Psihologie experimentala, note de curs, Mihai Aniței PDF

Preview

Summary

Mihai ANIŢEI Psihologie experimentală UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE DEPARTAMENTUL DE ŞI ŞTIIN ELE EDUCA IEI ÎNV MÂNT LA DISTAN Secţia Psihologie CURSUL PSIHOLOGIE EXPERMENTAL MODULUL I BAZELE METODEI EXPERIMENTALE Titular curs: Prof. univ. dr. MIHAI ANI EI BUCURESTI 2011 Mihai ANI...

Description

Accelerat ing t he world's research.

Psihologie experimentala, note de curs, Mihai Aniței Victoria Railean

Related papers

Download a PDF Pack of t he best relat ed papers 

Mihai ANIŢEI

Psihologie experimentală

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIIN ELE EDUCA IEI Secţia Psihologie

ÎNV

DEPARTAMENTUL DE MÂNT LA DISTAN

CURSUL

PSIHOLOGIE EXPERMENTAL

MODULUL I

BAZELE METODEI EXPERIMENTALE

Titular curs: Prof. univ. dr. MIHAI ANI EI

BUCURESTI

2011

Mihai ANIŢEI

Psihologie experimentală

Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă. Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti Editura CREDIS Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: [email protected] Http://www.credis.ro

Copyright © DEPARTAMENT ID 2011

Mihai ANIŢEI

Psihologie experimentală

UNITATEA DE ÎNV

ARE I

CURIOZITATE, OBSERVA IE, EXPERIMENT

1.1 1.2 1.3

Conţinuturi: Psihologia ca ştiinţă experimentală Observaţie şi experiment Etapele experimentului

Obiective: 1. Prezentarea specificului explicaţiei ştiinţifice în psihologie, domeniul psihologiei experimentale 2. Prezentarea metodei observaţiei şi relaţiei dintre observaţie şi experiment 3. Prezentarea etapelor experimentului în cercetarea psihologică Precerinţe: Nu este cazul. Expunere:

1.1

Psihologia ca ştiinţă experimentală

Vreme îndelungată, psihologia s-a aflat în sfera de acţiune a filosofiei. Abia la sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu îmbunătăţirea tehnicilor de cercetare, psihologia sa deplasat spre tărâmul ştiinţelor pozitive. Psihologii ar putea fi organizaţi pe o linie de continuitate în raport cu modul în care ei consideră ştiinţele exacte drept model pentru psihologie. Psihologii „hard“ consideră că ştiinţele fizicii sau chimiei sunt modele perfecte de urmat, în timp ce psihologii „soft“ consideră că ştiinţele sociale trebuie să constituie modelul de urmat. Toate ştiinţele dispun de un set de date şi de teorii explicative. Ceea ce este distinctiv între diferitele ştiinţe, ca şi între subspecialităţile din interiorul unei ştiinţe, sunt diferitele tehnici folosite. Astfel, astronomii nu au nevoie de tehnicile labirint, aşa cum nici subiectul experimentat de către psihologi nu are nevoie de telescop. Dacă psihologii hard uzează de tehnici mult mai rafinate, aceasta se datorează în mare parte tipurilor de probleme care impun un anumit gen de analize sofisticate. Deşi distincţia cercetare fundamentală – cercetare aplicativă a intrat în vocabularul cotidian al ştiinţelor, noi credem că cea mai importantă distincţie trebuie să fie făcută între o cercetare bună şi alta proastă. Principiile şi practicile psihologiei experimentale se aplică în egală măsură cercetării fundamentale şi celei aplicative. Ele pot fi folosite pentru a evalua cercetările psihologice pe care le întâlnim sau le realizăm fie ca studenţi, fie ca psihologi profesionişti sau ca cercetători în domeniul psihologiei.

