Suport de curs pentru studentii de la ID PDF

Preview

Summary

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVEFACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂDEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT CUFRECVENŢĂ REDUSĂLOGICA ACŢIUNII ADMINISTRATIVESUPORT DE CURSLect. univ. dr. Andy LeoveanuCUPRINSModulul INoţiuni introductive. Caracterizarea limbajului...

Description

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

LOGICA ACŢIUNII ADMINISTRATIVE SUPORT DE CURS

Lect. univ. dr. Andy Leoveanu

CUPRINS Modulul I Noţiuni introductive. Caracterizarea limbajului specific ştiinţelor şi practicii administrative. Acţiunea socială, publică şi administrativă. Termeni şi noţiuni....................................................3 I. 1. Ce este logica?; Scurt istoric...........................................................................................3 I. 2. Caracterizarea şi structura limbajului, tipuri fundamentale de limbaj.............................8 I. 3. Acţiunea socială, publică şi administrativă....................................................................13 I. 4. Tipuri de noţiuni şi raporturile dintre acestea................................................................20 I. 5. Operaţiile logice cu noţiuni (definiţia, clasificarea şi diviziunea).................................26

Modulul II Argumentul. Forma logică. Condiţii fundamentale de raţionalitate. Explicaţii, ilustrări, enunţuri ipotetice..............................................................................................................................37 II. 1. Definiţia, clasificarea şi forma logică a argumentelor (raţionamentelor)...................37 II. 2 Principiile logice (principiul identităţii, principiul necontradicţiei, principiul terţului exclus şi principiul raţiunii suficiente.).................................................................................40 II. 3. Diferenţele dintre argument şi explicaţie, ilustrare, şi enunţ ipotetic..........................43 Modulul III Noţiuni elementare ale logicii propoziţionale. Propoziţii simple şi propoziţii compuse. Variabile propoziţionale şi operatori propoziţionali. Tipuri de formule logice.........................46 III. 1. Propoziţii simple şi propoziţii compuse – definiţie şi exemple....................................46 III. 2. Vocabularul logicii propoziţionale...............................................................................46 III. 3. Operatorii propoziţionali..............................................................................................48 III. 4. Definirea conceptelor de lege logică, formulă inconsistentă, formulă contingentă şi exemple..................................................................................................................................52

1

Modulul IV Decizia în logica propoziţională. Tabele de adevăr. Principalele proprietăţi ale operatorilor propoziţionali....................................................................................................................................54 IV.1. Metodele de decizie în logica propoziţională (metoda tabelelor de adevăr complete şi metoda tabelelor de adevăr indirecte)………………………………………………………......…..54 IV.II. Principalele legi logice.................................................................................................57 Modulul V Verificarea validităţii argumentelor cu propoziţii compuse. Silogismul.....................................61 V. 1. Etapele procesului de verificare a validităţii argumentelor cu propoziţii compuse......61 V. 2. Metodele de verificare a validităţii argumentelor cu propoziţii compuse (metoda tabelelor de adevăr complete şi metoda tabelelor de adevăr indirecte...............................................62 V. 3. Definiţia şi regulile generale ale silogismului..............................................................65 Modulul VI Elemente de logică a normelor administrative. Contribuţiile logicii modale şi ale logicii deontice.............................................................................................................................................68 VI. 1. Elemente de logică modală..........................................................................................68 VI. 2. Elemente de logică a normelor....................................................................................70 VI. 1. Norma: definiţie şi tipuri de norme.............................................................................75 VI.4. Caracterizarea, structura şi validitatea

normelor (cu referire la normele

administrative)………………………………………………………………………………………79

Modulul VII Fundamentele logice ale deciziei şi analiza logică a relaţiilor de putere.....................................90 VII.1. Procesul decizional – proces de tip logic raţional........................................................90 VII. 2. Formalizarea deciziilor şi a relaţiilor de putere..........................................................93 Modulul VIII Aplicaţii............................................................................................................................112

Bibliografie.....................................................................................................................................115

