victimilogie psihologie an 3 PDF

Preview

Summary

Download victimilogie psihologie an 3 PDF

Description

INSTITUTUL DE RELATII INTERNATIONALE DIN MOLDOVA

REFERAT la disciplina: Problemele actuale ale

victimiologiei pe tema :

Definitia si importanta victimologiei

A efectuat: Ivanco Diana

CHISINAU 2014

CUPRINS I.

Consideratiuni generale privind victimologia I.1 I.2 I.3

II.

Notiunea si obiectul victimologiei Istoricul victimologiei Metode si tehnici de cercetare in victimologie

Importanta victimologiei

III. Corelatia victimologiei cu celelalte stiinte sociale Concluzie Bibliografie

I.

Consideratiuni generale privind victimologia

I.1. Notiunea si obiectul victimologiei Notiune. Conceptul de „victimologie” deriva din latinescul victima (victima) si logos (stiinta), adica stiinta care studiaza victima. In literatura de specialitate victimologia a primit mai multe definitii. Astfel ea reprezinta stiinta comportamentului si personalitatii victimei raportata la conceperea, realizarea si consecintele directe ale actului agresional asupra victimei. J. A. R. Calderon defineste victimologia ca fiind disciplina care, in explicarea cauzelor, studiaza victima fara a planifica si realiza o politica a victimei. Conceptul de victimologie defineste actiunile victimei ca unic mod de reparare, de recuperare a intereselor individuale, noile reguli si principii comportamentale adoptate de victima, actele de vointa, simtamintele, constrangerea morala, fundamentele morale, dificultatile de adaptare, sinteza cauzalitatii agresionale, conexiunile in actiunile agresivovictimologice precum si conflictul acestora. Intrucat victima exista alaturi de un act agresional, determinarea acestuia va releva identitatea manifestarilor victimale, evolutia singulara a acestora si efectul social al victimizarii. Modul in care victima percepe, intelege, accepta sau respinge violenta actului agresiv are valoare pentru stabilirea lantului cauzelor si efectelor fenomenului victimal. Expunerea exacta a elementelor si laturilor actului agresional, a efectelor acestuia asupra victimei reprezinta forme specifice de definire a victimologiei. Obiectul de studiu. Potrivit lui G. Gulotta victimologia asigura studiul victimei unui delict, al personalitatii sale, al caracteristicilor biologice, psihologice, morale si socioculturale, al relatiilor sale cu delincventul si al rolului pe care l-a jucat in geneza delictului. Ea releva cauzalitatea si efectele agresiunii asupra victimei, ordinea in care se produc actele agresionale si limita reducerii acestora, respectiv actele agresionale cu un continut clar: lezarea intereselor unei victime identificate sau care se va individualiza in perioada producerii actului agresional prin legatura de cauzalitate si efectul victimal. E. A. Fattah considera ca victimologia are ca obiect elaborarea printr-un studiu aprofundat al victimei, al unui ansamblu de reguli generale, de principii comune si de un alt tip de cunostinte, putand contribui la dezvoltarea, evolutia si progresul fenomenului criminal, al procesului criminogen, a personalitatii si caracterului periculos al delincventului. Obiectul victimologiei este reprezentat de tulburarile psiho-fizice (cu exceptia celor de tip maladiv) – efecte ale actului agresiv care afecteaza in mod direct echilibrul dinamic (biologic si psihologic) al victimei. Analiza victimologica se refera la situatiile cand agresorul are capacitatea de comportare neafectata de boli (fizice sau psihice) in sensul ca este constient si responsabil de actul agresiv produs, dovedeste o corecta auto-perceptie, o capacitate buna de relationare sociala, de rezolvare a conflictelor, de a trai vinovatia. Dincolo de aceasta situatie intereseaza psihopatologia sau psihiatria. 1.2. Istoricul victimologiei

