II. Structura lecţiei de educaţie fizică II. 1. Evoluţia structurii lecţiei de educaţie fizică PDF

Preview

Summary

II. Structura lecţiei de educaţie fizică II. 1. Evoluţia structurii lecţiei de educaţie fizică Problematica structurii lecţiei de educaţie fizică este una de mare importanţă, fapt ce a determinat, pe parcursul timpului, o evoluţie a acesteia dar şi discuţii între specialiştii domeniului. Strucrura l...

Description

II.

Structura lecţiei de educaţie fizică

II. 1. Evoluţia structurii lecţiei de educaţie fizică Problematica structurii lecţiei de educaţie fizică este una de mare importanţă, fapt ce a determinat, pe parcursul timpului, o evoluţie a acesteia dar şi discuţii între specialiştii domeniului. Strucrura lecţiei de educaţie fizică reprezintă o succesiune de momente/faze/secvenţe/verigi/ părţi etc., într-o unitate de timp alocată (de obicei 50 min.), care sunt diferenţiate prin obiective, conţinut, durată şi metodologie. Structura lecţiei de educaţie fizică a avut o evoluţie permanentă. O vreme aceasta a fost structurată pe părţi apoi pe verigi.

II.1.1. Structura lecţiei de educaţie fizică pe părţi În decursul timpului lecţia structurată pe părţi a avut la rândul ei o evoluţie: la început lecţia a fost structurată pe trei părţi, stabilizându-se la această structură o bună perioadă de timp, după care s-a trecut la structura pe patru părţi. Lecţia de educaţie fizcă pe trei părţi avea următoarea structură: partea pregătitoare, partea fundamentală şi partea de încheiere. Fiecare dintre părţi avea obiective specifice ce urmau a fi îndeplinite, după cum urmează: 1. Partea pregătitoare urmărea îndeplinirea următoarelor obiective: organizarea colectivului, ridicarea stării emoţionale, pregătirea organismului pentru efort, influenţarea selectivă a aparatului locomotor. 2. Partea fundamentală avea ca obiective instructiv-educative ce urmăreau realizarea temelor lecţiei şi dezvoltarea calităţilor motrice. 3. Partea de încheiere era destinată reducerii excitabilităţii neuro-musculare, revenirea indicilor marilor funcţiuni la parametrii iniţiali, aprecieri şi recomandări. Această structură este încă practicată în cadrul procesului de antrenament sau în kinetoterapie, adică acolo unde conţinutul şi obiectivele lecţiilor sunt mai restrânse. Lecţia de educaţie fizcă pe patru părţi a urmat celei pe trei părţi şi s-a făcut prin diferenţierea fostei prime părţi (pregătitoare) în altele două rezultând astfel două părţi: partea introductivă şi partea pregătitoare. Iată obiectivele ce urmau a fi îndeplinite în fiecare dintre cele patru părţi: 1. Partea introductivă cu obiective organizatorice şi de ridicare a stării emoţionale. 2. Partea pregătitoare cu un conţinut orientat spre angrenarea treptată a organismului în efort şi prelucrarea analitică a aparatului locomotor. 3. Partea fundamentală cu aceleaşi obiective ca cele prezentate la structura pe trei părţi. 4. Partea de încheiere cu aceleaşi obiective ca cele prezentate mai sus. Aceste structuri ofereau mai multă libertate profesorului în organizarea lecţiei, în repartizarea mijloacelor corespunzător gândirii sale metodice. Cu toate acestea, lăsând la latitudinea profesorului conducerea activităţii pe intervale mari de timp, cu obiective complexe, puteau apare greşeli sau omisiuni.

II.1.2. Structura lecţiei de educaţie fizică pe verigi În prezent, structura lecţiei de educaţie fizică este realizată pe „verigi” sau „momente” etc., eşalonând conţinutul pe unităţi mici într-o succesiune cursivă (coerentă) cu caracter constant. Actuala structură a lecţiei de educaţie fizică este reprezentată prin intermediul unui număr de opt verigi, după cum urmează: 1. Organizarea colectivului de elevi; 2. Pregătirea organismului pentru efort („Încălzirea” generală a organismului); 3. Prelucrarea analitică a aparatului locomotor (numită şi „Influentarea selectivă a aparatului locomotor” sau mai vechi „Optimizarea dezvoltării fizice”); 4. Dezvoltarea/educarea (sau verificarea) calităţilor motrice viteza sau îndemânarea;