2

Noţiuni introductive. Caracterizarea limbajului specific ştiinţelor şi practicii administrative. Acţiunea socială, publică şi administrativă. Termeni şi noţiuni. I.1. Ce este logica?; Scurt istoric, Clasificarea logicii. Definiţia şi obiectul logicii Termenul „logică" provine de la grecescul „logos" care înseamnă cuvânt, gând, vorbire, raţiune. Limbile europene l-au preluat prin intermediul limbii latine. Se pare că pentru prima dată denumirea „logică” a fost folosită de către Alexandru din Afrodisia (sec. III). Însuşi Aristotel, considerat întemeietorul ştiinţei logicii, nu a folosit cuvântul „logică" pentru a o desemna. În celebra să lucrare „Organon1", valabilă întru totul şi azi, sensurile şi semnificaţiile logicii se dezvăluie treptat pe o paletă de sensuri şi nuanţe impresionabile. În cunoscutul „Dicţionar de logică" al logicianului român Gheorghe Enescu, vom remarca nu mai puţin de 41 de sintagme în care este angajat termenul „logică", în afară de termenul generic propriu-zis.2 Gândirea logică înseamnă gândire clară, consecventă, întemeiată; atât juristul, cât şi funcţionarul public au nevoie de logică pentru a evita confuziile, erorile, a respinge cotradicţiile şi a construi argumente corecte. Drumul cel mai scurt, cel mai economicos, cel mai eficient al gândirii spre adevăr este cel al logicii. Valoarea practică a “logicii formale”, se poate dovedi oricui, arătându-i un comutator, un computer, circulaţia pe şosea şi un act normativ; încălcarea legilor logicii disfuncţionalizează comutatorul, blochează calculatorul, poate provoca multe accidente de circulaţie şi duce la un act normativ care nu este valid (nelegal, inconsistent, netemeinic).3 Anton Dumitriu trecând peste diferitele accepţiuni ale termenului de „logică” de-a lungul timpului, propune sistematizarea principalelor concepţii asupra a ceea ce este sau trebuie să fie logică4: - în tradiţia aristotelică, logica este un „instrument al ştiinţelor” un Organon, fără a fi ea însăşi o ştiinţă, ci mai mult, o propedeutică generală a oricărei gândiri. Aristotel, referindu-se la logică, o concepea drept „gândirea ce se gândeşte singură”. - în tradiţia stoică, logica este o „teorie a cunoaşterii şi a raţionamentului propoziţional”; - în tradiţia medievală, logica este „modus scientarium” în sens sermocinal şi raţional;. - în tradiţia Logicii de la Port-Royal, logica este „arta de a gândi”; - plecând de la Descartes, logica este „arta de a conduce bine intelectul în căutarea

1

A se vedea Aristotel; Organon I, II, trad. rom. Florian, M.; Editura IRI, Bucuresti 1997 – 1998; Mateuţ, Gheorghiţă; Mihăilă, Arthur; Logica Juridică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.3; 3 Gheorghe C. Mihai; Metoda logică în drept -Vol. I Logica formală elementară, Editura All Beck, Bucureşti 2005, p.1; 4 Mateuţ, Gheorghiţă; Mihăilă, Arthur, Op. cit., p. 4;

