Alexandru lapusneanul - model de ESEU PDF

Preview

Summary

e un model de eseu, cu idei preluate din "lit romana 67 de eseuri" booklet....

Description

Redactează un eseu de minimum 600 de cuvinte în care să prezinți ideologia revistei „Dacia literară”, prin raportare la un text reprezentativ pentru perioada pașoptistă (C. Negruzzi, „Alexandru Lăpușneanul”). Pașoptismul,o mișcare culturală și politică,este o ideologie literară ,prima din literatura românească modernă, ce se desfășoară între anii 1830-1860,având ca moment central revoluția de la 1848. Scriitorii pașoptiști se înscriu ca direcție în romantismul de tip Biedermeier,scriind o literatură autentică cu mesaj ,diversificată pe genuri și specii.În această perioadă se promovează valorile naționale pentru realizarea unui proiect comun:eliberarea și unitatea națională; de asemenea se înființează instituții culturale care contribuie la consolidarea culturii naționale(biblioteci,teatre,reviste,presa, universități etc.) În peisajul publicistic românesc ,un rol important l-a avut revista “Dacia literară” ce a apărut la Iași în 1840,sub redacția lui Mihail Kogălniceanu,acesta prezentând de la început intențiile și scopul revistei,de a fi una de nivel național care să cuprindă scrieri românești, nu traduceri ale operelor străinilor, așa cum se regăseau în celelalte reviste din țară,fapt ce l-a determinat pe Kogălniceanu să le critice în primul articol al revistei,”Introducție” spunând de asemenea că acestea sunt reviste regionale care se ocupă mai mult de politică,pe când “Dacia literară” va fi o revistă obiectivă: “Critica noastră va fi nepărtinitoare;vom critica cartea,iar nu persoana(..)Literatura noastră are trebuință de unire,iar nu de dezbinare.” Ideile formulate în acest prim articol au fost susținute prin publicarea în primul număr al revistei a unei nuvele istorice:”Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi, inspirată fiind din trecutul național. Izvoarele istorice ale scrierii se află în cronici și anume “Letopisetul țării moldovei “în care consemnează despre domnitor Grigore ureche și Miron Costin dar și în culegerea de legende “O samă de cuvinte” de Ioan Neculce. Negruzzi preia în special informațiile despre a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu, elaborând astfel o creație literară originală cu subiect de roman. În nuvelă se prezintă un conflict puternic ce este redat în manieră obiectivă între personaje bine conturate. Dintre acestea se remarcă personajul central, minuțios construit, printr-o aglomerare de amănunte semnificative . Caracterul istoric este conferit de sursa de inspirație, prin evocarea unor date, locuri, personalități cu existența reală pe care însă autorul le transpune într-un context ce evidențiază propria sa viziune asupra lor. Nuvela are ca temă istoria, scriitorul prezentând artistic o perioadă agitată pentru Moldova, fixată temporal în mijlocul secolului al XVI-lea, dominată de personalitatea puternica a unui domnitor crud, care a lăsat amprente adânci asupra conștiinței poporului său, fiind prezentată în manieră realistă psihologia personajului colectiv, mulțimea, ce gândește și acționează ca un singur individ .Timpul și spațiul acțiunii sunt bine precizate, ceea ce conferă un caracter verosimil scrierii.În ceea ce privește limbajul prozei narative, se observă prezența arhaismelor (“spahii”,”vornic”,”spătar”) și utilizarea regionalismelor(“până”,”șepte”) prin care este conturată culoarea locala a textului. Stilul autorului este concis, sobru, simplu, folosind puține mijloace artistice. Compoziția scrierii este literară și respectă principiile clasicismului, având patru capitole, fiecare dintre acestea fiind precedate de către un motto care anticipă desfășurarea evenimentelor. În ceea ce privește modurile de expunere, predomină dialogul, care dramatizează acțiunea, oferind indirect informații asupra personajelor și înaintând acțiunea;

