Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX. (Re)configurări formale şi de conţinut PDF

Preview

Summary

Rodica Grigore Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX. (Re)configurări formale şi de conţinut Rodica Grigore Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX (Re)configurări formale şi de conţinut. Alejo Carpentier, Miguel Ángel Asturias, Juan Rulfo, Gabriel García Márquez ...

Description

Accelerat ing t he world's research.

Realismul magic în proza latinoamericană a secolului XX. (Re)configurări formale şi de conţinut Rodica Grigore

Related papers

Download a PDF Pack of t he best relat ed papers 

Rodica Grigore

Realismul magic în proza latino-american a secolului XX. (Re)configur ri formale şi de conţinut

Rodica Grigore

Realismul magic în proza latino-american a secolului XX (Re)configur ri formale şi de conţinut. Alejo Carpentier, Miguel Ángel Asturias, Juan Rulfo, Gabriel García Márquez

Casa Căr ii de Ştiin ă Cluj-Napoca, 2015

© Rodica Grigore, 2015

Editură acreditată CNCS – B, domeniul Filologie

Coperta: Meda Alice Bălă Ilustra ia: Séraphine Louis (Séraphine de Senlis), Arborele Paradisului (1929-1930)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GRIGORE, RODICA Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX. (Re)configurări formale şi de conţinut: Alejo Carpentier, Miguel Ángel Asturias, Juan Rulfo, Gabriel García Márquez / Rodica Grigore. - Cluj-Napoca : Casa Căr ii de Ştiin ă, 2015 Bibliogr. ISBN 978-606-17-0629-7 82.09

INTRODUCERE Pu ine concepte au avut parte, de-a lungul ultimelor decenii, de interpretări mai numeroase – şi, nu o dată, mai contradictorii – decât realismul magic. Dezbaterea critică a depăşit adesea paginile academicelor studii literare şi, deopotrivă, pe cele ale revistelor de specialitate, ajungând să fie prezentă, şi nu doar ca o excep ie, în publica iile de largă circula ie din diverse ări. De pildă, în mai 2002, în Newsweek, Mac Margolis a dedicat un articol acestei probleme, plasându-şi opiniile_ sub semnul unui titlu retoric, Is Magical Realism Dead?, pentru ca, în acelaşi număr al numitei publica ii, William Kennedy să afirme cu toată certitudinea: Remedios the Beauty Is Alive and Well. (1) Dincolo de previzibilul zâmbet pe care astfel de manifestări ori atitudini îl pot provoca, simplul fapt al mutării dezbaterii critice privitoare la diferite aspecte ale realismului magic în presa cotidiană sau săptămânală e simptomatic atât pentru interesul unui public extrem de eterogen fa ă de această problemă (interes care, cel pu in în Statele Unite ale Americii, a crescut exponen ial după includerea romanului Un veac de singurătate, de Gabriel García Márquez, printre titlurile de pe lista lui Oprah Winfrey, listă devenită, dincolo de Ocean, extrem de populară), cât şi pentru opiniile foarte diverse pe care specialiştii le-au avut şi continuă să le aibă fa ă de ea. Cu toate acestea, în domeniul strict al studiilor literare, popularitatea aceasta „nu e nicidecum dublată de vreo certitudine critică ori teoretică vizând definirea realismului magic sau concretizările sale în planul formelor (şi formulelor) romaneşti.” (2) Căci atitudinile celor care s-au apropiat de acest teritoriu rămân contradictorii – şi divergente. Astfel, realismul magic a fost definit fie ca „limbaj literar specific al lumii postcoloniale aflate în ascensiune” (Homi Bhabha), fie ca „simplă etichetă pentru exotismul manifestat în plan literar” (Jean Franco), iar de către al i critici a fost privit drept „componenta majoră, poate cea mai importantă, a fic iunii postmoderne” (Matei Călinescu). Iar dacă, de pildă, Frederic Jameson consideră că realismul magic ar fi „alternativa posibilă la logica narativă a postmodernismului contemporan”, al i cercetători au fost convinşi că acesta ar reprezenta „o realitate artistică nouă şi pluristratificată” (Jean-Pierre Durix) sau chiar că ar fi vorba doar despre „o încercare de a acoperi prin vorbe meşteşugite o realitate literară superficială şi chiar periculoasă”. (3) Nesiguran a aceasta terminologică şi conceptuală, precum şi diferen ele dintre interpretările date realismului magic, sunt determinate, fără îndoială, în primul rând de natura cel pu in aparent contradictorie – fie şi la nivelul strict al expresiei – a unui concept oximoronic, care îndrăzneşte să alăture nici mai mult nici mai pu in decât realismul cu magicul. Sfera astfel rezultată ar ajunge, deci, să acopere semnifica ii extrem de diverse, vizând esen a reprezentării şi, implicit, a nara iunii 5