Studiul sistematic al victimei a fost propus, pentru prima oara, de catre avocatul roman Beniamin Mendelshon in anul 1940 care, in lucrarea sa „ The Victimology” propune constituirea unei noi discipline stiintifice numite victimologie. Mendelshon isi incepe cercetarile in acest nou domeniu pornind de la studiul victimelor infractiunii de viol, adoptand conceptele si teoria psihanalizei freudiene. El pleaca de la constatarea ca toate disciplinele care au legatura cu delincventa studiaza numai partial realitatea pentru ca au in vedere doar agresorul, nu si victima. Or, victima exista, de multe ori independent de infractor. Autorul introduce notiunea de „complex criminogen” care se compune din studiul criminalului in corelatie cu studiul victimei, si cea de „cuplu penal”, format din cuplul antagonist criminal-victima in permanent conflict si adversitate. Cea mai interesanta teza introdusa de Mendelshon este „receptivitatea victimala” a unor persoane, adica predispozitia innascuta a unora de a deveni victime. Profesorul german de drept penal Hans von Hentig in volumul „The Criminal and His Victim”, aparut in anul 1948, si in lucrarile sale ulterioare s-a ocupat de vulnerabilitatea presupusa a unor categorii de indivizi cum ar fi cei foarte tineri, cei foarte batrani, imigranti recenti, membrii unor grupuri minoritare, cei cu tulburari mentale. El a analizat fenomenul concret al victimei, stabilind prenotiuni si concepte utilizate in victimologie, evidentiind posibilitatile de interactiune dintre infractor si victima, precum si rolul victimei in desfasurarea actiunii infractionale. Din aceste cosiderente unii autori il considera pe H. von Hentig initiatorul victimologiei ca stiinta distincta. Intre 1947-1961, Scoala de la Mainz dezvolta caracteristicile victimale, continutul specific al individualitatii victimale, esenta etica a conflictului agresional desprins din actiunile comunitatii, necesitatea reintegrarii sociale a victimei, cercetarea caracteristicilor infractorilor. In anul 1961, italianul Filippo Gramatica, in volumul „Principi di difesa sociale”, elaboreaza profilaxia victimala dupa gradul de victimizare si capacitatea de recuperare individuala, restabilirea unor relatii sociale si a interactiunii noi stabilite cu comunitatea, edificarea unei structuri pentru aplicarea sistematica a tratamentului victimal. In anul 1966, Ezzat Abdel Fattah, in studiul „Quelques problemes posés à la justice pénale par la victimologie”, evidentiaza modul in care actul agresional exercita o presiune constanta si puternica asupra victimei, obligand-o sa participe, in orice mod, la actul agresional. Cercetarile in domeniu au continuat si s-au diversificat, victimologia devenind, cu adevarat, o siinta individuala. In 1973 are loc, in Israel, primul Colocviu International de Victimologie, dupa care au urmat si altele, punandu-se bazele acestei stiinte noi. Cercetarile continua si individual, remarcandu-se nume importante ca: T. Sellin si M. Wolfgang – „The Resurement of Delinquency” (1970), S. Schafer – „Victimology. The Victim and His Criminal” (1977), W. Middendorf – „Die Opfer des Betruges” (1988) etc. Scoala romaneasca de victimologie continua drumul inceput de Mendelshon. Astfel, in 1985 criminologul Vasile Stanciu publica la Paris volumele „Les droits de la victime ” si „Criminalitatea Parisului”. El considera ca exista victime prin definitie: saracii, bolnavii, imigrantii, persoanele cu un instinct slab de conservare si propune o strategie de prevenire

a crimei prin preceptul defensivei si al revendicarii drepturilor deoarece indivizii sunt victime ale mediului social. In anul 1988, psihologul Tiberiu Bogdan editeaza, in colaborare, volumul „Analiza psihologica a victimei. Rolul ei in procesul judiciar”. Aici analizeaza pe larg conceptele de victima, victimizare si riscuri victimale, si elaboreaza o conceptie structurala despre identificarea agresorilor. Cercetarile de specialitate sunt continuate de alte nume importante din domeniu, criminologi, psihologi, medici legisti, profesori universitari in stiinte juridice, magistrati etc.: Aurel Dincu, Ion GheorghiuBradet, Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Constantin Paunescu, Iancu Tanasescu, Rodica Mihaela Stanoiu, Gheorghe Nistorescu, Costica Paun si altii, dovedind ca victimologia este o stiinta aflata in permanenta evolutie.

