Protetica-cap 1,2,3,4 PDF

Preview

Summary

CAPITOLUL |INTRODUCERE ÎN PROTETICA DENTARĂ. ,TERMINOLOGIE, CONŢINUT, OBIECTIVE.RELAŢII CU ALTE DISCIPLINE. Definiție. Conținut Originea denumirii de protetică provine din limba latină: pro = pentru, în loc de şi din limba greacă: thesis = punere, deci "punere în loc de” = înlocuire. În sen...

Description

CAPITOLUL | INTRODUCERE ÎN PROTETICA DENTARĂ. , TERMINOLOGIE, CONŢINUT, OBIECTIVE. RELAŢII CU ALTE DISCIPLINE. 1.1. Definiție. Conținut Originea denumirii de protetică provine din limba latină: pro = pentru, în loc de şi din limba greacă: thesis = punere, deci "punere în loc de” = înlocuire. În sensul medicinii dentare, protetica tratează metodele de restaurare morfofuncțională şi estetică a aparatului dento-maxilar (ADM) cu ajutorul unor proteze. Tipul structurilor ADM restaurate cu ajutorul protezelor determină delimitarea, din acest punct de vedere, a două sub-domenii distincte: protetica dentară şi protetica maxilo-facială; prima abordează restaurarea arcadelor dento-alveolare, iar cea de-a doua protezarea altor structuri ale ADM. Protetica dentară este o ramură a medicinei dentare care se ocupă cu corectarea şi/sau înlocuirea țesuturilor dentare modificate sau distruse de unele afecțiuni coronare, precum şi a dinților absenți de pe arcadele dentare, prin elemente artificiale realizate în laboratorul de tehnică dentară, (pe baza datelor oferite de amprentarea câmpului protetic, luată de medic), numite generic “proteze dentare”. Protetica dentară este divizată din rațiuni didactice şi metodologice, în trei ramuri: 

protetica dentară fixă,



protezarea mobilizabilă a edentațiilor parțiale,



protezarea mobilizabilă a edentațiilor totale.

Între aceste ramuri există zone de interferență determinate pe de o parte de împrumutarea unor caracteristici constructive între diferite tipuri de proteze dentare şi pe de altă parte de răspândirea tot mai largă a implanturilor dentare — care prezintă adesea suprastructuri protetice cu caracteristici „hibride”. Specificul şi extinderea pe care au căpătat-o în ultima perioadă implanturile dentare a condus la descrierea unei a patra subdiviziuni a proteticii dentare: protetica pe implanturi. Restaurările protetice pe implanturi sunt studiate tot în cadrul proteticii dentare fixe întrucât majoritatea tehnicilor utilizate pentru realizarea lor le încadrează în această ramură a proteticii dentare. Protezele dentare sunt în general piese rigide, realizate în afara cavității bucale, cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară. Conținutul proteticii dentare- protetica dentară sludiază din punct de vedere clinic: 

afecțiunile coroanelor dentare şi tratamentul lor protetic (prin proteze fixe unidentare = PFU) în anul



edentațiile parțiale reduse şi tratamentul lor prin punți dentare în anul V,

III,



edentațiile parțiale întinse tratate prin proteze parțiale mobilizabile în anul VI,



edentațiile totale şi tratamentul lor prin proteze totale în anul IV,



studiul realizării lucrărilor protetice pe implanturi dentare în anul VI.

Protetica dentară fixă studiază metodele şi tehnicile de protezare cu ajutorul lucrărilor (pieselor, restaurărilor) protetice fixe. În general, protezele fixe sunt confecționate în laborator, de către tehnicianul dentar, dar există și numeroase proteze fixe provizorii care pot fi realizate şi în cabinetul stomatologic. Particularitatea care dă numele acestor restaurări este legată de fixarea (cimentarea) lor permanentă. Prin contrast, protezele mobilizabile (parțiale sau totale) pot fi. îndepărtate voluntar, de către pacient. Caracteristici generale ale protezelor fixe: 

sunt fixate permanent la nivelul unor dinți restanți sau implanturi dentare,



sunt egale sau mai mici față de cele ale dinților naturali, ceea ce asigură un grad sporit de confort față de protezele mobilizabile, care prezintă deplasări funcționale importante,



