi general-valabile, în modele relative şi parţiale, fiecare dintre ele oferind elmente pentru realizareas unei integrări supraordonate. A fost stopată dominanta din etapa anterioară de desprindere din ansamblul psihocomportamental real a unui anumit segment, de a-l absolutiza şi apoi de a-l substituit întregului. Orice cercetare psihologică, indifernt care este obiectul ei, nu poate avea decât un caracter parţial-secvenţial, nejustificând nici o tentativă de generalizare exhaustivă. Tabolul contemporan al orientărilor în psihologie, deşi cuprinde elemente foarte diversificate (psihologia cognitivistă, informaţională, funcţionalistă, umanistă, matematică etc.) nu este străbătut de lupte interne, de fond, distructive, pentru că nici una dintre aceste orientări nu urmăreşte să se opună antagonic celorlalte şi nu pretinde că deţine supremaţia metodologică şi explicativă. Mai mult, ele tind să se coreleze, să facă transferuri reciproce ale achiziţiilor proprii, subordonându-se principiului larg conştientizat şi unanim acceptat al unificării conceptuale, teoretico-metodologice. 2.Problemele generatoare de divergenţe în istoria psihologiei.  Se abordează aici diferitele probleme care au pus sub semnul întrebării constituirea psihologiei ca ştiinţă. Evoluţia gândirii psihologice poate fi reprezentată ca o permanentă zbatere şi pndulare în interiorul unei serii de raporturi dihotomice antagonice, a căror abordare şi încercare de rezolvare nu puteau să nu genereze dispute şi divergenţe. Acestea apar de îndată ce se optează în mod exclusiv şi absolut pentru un termen al raportului sau altul. Să urmărim care au fost (şi sunt şi astăzi) aceste raporturi care au pus şi pun la încercare gândirea psihologică : 1. raportul derivat din natura psihicului : material-ideal (spiritual, supranatural, divin) ; 2. raporturile derivate din arhitectura internă a vieţii psihice : parte-întreg, senzrial-logic, cognitiv-dispoziţional (afectivitate, motivaţie), conştientinconştient ; 3. raportul dintre planul subiectiv intern şi planul obiectiv extern (comportamentul) ; 4. raportul ineism-genetism (psihicul este integral predeterminat – psihicul este integral rezultatul evoluţiei ontogenetice) ; 5. raportul biologic-cultural (psihicul determinat integral de factorii biologici – psihicul este determinat exclusiv de factorii s...