1.3. Metode si tehnici de cercetare in victimologie Victimologia este o stiinta care foloseste procedeele de investigare comune celorlalte stiinte sociale, pentru o cercetare juridica interdisciplinara. Metodele de cercetare vor prezenta complexele interindividuale dintre victima si agresor, actiunea grupurilor sociale asupra fiecaruia dintre acestia si chiar relatiile dintre grupurile sociale cunoscute, scopurile acestor grupuri. Consecintele metodologice constau in explicarea fenomenelor globale, corelatia acestora si perceperea evolutiei starii agreso-victimale, creandu-se posibilitati de previziune care definesc aceasta stare. Metoda logica. Metoda logica este reprezentata de procedeele si operatiile specifice utilizate pentru stabilirea genezei si a structurii raporturilor interindividuale sau sociale aparute in sistemul de fenomene agreso-victimale ca realitati obiective. Orice actiuneinactiune agresionala se refera la un principiu de identitate, de aparare a unor interese care vor califica actiunea ca fiind pozitiva sau negativa, a carui finalitate o individualizeaza. Rezulta ca la conflicte de valori si atitudini asemanatoare vor aparea efecte victimale asemanatoare. Cand actiunile-inactiunile agresive se degradeaza sau se amplifica, pentru a permite aparitia altor atitudini din partea agresorului, acest fenomen se va repercuta si la nivelul efectelor victimale, pastrand continutul agresiunii. Metoda tipologica. Aceasta metoda stabileste o multime de trasaturi constante existente permanent in cadrul fenomenului agreso-victimal, analizand diferentierea calitativa si cantitativa a acestora si eliminand trasaturile neesentiale. Metoda stabileste prototipuri de victima in functie de diferite criterii: mediul socio-cultural, tipologia valorilor afectate (fizic, material, psihic, moral, religios, politic), modul de viata si tipul de civilizatie frecventat, calculul coeficientului de intensitate al participarii victimei la agresivitate, volumul si dinamica victimizarilor (global si pe sectoare de victimizare). Procesele de interactiune agresor-victima si comportamentele de grup ale victimelor vor fi apreciate si delimitate in categorii de victime dependente de: actiunile-inactiunile victimelor, particularitatile actelor si mijloacelor utilizate, consecintele actelor victimizatoare, structura de ansamblu a fenomenului victimal.

Metoda clinica. Metoda explica fenomenul victimal ca fiind expresia generalizata a cazurilor individuale de victimizare pentru a se stabili un diagnostic si a se prescrie tratamentul corespunzator fiecarei victime. Aceasta formula se aplica pornind de la anamneza cazului de victimizare pentru a se intelege diversitatea cauzelor si conditiilor concrete pornind de la trasaturile de personalitate ale victimei. In baza diagnosticului se va stabili un tratament de natura psiho-sociala pentru reducerea efectelor victimale sau pentru eradicarea lor prin evitarea antagonismelor dintre agresori si victime urmand ca, intr-o faza ulterioara, sa se identifice si aplice masuri de integrare a victimei in raporturi normale, de natura familiala, sociala, juridica si religioasa. Metoda comparativa. Aceasta metoda propune ca dupa observarea, intelegerea si discutarea elementelor si factorilor inclusi in doua fenomene, acte, evenimente, sa se procedeze la evidentierea asemanarilor sau deosebirilor dintre ele. Metoda se bazeaza pe ipoteza ca esenta elementelor sau factorilor care compun un fenomen rezida in asemanarea sau deosebirea relativa sau radicala de un alt fenomen, in cadrul mai larg al relatiilor umane. Pentru explicarea fenomenului victimal potrivit acestei metode se recurge la urmatoarele procedee:  procedeul concordantei presupune depistarea acelor elemente care se regasesc in doua sau mai multe fenomene agreso-victimale, constituind cauza generatoare sau conditia lor favorizanta;  procedeul diferentelor identifica acele elemente specifice ale unui anumit act sau fenomen, care nu se regasesc in celelalte, constituind cauza generatoare sau conditia favorizanta unica;  procedeul variatiilor concomitente impune investigarea evenimentelor anterioare producerii unui rezultat dupa criteriul ca, ori de cate ori fenomenul anterior se modifica in acelasi mod cu rezultatul sau, inseamna ca primul este cauza secundului. Metoda statistica. Metoda statistica apreciaza fenomenul victimal in functie de repetabilitatea cantitativa si numerica a anumitor categorii determinate de cauze, conditii, evenimente etc. Studiind cazurile individuale din care va rezulta modul cum s-a produs efectul victimal, se ajunge la o cauzalitate singulara. Scopul metodei este de a culege informatii pentru compararea lor. Prin identificarea acestora se determina o anumita concluzie statistica privind coeficientii de dependenta a fenomenului victimal de actele agresionale. In acest mod se vor cunoaste dimensiunile fenomenului victimal, intensitatea si structura efectelor victimale, periodizarea sau mutatiile acestora pentru un anumit cadru socio-teritorial.