-2Copyright © DEPARTAMENT ID 2011

Mihai ANIŢEI

Psihologie experimentală

Orice abordare a domeniului psihologiei experimentale trebuie să înceapă prin a oferi definiţiile operaţionale ale următorilor termeni: experiment, metodă experimentală şi psihologie experimentală. Termenul de experiment este larg utilizat atât în limbajul cotidian cât şi în cel al diverselor ştiinţe. Dacă ştiinţa izvorăşte din realitate încercând s-o explice, experimentul este demersul prin intermediul căruia realizăm extragerea unui eşantion din realitate spre a-l supune verificării (testării) în vederea cunoaşterii. Ce vrem şi ce trebuie să cunoaştem? Una dintre trăsăturile definitorii ale psihicului uman este că acesta dispune de cele mai complexe dispozitive de determinare antialeatorii (P. Popescu Neveanu, 1987). A experimenta constituie, în fapt şi în esenţă, o dimensiune intrinsecă a lui „homo sapiens“ şi răspunde nevoii imperioase de a găsi cauzalitatea, de a răspunde la întrebarea „de ce“ şi apoi de a se asigura asupra modului cum vor evolua lucrurile în viitor. Oamenii de ştiinţă nu au făcut altceva decât să formalizeze acest demers şi experimentul a constituit şi constituie o ambiţie mărturisită a tuturor ştiinţelor naturii. Experimentul este o manipulare deliberată a unui eşantion din realitate pe care dorim să-l studiem în scopul de a înţelege mai bine modul cum acesta se produce, din ce cauză şi cu ce efecte. Metoda experimentală în psihologie a fost introdusă pe la jumătatea secolului al XIX-lea şi putem afirma că celebra lucrare a lui G.T. Fechner „Elemente de psihofizică“ (1860) stă la baza ei. Domeniul psihologiei experimentale se defineşte prin intermediul metodei experimentale, considerată ca forma cea mai desăvârşită şi cea mai convingătoare a demersului ştiinţific (M. Richelle, X. Seron, 1994). Metoda experimentală constituie cadrul logic, formal şi epistemic de utilizare a experimentului. Aceasta implică prezenţa şi utilizarea (prin verificări şi revizuiri periodice) unor instrumente de lucru, reguli de conduită, dispozitive tehnice şi proceduri, strategii, planuri de experimente, modalităţi de culegere şi prelucrare a datelor. Aşa cum susţin, pe bună dreptate, autorii mai sus citaţi, de obicei psihologii insistă mai mult asupra modalităţilor de culegere şi prelucrare a datelor, neglijându-se rolul capital pe care îl joacă instrumentele tehnice în dezvoltarea psihologiei experimentale. Domeniul psihologiei experimentale s-a conturat, s-a impus, s-a dezvoltat şi va progresa în măsura în care cercetătorii imaginează şi propun noi mijloace de investigare ce deschid noi orizonturi de cercetare a realităţii psihice. Psihologia experimentală este o ramură a psihologiei, care, fiind atât de intim legată de metodă, se defineşte chiar prin metoda experimentală. Cel mai frecvent criteriu utilizat în clasificarea ramurilor psihologiei este conţinutul, ori, constatăm că psihologia experimentală se defineşte prin metodă. În acelaşi timp, fiecare ramură a psihologiei definită de un conţinut dispune de o parte experimentală mai mult sau mai puţin importantă. Unii autori sunt tentaţi să nu considere psihologia experimentală ca o ramură obişnuită ci, mai curând, ca metodă aplicabilă variatelor domenii ale cunoaşterii. Alţi autori (P. Fraisse, 1963) consideră psihologia experimentală drept sursă de cunoştinţe acumulate în psihologie prin utilizarea metodei experimentale. Din punctul de vedere al psihologiei americane, care pune accentul mai mult pe atributele experimentului, psihologia experimentală este un demers repetabil şi autocorector în studierea manifestărilor vieţii psihice (Kantovitz, B.H., Roediger III, H.L., Elmes, D.G., 1991). Din punctul de vedere a lui N. Lungu (2000), domeniul psihologiei experimentale îl constituie teoria şi practica experimentului ca metodă de cercetare activă şi eficientă, deservind astfel orice cercetare psihologică de tip experimental. Mai departe, acelaşi autor ne oferă

