Rezumat carte - Capitolul 5 - Moneda si Credit PDF

Preview

Summary

Rezumat carte - Capitolul 5 - Moneda si Credit...

Description

„Capitolul 5 Creditul și dobânda 5.1. Definirea creditului Creditul ca încredere poate fi definit ca principalul conținut al creditului, aceasta fiind privita ca o categorie subiectiva, psihologica. Precum spunea și profesorul belgian Baudhuin în lucrarea sa “Creditul și banca”, încrederea este o condiție necesara pentru ca relația de credit să aibă loc. Creditul ca schimb. Acest concept este îmbrățișat de către multi economiști, considerând conceptul de credit ca fiind o forma particulara a schimbului. Astfel aceștia apreciază creditul ca fiind un acord prin care forme ale valorii – bunuri, servicii sau moneda – sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plata viitoare. Spre deosebire de schimbul de mărfuri, al cărui mobil este valoarea de întrebuințare, scopul creditului nu este înlocuirea unei valori de întrebuințare printr-o alta valoare de întrebuințare, ci mărimea valorii. Astfel creditul nu exprima relații tipice de schimb, și ca atare, se poate spune ca nu exista suficiente argumente pentru a defini creditul ca fiind o forma a schimbului, nici chiar cu acea particularitate a separării în timp a actului prestației de actul contra-prestației. Creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire. Conținutul economic principal al creditului este transferul de capital intre persoane fizice și juridice, un transfer ce constituie a fi o forma specifica de mișcare a capitalului de împrumut. Astfel creditul este o componenta a relațiilor de repartiție, o forma particulara a acestor relații care are caracter temporar, spre deosebire de relațiile de redistribuire ce au loc pe linie fiscala cărora le sunt proprii redistribuiri valorice cu titlu definitiv.

În esență, creditul este expresia relațiilor de redistribuire a disponibilităților bănești latente existente în economie atât la agenții nefinanciari, cat și la cei financiari, prin înlocuirea monedei temporar pasive cu moneda activa, ca și prin consolidarea și amplificarea disponibilităților de capital bănesc și creșterea masei monetare în circulație.

5.2. Trăsăturile și funcțiile creditului 

Trăsăturile creditului

1. Separarea proprietății asupra capitalului de împrumut de folosirea lui Capitalul de împrumut nu este folosit de agentul economic excedentar în calitate de proprietar, ci de cel care îl primește cu titlu de împrumut. Un instrument eficace în acest sens este rata dobânzii de piața deschisa, care asigura o reflectare fidela și mult mai stimulativa a relației de armonizare a posibilităților de satisfacere cu fonduri la necesitățile de fonduri. 2. Plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de împrumut

Dobânda reprezinta “chiria” pe care o plătește debitorul pentru dreptul ce i se acorda de a utiliza capitalul de împrumut, aceasta fiind calculata atât pentru soldurile debitoare ale conturilor bancare de împrumut deschise clienților, cat și pentru soldurile creditoare ale conturilor de disponibilități, ca remunerare a depunerilor făcute la banca. 3. Rambursarea creditelor la scadenta Creditul, prin natura sa, este o finanțare cu caracter temporar, acordarea creditului fiind urmata de rambursare după un timp variabil, dar nu arbitrar. Rambursabilitatea creditului în bune condiții presupune stabilirea cu acuratețe a scadentelor, și astfel are susținere în modul în care sunt garantate.

Garantarea lor financiara, prin asigurarea în perspectiva termenelor de rambursare a unor încasări oportune și îndestulătoare pentru acoperirea plaților, inclusiv a celor pentru restituirea creditelor, reprezinta cea mai economica, reala și adecvata forma de garantare.