narațiunea și descrierea au o pondere mai mică , dar se remarcă totuși relatarea faptelor întreprinse de personaj, la venirea la domnie, dar și pauzele descriptive prin care se individualizează personajele, prin detalii, sau se prezintă amănunte semnificative despre vestimentație sau despre locațiile reale cum ar fi cetatea Hotinului. În primul capitol se regăsește expozițiunea și intriga, având drept motto:” Dacă voi nu mă vreți ,eu vă vreu.” În acest capitol se surprinde întoarcerea lui Lăpușneanul în Moldova, cu gândul de a-și reocupa tronul pierdut în urma uneltirilor boierești, cat și întâlnirea cu cei patru boieri și enunțarea dorinței irevocabile de a fi din nou domnitor, observându-se caracterul său hotărât :“Să mă-ntorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt”Boierii se dovedesc din nou a-i sta împotrivă, fapt evident prin întâlnirea cu reprezentanții acestora: Vornicul Motoc, Postelnicul Veveriță, spătarii Spancioc și Stroici, încă de când a intrat în țară. Dialogul dintre aceștia trădează încă de la început conflictul puternic pe care se bazează nuvela; această secvență dezvăluie animozitățile puternice dintre cele două părți mascate sub o atitudine diplomatică la început, și manifestată direct către finalul întrevederii.Lapusneanul îi primește pe boieri cu disimulare, “silindu-se a zâmbi”( în speranța că aceștia îi vor accepta revenirea) păstrând ideea de răzbunare pentru momentul în care va prelua din nou puterea. Al doilea capitol are drept motto “Ai să dai samă, Doamnă”(vorbele unei jupănese), aici regăsindu-se desfășurarea acțiunii, faptele inimaginabile ale domnitorului pentru a-și pune în aplicare planul de răzbunare. În acest capitol se observă relația dintre doamna Ruxanda și domnitorul Lăpușneanul, în timpul conversației celor doi ,acesta îi promite soției sale că o să îi ofere “leacul de frică “,după ce aceasta îl rugase pe domnitor să înceteze cu omorurile, însă Alexandru Lăpușneanul găsește soluția perfectă, astfel încât să-și onoreze promisiunea dar să-și ducă la bun sfârșit și răzbunarea sa.Capitolul al doilea dezvăluie adevăratul caracter al protagonistului, naratorul surprinzându-l în ipostaza de domn tiran. Conflictul exterior se observă în capitolul al treilea unde se prezintă punctul culminant, acela fiind uciderea celor 47 de boieri și uciderea lui Moțoc, la cererea mulțimii.Motto-ul este reprezentat de strigătele norodului :”Capul lui Moțoc vrem!” Lapusneanul apelează la un vicleșug demonic, mergând la biserică, invocând pretextul dorinței de împăcare cu boierii, însă intențiile îi sunt previzibile căci ,deși merge într-un locaș sfânt, și este “îmbrăcat cu toată pompa domnească”, ascunde, din precauție, “un mic junghi cu plăsăle de aur “și armură protectoare. Frica sa de confruntare derivă din cunoașterea propriilor intenții criminale asupra boierilor.Acesta stăpânește arta disimulării și joacă rolul omului credincios, închinându-se la icoane și sărutând icoana sfântului Ioan ;discursul său de reconciliere este minuțios conceput, cu inteligență, diplomație și ipocrizie, reușind să îi determine pe boieri să vină și să ia masa cu el. Punctul de tensiune maximă al capitolului este scena în care se prezintă antiteză între reacțiile lui Lăpușneanul care “râdea” și cele ale lui Moțoc, speriat de moarte în confruntarea cu domnitorul “silindu-se a râde ca să placă stăpânului”. După ce boierii sunt executați, mulțimea se adună pentru a scoate pe cineva vinovat, hotărâți fiind să ceară socoteală celui responsabil, astfel se mulțumesc cu moartea lui Motoc; Aici, Lăpușneanu se folosește de popor pentru a scăpa de intrigant,acesta fiind planul său încă de la început. Trăsăturile personajului principal ies din sfera umanului atunci când acesta construiește, din capetele boierilor, o piramidă în funcție de rangul lor, reprezentând “leacul de frică” pentru soția sa. Ruxanda este copleșită de această imagine macabră dar și de