-3Copyright © DEPARTAMENT ID 2011

Mihai ANIŢEI

Psihologie experimentală

următoarea definiţie: „psihologia experimentală reprezintă ansamblul principiilor, normelor şi regulilor care stau la baza organizării şi desfăşurării experimentului în psihologie, cu scopul obţinerii de date verificate asupra realităţii psihice“ (pp. 15) După cum observăm şi această definiţie trimite la metodă (principii, norme, reguli, organizare), ceea ce este, practic, inevitabil în orice tentativă de definire a psihologiei experimentale. În concluzie, domeniul psihologiei experimentale îl constituie manifestările vieţii psihice abordate într-o manieră experimentală. Obiectul psihologiei experimentale este reprezentat de problemele vieţii reale identificate şi asupra cărora cercetătorul avansează ipoteze ce urmează a fi testate prin experimente controlate şi replicabile în vederea avansării unor predicţii verificabile statistic privitoare la generalizarea rezultatelor obţinute şi evoluţia comportamentelor studiate. Trebuie să fim realişti: finalitatea oricărui demers ştiinţific veritabil este de a prezice fenomenul studiat. Experimentul psihologic, metoda experimentală, psihologia experimentală constituie fundamentul cercetării ştiinţifice asigurând aceste exigenţe la cel mai înalt nivel de vigoare ştiinţifică şi oferind imaginea unei evoluţii dinamice a tehnicilor, instrumentelor, mijloacelor de lucru în deplin acord cu evoluţia celorlalte ştiinţe moderne. Observaţie şi experiment Din perspectivă temporală observaţia şi experimentul constituie două momente succesive ale cercetării, astfel încât – desigur – observaţia precede experimentul. Aceasta este şi o ordine istorică în evoluţia ştiinţelor, implicit a psihologiei. Spunem – în mod obişnuit – că realitatea fiind observată ne semnalează anumite probleme pe care le vom aborda într-o manieră experimentală. Apoi, în timpul experimentului observaţia survine ca element ajutător, ca sursă de date suplimentare asupra efectelor variabilei independente. Încă în sec. al XVIII-lea R. Bacon făcea distincţia între observaţia pasivă şi vulgară şi observaţia activă şi savantă. Elementul comun pentru observaţie şi experiment este constatarea unor fapte menite a fi un răspuns la o problemă. Un lucru pe care adesea îl uităm este că nu vom găsi decât ceea ce căutăm. Laboratoarele de cercetare sunt pline de observaţii acumulate în timp şi inutile pentru că cercetătorii nu şi-au pus întrebări precise. Or, diferenţa dintre observaţie şi experiment constă tocmai din natura (prezenţa) întrebării. În observaţie întrebarea rămâne deschisă şi cercetătorul nu cunoaşte răspunsul sau nu are decât o idee vagă asupra lui. În experiment – din contră – întrebarea devine ipoteză prin care se avansează supoziţia existenţei unei relaţii între fapte, pe care experimentul îşi propune să o verifice. În cazul experimentului explorator de tipul „ce se întâmplă dacă…“ experimentatorul nu are întrebări precise şi nici răspunsuri aşteptate. În acest caz observaţia va avea un rol mai important, întrucât ea pare să fie calea pe care vom pune în evidenţă modificările induse în mod explorator. Dincolo de diferenţele de grad şi de nivel de complexitate, poate că cea mai relevantă distincţie o oferă precizia înregistrării datelor. Observaţia trebuie să se mulţumească cu proceduri mai puţin riguroase decât cele experimentale. În cel mai bun caz, îmbunătăţirile metodologice sunt consacrate modului în care se poate asigura o mai bună rigoare a observaţiei. 1.2