care o oglindeşte şi o exprimă, precum şi sensuri specifice ale culturii, istoriei şi identită ii, definitorii pentru ceea ce este (sau poate fi) considerat natural sau, dimpotrivă, supranatural. Mai mult decât atât, Christopher Warnes afirmă chiar că întrebările fundamentale, în acest caz, vizează categoria pe care realismul magic o întruchipează. Este el o simplă modalitate specifică de organizare a discursului narativ, adoptată în anumite momente de către unii scriitori, sau este, dimpotrivă, o mişcare literară cu o estetică bine definită, atât din punct de vedere geografic, cât şi cultural? Sau este realismul magic „o formă narativă, chiar un gen literar ale cărui manifestări ar putea fi regăsite şi, implicit, comparate, pe mai multe continente, având ca expresie teritorii lingvistice dintre cele mai diverse?” (4) Cu aceste întrebări ajungem, desigur, tot la punctul de plecare: şi anume faptul că, în general, elementul magic este considerat străin şi fundamental diferit de natura însăşi a realismului, Roberto González Echevarría sugerând, exact din acest motiv, că, cel pu in în anumite situa ii şi pentru o mai bună în elegere şi interpretare a fenomenului literar, cel mai convenabil ar fi ca lectorul – implicit, criticul literar – „să facă abstrac ie” de acest atât de problematic concept. (5) Însă, în contextul existen ei unui corpus de opere cu adevărat relevante pentru literatura contemporană, ignorarea realismului magic, fie şi numai din ra iuni strict (pretins?) didactice, e dificilă şi nici nu e de dorit, câtă vreme mari scriitori ai secolului XX au încercat, în momente numeroase şi extrem de importante pentru devenirea prozei zilelor noastre, să-şi raporteze crea iile la conceptul în discu ie. Căci, de la Miguel Ángel Asturias, cu Oameni de porumb, şi până la Gabriel García Márquez, cu Un veac de singurătate, ca să amintim aici doar două dintre textele devenite canonice, această formulă narativă, cel pu in pe continentul latino-american, a reprezentat o concretizare specifică, deşi uneori sensibil diferită, a esteticii realist magice. Iar dacă Alejo Carpentier, în prefa a romanului său Împără ia lumii acesteia (1949), a preferat formula de „real miraculos”, trebuie să inem seama tocmai de preocuparea pe care o reprezintă încercările de definire a unei realită i specifice şi, implicit, a unei literaturi nutrite din alte elemente fundamentale decât cele consacrate până atunci. Dincolo de orice deosebiri – şi acestea sunt, într-adevăr, numeroase – toate textele men ionate, la fel ca multe altele, au în comun capacitatea de a trata supranaturalul ca şi cum ar fi nu doar perfect acceptabil, în orice situa ie, ci şi uşor de în eles de către personajele implicate şi, desigur, de către cititorul dispus să considere orice element supranatural ca parte integrantă a existen ei cotidiene. Realismul magic poate fi, deci, privit, cel pu in la un prim nivel, ca o modalitate narativă în stare să facă supranaturalul să pară (să fie?) absolut normal şi obişnuit. Din acest punct de vedere, putem considera că, spre deosebire de ceea ce afirmă sus inătorii naturii prin excelen ă contradictorii a termenului în discu ie, grani ele realismului magic pot fi stabilite, totuşi, cu suficientă claritate. După cum eviden iază Erik Camayd-Freixas într-un documentat studiu, chiar defini iile date de către Tzvetan Todorov fantasticului au reprezentat un important punct de plecare pentru ulterioara clarificare a problemelor legate de sensurile realismului magic. Pornind în parte de la modelul structuralist al lui Todorov, Irlemar Chiampi, în cartea sa din 1980, O realismo maravilhoso. Forma e ideologia no romance hispano-americano, încearcă să definească realismul magic cumva prin substitu ie, 6