în general au un volum aproximativ egal cu al dinților restaurați,



prezintă sprijin parodontal şi/sau osos (în cazul lucrărilor agregate pe implanturi dentare); altfel spus, protezele fixe nu exercită presiuni asupra mucoasei care acoperă crestele edentate, tuberozității maxilare, tuberculului piriform etc., cum este cazul în multe situații — al protezelor mobilizabile,



potențialul mai bun de integrare morfo-funcțională pe care îl prezintă protezele fixe în raport cu cele mobilizabile.

Trăsături comune ale protezelor fixe indiferent de întinderea acestora: 

metodologia de lucru,



tipul aparatelor, instrumentelor şi materialelor utilizate,



contribuția laboratorului de tehnică dentară.

1.2. Relații cu alte discipline Relațiile dentare se realizează cu celelalte ramuri ale medicinei deniare: odontologia şi parodontologia, ortodontia si pedodontia, chirurgia oro-maxilo-facială (chirurgia orală). Există o strânsă interdependență clinică între protetică şi celelalte discipline ale medicini dentare: 

radiologia dentară oferă instrumente fundamentale pentru diagnostic şi evaluare terapeutică în protetică,



parodontologia oferă mijloacele terapeulice care se adresează sprijinului majorității protezelor dentare,



odonlo-stomatologia reslauratoare care hotărăşte care e granița terapeutică dintre restaurările prin obturați şi reconstituirile prin PFU,



endodonția,



ortodonția oferă pe de o parte alternative terapeutice pentru protetica dentară (de exemplu închiderea unei breşe edentate prin deplasarea ortodontică a dinților restanți) cât şi soluții de optimizare a suportului, esteticii, fiabilității etc., al protezelor dentare, pe de altă parte protezele dentare pot rezolva unele anomalii de poziție ale dinților sau pot stabiliza uneori rezultatele tratamentului ortodontic,



chirurgia dento-alveolară şi parodontală oferă la rândul său, în afara agregărilor protetice pe implanturi de care aminteam mai sus, din ce în ce mai larg indicate şi mijloace terapeutice pentru ameliorarea funcțională şi estetică a restaurărilor protetice



chirurgia maxilo-facială şi ortognatică ulilizează adesea mijloace protetice pentru restaurarea defectelor şi/sau stabilizare postoperatorie.

În consecință, protezele dentare, care sunt tratamente ireversibile şi costisitoare, nu pot fi corect concepute şi realizate decât în perspectiva unei viziuni holistice a patologiei medicinei dentare şi a problemelor pe care această patologie le generează, în cadrul a ceea ce numim plan de tratament şi intervenție comprehensive şi individualizate — orientate asupra problemelor fiecărui pacient. 1.3. Terminologie în protetica dentară fixă În protetica dentară se folosesc ca sinonime: 

„punte dentară” sau „proteză parțială fixă”,



„coroană dentară” sau „proteză fixă unitară”,



„retentori” sau „elemente de agregare”,



„corp de punte”.

Protezele fixe se clasifică după indicația clinică. Din acest punct de vedere, sunt descrise protezele fixe unitare (PFU) şi protezele parțiale fixe (PPF): 

protezele fixe unitare (PFU) sunt restaurări ale unui dinte, indicate pentru tratamentul sau prevenirea apariției unor afectări dento-parodontale; cele mai frecvent folosite PFU sunt coroanele dentare; PFU pot fi singulare (separate) sau solidarizate, pe mai mulți dinți vecini.



protezele fixe parțiale (PFP), numite şi punți dentare sunt indicate in special pentru tratamentul (protezarea) unor brese edentate. Puntile dentare sunt agregate cu ajutorul unor PFU la nivelul dintilor restanti, numiti- din acest motiv- pilieri , dinti stalpi de punte sau, pe scurt, dinti stalpi. PFU din structura puntilor dentare se numesc elemente de agregare sau retentori. Partea unei punti dentare corespunzatoare unei brese edentate , reface morfo-functional si estetic dintii absenti si se numeste corp de punte.