Funcțiile creditului

a) Funcția de mobilizare, ameliorare calitativa a disponibilităților bănești și redistribuire Formarea disponibilităților latente în activitatea agenților economice, instituțiilor, populației și concentrarea lor la bănci sunt premisa principala pentru acordarea de credite. Astfel reflectarea în conturile bancare a acestor disponibilități monetare și luarea lor în seama la calculul creditelor de acordat nu sunt o redistribuire propriu-zisa de putere de cumpărare intre titularii de conturi. Funcția redistributivă se reflectă doar prin înlocuirea monedei pasive cu moneda activă, cantitatea rămânând aceeași. b) Funcția de emisiune a creditului Se referă la crearea de noi mijloace de plata în economie, a unei mase monetare suplimentare. Emisiunea monetara nu poate fi arbitrara, ci ea trebuie corelata cu realitățile economiei, atât supracreditarea, cat și subcreditarea având efecte perturbatoare pentru economie. c) Funcția de reflectare și stimulare a bonității agenților economici Bonitatea agenților economici se reflecta sensibil în situația lor financiara, în aceasta din urma, în nivelul capitalurilor utilizate pentru

desfășurarea activității, precum și în gradul de asigurare a capacității de plata. Se poate considera ca acționează o lege obiectiva a raportului invers dintre bonitatea economica și necesarul de fonduri. Ca urmare, cu cat nivelul de bonitate este mai ridicat, celelalte condiții fiind invariabile, cu atât necesarul de capital este mai redus. Prin funcțiile pe care le îndeplinește, creditul generează o serie de efecte favorabile, cum ar fi: -

Sporirea puterii productive a întreprinderilor prin redistribuirea capitalurilor

-

Concentrarea capitalului

-

Reducerea cheltuielilor pe care le presupune circulația monetara

-

Adaptarea elastica a masei de bani în circulație la necesarul economiei Pe lângă aceste efecte favorabile, creditul presupune și o serie de

riscuri. Principalul risc este abuzul de credit. Fenomenul supracreditării economiei generează inevitabil procese de deteriorare a puterii de cumpărare a banilor, inflație. Pentru prevenirea riscurilor pe linia creditării, băncile trebuie să dețină informații pertinente asupra situației patrimoniale și financiare a debitorilor, asupra naturii operațiunilor economice în care aceștia se angajează. În mod direct, prevenirea riscurilor în creditare se poate realiza prin constituirea unor garanții acoperitoare reale, iar pe linia contracarării riscului în creditare, băncile au posibilitatea de a constitui rezerve și provizioane.

5.3. Formele creditului Creditul poate fi structurat după: a) natura participanților b) destinația creditului c) natura garanțiilor d) termenul de rambursare e) fermitatea scadenței f) modul de stingere a obligațiilor de plată a) În funcție de acest criteriu se disting următoarele forme ale creditului: - creditul comercial; - creditul bancar; - creditul de consum; - creditul public; - creditul ipotecar;

I. Creditul comercial este creditul pe care și-l acordă întreprinzătorii la vânzarea mărfurilor sub forma amânării plații și se manifesta doar în relațiile de vânzare-cumpărare dintre întreprinzătorii productivi și cei din comerț, precum și direct în cadrul fiecărei categorii de întreprinzători. Necesitatea creditului comercial decurse din însuși mersul activității economice, prin acțiunea unor cauze, un întreprinzător oferă spre vânzare mărfuri produse în condițiile în care cumpărătorii, care nu au vândut încă propriile produse, nu dispun de mijloace de plata necesare. Cu toate acestea, creditul comercial este limitat de mărimea capitalului disponibil al producătorului; proporțiile acestuia depind de regularitatea încasării contravalorii mărfurilor vândute anterior pe credit.