vorbind despre „denaturalizarea realului şi naturalizarea miraculosului”, preferând să folosească o nouă sintagmă, inspirată de cea carpenteriană, şi anume „realism miraculos”. Ulterior, în 1985, Amaryll Chanady, urmând, în parte, tot modelul structuralist şi diferen iind fic iunea realist magică de cea fantastică, a discutat despre necesitatea ca un text, pentru a putea fi inclus în paradigma realismului magic, „să eviden ieze simultan şi coerent coduri specifice naturalului şi supranaturalului, dar şi să rezolve implicit antinomiile inerente.” Un moment important în istoria încercărilor de clarificare a sferei acestui concept este reprezentat de apari ia, în 1995, a antologiei coordonate de Lois Parkinson Zamora şi Wendy B. Faris, intitulată Magical Realism: Theory, History, Community. Realismul magic e privit, acum, pentru prima dată, drept „fenomen interna ional” şi este identificat în texte provenind din literaturi diverse, de la cea latino-americană la cea nord-americană şi ajungând până la cea asiatică sau australiană. Meritul antologiei este şi acela că include în paginile sale texte fundamentale pentru impunerea conceptului de realism magic, semnate de Franz Roh, Alejo Carpentier, Angel Flores sau Luis Leal, realizând, astfel, o istorie sui-generis a acestuia şi atingând un mai vechi deziderat, formulat de Chanady, şi anume cel de a impune o „teritorializare a imaginarului realist magic”. Numai că, fapt observat, printre al ii, şi de Christopher Warnes, antologia aceasta demonstrează, privită în ansamblu, „inabilitatea de a sus ine o defini ie coerentă şi consistentă”, acelaşi reproş putându-se face şi cu privire la cea ulterioară, editată în anul 2005 de Stephen M. Hart şi Wen-chin Ouyang. (6) Rezultatul dă, tocmai de aceea, senza ia unui amalgam de formule şi de concep ii diverse, marcat de ambiguitate şi exprimând cu prisosin ă sentimentul vagului. În plus, a pune alături autori atât de diferi i cum sunt, de pildă, Toni Morrison, Salman Rushdie sau Kenzabur e şi a descoperi între ei, ca punct de legătură, aspecte extrem de disparate şi de greu comparabile ale unui „realism magic” în eles într-un mod mai mult decât (foarte) generos e o întreprindere care implică mari riscuri, în primul rând pe acela de a dilua peste măsură elementele definitorii ale unui concept greu de prins într-o analiză sumară şi amenin ând mereu să eludeze generalizările atotcuprinzătoare. Pe de altă parte, excelentul studiu al lui Erik Camayd-Freixas, apărut în 1998, a fost criticat pentru limitarea viziunii: autorul îşi îndreaptă aten ia exclusiv asupra realismului magic din spa iul cultural latino-american, având în vedere câteva mari romane pe care le analizează în detaliu şi asupra cărora deschide pentru prima dată o serie de noi perspective interpretative. El identifică „primitivismul” drept componentă esen ială a dorin ei scriitorilor ce reprezintă realismul magic de a afirma identitatea specifică Americii Latine, cartea sa privilegiind „versiunea etnologică”, bazată pe prezen a în textele canonice ale realismului magic latino-american a elementelor specifice mitului, legendei sau demonstrând sincretismul gândirii comunită ilor tradi ionale de pe acest continent. Autorul e convins, pe bună dreptate, că doar pornind de la marile romane apărute în acest spa iu cultural pot fi în elese în mod adecvat caracteristicile principale ale realismului magic – şi tot numai pornind din America Latină se poate trece, dar abia ulterior, la analizarea altor crea ii, provenite din alte universuri culturale şi geografice, fiind imposibil să se nege rădăcinile specific latino-americane ale 7

