Vulnerabilitățile interne și externe ale economiei României din 1990 şi până în prezent PDF

Preview

Summary

Warning: TT: undefined function: 32Vulnerabilitățile interne și externe ale economieiRomâniei din 1990 şi până în prezent- Economia României-Facultatea de Economie Teoretică și AplicatăGrupa 1415 Seria A Anul IIProfesor coordonator:Conf. Dr. Daniela TrașcăAn universitar 2017-Autori:Constantin S. And...

Description

Academia de Studii Economice Bucureşti

Vulnerabilitățile interne și externe ale economiei României din 1990 şi până în prezent - Economia României-

Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată Grupa 1415 Seria A Anul II

Profesor coordonator:

Autori:

Conf.Univ. Dr. Daniela Trașcă

Constantin S. Andra Mădălina Neagu D. Nicolae-Cătălin Stemate M. Alexandru-Costin

An universitar 2017-2018

1

Academia de Studii Economice Bucureşti

Cuprins

Introducere I. Trecerea de la economia de comandă la economia de piață II.Inflatia in Romania III. Evolutia PIB in Romania in 1990-2016. IV. Absortia de fonduri structurale si de coeziune V. SOMAJUL Concluzii

2

Academia de Studii Economice Bucureşti

Introducere

Începând din anul 1990 România a trecut prin schimbări drastice în plan economic. Schimbarea regimului politic de la sfârșitul anului 1989 aduce un impact uriaș în plan economic, România trece de la economia centralizată, de comandă la economia de piață, această trecere fiind probabil cel mai important eveniment economic din perioada studiată. Schimbările importante însă doar au început cu trecerea la economia de piață, România a fost nevoită să ajungă la statutul de economie de piață funcțională, iar politicile guvernamentale, fiscale și monetare adoptate au adus această schimbare la începutul anilor 2000 și au făcut ca România să adere la Uniunea Europeană în anul 2007, aducând noi schimbări în plan economic. Printre evenimentele importante din planul economic se număra și schimbarea strategiei de politică monetară a BNR în 2005 de la o țintire a agregatelor monetare la țintirea directă a inflației. Deschiderea României către o economie de piață a arătat că aceasta e vulnerabilă atât în plan intern cât și în plan extern, alte evenimente precum Criza Economică Mondială împreună cu cele menționate mai sus au accentuat aceste vulnerabilități. Vulnerabilitățile sunt definite ca stări de lucruri, procese sau fenomene din viața internă care diminuează capacitatea de reacție la riscurile existente ori potențiale sau care favorizează apariția și dezvoltarea acestora.