STRUCTURA PE 3 PĂRŢI

PARTEA PREGĂTITOARE

STRUCTURA PE 4 PĂRŢI

STRUCTURA PE VERIGI

PARTEA INTRODUCTIVĂ

V 1

5. Realizarea temelor lecţiei („Învăţarea, consolidarea, perfecţionarea sau verificarea deprinderilor şi/sau priceperilor motrice”); 6. Dezvoltarea/educarea (sau verificarea) calităţilor motrice forţa sau rezistenţa; 7. Revenirea organismului după efort (numită şi „liniştirea” organismului); 8. Aprecieri şi recomandări. Evoluţia structurii lecţiei de educaţie fizică şi similitudinea obiectivelor instructiv-educative dar şi a conţinuturilor poate fi redată schematic ca în fig. nr. 3.

PARTEA PREGĂTITOARE

V2

V3 V4

PARTEA FUNDAMENTALĂ

PARTEA FUNDAMENTALĂ

V5 V6

PARTEA DE ÎNCHEIERE

V7 V 8

PARTEA DE ÎNCHEIERE

Fig. nr. 3 Evoluţia structurii lecţiei de educaţie fizică Această structură pe verigi, încadrează profesorul/învăţătorul într-un sistem de limitări care îl dirijează, în mod necesar spre realizarea succesivă a tuturor obiectivelor instructiv-educative. Totuşi, profesorul/învăţătorul are posibilitatea de a alege unele variante structurale determinate de condiţiile în care se desfăşoară activitatea şi de gândirea sa metodică, precizând că lecţiile de educaţie fizică se desfăşoară pe baza programării (anticipate) conţinutului şi opţiunii pentru formele structurale adecvate. Teoretic, lecţia de educaţie fizică este compusă din opt verigi care pot fi prezente în totalitate, în fiecare lecţie, sau în mod selectiv. Astfel, distingem verigi care fac parte din structura oricărei lecţii şi verigi care pot să lipsească. Din prima categorie fac parte verigile care creează premizele bunei desfăşurări a conţinutului de bază (primele trei verigi), veriga în cadrul căreia se realizează temele lecţiei şi ultimele două verigi destinate revenirii organismului şi aprecierilor şi recomandărilor. Pot lipsi verigile pentru dezvoltarea calităţilor motrice, simultan sau alternativ. În acest sens, profesorul/învăţătorul poate opta pentru prezenţa celor două verigi în lecţie (a IVa şi a VI-a), după cum poate opta pentru numărul temelor în lecţie, realizabile în veriga rezervată acestui obiectiv. Aceste opţiuni sunt posibile deoarece, prin folosirea unor sisteme de acţionare în cadrul celorlalte verigi ale lecţiei, se pot obţine finalităţi similare, adică cele care vizează dezvoltarea calităţilor motrice. În unele situaţii, prezenţa celor două verigi destinate dezvoltării calităţlor motrice în cadrul unor lecţii de educaţie fizică, pot fi, prin obiectivele şi conţinutul lor, incompatibile cu conţinutul de bază al verigii a V-a, veriga tematică a lecţiei, conţinut prin care, de cele mai multe ori, se realizează implicit şi dezvoltarea calităţilor motrice. De asemenea, se

recomandă alternarea abordării calităţilor motrice în cadrul unor sisteme de lecţii, sau cicluri semestriale etc.

II.2. Conţinutul lecţiei de educaţie fizică şi legătura acestuia cu structura lecţiei Conţinutul unei lecţii este constituit din totalitatea mijloacelor, metodelor şi procedeelor metodice, măsurilor organizatorice şi acţiunilor, care se manifestă în cadrul temporal şi material ale acesteia. Tot ceea ce se petrece în acest spaţiu delimitat al lecţiei, în vederea îndeplinirii obiectivelor instructiv-educative şi scopului didactic, constituie conţinutul lecţiei. Acesta este determinat de obiectivele educaţiei fizice şcolare şi este stabilit (proiectat) în conformitate cu prevederile Programei de studii pentru disciplina Educaţie fizică. Capacitatea de îndeplinire a obiectivelor instructiv-educative este condiţionată de valoarea conţinutului lecţiei sub raportul calităţii şi cantităţii sistemelor de acţionare folosite, varietăţii acestora, nivelul de adecvare la particularităţile elevilor, valorificarea bazei materiale etc. Şi nu în ultimul rând de calitatea conducerii procesului de către profesor/învăţător. Conţinutul lecţiei este variabil, fiind dependent de o multitudine de factori însă, variantele posibile, trebuie să contribuie eficient la realizarea integrală a obiectivelor instructiv-educative şi scopurilor didactice. El este alcătuit ca urmare a unui proces de selecţionare prealabilă a sistemelor de acţionare, de raţionalizare cu scopul asigurării randamentului activităţii. Conţinutul diferenţiază lecţiile, determină apartenenţa lor la sistemul de lecţii şi asigură caracterul instructiv şi educativ al lecţiei. El este structurat în conformitate cu criterii de ordin fiziologic, didactico-metodic sau pedagogic, în unităţi (momente, verigi) particularizate prin obiective instructiv-educative, care se succed în ordine logică şi în mod cursiv. Fiecare verigă dispune de sisteme de acţionare specifice, forme de organizare şi de evaluare corespunzătoare conţinutului lor. Între structură şi conţinut există un raport de intercondiţionare, rolul determinant revenind conţinutului. Structura corectă contribuie la valorificarea superioară a conţinutului, asigurând parcurgerea lui integrală şi în condiţii organizatorice optime, în măsura în care acesta este valoros (bogat, atractiv, în concordanţă cu particularităţile colectivului, cu temele şi scopurile didactice, permite influenţe formative etc.).

