Procedurile de rutină în jurnalism PDF

Preview

Summary

Rezumatul capitolului Procedurile de rutină în jurnalism...

Description

Procedurile de rutină în jurnalism Oamenii au nevoie nu doar de informații, ci și de semnificații. Jurnalismul ca profesie, și massmedia, ca sistem, oferă informații selectate, organizate în forme unanim predictibile, comunicate într-un limbaj accesibil și încărcate cu o anumită semnificație. În acest proces, punctul de răscruce se află în zona de contact dintre jurnaliști și persoanele care dețin informații de interes, în relația dintre jurnaliști și surse. Producerea știrilor este un sistem de fabricare, în cadrul unei organizații, a unui produs care poate fi studiat ca oricare alt bun fabricat industrial. Elementul-cheie al lucrului în redacție este actul de luare a deciziilor. Produsul mass-media este rezultatul uni lanț de decizii referitoare la: a. evenimentele care urmează să fie abordare; b. mecanismele care dictează selectarea informațiilor despre evenimentele respective; c. modul de tratare a informației, forma în care aceasta urmează să fie „ambalată”. Procesul decizional este profund influențat de constrângerile organizaționale, de cultura profesională și de experiența redactorilor. Deoarece organizațiile de presă sunt confruntate cu fluxul haotic al evenimentelor și informațiilor și cu cerințele și constrângerea producției, ele sunt obligate să formalizeze producția, adică să dezvolte un ansamblu de reguli prin care să obțină o anumită ordine și stabilitate în activitatea zilnică. Aceste reguli generează o sumă de proceduri de rutină, care se bazează pe considerente inspirate din nevoile organizației – garantează regularitatea, eficiența, controlul. Orice profesie cuprinde o seamă de proceduri specifice, care prin repetare și instituționalizare capătă caracterul unor rutine profesionale. Factori care determină rutinizarea muncii în redacții? a) mobilitatea angajaților – care conduce la nevoia de a crea echipe bine închegate și metode de lucru standardizate, prin care responsabilitățile profesionale să fie clar delimitate b) dezvoltarea tehnologică – care oferă posibilitatea unei producții rapide cu costuri minime

c) specialiștii în marketing – care creează imaginea unei organizații, încurajând formatele standard d) profitul – care este urmărit cu interes de departamentul de management e) produsul final- care trebuie să fie coerent, să aibă un aspect atractiv, să fie accesibil și pe gustul publicului majoritatea deciziilor în mass-media se referă la abordarea sau neabordarea unui subiect de către redacție și la publicarea sau nepublicarea unui material. Persoanele implicate în procesul de luare a unor asemenea decizii au fost denumite gatekeepers. Aceștia funcționează ca un filtru ce lasă să treacă doar acele informații pe care le consideră utile, interesante, benefice pentru audiența sa. Procedurile și valorile pe care se bazează activitatea în mass-media se transmit printr-un proces de socializare, construit fie conform unor percepte clasice ale pedagogiei (facultăți), fie conform regulilor integrării în meserie (învățarea în timpul producției). Criterii de acces în profesie: a. accesul fără condiții sau restricții: integrarea este la bunul plac al reprezentanților profesiei, formarea are loc prin practicarea directă a jurnalismului b. accesul prin pregătirea instituționalizată în redacții: integrarea nou-veniților în programe de formare din interiorul redacțiilor c. accesul condiționat de obținerea unei diplome: pregătirea se face în mediul universitar Cea mai mare parte a procedurilor de rutină se referă la trei mari câmpuri de activitate: 1. Identificarea evenimentelor Jurnaliștii depun un efort constant de identificare a ceea ce ar putea fi un eveniment, păstrând numai câteva, pe care le consideră relevante pentru publicul lor. Ei au nevoie de anumite criterii și de un sistem de referință care să legitimeze categoriile cu care lucrează. Ansamblul acestor criterii, valori și imagini despre lume, determinate de o cultură personală specifică, circumscrie ceea ce s-a numit „logica mass-media”. Aceasta se concretizează într-o anumită imagine despre valorile sociale, un anumit mode de ierarhizare a importanței evenimentelor, un anumit stil de prezentare a faptelor și o anumită viziune despre rosul jurnalițtilor.