3

Academia de Studii Economice Bucureşti

I. Trecerea de la economia de comandă la economia de piață I. 1 Economia de control Economia de comandă și control caracteristică epocii de guvernare comunistă a existat în România până la sfârșitul anului 1989. În această perioadă unele dintre trăsăturile de funcționare a vieții economico-sociale constau în dominația proprietății socialiste cu cele două forme ale sale: de stat și cooperatistă. Modalitatiile de impunere a acestui gen de dezvoltare economico-socială a țării s-a realizat printro conducerea centralizată,exprimată pe plan legislativ prin planul național unic de dezvoltare pe 5 ani. Pe baza unei economii planificate, activitatea agenților economici s-a desfășurat conform normelor și reglementărilor stabilite de sus în jos în concordanță cu indicatorii economicofinanciari din planul unic. Ca urmare a acestei politici economice,autonomia managerială a agenților economici era limitată la elemente de mică importantă pentru strategia și tactica de dezvoltare a întreprinderii. Un alt element caracteristic al economiei de comandă este noțiunea de piață,al cărui rol se reducea în principal la desfășurarea actelor de vânzare-cumpărare,legate de aprovizionarea tehnicomaterială a întreprinderilor și de trecere în consumul populației a bunurilor economice necesare. Conform planului național unic, alte elemente ale economiei planificate precum prețul, dobânda, creditul, salariile, impozitele și taxele, erau dirijate de la centru, ceea ce nu putea reflecta, prin nivelul și evoluția acestora,2 raportul real dintre cerere și ofertă pe piață internă,dar nici condițiile de pe piața internațională. Lipsa concurenței, element important pentru reglarea pieței,a făcut ca eficiența și rentabilitatea agenților economici să nu reflecte realitatiile interne și internaționale.Tot prin planul național resursele economice ale țării erau alocate centralizat ceea ce făcea ca agenții economici să nu aibă autonomia și libertatea necesară pentru folosirea propriilor mijloace economico-financiare. În economia de comandă, procesele de modernizare și retehnologizare a capacitatiilor de producție erau dirijate centralizat. În privința relațiilor economice externe,acestea se desfășurau tot în baza planului unic de dezvoltare,conducerea centralizată în acest sector fiind elocventă. Însăși balanța comercială se realiza printr-o creștere forțată a exporturilor,concomitent cu reducerea severă a importurilor. Veniturile salariatiilor și ale țăranilor nu reflectau eficiența reală a activitatiilor depuse de către aceștia.Consecința acestei politici sociale a fost reducerea randamentului muncii prestate,o scădere a rentabilității.

I. 2 Economia de piață Pentru România, trecerea la economia de piață reprezintă condiția esențială a revitalizării activității economice, a asigurării bunăstării generale. Economia de comandă, planificată centralizat, s-a dovedit ineficientă.Rezultatul nemijlocit al acestui sistem economic l-au constituit: înstrăinarea continuă și în proporții de masă, a omului de roadele muncii sale, nașterea și dezvoltarea lipsei motivației de a munci, cu consecințe grave asupra eficienței activității economice. 4

Academia de Studii Economice Bucureşti

Orientarea spre tipul european de economie de piață are numeroase motivații. În primul rând țara noastră are relații economice cu celelalte țări europene. Acestea s-au păstrat în virtutea unor cauze care s-au dovedit a fi mai puternice decât confruntările politico-ideologice. În al doilea rând, România are mai multe elemente economice comune cu tarile europene, cu cele vecine în deosebi, comparativ cu ale țărilor de pe alte continente. De asemenea prezintă interes politicile de protecție socială, promovate cu succes, de decenii, de-a rândul în țările Europei. În România statul trebuie să asigure: comerțul liber, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării factorilor de producție, protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară, valutară, stimularea cercetării științifice, utilizarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național, ocrotirea mediului, menținerea echilibrului ecologic, asigurarea de condiții pentru creșterea calității vieții. Proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege. Nimeni nu poate fi expropriat decât în interes public, cu dreapta și prealabila despăgubire al cărui cuantum se stabilește de comun acord cu proprietarul, sau în justiție. Politica economică, se rezumă la a asigura un cadru legislativ instituțional care asigure o creștere economiei standardului de viata. Intervenția guvernului in economie poate fi in funcție de partidul aflat la putere la un moment dat, limitându-se la utilizarea de pârghii specifice economiei de piață În România, comparativ cu Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, în procesul tranziției către economia de piață, rezultatele obținute în aplicarea programului de reformă pentru depășirea dificultăților economice și sociale au apărut mai greu și mai târziu, datorită sistemului hipercentralizat și rigid care a existat înainte de 1990, a politicii de restul lumii, îndeosebi din punct de vedere al relațiilor economice. Rata inflației, al cărei nivel reflectă sintetic gradul de stabilitate al economiei, a echilibrului dintre cerere și ofertă, a fost în România după 1990 (după începerea liberalizării preturi1or) mai mare comparativ cu celelalte țări, acest decalaj tinzând să se mențină. Șomajul, fenomen cu implicații sociale deosebit de grave, a însoțit desfășurarea programului de restructurare economică în toate țările în tranziție, manifestându-se însă cu intensități diferite (locul 1-Cehia, 2-România). Dincolo de diferențele considerabile privind momentul lansării acestui proces și condițiile economico-sociale specifice care l-au precedat, toate țările din Europa Centrală și de Est aflate în tranziție se confruntă cu aceeași gamă de probleme. I.3 Macrostabilizarea Macrostabilizarea reprezintă o politică economică prin care se urmărește eliminarea unor dezechilibre grave din sistemul economic și restabilirea condițiilor care să asigure stabilitatea părtilor componente ale economiei și ale sistemului macroeconomic în ansamblul său. Experiențele acumulate în ceea ce privește politica de macrostabilizare, în condițiile manifestării unui puternic fenomen inflaționist, arată că eficiența politicii de macrostabilizare este generată de respectarea a două condiții esențiale: • stabilirea cu prioritate a unui obiectiv fundamental de politică de macrostabilizare, în jurul acestuia urmând a se contura celelalte obiective; • atribuirea politicii monetare a rolului specific economiilor de piată, și anume acela de a asigura stabilitatea nivelului general al prețurilor. I.4