II.3. Detalierea structurii lecţiei de educaţie fizcă pe verigi Organizarea conţinutului lecţiei, în succesiune metodică de realizare a obiectivelor instructiveducative, asigură succesul acesteia, în măsura în care sistemele de acţionare folosite sunt eficiente. Vom încerca să prezentăm în continuare cele opt verigi ale lecţiei, precizând la fiecare: durata, obiectivele instructiv-educative, sistemele de acţionare şi modalităţile de organizare a activităţii, specifice fiecărei verigi. Veriga I: Organizarea colectivului de elevi (Debutul organizat al lecţiei) • Durata acestei verigi: 2-3 minute. Debutul organizat al lecţiei este un moment important al acesteia deoarece asigură premizele organizatorice şi emoţionale pentru buna desfăşurare a activităţii. Acesta este considerat un moment „solemn” prin organizarea riguroasă şi ceremonialul specific. • Obiective instructiv-educative: - Debutul organizat al lecţiei (elemente de organizare a clasei); - Captarea atenţiei şi trezirea interesului elevilor pentru activitate; - Formarea capacităţii de organizare şi autoorganizare; - Obişnuirea elevilor cu activitatea disciplinată, ordonată; - Ridicarea stării emoţionale a elevilor. În acest moment al lecţiei, profesorul/învăţătorul deţine rolul principal, conducând activitatea în mod nemijlocit. În funcţie de starea psiho-fizică a elevilor, el poate adopta conduita corespunzătoare pentru a crea atmosfera propice şi îndeplinirea obiectivelor.