realismului magic: „doar în elegerea acestora poate determina aplicarea efectivă a conceptului de fa ă la nivelul altor literaturi.” (7) Wendy B. Faris, în eseul publicat în 2004, adoptă tocmai perspectiva globală absentă din abordarea antropologică a lui Camayd-Freixas, afirmând că „realismul magic este, poate, cea mai importantă orientare în proza interna ională”, Faris demonstrând astfel o formă specifică de scepticism epistemologic (însă extinzând perspectiva, la fel cum procedează şi Maggie Ann Bowers în studiul ei din anul 2004, sau Anne C. Hegerfeldt în al său, din 2005, într-un asemenea mod, încât datele considerate esen iale de o parte a criticii abia de mai pot fi recunoscute în contextul vastului demers de „interna ionalizare” a unui fenomen literar care, la origini, a fost limitat la universul cultural latino-american; care, la rândul său, îl preluase de pe tărâmul criticii de artă sau al esteticii generale, aşa cum fusese el utilizat la începuturi, de către Franz Roh sau Massimo Bontempelli). Această concluzie, citată de Warnes, este, însă, amendată tot de el, din cauza trăsăturilor pe care Faris le identifică la nivelul textelor realist-magice (câtă vreme multe dintre acestea sunt caracteristice şi altor tipuri de discurs literar şi pot caracteriza, la fel de bine, şi alte epoci), între acestea aflându-se mai ales „ideea specifică cu privire la natura spa iului, timpului şi identită ii” (8), dar şi semnifica iile pe care le-ar avea, în contextul discursului romanesc realist magic, fantomele, duhurile şi spiritele. Despre duhuri şi fantome discută şi Lois Parkinson Zamora, în mai multe studii, considerându-le, la rândul său, „cruciale pentru orice încercare de a explica realismul magic în sens literar.” (9) În opinia sa, aceste elemente ar fi „semnul naturii şi al limitei capacită ii umane de în elegere” şi ar facilita critica adresată de realismul magic modernită ii. (10) Opinia aceasta trebuie, însă, amendată, câtă vreme fantomele nu sunt strict definitorii pentru estetica realismului magic, deşi putem fi de acord că ele apar în unele texte reprezentative. Însă, la fel de bine, fantomele, duhurile şi spiritele de diverse tipuri populează romanul gotic (englez) şi literatura japoneză, fie ea clasică sau contemporană. Prin urmare, oricât de seducătoare ar putea să pară la un moment dat – sau pentru unii cercetători – această ipoteză de lucru, este dificil ca ea să fie confirmată de realitatea fenomenului literar în ansamblu, fantomele apărând în mult mai multe locuri decât cele în care realismul magic (de privit într-un cadru contextualizat cu aten ie) ar fi putut visa vreodată să ajungă... Apropiindu-se, la rândul lui, de diferite aspecte ale poeticii şi ale punerii în practică la nivelul textului literar a realismului magic, Christopher Warnes, în studiul intitulat Magical Realism and the Postcolonial Novel. Between Faith and Irreverence, publicat în 2009, încearcă să utilizeze deopotrivă perspectiva pătrunzătoare a lui Camayd-Freixas şi cea „interna ională” a lui Wendy B. Faris, combinându-le în ceea ce au mai relevant, tratând realismul magic ca pe o posibilă expresie a unui fenomen de interna ionalizare, dar nefăcând abstrac ie nici de dimensiunea specific latino-americană a acestuia. Prin urmare, criticul va adopta o defini ie a realismului magic în conformitate cu care elementul natural, cel supranatural, realul şi fantasticul depind, în ceea ce priveşte stabilirea sensului pe care îl pot primi în anumite contexte, de perspectiva din care sunt evaluate şi de modul în care se face raportarea, întotdeauna necesară, la realitate. Va rezulta un „efect de relativizare” pe care perspectiva realist-magică îl aduce, concretizat în 8