cruzimea ieșită din comun a soțului; în contrast cu reacția ei, Lăpușneanul jubilează, văzându-și răzbunarea concretizată și dușmanii zăcând morți, aceste fapte îl încadrează în tipologia demonului, acesta fiind opus imaginii soției sale, care reprezintă tipul angelic Ultimul capitol aduce deznodământul operei și un binemeritat sfârșit al existenței domnului tiran, care ajunge să fie otrăvit de propria lui soție. Motto-ul capitolului “De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu” reprezintă amenințarea domnitorului ,momentul în care acesta, rămas la pat,trăiește drama neputinței de a conduce, dublată de revolta împotriva celor care, spre a-l mai curăța de păcate, îl călugăresc; amenințările sale se îndreaptă chiar și împotriva propriului fiu și a soției, dorindu-și să-i omoare. În această situație limită, Ruxanda și Mitropolitul Teofan, împreună cu Spancioc și Stroici(care veniseră să vadă sfârșitul domnitorului ,după ce plecaseră înainte de macabrul ce-a avut loc la curtea domnitorului,în urma cu 4 ani) hotărăsc să-l otrăvească.Finalul se constituie ca o concluzie obiectivă așteptată cu nerăbdare de cititor: “acest fel fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldaviei.La mănăstirea Slatina, zidită de el, unde e îngropat, se vede și astăzi portretul lui și al familiei sale.” Personajul principal ,Alexandru Lăpușneanul, întruchipează tipul demonului, personaj excepțional, surprins în împrejurări deosebite, de factură romantică ;acesta se remarcă prin defecte majore dar și prin calități care sunt însă puse în slujba răului, trăsătura sa dominantă fiind setea nestăvilită de putere ce subordonează toate acțiunile pe parcursul nuvelei, dublată de o dorință ce depășește sfera umanului, aceea de a se răzbună pe boierii ce l-au privat de poziția socială pe care este convins c-o merită cu prisosință. Încă din primul capitol trăsăturile personajului sunt evidente prin dialogul tensionat cu boierii. Cunoscător al psihologiei umane, acesta utilizează argumente viabile pentru a-și demonstra calitățile de lider, această argumentație derivând dintr-o inteligență ascuțită. Încă de la începutul nuvelei, Lăpușneanul se dovedește abil și prevăzător, gândindu-se că îl va putea folosi pe Moțoc pentru a-și atinge scopurile. Răutatea fără margini care degenerează în sadism, combinată cu viclenia și minciuna, îl caracterizează pe deplin. Pe Moțoc îl trimite la moarte ironizandu-l și bucurându-se de reacțiile unui om care își privește cu neputința moartea. Impulsivitatea sa se remarcă atât în relația cu doamna Ruxanda cat și în relația cu Moțoc.Fericirea ei conjugală constă în resemnare și respect față de un soț pe care nu-l înțelege și nu îl acceptă din cauza faptelor sale oribile. Intervenția pe lângă soț, aflată sub imperiul amenințării unei reprezentante a celor uciși, denotă dorința acesteia de a aduce pace în țară,deși presimte că acesta nu o va asculta. Impulsivitatea soțului care o numește” muiere nesocotită”îi rănește sensibilitatea, dar nici corijarea acestei adrese nu-i aduce liniște sufletească, cererea sa fiind una cat se poate de fondată:”vreau să nu mai verși sânge, să încetezi cu omorul, să nu mai văd capete tăiete, să sare inima din mine”, dovedind milă profundă și compasiune, sentimente pe care însă Lăpușneanul nu le poate înțelege . Relația dintre personajul principal negativ al nuvelei și cel secundar pozitiv este foarte bine conturată și se bazează pe antiteza de factură romantică. Sadismul și lipsa de sentimente nobile ale lui Lăpușneanul își află reversul în frumusețea spirituală a soției sale. Otrăvirea sa este simbolică, având în vedere că însuși Mitropolitul consimte la moartea tiranului, fapt ce semnifică stârpirea răului care cuprinse Moldova.Acest gest al Ruxandei pare contradictoriu în raport cu sufletul său nobil, însă acest gest derivă din spaima profundă că Lăpușneanul va pune în aplicare planul de a-și omorî fiul.

Opera ”Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura modernă ,aceasta deschizând o nouă lume a literaturii, autorul incluzând în opera sa atât elemente reale(șcena uciderii boierilor, replici )cât și ficționale. Această nuvelă reprezintă o sursă de inspirație și are un caracter motivațional pentru scriitorii din perioada pașoptistă, astfel prin apariția nuvelei în revista “Dacia literară” românii sunt îndemnați să folosească trecutul nostru ca popor, elementele din folclorul nostru, natura și tradițiile românești drept izvor al scrierilor ce vor urma în această perioadă.Costache Negruzzi este cel care dă un imbold tuturor scriitorilor, de avea curajul și creativitatea necesară scrierii operelor pur românești în loc de a traduce operele străinilor....