O punte dentară poate prezenta mai multe corpuri de punte, atunci cand protezează breşe edentate distincte. Un corp de punte este alcatuit din intermediari ai corpului de punte sau, pe scurt, intermediari. Zonele de jonctiune dintre doua elemente alaturate ale unei punti dentare, elemente de agregare sau corpuri de punte se numesc conectori.

PFU sunt indirect indicate, ca parti componente ale PFP si pentru protezarea breselor edentate, iar puntile dentare- prin intermediul elementelor de agregare sunt indirect utilizate si pentru tratamentul unor afectari dento-parodontale de la nivelul dintilor stalpi. De asemenea, atat coroanele cat si puntile dentare pot prezenta variante constructive care sa asigure mentinerea, sprijinul si stabilirea unor proteze partiale sau supraproteze mobilizabile Extinderea tehnologiei digitale in meidcina dentara a dus la aparitia unor noi termeni proveniti din limba engleza 

CAD/CAM (computer aid design, computer aid manufacturing), înseamnă proiectare şi fabricare cu ajutorul calculatorului,



STL (STereoLithography), stereolitografia, este un format de fișier al geometriei suprafetei unui obiect tridimensional,



frezare (machining/milling) presupune transformarea unui bloc (disc) de material într-o piesă finită, având un prototip realizat digital. Aceasta este o “tehnologie subtractivă (substractive manufacturing) și poate fi utilizată pentru ceramică, metal, plastic sau compozit,



fabricarea aditivă AM (additive manufacturing),



fabricarea rapida RM ( rapid manufacturing) sau prototiparea rapidă RP (rapid prototyping) presupun fabricarea în straturi (layered manufacturing) și cele mai folosite metode în medicina dentară sunt SLM (Selective Laser Melting, topire selectivă cu laserul) sau SLS (Selective Laser Sintering, sinterizare selectivă cu laserul) și SLA (Stereolilhography, printing). Aceste metode pornesc de la nimic si creează prin depunere strat cu strat o piesă finită dintr-un material aflat initial în stare de pulbere



scanner intraoral IOS (IntraOral Scanning), scanarea intraorală presupune realizarea unei amprente cu ajutorul unei camere video. Aceasta amprenta se numește amprentă digitală și este transmisa direct calculatorului. Sunt larg răspândite scannerele de laborator care permit scanarea amprentei sau a modelului obținându-se imaginea tridimensională a acestora.

CAPITOLUL II AFECŢIUNI ALE COROANELOR DENTARE. EVALUAREA UNITĂŢILOR DENTO-PARODONTALE ÎN VEDEREA REALIZĂRII PROTEZELOR FIXE UNIDENTARE 2.1. Definiție Prin afecțiuni coronare se înțeleg modificările morfologiei şi aspectului coroanei anatomice a dintelui sau a relațiilor sale cu dinții adiacenți şi/sau antagoniști, deci modificări privind integritatea, forma, numărul, volumul, poziția, structură sau culoarea coroanei dentare. Modificările enumerate afectează una sau mal multe din funcțiile la care participă coroana dentară: masticația, fizionomia, fonația, funcția ocluzală în diferite grade.

2.2. Clasificarea afecțiunilor coronare Clasificarea şcolii din Bucureşti: A. Leziuni coronare cu lipsă de substanță, numite distrucții coronare

B.



caria dentară,



traumatismele (fracturile) dentare,



abraziunea dentară,



displaziile şi eroziunile dentare;

Leziuni coronare fără lipsă de substanță, numite distrofii dentare care includ anomaliile dentare de număr, de volum, de structură, de culoare, de poziție.

Clasificarea lui Magitot pentru distrofiile dentare: A.