2

3

adevărului”; - odată cu accentuarea reflecţiilor despre mecanismul ştiinţelor, în perioada modernă şi chiar contemporană a istoriei, logica poate fi catalogată drept o metodologie a ştiinţelor. - pentru Kant, logica este o teorie a cunoaşterii, o ştiinţă a raţiunii care tratează forme ale gândirii: noţiune, judecată, raţionament, şi nimic nu se mai poate adăuga acestor forme.5 - pentru Hegel, logica este dialectica idealistă; - în tradiţia psihologismului logiclogica ţine de studiul psihologiei gândirii; - în tradiţia pragmatistică logica are „valoare prin utilitatea ei”, adevărul fiind identificat cu utilitatea; - pe linia tradiţiei neokantiene, dar şi în alte perspective focalizate pe axiologie logică apare ca „ştiinţă normativă, ştiinţă a valorilor sau tehnică”; - în fenomenologie şi dezvoltările ulterioare, logica apare drept „temei absolut al cunoaşterii". - în concepţia logicii matematice, „logica este un sistem formalizat şi ,în fond, o teorie a demonstraţiei”. În fine, există o „şcoală de logică naturală”, după care logica este „studiul operaţiilor naturale ale gândirii”. Trecând peste toate aceste definiţii, în manualele de logică, s-a încetăţenit concepţia după care logica este „ştiinţa gândirii corecte" sau „studiul validităţii inferenţelor deductive”.6 Scurt istoric al logicii Începuturile logicii sunt legate de gândirea filosofică din Grecia Antică. Ştiinţa Logicii şi ştiinţa Geometriei au apărut în secolul al IV – lea înainte de Hristos; mai târziu s-au constituit Gramatica, Astronomia şi Mecanica.7 Logica s-a născut ca ştiinţă a deducţiei valide, iar juriştii antici au elaborat teoria argumentării şi a convingerii prin îmbinarea unui lanţ de raţionamente valide. Pledoariile lui Isocrates, Isaios şi Demostene ne dovedesc stadiul înalt de dezvoltare a tehnicii argumentării administrative în acea perioadă.În afară de retorică administrativă, o altă obârşie a logicii poate fi găsită în matematică. Matematica şi dreptul au puncte de contact sub aspectul formei, aceasta fiind necesară în vederea probării raţionamentelor şi formării ipotezelor.8 Cu toate că există elemente de logică empirică în scrierile lui Parmenide, Zenon, Platon, şi în cele ale sofiştilor,, aceste începuturi nu au fost concretizate într-o teorie a logicii. Întemeietorul

5

Kant, Immanuel; Logica generală, trad. rom. Surdu, Alexandru; Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 17; Mateuţ, Gheorghiţă; Mihăilă, Arthur, Op. cit., p. 5; 7 Gheorghe C. Mihai; Op. cit., p. 1; 8 Mateuţ, Gheorghiţă; Mihăilă, Arthur, Op. cit., p. 5; 6

4

logicii ca ştiinţă a fost Aristotel, iar opera sa este atât de completă şi perfectă încât I. Kant9 consideră că logicii aristotelice nu i se mai pot aduce perfecţionări. Comentând aportul lui Aristotel, marele filosof german scria în cea de-a doua prefaţă la Critica raţiunii pure următoarele: „că logică a urmat acest drum sigur încă din timpurile cele mai vechi se poate vedea din faptul că de la Aristotel încoace ea nu a avut nevoie să facă un pas înapoi, dacă nu vrem să-i socotim ca ameliorări alăturarea unor subtilităţi inutile sau o determinare mai clară a celor expuse, ceea ce aparţine însă mai mult eleganţei decât certitudinii ştiinţei. Trebuie să mai remarcăm că până astăzi ea nu a putut face nici un pas înainte şi că, după toată aparenţa, ea pare să fie închisă şi terminată. Opera lui Aristotel este cu atât mai importantă cu cât el însuşi declară că nu a putut găsi nici un text despre logică demn de menţionat şi a fost nevoit să pornească de la nimic în întemeierea logicii. Lucrările de logică ale lui Aristotel au fost reunite sub numele de Organon şi conţin şase cărţi10: - Categoriile în care este abordată tema noţiunilor cu gradul cel mai mare de generalitate; - Despre interpretare care analizează propoziţiile, raporturile dintre ele şi principiile logicii; - Analitica, prima care este dedicată studiului silogismului categoric şi modal; - Analitica secundă consacrată teoriei demonstraţiei; - Topica, care tratează argumentarea dialectică; - Respingerile sofistice, care prezintă principalele probleme ale argumentării eristice şi ale erorilor logice. Până în epoca modernă, logicienii s -au mulţumit să analizeze opera lui Aristotel şi să-i aducă îmbunătăţiri minore. Logică a devenit în această perioadă un „canon” şi a „îngheţat” pentru o bună bucată de timp. Dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a experimentului în perioada Renaşterii a făcut evident faptul că gândirea ştiinţifică nu urmează regulile logicii deductive, regulile silogismului. Sesizând acest fapt, Francis Bacon a enunţat în Novum Organon ideea că cercetarea ştiinţifică trebuie să folosească inducţia şi că logica ştiinţei este o logică inductivă. Această direcţie a fost urmată peste un secol de J.S. Mill, care a reconstruit logica din perspectiva inducţiei. Adevăratul impuls înnoitor în logica îl aduce crearea logicii matematice. Leibniz a încercat să elaboreze un limbaj special (de tip matematic) al logicii care să ne dea posibilitatea să verificăm pe calea calculului orice propoziţie sau teorie ştiinţifică. Această idee a deschis noi orizonturi în faţa cercetării logice. Intenţiile lui Leibniz au fost concretizate de către George Boole, care este considerat de mulţi ca fiind întemeietorul logicii simbolice. Boole a elaborat o algebră a logicii,