observa ia conform căreia reprezentan ii de seamă ai realismului magic „nu au avut în vedere exclusiv realitatea existen ei cotidiene, ci deopotrivă pe cea a literaturii”, de aici decurgând sensul metatextual şi livresc al multora dintre cele mai reuşite realizări în acest domeniu. Cauzalitatea va reprezenta unul dintre elementele importante pentru lectura pe care o aplică Warnes textelor selectate, având în vedere că realismul magic determină şi organizează un răspuns specific, func ionând în două moduri diferite: pe de o parte, prin prisma participării, iar pe de alta, prin cea a interpretării, esen ial fiind, în ambele situa ii, un element discutat şi de Alejo Carpentier în celebra sa prefa ă la Împără ia lumii acesteia, un aspect determinant, de altfel, pentru întreaga lume creştină: credin a – în eleasă drept „acea facultate specială care trebuie separată de domeniul intelectual şi care facilitează apropierea de adevărurile divine sau de realită i ce depăşesc nivelul cunoaşterii senzoriale sau fenomenale în absen a unei dovezi logice sau a experien ei nemijlocite.” (11) De aici şi diferen ierea pe care o face Warnes, între un realism magic întemeiat pe credin ă, şi altul, bazat pe ireveren iozitate, pornind de la mai vechea clasificare impusă de Roberto González Echevarría. (12) Figura esen ială pentru clarificarea nu neapărat a unui tip de practică literară, ci mai cu seamă a punctelor de vedere teoretice, a subtilită ilor fenomenului reprezentat de realismul magic în eles astfel, este Jorge Luis Borges (oricât de mult şi de vehement ar protesta adep ii excluderii scriitorului argentinian din această paradigmă), tocmai datorită importan ei sale în definirea implica iilor scepticismului şi idealismului filosofic la nivelul literaturii secolului XX, şi mai cu seamă la acela al prozei latino-americane. De aici şi paginile care îi sunt dedicate în cartea de fa ă. Pornind de la aceste premise – la care se adaugă altele, expuse în primul capitol al acestei lucrări – vom analiza, inând seama de multiplele forme pe care le poate lua realismul magic în proza latino-americană a secolului XX, opera câtorva autori reprezentativi în acest sens – şi definitorii, deopotrivă, pentru mai multe direc ii de dezvoltare a literaturii contemporane: Alejo Carpentier, Miguel Ángel Asturias, Juan Rulfo şi Gabriel García Márquez. Şi chiar dacă unii exege i consideră că realismul magic s-a interna ionalizat pe deplin, mai cu seamă de-a lungul ultimelor decenii, nu putem uita că el ine, ca practică specifică, de spa iul cultural latino-american, unde a cunoscut şi cele dintâi realizări majore, dar unde a reuşit şi să primească noi dimensiuni şi neaşteptate nuan ări – pentru ca abia apoi să treacă în alte literaturi, apropiindu-se de discursul narativ postcolonial sau de unele orientări ale fantasticului contemporan. Cu toate acestea, cel mai adesea, atunci când se vorbeşte despre realismul magic în opera lui Salman Rushdie, de exemplu, sau în scrierile lui Toni Morrison ori în romanele Angelei Carter, modelul rămâne acelaşi: literatura latino-americană şi mai cu seamă capodoperele scriitorilor care fac obiectul acestei căr i. Este, practic, imposibil să discu i despre realismul magic din Copiii din miez de noapte, de pildă, în absen a eviden ierii modelului pe care îl urmează Rushdie, şi anume extraordinarul roman al lui Gabriel García Márquez, Un veac de singurătate. Reciproca nu este, însă, valabilă, nefiind nevoie de invocarea numelui lui Rushdie pentru în elegerea sensurilor operei márqueziene; iar alte exemple de acest fel se pot oricând găsi. Căci esen a realismului magic nu poate fi ruptă în niciun caz de originea sa, reprezentată de romanele lui Alejo Carpentier şi Miguel Ángel Asturias. Iar aceasta 9

este prin excelen ă latino-americană, dacă inem seama (şi nu le putem ignora nicidecum!) de ideile teoretice formulate de Alejo Carpentier, cel care vorbind despre „realul miraculos american” îl considera elementul definitoriu al realită ii Lumii Noi, ceea ce va primi ulterior numele de realism magic caracterizând nu atât realitatea ca atare a unui univers bine definit, cât mai ales un tip de practică literară – nu o dată, autonomă. Care, e adevărat, se va impune ulterior, ca model cultural, şi va fi preluat în acest fel, în calitate de influen ă asumată, mai cu seamă de către o serie de reprezentan i ai literaturii postcoloniale. De aceea, nu considerăm, aşa cum au procedat numeroşi interpre i ai fenomenului, că realismul magic n-ar putea exista, în anumite condi ii, în afara spa iului cultural latino-american. Însă subliniem că doar în anumite condi ii şi mai cu seamă ca expresie a unui complex sistem al influen elor ce ac ionează în plan literar. Roberto González Echevarría a elaborat o foarte interesantă teorie a(supra) romanului latino-american, pornind de la semnifica iile pe care le are, în acest spa iu cultural, imaginea Arhivei, ea reprezentând, în viziunea sa, chiar „mitul fic iunii” specifice acestui continent; o imagine care, în linii generale, se suprapune cu marile re...