De asemenea, creditul comercial cuprinde: Creditul de vânzător, acesta având ca obiect vânzarea mărfurilor cu plata amânată, întreprinzătorul aflându-se în 2 ipostaze, și anume cea de împrumutat, prin credit -furnizori, pentru procurări de echipamente, materiale, etc., respectiv cea de împrumutător, prin credite-clienți, pentru produsele livrate sau lucrările executate partenerilor sai. Creditul de cumpărător se identifica cu plățile în avans, întreprinzătorul aflându-se atât în ipostaza de beneficiar al avansurilor plătite de către clienții sai pentru fabricația produselor, cat și plătitor de avansuri către furnizori. Se apreciază ca acționează trei componente: - tradițională, ce decurge din interesele comune ale părților în creșterea fluidității schimburilor și diminuarea costurilor de organizare - comerciala, implicând utilizarea creditului ca o arma de promovare a vânzărilor, practicata de fiecare furnizor în condițiile date. - financiara, implica în sine punerea la dispoziția clientului, pentru o perioada data, a unei părți din capitalul sau, sub forma de marfa a carei plata este amânată. Creditul comercial este un instrument de promovare a livrărilor și de reducere a cheltuielilor reclamate cu plata dobânzilor pentru contractarea de împrumuturi care, în alte condiții, ar fi necesare. Relația de credit este înscrisă în documente specifice, numite titluri de credit, care-l determina pe debitor să-și achite datoriile la termen. Acestea îmbracă diverse forme, iar generic se mai numesc și înscrisuri cambiale sau efecte de comerț.

Cambia reprezinta acel efect de comerț care face dovada existentei unei creanțe într-o suma determinata și plătibilă imediat sau pe termen scurt. Astfel, dezvoltarea economica, amplificarea circulației bănești și proliferarea relațiilor de credit au generat o mare varietate a titlurilor de credit, și totodată, o structurare a acestora. 1) după conținutul lor a) titluri ce dau dreptul la o suma de bani: trata, biletul la ordin, cecul, titluri emise de stat b) titluri ce conferă dreptul asupra unor cantități de mărfuri aflate în depozite, magazii, docuri sau vase spre a fi transportate: conosamentul, recipisa de depozit, warantul c) titluri ce presupun drepturi complexe, patrimoniale și nepatrimoniale prin acțiunile și obligațiunile emise de societățile comerciale 2) după modul în care circula a) titluri de credit nominative; fiind transmise prin cesiune, acestea constau în înscrierea pe titlu a numelui cesionarului și a datei predării titlului. b) titluri de credit la ordin, transmise prin gir, acestea constau în înscrierea numelui noului posesor de titlu odată cu predarea lui. c) titluri de credit la purtător, transmise prin simpla predare a titlului, ele nu poarta mențiunea numelui noului posesor. Cambiile, prin conținutul și circulația lor, s-au perfecționat în timp și astfel în funcție de emitent și angajamentul de plata luat, acestea pot fi denumite: - bilet de ordin - dacă obligația de plata este luata de debitor atunci când el emite titluri de credit;

- trată - când cel ce emite cambia este un creditor și prin cambie se adresează unei terțe persoane, dându-i ordin să plătească. Biletul de ordin, în relațiile de credit generate de acesta apar doua persoane: debitorul și creditorul (beneficiarul titlului de credit de la debitor). Spre deosebire de biletul de ordin, trata sau polița cuprinde un ordin de plata necondiționat dat de creditor debitorului. La circuitul tratei participa de regula trei persoane: - trăgătorul (creditorul); - trasul (debitorul); - beneficiarul, care poate fi creditorul sau o terță persoana, fata de care creditorul are obligația de plata. Cambia își poate schimba proprietarul, și astfel înscrisul cambial este și un mijloc de stingere a unei obligații de plata a creditorului fata de o terță persoana căreia îi este debitor. Prin urmare, vânzătorul de credit al mărfurilor care a primit o cambie de la un cumpărător poate să o cedeze prin gir altei persoane. Girul reprezinta cedarea titlului de creanță unei alte persoane și, totodată, garantarea plătii la scadenta, solidar cu debitorul. În același timp, girul înseamnă depunerea semnăturii pe dosul cambiei, operație ce mai poarta numele de andorsare. Girul este o forma de circulație a înscrisurilor cambiale, o forma de garantare a furnizorului-creditor, alături de garantarea beneficiarului-debitor, care-și asuma plata. La rândul sau, girul poate fi: plin, alb și spre încasare. Girul plin se întâlnește atunci când numele noului beneficiar al creanței este înscris expres pe cambie.