B.

Distrofii primare 

distrofii primare cicatriciale prezente în momentul erupției, care nu evoluează şi includ modificări de număr, volum, formă, structură şi culoare, distrofii complexe (dinții Hutchinson, dinții Moser), *



distrofii primare evolutive, distrofii de structură prezente în momentul erupției dar care evoluează: amelogeneza și dentinogeneza imperfectă;

Distrofii dentare secundare (progresive), care apar la distanță de momentul erupției dinților, sunt tot distrofii de structură: 

caria circulară,



caria galopantă.

2.3. Examinarea afecțiunilor coronare La prezentarea unui pacient nou, medicul dentist face o anamneză privind motivul prezentării, antecedentele fiziologice şi patologice generale şi locale, un examen exobucal (facial) şi apoi examenul endobucal. Din acesta fac parte: examinarea mucoaselor si parților moi, a dintilor , spațiilor edentate, protezărilor existente, parodontiului, oclluziei, aprecierea functiilor aparatului dento-maxilar. Prin anamneza stomatologică generală se constată când au apărut primele carii, dacă au fost tratate sistematic sau sporadic, cronologia extracțiilor, etc. Alteori e necesar a se face anamneza pentru fiecare afecțiune sau dinte afectat: când a apărut afecțiunea, simptome, evoluție, tratamente anterioare. Examenul obiectiv cuprinde inspecția, palparea și percuția. Inspecția se realizează prin privire directă sau indirectă, în oglindă, pentru fețele distale sau orale. Prin inspecție se constată: 

defectele morfologice, extinderea lor în suprafață,



relațiile cu dinții vecini şi antagoniști,



culoarea (discromii), +



poziția (distopii),



indicele mezio-distal, necesar a fi cunoscut pentru viitoarea şlefuire,



relațiile leziunii cu parodonțiul marginal (carii sau fracturi subgingivale),



relațiile ocluzale statice şi dinamice.

Palparea se face cu sonda şi ne indică prin prezența sau lipsa sunetului, dacă tesuturl de la baza leziunii este dur sau moale, dacă este sau nu sensibil. Palparea trebuie facuta cu multă atenție în cariile profunde, pentru a nu pătrunde accidental în camera pulpara. Percuția se face cu mânerul sondei, în ax si apoi lateral comparativ între dintii afectați (suspecti de complicatii periapicale) si dintii adiacenți, integri. In examinarea afecțiunilor coronare se mai folosesc: 

testele termice sau electrice Pentru a verifica vitalitate pulpară(dinte vital, sau necroză pulpară)



frezarea exploratorie când se acționează cu O freză în caria respectiva ( fara anestezie) si se constata daca dintele este vital sau nu,prin durerea provocata sau prin insensibilitate



diafanoscopia (trans iluminarea), metodă de diagnostic a cariilor incipiente aproximale valabile la dintii frontali, care consta in introducere in cavitatea orală a unui dispozitiv prevazut cu un fascicol luminos centrat pe dintele examinat

Pentru stabilirea diagnosticului se pot folosi și examinări complementare precum radiografii, modele de studiu, fotografii. Prin coroborarea datelor subiective şi obiective constatate la examinare, se precizează diagnosticul pozitiv complex care cuprinde : 

afecțiunea (forma clinică = diagnostic clinic),



localizarea (topografia = diagnostic topografic), indică dintele, fața sau fețele, etc.,



extinderea, profunzimea (diagnostic anatomo-patologic),



etiologia (diagnostic etiologic),



afectarea funcțiilor (diagnostic funcțional),



complicații (diagnostic evolutiv).