Liberalizarea economiei

5

Academia de Studii Economice Bucureşti

În esență, liberalizarea prețurilor presupune eliberarea prețurilor de canoanele centralismului și reglarea lor direct de către agenții economici ca rezultat al comportamentului lor liber, al raporturilor dintre ei în condiții de competiție. Elementul necesar acestui demers îl constituie aprecierea valorii reale a bunurilor și serviciilor produse prin intermediul prețurilor, astfel încât raportul liber exprimat între cerere și ofertă să fie un raport real între valori calculate corect și nu aplicate pe baza unor criterii mai mult sau mai puțin subiective, de natură administrativă. În context, se cere delimitarea liberalizării prețurilor din punct de vedere economic. Liberalizarea administrativă înseamnă descentralizarea competențelor în reglementarea prețurilor și tarifelor, eradicarea birocrației din acest domeniu și atribuirea acestor competențe agenților economici. Liberalizarea economică a prețurilor înseamnă tocmai reflectarea în prețuri a condițiilor economice normale ale producției, raportului cerere-oferta. Altfel spus, liberalizarea prețurilor nu înseamnă reglarea lor după bunul plac al agenților economici. Prețul trebuie pus pe fundamente economice, pe bază de studii și analize complexe ținând seama de cerințele și realitățile din economia națională și mondială. Pentru a avea prețuri libere, adecvate, trebuie să existe și să funcționeze un sistem de negociere al acestora bine organizat și fundamentat pe criterii economice și sociale. În țara noastră, modalitățile practice de formare a prețurilor au suferit schimbări esențiale în ultimii ani. Cauzele țin nu atât de dinamica progresului tehnico-științific, cât mai ales de influențele profunde ale măsurilor economice, juridice și instituționale generate de tranziția la mecanismele pieței. Ca urmare, pentru economia românească, devine necesară, dar și posibilă, fundamentarea unei politici de prețuri riguroase, capabile să susțină procesul de relansare economică.

6

Academia de Studii Economice Bucureşti

II.Inflația in Romania II.1 Analiza inflației în România în perioada 1990-2000. Cauzele și efectul produs asupra economiei; În România, inflația a fost recunoscută ca problemă începând din noiembrie 1990 – momentul declanșării reformei economice. Fenomenul a existat însă și înainte de această data ( decalaje între cerere și ofertă pe piața internă au fost sesizate încă de la începutul anilor 1980, pe fondul rambusării accelerate și înainte de termen a datoriei externe), dar tensiunile accumulate au fost reprimate și mascate prin intermediul pârghiilor specifice economiei planificate. În primul deceniu post-decembrist, inflația în România a fost oscilantă și, în general, ridicată, în principal că urmare a: 1) efectelor întârzierii restructurării de fond a economiei; 2) întreruperii în nenumărate rânduri a eforturilor de stabilizare; 3) politicii salariale neadecvate; 4) indisciplinei financiare extinse. Cauzele de fond care au generat creșterile de prețuri au rămas în tot acest timp, același, distincte fiind doar forme de manifestare, alternanțele de intensitate și elementele conjucturale asociate.