Girul alb semnifica faptul că numele noului beneficiar urmează să fie completat ulterior transmiterii titlului de credit. Girul spre încasare apare atunci când nu are loc o substituire a beneficiarului, ci acesta da mandat unei persoane, al carei nume este înscris pe dosul cambiei, de a incasa în numele sau și în favoare sa. După natura operațiilor ce stau la baza emiterii lor, cambiile sunt: comerciale, financiare și bonuri de tezaur. Cambiile comerciale apar ca urmare a tranzacțiilor de vânzarecumpărare de mărfuri pe creditare. Cambiile financiare, numite și cambii "de bronz", se manifesta în legătura cu obținerea de împrumuturi de la bănci. Bonurile de tezaur reprezinta o forma speciala a cambiilor, născându-se cu ocazia contractării de către stat a unor împrumuturi la banca de emisiune, a unor împrumuturi pe termen scurt. Circulația cambiilor are limite determinate, întrucât ele sunt angajamente private, circula într-un cerc relativ restrâns de agenți economici bine informați asupra solvabilității debitorului. O forma generalizata a cambiilor o reprezinta bancnotele, aceste fiind cambii ale băncii de emisiune, înlocuind în circulație cambiile comerciale cu caracter privat. Bancnotele sunt polițe asupra bancherilor, plătibile în orice moment posesorilor lor, emiterea lor făcându-se având în vedere modelul clasic, în cadrul creditării circulației mărfurilor, și este legata de operațiunile de scont. Intre efectele de comerț (înscrisurile cambiale) și biletele de banca (bancnotele) exista o serie de deosebiri: - efectele de comerț pot fi emise de orice persoana juridica, în timp ce biletele de banca pot fi emise numai de banca centrala;

- nimeni nu poate fi forțat să accepte ca instrument de plata un efect comercial, în timp ce biletele de banca sunt un mijloc de plata legal și nu pot fi refuzata la plata; - efectele comerciale sunt creanțe determinate, în timp ce, în condițiile actuale, biletele de banca sunt creanțe generalizate asupra economiei; - efectele comerciale prezintă riscul insolvabilitățiii debitorului, iar biletele de banca sunt garantate de stat ca mijloc de plata legal; - cedarea unui efect comercial nu constituie o plata în sensul stingerii obligației; - efectele comerciale au o valabilitate determinata în timp; - valoarea băneasca a efectelor comerciale este variabila, în timp ce biletele de banca au valori fixe, nenegociabile. Un titlu de credit specific este cecul. Prin cec, titularul unui cont bancar da ordin băncii sale să plătească o suma de bani persoanei indicate în cec. Ca și în cazul tratei, cecul presupune prezenta a 3 protagoniști: - trăgătorul (persoana care dispune plata) - trasul (banca solicitata să facă plata) - beneficiarul (persoana desemnata să încaseze suma) În forma clasica, băncile eliberează carnete de cecuri în alb titularilor de cont, în baza unor depozite constituite și alimentate din depuneri și credite acordate.

Cecurile pot fi: a) de virament : cecuri de decontare și servesc la trecerea sumei din contul emitentului în cel al beneficiarului b) certificate (acceptate): cecul prin care banca confirma existenta disponibilităților în cont și asigura pe beneficiar de plata cecului la prezentare. c) cecul barat: prin folosirea lui se evita folosirea cecurilor pierdute sau furate de la beneficiarii legali. De asemenea, cecul barat poate fi: - cecul barat generalizat: se decontează la orice unitate a băncii - cecul barat specializat: se decontează numai la o anumita banca. O forma moderna a titlurilor de credit o reprezinta cărțile de credit, acestea fiind utilizate pe scara larga de către persoanele fizice ca urmare a extinderii depunerilor în conturi curente, a "bancarizarii" populației și a dezvoltării tehnicii electronice de evidenta.

II. Creditul bancar este un credit sub forma băneasca acordat de bănci întreprinzătorilor. În cazul creditului bancar numai unul dintre participanți este agent nefinanciar, producătorul (întreprinzătorul), celalalt participant fiind banca, adică un agent financiar. Astfel banca apare în ipostaza de deținător al sumei împrumutate. Creditul bancar, fiind sub forma băneasca, este mult mai flexibil, se poate mișca "ad libitum", în orice direcție, disponibilitățile bănești mobilizate din anumite ramuri ale economiei fiind dirijate către întreprinzători, indiferent de sfera lor de activitate.