9

A se vedea Kant, Immanuel, Op. cit.; Mateuţ, Gheorghiţă; Mihăilă, Arthur, Op. cit., p. 6;

10

5

adaptată specificului limbajului logic şi a reconstruit logica după modelul matematicii. El a descoperit structuri comune logicii şi matematicii şi a tradus unele reguli logice în limbajul „algebrei logice”.11 Dacă Boole concepea ştiinţa logicii ca o parte a matematicii, un succesor al său, Gottleb Frege, a încercat să înglobeze matematica logicii considerând-o pe aceasta administraţiei un caz particular de logică. Frege a simplificat logica propoziţiilor, a construit logica predicatelor şi a iniţiat semantica logică.12 Secolul al XX - lea este marcat de ramificarea logicii, de construirea unor sisteme logice pornind de la probleme particulare şi de dezvoltarea unor teorii logice neoclasice. În această perioadă, au apărut o logică modală dezvoltată de C. I. Lewis13, logica polivalentă a lui J. Lukasiewicz14, logica deontică a lui G. H. Von Wright15, metalogică, etc. Totodată, au fost impulsionate cercetările de logică aplicată: logica juridică, logica ştiinţei, logica microfizicii, logica întrebărilor, precum şi logica aplicată în administraţia publică etc. Clasificarea logicii Dezvoltarea logicii a coincis cu luarea în posesie a unor noi domenii necercetate până atunci de logicieni. Totodată, unele idei prezentate succint în operele unor logicieni clasici au fost dezvoltate dând naştere unor noi ramuri ale logici. Logica se prezintă acum ca un sistem alcătuit dintr-o mare varietate de subsisteme. „Formele” sau subsistemele logicii pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii. În funcţie de criteriul cronologic, logica a fost împărţită în:16 a) logica clasică (aristotelică sau tradiţională), aceasta foloseşte limbajul natural şi a fost divizată în teoria noţiunii, teoria judecăţii şi teoria raţionamentului; Logica clasică foloseşte cu precădere metoda deductivă. În acest tip de logică nu se face o distincţie strictă între nivelul teoretic şi cel metateoretic sau între logica pură şi cea aplicată. b) logica modernă care a s-a conturat în a doua jumătate a secolului XIX, încercând să rezolve o serie de probleme aparent nerezolvabile în logica tradiţională. Specific logicii moderne este abandonarea limbajului natural în favoarea unui limbaj simbolic şi elaborarea unor sisteme de calcul logic.