-4Copyright © DEPARTAMENT ID 2011

Mihai ANIŢEI

Psihologie experimentală

Factorii determinanţi ai observaţiei a. Prezenţa observatorului. Se cunoaşte că prezenţa observatorului introduce o nouă variabilă în configuraţia cercetării, experimentului pentru că ar conduce la modificarea comportamentului observat. Soluţii există şi aplicarea lor ţine de nivelul de dotare al laboratorului, dar şi de inventivitatea cercetătorului. Tehnologiile moderne pun la îndemână ferestrele cu orientare unidirecţională (one way screen/window) sau camere video. Tot atât de eficiente pot fi şi metodele clasice de „spionare“: o draperie, un paravan, un orificiu în perete ş.a.m.d. Observatorul ascuns oferă posibilitatea unei desfăşurări naturale a comportamentului mai ales la copii, la persoanele cu handicap intelectual sau în condiţii de grup. b. Personalitatea observatorului are un rol important în evaluarea, estimarea conduitelor observate, mai ales atunci când se fac referiri la trăsături, manifestări de personalitate, atitudinal-caracteriale. Observaţia rămâne un demers marcat de subiectivitatea observatorului. Inerent se vor regăsi influenţe care exprimă experienţa sa, reprezentările sale asupra fenomenului studiat, atitudinile sale faţă de sexul opus, valorile la care aderă, concepţiile, prejudecăţile, stereotipurile sociale ş.a.m.d. Dată fiind importanţa acestui factor se impune evidenţierea principalelor aspecte care ţin de personalitatea observatorului. Conţinutul observaţiei La prima vedere pare simplu să spunem că, prin observaţie, constatăm manifestările comportamentale, conduita subiectului. Dificultăţile apar atunci când încercăm să analizăm, să descriem conduitele sub multiplele faţete în care se pot prezenta acestea. Suntem obligaţi la o astfel de analiză şi prezentare dacă dorim să facem din metoda observaţiei un instrument cât mai riguros de surprindere a variatelor conduite ce pot să se manifeste în diferitele împrejurări şi situaţii, inclusiv în experimentul de laborator. Încercând o sistematizare a conduitelor supuse observaţiei, V. Ceauşu (1978) le împarte în două mari categorii: simptomatica stabilă (înălţimea, greutatea, lărgimea umerilor, circumferinţa toracică, circumferinţa abdominală, lungimea şi grosimea mâinilor şi picioarelor, circumferinţa şi diametrele craniene etc.) şi simptomatica labilă (pantomima, mimica, modificările vegetative, vorbirea). Protocolul observaţiei După elaborarea proiectului experimental trebuie să precizăm şi câmpul observaţiei prin elaborarea unei liste a conduitelor care se cuvin a fi observate în experimentul respectiv. Apoi, pentru fiecare conduită în parte trebuie să precizăm sistemul de notare, de consemnare a datelor observaţiei. Este de dorit să utilizăm – pe cât posibil – scale de evaluare cu trepte de 3,5,7 puncte prin care să definim intensitatea manifestărilor. Se pot utiliza adjective sau adverbe prin care se descrie intensitatea (foarte puternic până la foarte slab) sau frecvenţa (foarte frecvent până la foarte rar, adesea până la deloc). Unele manifestări nu permit decât evaluări dihotomice prin care se consemnează prezenţa sau absenţa, altele solicită descrieri mai amănunţite. Alcătuirea unei fişe de observaţie se impune pentru a facilita consemnarea rapidă şi eficientă a datelor de observaţie. Nu există un model standard al acestei fişe, oricum