An

1990 1991

Rata inflatiei

5,1

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998 1999

170,2 210,4 256,1 136,7 32,3

38,8

154,8 59,1

45,8

2000 45,7

Începând din 1991, timp de trei ani, pe parcursul cărora s-au aplicat principalele etape de liberalizare a prețurilor, inflația s-a aflat pe o pantă ascendentă, nivelul maxim fiind înregistrat în anul 1993, când prețurile de consum au avut o variație medie anuală de peste 256 procente. Creșterile ample de prețuri înregistrate în această perioadă s -au datorat liberalizării lor graduale, dar și altor măsuri, cum au fost cele de reformă fiscală și cele privind cursul de schimb al monedei naționale. În anul 1994, pe fondul reluării creșterii economice și al temporizării reformei prețurilor, inflația s-a calmat. Forțarea creșterii economice și operațiunile cvasifiscale la care au recurs autoritațile pentru a menține în funcțiune un aparat productiv inadecvat au fost principalele cauze pentru care 7

Academia de Studii Economice Bucureşti

nici expansiunea economiei și nici procesul de dezinflatie nu au fost durabile. În anul 1997 inflația a izbucnit, ultima etapă majoră de liberalizare ( care a însemnat ridicarea oricăror restricții privind prețurile alimentelor și renunțarea la politica de subevaluare a energiei electrice, termice și a gazelor naturale) producându-se pe fondul unui declin al produsului intern brut ( PIB) de peste 6 procente. Inflația a continuat să fie ridicată și în următorii ani: în 1998 și 1999, pe fondul continuării declinului economic de ansamblu, majorarea TVA, evoluțiile prețurilor și tarifelor administrate practicate la utilitățile publice ( mai ales scumpirea energiei electrice prin eliminarea subvențiilor încrucișate) și deprecierea cursului de schimb au creat presiuni continue asupra prețurilor; abia în anul 2000, o data cu reluarea creșterii economice, a început un nou process de dezinflatie, rată anuală de creștere a prețurilor de consum reducându-se cu 14 puncte procentuale. În toată perioadă analizată, prețurile producătorilor industriali au exercitat presiuni semnificative asupra prețurilor de consum, rata lor de creștere fiind, în majoriatea cazurilor, mai amplă decât rata inflației. Statisticile pun în evidență un raport invers doar în anii 1992, 1993 și 1998, când măsurile luate în cadrul reformei prețurilor sau al celei fiscale au vizat doar prețurile la consummator. Prețurile producției industriale au reflectat creșterea continuă a costurilor sub impactul eliminării treptate a subvențiilor și al performanțelor economice modeste; evoluția costurilor salariale, reevaluarea repetată asupra activelor circulante și a mijloacelor fixe, deprecierea cursului au avut o reflectare semnificativă în costurile producătorilor; pierderile înregistrate de mulți agenți economici au fost un motiv în plus de presiuni asupra prețurilor. Inconsecvența măsurilor de reforma economică, sustinrea financiară acordată de autorități întreprinderilor de stat neviabile, interzierea restructurării și privatizării acestora, precum și preocuparea insuficientă pentru asigurarea unui climat concurențial care să conducă la eliminarea comportamentului inflaționist al monopolurilor din sfera utilităților publice au frânat procesul de tranzacție de piață funcțională. Liberalizarea graduală a prețurilor, prelungită pe un termen de timp mai lung și marcată de inconsecvențe, a fost unul din pricipalii factori care au condus la creșterea prețurilor. Inflația este larg percepută ca un fenomen negativ, fapt demonstrat, pe de o parte, de eforturile autorităților pentru reducerea acesteia, iar pe de altă parte, de preocuparea publicului în urmărirea evoluției indicelui prețurilor de consum, cea mai utilizată măsură a inflației. Chiar dacă ideea necesității unei rațe scăzute a inflației este aproape unanim acceptată, consensul nu se repetă și în cazul nivelului optim al acesteia. Există economiști care consideră dezirabilă o inflație zero, susținând că un astfel de nivel ar elimina efectul de iluzie monetară și ar reduce deciziile de natură economică, ce trebuie să țină cont de variațiile apărute la nivelul prețurilor. Un prim argument pentru care inflația reprezintă un fenomen nociv este acela că într-un astfel de mediu prețurile relative își pierd corelarea și posibilitatea de transmitere a unor semnale coerente cu privire la eficiența economică, fapt ce inhibă mecanismul de alocare rațională a resurselor în cadrul economiei. În al doilea rând, încercarea publicului de a atenua pierderile generate de inflație se concretizeazza în amplificarea cererrii de mărfuri, ceea ce contribuie la accelerarea în continuare a procesului inflaționist. Manifestări ale acestui comportament economic au apărut și în țara noastră, agenții economici fiind mai degrabă interesați de conservarea patrimoniului material și financiar decât de activitatea productivă. Așadar, întreprinderile, pentru a se proteja împotriva inflației, și-au majorat stocurile materiale, fapt care a condus la încetinirea circuitului economic și subutilizarea resurselor. De asemenea, prin frânarea investițiilor, mediul inflaționist a determinat scăderea ocupării forței de muncă. 8