Modalitățile tehnice de creditare a activității curente a agenților economici sunt multiple: a) creditele de trezorerie: credite pentru acoperirea unor goluri de casa, indiferent de cauza care determina aceste goluri. b) linia de credit simpla: definește limita maxima a creditului ce se accepta a se acorda într-un cadru general prestabilit. c) linia de credit confirmata: beneficiază de o consemnare într-un document scris, convenit de banca. d) linia de credit revolving, pune în evidenta un mecanism de creditare cu auto-încărcare pe măsura ce creditele anterioare au fost rambursate, fără a mai fi necesara producerea expresa de documente care să ateste necesitatea reînnoirii creditului.

III. Creditul de consum consta în vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal de valori mari și folosința îndelungată. Obiect al vanzarii cu plata în rate sunt mobila, articolele de uz casnic, autoturismele, etc. Intre creditul de consum și creditul bancar se manifesta raporturi de determinare, adesea, pentru a dezvolta vanzarea de marfuri cu plata în rate, comerciantii recurg la credit bancar.

IV. Creditul public este creditul contractat de stat prin lansarea titlurilor de imprumut. Intrucat operatiunea de lansare a titlurilor de imprumut, subscrierea acestora si efectuarea de versaminte în contul sumelor subscrise se fac cu participarea bancilor, creditul public se imbina cu creditul bancar. Cel mai adesea, creditul public se materializeaza preponderent, pe langa alte titluri de imprumut, în obligatiuni ale imprumutului de stat, ceea ce-i confera și titulatura de credit obligatar.

S-au conturat de-a lungul timpului urmatoarele tipuri de efecte financiare publice: - titluri necomercializabile sub forma obligatiunilor pe economii și a emisiunii de titluri speciale vandute bancilor de emisiune și guvernelor straine. - efecte publice comercializabile sau tranferabile pe piata financiara.

V. Creditul ipotecar este creditul garantat cu proprietatea imobiliara și are ca principal obiectiv sustinerea dezvoltarii acestei proprietati. După natura garantiei, creditul ipotecar poate fi rural sau urban. În timp ce creditul ipotecar rural are drept garantie a rambursarii proprietatea funciara, proprietatea asupra terenului, creditul ipotecar urban este garantat cu ipotecarea cladirilor. a) După destinatia creditului, se disting: - credite productive: destinate unei activitati de productie - credite neproductive: destinate consumului individual. b) După natura garantiilor ce servesc ca acoperire: - credit real: acordat pe temeiul unor garantii materiale certe, cu care acopera cu prisosinta valoarea creditului, punand la adapost pe creditor de orice risc. - creditul personal: are la baza increderea de care se bucura debitorul, reputatia lui de a-și indeplini prompt obligatia, calitatile morale ale solicitatorului, dar și situatia lui materiala.

c) După termenul la care trebuie rambursate: - credite pe termen: trebuie rambursate la o data stabilita, nerespectarea termenului atragand sanctiuni. - credite fara termen: contractarea obligatiei de credit nu stipuleaza data lichidarii ei. d) În functie de fermitatea scadentei: - credit denuntabil:atunci cand bancherul isi rezerva dreptul ca, inaintea termenului de scadenta fixat, pe baza unui preaviz, să ceara debitorului să plateasca. - credit nedenuntabil: atunci cand bancherul nu-și rezerva dreptul de a cere restituirea anticipata a imprumutului acordat. e) În legatura cu modul de stingere a obligatiilor de plata pentru lichidarea creditelor: - credite amortizabile: credite pe termen mediu și lung, unde se prevede rambursarea acestora prin rate anuale determinate astfel încât stingerea intregului angajament să se faca în cadrul unui termen stabilit. - credite neamortizabile: credite mici sau pe termen scurt, conditiile de ram...