11

Mateuţ, Gheorghiţă; Mihăilă, Arthur, Op. cit., p. 7; Idem; 13 Lewis, C., I.; a regândit pentru prima dată Logica modală în spirit modern; 14 Lukasiewicz, J ; (1920) şi Post, E.; (1921); au construit primele sisteme de logică polivalentă; 15 A se vedea Henrik von Wright, Georg, Normă şi acţiune, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1982; 16 Mateuţ, Gheorghiţă; Mihăilă, Arthur, Op. cit., p. 8; 12

6

În funcţie de metodele folosite pentru verificarea validităţi şi de

domeniile

17

abordate, logica poate fi împărţită în : a) logica formală care studiază formele propoziţionale şi metodele de raţionare care ne permit o trecere validă de la raţionamente adevărate la alte raţionamente adevărate. Logica formală foloseşte mai ales metodele deducţiei şi inducţiei, definirea şi clasificarea. Scopul său ultim este identificarea unor forme valide de raţionament care să poată fi aplicate în toate domeniile. b) logica simbolică este o logică formală care foloseşte limbajul simbolic şi încearcă să elimine limbajul natural din perimetrul logicii. Prin simbolizare a fost restrânsă însă aria de aplicare practică a logicii şi s-a ajuns la elaborarea unor demonstraţii şi lanţuri de raţionamente fără acoperire în realitate. c) logica matematică reprezintă un domeniu de intersecţie între logica simbolică şi matematică. Unii autori consideră că această disciplină studiază logica cu metodele matematicii (axiomatizare şi calcul în primul rând). Alţi autori consideră că logica matematică are drept obiect analiza fundamentelor matematicii. În acest domeniu mai persistă încă disputele izbucnite încă în sec. XIX între teoreticienii care încercau să includă logica în corpul matematicii (matematismul) şi cei care încercau să acrediteze ideea că matematica este unul dintre subdomeniile logicii (logicismul). În funcţie de tipul de inferenţe folosit pentru descoperirea adevărului, logica este împărţită în18: a) logică deductivă este acea parte a logicii care studiază modalităţile de trecere validă de la judecăţi adevărate cu un anumit grad de generalitate la judecăţi adevărate cu acelaşi grad de generalitate sau cu un grad mai mic de generalitate. Păstrarea certitudinii validităţii unui astfel de raţionament este plătită prin aportul nul de cunoştinţe noi aduse de metoda deductivă. b) logică inductivă. care cuprinde raţionamente prin care se trece de la

judecăţi

particulare la alte judecăţi particulare sau la judecăţi generale. Metodele inductive duc la o oarecare incertitudine asupra valorii de adevăr a rezultatelor (aceasta fiind de obicei mai degrabă statistică decât certă) dar sunt larg folosite în cercetarea ştiinţifică. În funcţie de numărul de valori de adevăr cu care operează, logica se împarte în19: a) logică bivalentă care operează cu două valori de adevăr, sau valori alethice: adevărul sau falsul. De obicei adevărul se notează cu 1 şi falsul se notează cu 0. Ea a constituit domeniul principal de studiu al logicii clasice aristotelice, care neglija în mare parte modalităţile şi era bazată pe principiul terţului exclus. Practic, logica bivalentă ocupă cea mai mare parte a logicii pure.

17

Mateuţ, Gheorghiţă; Mihăilă, Arthur, Op. cit., p. 8; Idem, p.9; 19 Ibidem ;

18

7

b) trivalentă, în care alături de adevărat şi fals este admis „posibilul” ca o a treia valoare de adevăr. c) logică polivalentă (n-valentă), care merge şi mai departe, admiţând existenţa mai multor tipuri de propoziţii decât cele adevărate sau false. Acest lucru este realizat prin modalizarea valorilor

logice

(necesar-adevarat,

necesar-fals,

posibil-adevarat,

posibil-fals)

sau

prin

reinterpretarea matematică a unor sisteme axiomatice. Potrivit conceptelor tematice de bază avem logica raţionamentelor certe, logica modală, logica deontică, logica epistemică, logica topologică, logica probabilităţilor, logica preferinţei, a valorilor comparative (mai adevărat, mai puţin adevărat etc), a convingerilor, (a cunoaşte, a crede,etc.) interogativă (a întrebărilor).20 În funcţie de gradul în care logica se implică în diversele domenii ale realităţii, ea se împarte în:21 a) logica pură. Logica pură este o logică formală care urmăreşte elaborarea unor forme generale de propoziţii şi a unor legi valabile pentru toate domeniile cunoaşterii; b)logica aplicată. Logica aplicat...