II.

Importanta victimologiei

Victimologia reprezintă ştiinţa care studiază victima, adică persoana care a suferit consecinţe morale, fizice sau materiale ale unei infracţiuni. Obiectul de investigare al victimologiei criminologice îl constituie victima infracţiunii, şi anume: a) Personalitatea;

b) Legătura şi relaţiile reciproce cu individul care devine mai apoi infractor; c) Comportamentul victimei ca legătură cauzală cu crima şi importanţa acesteia în geneza actului infractional. Pentru prima dată, noţiunea de victimologie a fost utilizată de către Mendelson, la Conferinţa Psihiatrilor, care a avut loc la 1947 la Bucureşti, dar totuşi lucrarea lui Heting a fost acea care a deschis drumul către tratatarea din mai multe unghiuri de vedere a aceluiaşi subiect, cum este victimologia. Victimologia studiază comportamentul criminal din unghiul de vedere al condiţionării datorită calităţilor victimei, atît individuale, inclusiv corelaţiile infractorului şi caracterul comportamentului său. Victimologia nu numai că are propriul său obiect de studiu, dar propune şi unele soluţii pentru lichidarea acelor factori care duc la victimizarea unor categorii de persoane concrete. Multe probleme legate de victima infracţiunii au fost cercetate şi în trecut de către criminologie, drept penal şi drept procesual penal, psihologie judiciară. Însă victimologia le cercetează în complex prin prisma a II nivele care corelează între ele ca infacţiune în special şi criminalitate în general. Mai întîi de toate, victima este studiată de victimologie la nivel individual, ca factor care poate, prin comportamentul său, să influenţeze apariţia şi evoluţia intenţiei criminale, precum şi mecanismul realizării ei. Al II-lea nivel reprezintă investigarea totalităţii de victime cărora li s-a cauzat prin infracţiune unele prejudicii. Relevarea acestui aspect este important pentru determinarea consecinţelor reale ale criminalităţii. Unul din scopurile principale, constă totuşi, în reabilitarea victimelor, deoarece acestea suportă daune psihice profunde, pierderea încrederii în forţele proprii şi în oamenii din jur. Printre sarcinile victimologiei, se înscriu următoarele: 1. Studierea procesului de victimizare şi a rolului victimei în mecanismul actului infracţional; 2. Sarcina informativ – practică de informare a persoanelor care sunt potenţiale victime, despre metodele de comitere a infracţiunilor; 3. Recuperarea pagubei şi înlăturarea consecinţelor infracţiunii. Aceste principii sunt garantate prin faptul că Consiliul Europei, în anul 1983, a adoptat Convenţia Europeană despre restituirea pagubei victimelor infracţiunilor de violenţă. 4. Victimo-terapia – include elaborări metodologice de comportare cu victima, de audiere a acesteia, precum şi crearea unui sistem de reabilitare a victimei. Importanţa victimologiei constă în faptul că ea studiază victima şi condiţiile care au determinat transformarea persoanei în victimă, propune soluţii pentru înlăturarea acestor consecinţe, studiază procesul de transformare a persoanei în victimă, numărul de victime existente la un moment dat, pe un anumit teritoriu, studiază personalitatea victimei şi propune măsuri de protecţie socială, precum şi auto-protecţie împotiva victimizării.

