4 Relatia ntre competente si continuturi DOC

Title	4 Relatia ntre competente si continuturi
Author	Neagoe Daniel
Pages	3
File Size	66 KB
File Type	DOC
Total Downloads	441
Total Views	697

Summary

Description

4. Relaţia între competenţe şi conţinuturi de instruire Componenta fundamentală a programei este cea referitoare la competenţe specifice şi conţinuturi. Competenţele specifice se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe parcursul unui an şcolar. Ele sunt derivate din competenţele generale, fiind etape în dobândirea acestora. Competenţelor specifice li se asociază prin programă unităţi de conţinut. Conceptul de curriculum se află în strânsă legătură cu cel de conţinut al educaţiei şi învăţării. Educaţia nu este doar un simplu proces formativ în care se formează comportamente şi competenţe ci, este un proces mult mai complex, interactiv, formal sau informal, în care agenţii implicaţi primesc sau oferă valori, informaţii, atitudini, sentimente, care decurg din situaţia comunităţii la un moment dat. Educaţia formală, prin sistemul de învăţământ, se derulează în funcţie conţinutul sistemului instructiv educativ. Conţinutul se prezintă sub forma unui cumul de informaţii, deprinderi, atitudini, ce derivă din idealul educaţional al societăţii, din sarcinile specifice pe care le de îndeplinit educaţia în sprijinul integrării cu succes a individului în şi pentru societate. Astfel, conţinutul activităţii de instruire este dimensionat conjunctural7, în funcţie de dezvoltarea societăţii, de specificul ei cultural, de interesele şi ideile sau curentele dominante, de savoir-ul epocii, elemente ce se vor diferenţia în timp şi spaţiu. Conţinutul învăţământului nu se confundă cu cel al educaţiei, deoarece acesta din urmă este mult mai larg, cuprinzând pe lângă primul şi totalitatea valorilor transmise formal sau informal (prin tradiţii, familie, grup de referinţă, mijloace mass-media, instituţii culturale sau religioase, organisme non-guvernamentale). Conţinutul învăţământului se referă numai la acele valori transmise prin instituţiile de învăţământ. Pentru desemnarea acestuia din urmă s-a încetăţenit termenul de curriculum (în latină cursă, alergare, la plural curricula). Sistemul de învăţământ nu poate fi unul întâmplător, el se desfăşoară în conformitate cu tipurile de schimbări comportamentale şi atitudinale precum şi acumulări de noi cunoştinţe şi dezvoltarea competenţelor elevilor. Ele derivă din idealul educaţional, din aşteptările societăţii faţă de educaţie. Precizarea acestora la nivel general, pe cicluri curriculare, la începutul activităţii reprezintă una din condiţiile reuşitei activităţii didactice, deoarece de ele depind celelalte componente ale sale (conţinuturi selectate, strategii de predare, procedee de evaluare etc.). A educa înseamnă a stabili un obiectiv. Astfel, în procesul instructiv –educativ ele îndeplinesc mai multe funcţii: de orientare axiologică (conţinuturi şi valori pe care procesul educativ doreşte să le transmită), predictivă (de anticipare şi evidenţiere a rezultatelor), evaluativă (aprecierea a ceea ce s-a realizat), de organizare şi reglare a procesului didactic (criterii referenţiale pentru organizarea procesului didactic). Dacă obiectivele nu sunt clare la începutul activităţii vor apărea inevitabil probleme, sau efecte negative: lipsa de claritate în privinţa evoluţiei dorite a elevilor; dificultatea evaluării rezultatelor acţiunii educative; dificultăţi în activitatea planificării activităţilor, procedeelor şi metodelor didactice. Competenţele generale ce se urmăresc a fi formate la elevi pe parcursul treptei liceale de şcolaritate precum şi competenţele specifice fiecărui an de studiu, derivate din acestea, se stabilesc pornind de la modelul de generare prin gruparea categoriilor de concepte operaţionale în funcţie de dominantele, specializările, avute în vedere. Finalităţile învăţământului derivă din idealul educaţional formulat în Legea învăţământului. Din această perspectivă, finalităţile liceului propun formarea unui absolvent în măsură să decidă asupra propriei cariere, să contribuie la articularea propriilor trasee de dezvoltare intelectuală şi profesională, să se integreze activ în viaţa socială. Pentru a răspunde exigenţelor acestui nivel de învăţământ şi specificului de vârstă al elevilor, liceul trebuie să asigure adolescentului: formarea capacităţii de a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii; valorizarea propriilor experienţe, în scopul unei orientări profesionale optime pentru piaţa muncii şi/sau pentru învăţământul superior; dezvoltarea capacităţii de integrare activă în grupuri socio-culturale diferite: familie, mediu profesional, prieteni etc.; dezvoltarea competenţelor funcţionale esenţiale pentru reuşita socială: comunicare, gândire critică, luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe; cultivarea expresivităţii şi a sensibilităţii, în scopul împlinirii personale şi a promovării unei vieţi de calitate; formarea autonomiei morale. Prin definirea acestor finalităţi se clarifică misiunea generală a liceului în conformitate cu statutul său de învăţământ secundar superior neobligatoriu. În contextul noului curriculum, planifcarea calendaristică este prima operaţie importantă pe care o realizează profesorul la începutul anului şcolar, realizată pe baza programei şcolare în care sunt indicate obiectivele generale şi de referinţă, capitolele, temele şi numărul de ore posibil de alocat pentru tratarea lor. Planifcarea calendaristică – anuală sau semestrialăteste un instrument necesar şi util activităţii didactice în măsura în care: 1...