Diagnosticul clinic şi cel topografic sunt necesare; celelalte nu se precizează întotdeauna, unele sunt implicite. În cazul unor afecțiuni dentare multiple, se poate formula un diagnostic general, ca de exemplu: leziuni carioase multiple, în diferite stadii de evoluție şi tratament. 2.4. Evaluarea unităților dento-parodontale în vederea realizării protezelor fixe unidentare

La analiza suportului dento-parodontal se impune estimarea valorii intrinseci şi extrinseci a dinților care vor primi PFU, aceasta având o importanță deosebită sub raportul comportării lucrărilor protetice în timp. Valoarea intrinsecă a unităților dento-parodontale implică cunoaşterea următoarelor particularități: 

aspectul morfologic al coroanelor dentare sub raportul formei, a volumului şi dimensiunii lor,



rezistența dinților corelată cu lungimea şi numărul rădăcinilor,



integritatea dentinară sau pulpară

Valoarea extrinsecă dentară se apreciază analizând: 

raportul existent dintre coroana clinică şi rădăcină,



gradul de mobilitate patologică a dinților,



poziția dinților,



starea parodonțiului de înveliş.

Se va estima in caz de afectare a complexului parodontal superficial forma de manifestare inflamatorie, care poate imbraca urmatoarele aspecte : 

hipertrofia marginii gingivale sau retracția festonului,



schimbarea dimensiunii şanțului gingivo-dentar datorită prezenței unei pungi gingivale false sau adevărate,



mobilitatea patologică a dinților,



migrări dentare în plan sagital, transversal sau vertical (extruzie sau egresie).

2.5. Afecțiunile coronare și tratamentul protetic Caria dentară esto un proces patologic , cronic , distructiv al structurilor dure dentare; apare si evoluează prin demineralizarea datorata aciditatii produsa de microorganisme patogene ; procesul netratat, duce in final la complicatii pulpare si periapicale, apoi la fractura dintelui, insotite uneori si de manifestari la distanta. Tratamentul protelic se adresează proceselor carioase profunde si complicate şi se realizează prin: 

incrustații (inlay) pentru carii ocluzale, ocluzo-proximale si de colet



coroane de înveliş: se utilizează mai ales în procesele carioase extinse pe mai multe fete ( clasele C, D, E dupa Hess)



coroana de substitutie se indica in situația când pereții dentari existenți sunt prea subtiri pentru obturație, inlay, sau coroană de înveliş, existând riscul de fractura

Traumatismele dentare sunt afecțiuni cu lipsă de substanță, de natură traumatică, apărute brusc, iar tratamentul lor este în funcție de gradul fracturi: conservativ (odontal), protetic — interesează numai

fracturile coronare, chirurgical (extracție, imobilizare, replantare, transfixație) — interesează fracturile radiculare, luxațiile, etc. Tratamentul protetic este folosit când: 

fractura este situată în treimea incizală, se pot utiliza: fațetarea, coroane fizionomice sau mixte,



fractura este situată în treimea mijlocie sau gingivală, este indicată coroana de substituție, bineînțeles după obturarea corectă a canalului radicular. Se poate realiza coroană de substituție şi atunci când fractura e situată la 1-2 mm subgingival, după o prealabilă gingivectomie.

Abrazia dentară este o uzură, o pierdere lentă şi progresivă de substanță dură dentară, datorită unor cauze mecanice, cu formare de dentină de iritație. Interesează mai ales fețele ocluzale, dar în unele situații apar şi abrazii atipice, pe alte fețe ale dinților. Tratamentul abraziei este extrem de dificil, iar tratamentul protetic al abraziei generalizate este extrem de dificil şi laborios. Adesea se impune o remodelare gingivo-osoasă, pentru alungirea coroanelor clinice şi apoi o acoperire a lor cu coroane de înveliş. Acestea trebuie aplicate pe toți dinții. Eroziunile dentare sunt uzuri dentare, pierderi superficiale de țesuturi dentare dure, de natură chimică (acidă), fără participare microbiană. Tratamentul curativ protetic include incrustațiile, fațetele şi coroanele. Distrofiile (anomaliile) dentare sunt afectiuni dentare reprezentate prin modificări de număr, volum, formă, structura si culoare, produse de cause distrofiante endogene (metabolice, infecțioase) sau exoxene (traumatisme, iradieri, infecții ale...