Academia de Studii Economice Bucureşti

Nu în ultimul rând, inflația afectează valorea reală a încasărilor fiscale atunci când există o întârziere semnificativă în colectarea veniturilor cuvenite statului. Autoritățile, în majoritatea cazurilor, nu au la dispoziție un mecanism care să prevină erodarea veniturilor fiscale între momentul înregistrării obligației și cel al plății. O bună ilustrare a acestui efect este oferită de evoluția, din primul deceniu postdecembrist, în România, a inflației și a ponderii în PIB a veniturilor încasate de bugetul public national. Efectul Olivera-Tanzi: România 34

procente în PIB

procente

300

venituri ale bugetului 32

246 rata infla iei, pe baza deflatorului PIB (scala din dreapt )

30

192

28

138

26

84

24

30 1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

Sursa: INS, Ministerul Finan elor Publice

Volumul investițiilor străine directe nu este exclusiv determinat de inflație, ci depinde de o serie de alți factori care țin, de exemplu, de structura economiei și de cadrul legislativ. Un mediu inflaționist este incompatibil cu ideea de stabilitate macroeconomică și este evident că economiile 9

Academia de Studii Economice Bucureşti

cu

această

caracteristică

beneficiază

de

influxuri

directe

relativ

mici.

II.2 Analiza inflației în România în perioada 2001-2016. Efectele produse asupra economiei de mediul extern; Principala caracteristică a economiei mondiale în primul an analizat a fost reprezentat de încetinirea semnificativă a ratelor de creștere economică. S-a consemnat o comprimare a cererii din zona euro, reflectată de ritmuri trimestriale de creștere economică sub 0,5% , dar și de evoluția balaneței comericale ( exporturile și importurile zonei euro au crescut cu 5,4 și repsectiv 4,6 la sută comparativ cu 11,9 și 10,7 la sută în aceeași perioadă a anului anterior). Dintre partenerii comerciali ai României, ritmuri relativ ridicate de creștere economică au înregistrat la unele țări în tranziție din Europa Centrală și de Est, dintre care se detașează Ungaria ( 3,7 %) și Bulagria ( 4,5%), către care au fost orientate 3,2 și, respective 2 la sută din exporturile românești. În acest context, pătrunderea pe piețele externe de către exporturile românești,...