În acest sens, poate recurge la forme organizatorice riguroase sau la forme nondirectiviste, lejere. Recomandăm ca formele lejere, nondirectiviste de organizare să fie folosite mai rar şi cu multă prudenţă la clasele din ciclul primar. • Sisteme de acţionare: O pondere însemnată o au exerciţiile de ordine şi formaţii executate pe loc, acestea având roluri complexe, uşor de sesizat. Prezentarea raportului (dacă se optează pentru aceasta), trebuie realizat în minim de timp şi să conţină date care interesează în mod real buna desfăşurare a lecţiei (efectivul clasei, prezenţi, absenţi), această sarcină revenind elevului de serviciu din ziua respectivă. Recomandăm să se folosească acest moment, în cadrul lecţiilor de educaţie fizică, începând cu clasa a III-a. După raport, elevul de serviciu îşi ocupă locul lui în formaţie sau se plasează în fruntea acesteia, alternând astfel elevii la conducerea formaţiei. Profesorul/învăţătorul verifică ţinuta elevilor, starea de sănătate şi constată de asemenea, starea psihică a elevilor, comporatmentul acestora. Se anunţă succint temele lecţiei, accentuând aspectele atractive ale lecţiei ce urmează să se desfăşoare. Se pot folosi scurte povestiri în legătură cu temele lecţiei. Se execută exerciţii de ordine pe loc (alinieri, poziţii, întoarceri, ruperi de rânduri şi realinieri eventual pe alte amplasamente, comenzi combinate, formaţii de adunare, treceri dintr-o formaţie în alta, treceri din formaţie de adunare în formaţie de deplasare (de marş). Cu această ocazie se învaţă şi se consolidează asemenea acţiuni sub comanda profesorului/învăţătorului sau a elevilor. În prima verigă se pot practica jocuri de atenţie („Comanda inversă”, „Fă asta, fă aşa”), comenzi surpriză, alinieri, formarea de linii sau şiruri cu efective impuse, formarea de grupe neordonate şi revenire în formaţie etc. În cazul în care colectivul de elevi afişează o stare de apatie, de demobilizare, atunci când se prezintă la lecţie, se impune folosirea mijloacelor atractive şi jocurilor, pentru crearea stării de emulaţie favorabile; în situaţia în care elevii sunt într-o stare de excitabilitate ridicată, de incapacitate de concentrare sau indisciplină, se recomandă folosirea mai insistentă a exerciţiilor sub comandă, a exerciţiilor de atenţie. • Organizarea activităţii Profesorul/învăţătorul adoptă formaţiile corespunzătoare efectivelor, bazei materiale şi cerinţelor metodice ale verigii. Se folosesc fecvent formaţii de adunare, fetele sunt plasate în flancul drept, toţi elevii fiind aliniaţi după înălţime în ordine descrescătoare. Veriga II: Pregătirea organismului pentru efort • Durata verigii: 3-5 minute. Veriga este prezentă în toate lecţiile, conţinutul ei este însă adaptat tematicii de bază a acestora. Se desfăşoară în deplasare în vederea angrenării treptate a elevilor în efort. • Obiectivele instructiv-educative - Activizarea treptată a marilor funcţiuni. La sfârşitul verigii, F.C. trebuie să ajungă la aproximativ 120 bătăi pe minut, iar frecvenţa respiratorie în jurul a 24 de respiraţii pe minut. În această verigă se realizează „încălzirea” organismului ca premiză a eforturilor care urmează. - Asigurarea excitabilităţii optime a sistemului nervos central. Se realizează aşa-zisa „bătătorire a căilor nervoase” lucru ce favorizează viteza de transmitere a influxului nervos dar se obţin şi efecte psihice favorabile. - Educarea percepţiilor spaţio-temporale şi ritmului. Sistemele de acţionare folosite contribuie la formarea capacităţii de încadrare a elevului în dimensiunile spaţiale şi temporale ale activităţii. Educarea ritmului prin sesizarea şi reproducerea caracteristicilor acestuia, prin încadrarea în activitatea ritmată alături de colegi, activitate propusă şi dirijată de către profesor/învăţător (imprimă ritmul şi tempo-ul necesar prin semnale auditive sau muzică). - Creşterea interesului pentru activitate, ca premiză a activităţii conştiente şi active. Se obţine acest lucru prin abordarea unor sisteme de acţionare interesante (uneori chiar neobişnuite), amuzante şi eficiente.