-5Copyright © DEPARTAMENT ID 2011

Mihai ANIŢEI

Psihologie experimentală

conţinutul acesteia trebuie să fie particularizat în raport cu natura experimentului şi cu momentele desfăşurării acestuia. În principiu fişa de observaţie trebuie să conţină următoarele secvenţe: • datele paşaportale ale subiectului: nume, sex, vârstă, nivel de pregătire şi alte elemente de identificare specifice utilizate de către experimentator; • date privitoare la particularităţile concrete ale situaţiei experimentale: data, ora, ambianţa, locul de desfăşurare, durata observaţiei, numărul de observatori, tipul de observaţie, tipul de observator, numărul de subiecţi observaţi. • conţinutul observaţiei: tipul constituţional, tipul temperamental, conduita expresivă (pantomima, mimica, modificările vegetative), conduita verbală, conduita reflexivă (componente senzorial-perceptive, cognitive, mnezice, atenţia, motivaţia, atitudinile). Fiecare componentă trebuie să prezinte un sistem clar de consemnare înscris în fişa de observaţie. De asemenea, fişa de observaţie trebuie să conţină un spaţiu aparte dedicat unor observaţii curente, specifice subiectului în cauză, dar şi consemnării, evaluării primare cu caracter sintetic. Experimentul este precedat de o pre-testare prin care se verifică acurateţea modelului experimental. În acest moment observaţia este extrem de importantă, ea permiţând sesizarea unor inadvertenţe, erori, deficienţe sau lipsuri. În acelaşi timp pre-testarea trebuie să se aplice şi protocolului, fişei de observaţie în scopul corectării, completării sau restructurării acesteia. 1.3 Etapele experimentului În general, scopul realizării unui experiment este reprezentat de adunarea unor date referitoare la o anumită problemă care ne interesează. Dar această colectare de date nu este făcută la întâmplare, ci urmează un anumit tipar bine stabilit care ne ajută la realizarea unui experiment valid din toate punctele de vedere, astfel încât rezultatele obţinute să aibă o valoare ştiinţifică, iar conţinutul concluziilor obţinute să poată fi extins la nivelul întregi populaţii din care au fost aleşi subiecţii. Fără un astfel de proiect prealabil, riscăm ca experimentul nostru să nu fie bine realizat (ne referim mai ales la experimentul de laborator). Alegerea problemei Adesea studenţii se neliniştesc atunci când se văd nevoiţi să aleagă o problemă pentru cursul de psihologie experimentală şi se întreabă cum reuşesc să găsească proiectul corespunzător asupra căruia să se aplece timp de un semestru. Ideile se găsesc în multe locuri posibile: cursurile anterioare de psihologie, observaţia zilnică, sugestiile profesorului sau asistentului, alte studii ştiinţifice etc. Trecerea în revistă a lucrărilor de referinţă Dacă alegeţi o problemă sugerată de profesorul dumneavoastră, fără îndoială că el vă va sugera şi lucrările de referinţă cu care să începeţi studierea literaturii în domeniu. Dacă alegeţi subiectul singuri, puteţi să începeţi cu referinţe din manualele studiate. În caz contrar, veţi fi nevoiţi să începeţi prin a căuta cea ce vă trebuie prin biblioteci. Cărţile şi tratatele ar trebui să vă asigure accesul la literatura de care aveţi nevoie. Răsfoiţi cât mai multe din cărţile şi revistele ştiinţifice disponibile ca să aveţi o idee de ansamblu asupra subiectului, pentru a avea o idee despre amploarea cunoştinţelor în domeniu. După ce aţi identificat majoritatea articolelor-cheie în domeniul dumneavoastră, daţi atenţie

-6Copyright © DEPARTAMENT ID 2011

Mihai ANIŢEI

Psihologie experimentală

maximă introducerilor articolelor: ce se ştia în momentul când autorii şi-au început lucrarea, care sunt teoriile majore, care sunt problemele majore rămase nerezolvate? Citind lucrările de referinţă din domeniul dumneavoastră, veţi descoperi că anumite experimente sunt considerate ca fiind experimente - cheie în respectivul domeniu. Obiectivul cercetării trebuie să precizeze motivaţiile, scopurile care ne animă; ce anume dorim să demonstrăm prin cercetarea respectivă; ce anume sperăm să obţinem în urma investigaţiilor. Pe această cale vom încerca să încadrăm experimentul nostr într-o anumită arie de preocupări ştiinţifice. Eventual putem să susţinem şi existenţa unor obiective practice, a unei finalităţi practice a cercetării. Identificarea constructelor ipotetice În scopul declanşării unei investigaţii, trebuie să decidem ce înţelegem prin conceptele pe care ne bazăm cercetarea. De exemplu, conceptele de învăţare, percepţie, memorie, gândire, motivaţie sau inteligenţă sunt termeni generali ce se referă la o varietate largă de reacţii, judecăţi şi comportamente pe care oameni le exteriorizează. Pentru că reprezintă idei generale pe care se bazează „construcţia“ experimentului, aceşti termeni se numesc constructe ipotetice. Un construct ipotetic este un concept abstract folosit într-o manieră teoretică particulară pentru a descrie diferite comportamente în conformitate cu trăsăturile şi cauzele lor de bază. Este o ide care ne permite să descriem, să organizăm, să rezumăm şi să comunicăm interpretările comportamentelor concrete. Stabilirea variabilelor Introducerea variabilelor reprezintă momentul-cheie al oricărei cercetări. Dacă formulăm corect variabilele, atunci şi ipotezele vor fi formulate corect, deci şi demersul experimental va fi corect. Alegem mai întâi variabila dependentă şi, pe calea inversă, identificăm variabila independentă. Astfel, avem un demers deductiv de inferenţă (de la efect la cauză). Când selectăm variabilele pentru studiu considerăm, în primul rând, variabilele multiple ce pot reflecta constructele noastre. Odată ce am făcut acest lucru, selectăm variabilele specifice care vor fi examinate pentru a răspunde la întrebarea cercetării originale. Crearea definiţiilor operaţional...