Printre conceptele victimologice, găsim următoarele: a) Victimitatea; b) Victimizarea. Victimitatea reprezintă ansamblul trăsăturilor, însuşirilor, capacităţilor, care predispun persoana de a deveni victimă. Victimitatea mai înseamnă şi: a) Capacitatea înaltă a unui individ de a deveni ţinta atentatelor criminale; b) Investigarea cauzelor şi condiţiilor care favorizează pe unele persoane să devină victime ale unor infracţiuni; c) Caracteristica individuală a persoanei, care constă în predispoziţia ei de a deveni victimă; d) Caracteristica comportamentului persoanei care, în anumite împrejurări, prin acţiunile sale, riscă să devină victimă a infracţiunii; Gradul de predispoziţie a persoanei de a deveni victimă se numeşte vulnerabilitatea victimală, care poate fi influenţată de factorii personali, cum ar fi vîrsta, sexul persoanei, experienţa şcolară sau de viaţă redusă, şi factorii situaţională, care, în anumite situaţii, îi fac pe indivizi de deveni victime. Exemplu: turiştii într-o ţară străină, persoanele care vizitează cluburile de noapte. Victimizarea este procesul de transformare a persoanei în victimă. Studierea multilaterală a criminalităţii implică stabilirea gradului de afectare a societăţii de victimizare. În acest scop se utilizează nivelul de victimizare (rata victimizării), ceea ce înseamnă totalitatea victimelor existente la un moment dat, pe un anumit teritoriu, raportat la numărul general al populaţiei şi calculat la un număr concret de persoane. Actualmente, criminologia operează cu termenul de victimă în sens restrîns, ca fiind orice persoană fizică. Conform codului de procedură penală, art. 58, se consideră victimă persoana fizică sau juridică, căreia, prin infracţiune, i-au fost cauzate daune morale, fizice sau materiale.

III. Corelatia victimologiei cu celelalte stiinte sociale Victimologia si politica penala. Politica penala reprezinta ansamblul de reguli susceptibile sa fiepropuse legiuitorului sau care sunt efectiv folosite de acesta, la un moment dat, intr-o tara determinata pentru combaterea criminalitatii. Raportul dintre victimologie si politica penala va determina modalitatile de stabilire a compozitiei victimizarii (fizice, sexuale, religioase, ideologice, geografice), formele jurisdictionale de limitare a victimizarii, influenta fenomenului victimizarii, limitele pedepselor penale si rolul organelor judiciare in protejarea victimelor. Victimologia si agresologia. Daca victimologia studiaza comportamentul victimei, agresologia analizeaza si explica trasaturile de comportament ale agresorilor, individual sau in grup, modul in care se produce agresiunea, determinarile socio-individuale, precum

si ansamblul fenomenelor agresionale, ca un cumul de comportari antisociale, si influenta negativa a acestora asupra dinamicii sociale, economice, politice si juridice. Interactiunea dintre victimologie si agresologie presupune relevarea atitudinii agresorului in realizarea actului, relatiile interindividuale cu victima (inainte, in timpul si dupa agresiune), efectele actului agresional asupra agresorului si victimei. Victimologia si agresologia studiaza corelatia dintre comportamentul victimei si agresorului, stimulii interni si externi ce determina comportamentele celor doi si consecintele sociale directe ale acestora, calificand actul individual ca fiind agresional sau o consecinta a acestuia (efect victimal), explicandui geneza. Victimologia si penologia. Penologia ca stiinta sociala studiaza varietatea practicilor educative ale pedepsei penale, diversitatea mijloacelor de investigatie, a formelor de reeducare, a efectelor reformative ale pedepsei asupra condamnatului, stabilind totodata echilibrul dintre pericolul social concret produs de fenomenul infractional si sanctiunea ce trebuie aplicata infractorului. Victimologia, limitandu-se la analiza efectului victimal...