• Sisteme de acţionare - Elemente din „şcoala mersului” (variante de mers) care urmăresc corectarea mersului, prelucrarea articulaţiilor şi musculaturii care acţionează în mers, influenţarea calităţilor motrice. Exemple: mers rotat, mers pe marginea externă sau internă a labelor picioarelor, mers pe vârfuri, pe călcâie, cu picioarele întinse, semiflexate sau flexate, cu vârfurile orientate spre interior, spre exterior, mers şchiopătat, cu pas alăturat, cu pas încrucişat, toate acestea cu deplasare înainte, înapoi sau lateral. Mers cu caracter de forţă: mers fandat, mers ghemuit, mers şchiopătat cu un picior pe banca de gimnastică, celălalt pe sol. Mers cu caracter de viteză: mers cu paşi mărunţi şi frecvenţă mare, marş sportiv şi variantele prezentate anterior, executate în condiţii de rapiditate. Mers cu caracter de îndemânare: mers în condiţii de echilibru în diferite poziţii şi sensuri, cu trecere peste obstacole aşezate la intervale egale sau nu, mers cu manevrarea unor obiecte (mingi, bastoane etc.), mers cu schimbarea frecventă a procedeului, a vitezei de deplasare, frecvenţei paşilor, lungimii lor. Variaţii de paşi din gimnastica ritmică. - Elemente din „şcoala alergării” (variante de alergare). Se folosesc variantele de mers descrise mai sus dar în condiţii de alergare. În succesiunea metodică se execută alergare cu joc de glezne, alergare obişnuită, alergare cu atingerea şezutei cu călcâiele (cu pendularea gambei înapoi), cu picioarele întinse înainte sau înapoi, cu pas săltat, cu genunchii sus, cu pas sărit. În alegerea şi programarea exerciţiilor de mers şi alergare se impune atenţie în ceea ce priveşte respectarea regulilor principiului accesibilităţii. - Variantele prezentate pot fi înlocuite într-o măsură rezonabilă prin elemente de dans modern sau popular: pas de vals, galop, polca, de mazurcă, pas de horă, coasa, sârbă, ritmuri oşeneşti etc., mai ales când se lucrează în interior unde se poate folosi muzica adecvată. - Săriturile, variante diverse (ritmuri diverse), pe ambele picioare sau pe câte unul, cu deplasare înainte, înapoi sau lateral, se execută în finalul variantelor respective, fiind mai solicitante. Sunt urmate doar de accelerări sau sprinturi scurte şi mişcări de respiraţie şi relaxare necesare. - Exerciţii ritmice executate în mers sau alergare. Veriga poate începe cu mers cadenţat, mers cu accelerarea paşilor, cu bătăi din palme, combinaţii ale acestora, succesiuni de exerciţii de ordine (front): întoarceri, formaţii şi schimbări de formaţii, deplasări în figuri etc. Exerciţiile ritmice vor fi însoţite de muzică sau semnale sonore şi se execută pe fiecare măsură sau la două măsuri. Se aleg tempouri adecvate: 4/4, 3/4 sau 2/4 pentru alergare. Acţiunile în deplasare sunt însoţite de mişcări simple de braţe, trunchi sau picioare completând şi amplificând efectele „încălzirii” şi influenţele asupra îndemânării (coordonării). Exemple: mers cadenţat cu arcuiri de braţe, cu balansări şi rotări, mers fandat cu arcuiri şi ducerea braţelor în diferite poziţii, mers cadenţat cu îndoiri şi extensii etc. - Sisteme de acţionare cu obiecte şi la aparate ajutătoare (banca). Folosirea obiectelor în veriga a II-a realizează sporirea influenţelor complexe prin diversificarea exprimării motrice. Bastoanele manevrate simetric pot contribui la localizarea unor acţiuni, la fixarea unor segmente în poziţii corecte sau corective. Corzile scurte se folosesc în mişcări de balans, rotări, arcuiri sau fixarea unor segmente (asemănător bastoanelor). Se execută deplasare cu săritură peste coardă cu rotare spre înapoi sau spre înainte. Băncile de gimnastică amplasate în diverse formaţii folosesc drept repere pentru deplasare pe lângă acestea, pe bănci sau peste. Mingile medicale sunt folosite în acest moment ca repere pentru alergare şerpuită printre ele sau cu pas sărit peste acestea etc. Pentru îngreuierea alergării se transportă una sau două mingi pe distanţe determinate. - Jocuri cu elemente de bază alergare sau sărituri. Fiind deosebit de agreate de copii, jocurile organizate în acest moment trebuie să angreneze toţi elevii, să dureze puţin, asigurând densitate

mare iar nivelul de solicitare să fie moderat. Exemple: „Plasa şi peştişorii” („Năvodul”), „Leapşa” cu limitarea spaţiului de joc, „Vrăbiuţele săltăreţe”, „Trenul” (variante cu alergare sau sărituri) etc. În primele clase din ciclul primar se vor folosi în mai mare măsură exerciţiile sub formă de joc. • Organizarea activităţii Veriga a II-a a lecţiei este organizată în concordanţă cu conţinutul de bază al lecţiei, asigurând pregătirea organismului pentru a face faţă tipului de efort dominant, naturii şi volumului acestuia. În funcţie de aceste elemente, se dozează chiar durata verigii. Desfăşurându-se în deplasare, formaţiile de bază sunt: de deplasare în şir, în coloană câte doi, mai rar, câte trei. Se învaţă şi se consolidează procedeele de deplasare în figuri: diagonal, şerpuit, bucle, desfaceri, alăturări, contopiri. Unele deplasări în figuri sunt folosite pentru a valorifica optim spaţiul de lucru, ca de exemplu: se lucrează în sală mică, iar deplasările utile sunt şerpuiri, desfaceri şi alăturări (pe centru, câte doi), în linii de 4-6 elevi, cu revenire în şir pe laturi etc. Se pot stabili exerciţii specifice pentru fiecare latură a terenului, profesorul/învăţătorul observând şi corectând execuţiile. De asemenea, întreaga verigă se poate desfăşura în perechi sau chiar în perechi cu câte un obiect (minge, baston, coardă). Veriga III: Influenţarea selectivă a aparatului locomotor • Durata verigii: 8-10 minute. Conţinutul verigii aprofundează „încălzirea” prin prelucrarea analitică a principalelor grupe musculare şi articulaţii, dar efectele acestora sunt resimţite de întreg organismul. Sistematizarea şi dozarea corectă a exerciţiilor sunt condiţii esenţiale în obţinerea efectelor benefice. • Obiective inst...