În cea mai mare parte a cazurilor, aceste criterii sunt justificate prin trimiterea la gustul și valorile publicului. Cercetările sociologice arată că jurnaliștii substituie oamenilor reali propriile lor impresii ori intuiții, lucrând astfel cu o imagine subiectivă sau cu o proiecție ideală ori ideologizată a publicului. Criteriile prin care jurnaliștii determină interesul unei întâmplări pot fi grupate în 3 mari categorii: a. Organizaționale – exprimând presiunile născute din goana după eficiență, jurnaliștii vor prefera acele evenimente care se încadrează în intervalul de timp optim pentru un ciclu de producție și care sunt ușor de prezentat datorită proximității spațiale sau culturale b. Stilistice – jurnaliștii preferă întâmplările care se integrează în exigențele fixate de genurile jurnalistice de succes: eventimentele trebuie să fie dramatice, cu impact asupra audienței c. Socio-culturale Jurnaliștii au nevoie de o seamă de elemente de sprijin, de o anumită grilă de analiză, în virtutea căreia să poată decide ce aspecte merită să fie abordate. Jurnaliștii pornesc astfel de la un set de definiții ale evenimențialității, definiții care sunt produsul culturii jurnalistice, al valorilor ei constitutive și al procedurilor de rutină derivate. În procesul de producere a știrilor, jurnaliștii, lucrând sub presiunea timpului și căutând eficiența, generează anumite tipizări, adică sisteme operaționale de clasificare a realității. Procesul de tipizare, bazat pe procedurile de rutină și pe stereotipurile profesionale, favorizează alegerea și promovarea evenimentelor, care se individualizează prin accesibilitatea și costul redus al găsirii lor, conformarea cu așteptările și stereotipurile presei, apropierea de sursele de putere și autoritate, capacitatea de a stârni interesul. Organizațiile mass-media încearcă să „cartografieze” realul, făcând apel la una dintre cele mai familiare tehnici ale organizării industriale a muncii: planificarea activității, care are menirea de a reduce incertitudinea și de a asigura continuitatea procesului productiv. Planificarea este o ierarhizare a realității în sfere de interes, în conformitate cu scopurile și criteriile unor instituții, în așa fel încât echipele jurnalistice să poată ști dinainte unde să se deplaseze, pentru cât timp, cu ce obiective etc.

2. Selectarea a informațiilor Selectarea informațiilor se face în raport cu originea lor, altfel spus, cu valoarea, prestigiul și credibilitatea surselor. Urnaliștii consideră o instituție sau o persoană drept sursă dacă ea îndeplinește câteva condiții esențiale. Criterii care permit evaluarea fiabilității unei surse: a) productivitatea - măsoară capacitatea surse de a produce informații interesante și de calitate b) credibilitatea – exprimă încrederea jurnaliștilor în fiabilitatea materialelor primite c) vizibilitatea socială – definită prin poziția surse în sistemul de ierarhii a unei societăți d) autoritatea sursei – experiența și competența ei în raport cu alte surse e) proximitatea socială și geografică – față de locurile unde se află redacțiile mass-media f) flexibilitatea – puterea surse de a se adapta la procedurile de lucru, limbajul, rimtul jurnaliștilor. În procesul de identificare a surselor utile și eficiente, redacțiile trebuie să decidă sub presiunea a fouă forțe: 1) Presiunea timpului, care generează problema accesibilității 2) Presiunea siguranței informației, care generează problema credibilității Prima situație conduce la privilegierea surselor convenabile – toate instanțele careh hrănesc zilnic redacțiile cu materiale: comunicate, invitații la conferințe de presă, statistici. Aceste surse sunt convenabile pentru că pompează constant în instituțiile de presă diverse informații, dotate cu un anumit grad de interes. A doua situație conduce la avantajarea surselor autorizate – voci oficiale, prin interviuri sau declarații sua prin mesaje uzuale, conferințe de presă, comunicate 3. Tehnicile de procesare. Proceduri de rutină în situații de non-rutină Mai multe studii au arătat că în situații de criză se produce un amestec ciudat de utilizare a procedurilor de rutină și de aplicare a unor modalități de lucru atipice. Deoarece sunt supuși la mai multe presiuni decât de obicei, jurnaliștii sunt obligați să găsească soluții de compromis pentru a realiza produsul mediatic în ritmul și în formele obișnuite.

O cercetare în comportamentul jurnaliștilor în situații de criză identifică următoarele mecanisme procedurale: a) schimbarea structurii obișnuite a produsului mediatic b) angrenarea întregului personal disponibil în relatarea evenimentului c) scăderea rolului editorilor în selectarea și distribuirea știrilor d) creșterea activității de furnizare de informații a unor instituții și persoane care, în mod obișnuit, nu au această funcție e) utilizarea masivă a unor informații neverificate În asemenea situații, se produc trei schimbări fundamentale ale practicilor jurnalistice: a. în momente încărcate de tragism, jurnaliștii nu mai prezintă neutru faptele și își asumă un rol misionar b. în momente de pericol public, înlocuiesc obiectivitatea cu un ton generator de liniște și securitate, oferă sfaturi practice c. în momente de amenințare a securității naționale, jurnaliștii abandonează imparțialitatea și devin avocați ai cauzei naționale Numeroase alte analiza întăresc convingerea că, în situații de criză, jurnaliștii acționează conform unor strategii-tip, generate atât de presiunile organizaționale, cât și de presupunerile lor referitoare la interesele și vocabularul cultural specifice publicului. Jurnaliștii recurg la două modalități de tipizare: una organizațională, bazată pe încercarea de a aplica aceleași proceduri de lucru ca și în momentele de rutină, și una tematică, bazată pe încadrarea evenimentului respectiv într-unul din stereotipurile narative existente în vocabularul profesiei....