Evaluarea Proiectelor de Investitii Conform VAN si RIR PDF

Preview

Summary

UNIVERSITATEA ”AL.I” IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR SPECIALIZAREA FINANŢE ŞI BĂNCIEVALUAREA PROIECTELOR DE INVESTIŢIICONFORM CRITERIILOR VAN ŞI RIRCONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC Asist. Dr. Sorin AntonABSOLVENTCUPRINS1. Criterii de clasificare a investiţiilor.............................

Description

UNIVERSITATEA ”AL.I.CUZA” IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR SPECIALIZAREA FINANŢE ŞI BĂNCI

EVALUAREA PROIECTELOR DE INVESTIŢII CONFORM CRITERIILOR VAN ŞI RIR

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC Asist. Dr. Sorin Anton ABSOLVENT

2010

CUPRINS

Cap. 1.Conceptul de investiţii şi clasificarea acestora…………………………………………3 1.1.Definireainvestiţiilor………………………………………………………….........3 1.2. Criterii de clasificare a investiţiilor………………………………………………..6 1.3. Rolul investiţiilor în evoluţia întreprinderii şi angrenajul economic şi social…...12 Cap. 2. Elemente şi criterii de fundamentare a investiţiilor……………………….………….14 2.1. Elemente financiare a deciziei de investiţii………………………………………14 2.2. Metode de evaluare a investiţiilor……………………………………………..…15 2.2.1. Metode tradiţionale de evaluare a investiţiilor…………………………............16 2.2.2. Metode bazate pe actualizare şi capitalizare………………………………......20 2.2.3.Metode de selectare a investiţiilor în condiţii de risc…………………………..28 Cap. 3. Analiza eficienţei unui proiect de investiţii la S.C. “ACVILA PROD COM” S.R.L……………………………………………..33 3.1. Prezentarea S.C. ACVILA PROD COM S.R.L……………………………….....33 3.2. Estimarea fluxurilor de numerar aferente proiectelor de investiţii……………....35 3.3. Analiza eficienţei proiectelor de investiţie utilizând criteriile de evaluare………37 3.4. Determinarea riscului în decizia de investiţie………………………………...….45 . Concluzii şi propuneri………………………………………………………………………..53 Bibliografie…………………………………………………………………………………..57

2

CAPITOLUL 1 Conceptul de investiţii şi clasificarea acestora

În orice economie, noţiunea de investiţie reprezintă un fenomen aparte, o categorie financiară de o deosebită complexitate, fiind percepută cu semnificaţii şi sensuri diferite. Investiţiile reprezintă factorul primordial în strategia dezvoltării economiei naţionale, a tuturor ramurilor şi domeniilor de activitate, a sporirii veniturilor, condiţie a creşterii nivelului de trai. Orientările şi obiectivele cercetării economice, în etapa actuală, acordă o atenţie deosebită domeniului investiţiilor. Conceptul de „investiţie” a fost şi este dezbătut în teoria economică din toate ţările, fiind exprimate mai multe opinii cu privire la conţinutul şi sfera de cuprindere a acestora

1.1. Definirea investiţiilor .

În definirea investiţiilor se are în vedere reflectarea anumitor caracteristici generale şi

omogene ale acestora în raport cu modul de formare sau cu destinaţia pe care fondurile respective o primesc. În general, se poate admite că orice plasare de fonduri în domeniul economic, socialcultural, administrativ, militar, etc. pentru a asigura regenerarea sau creşterea activelor, acoperirea cu forţă de muncă a activităţilor sau promovarea obiectivelor organizaţiilor sau firmelor este o investiţie. Pentru a generaliza sensul acţiunii de a investi este însă util dacă nu chiar necesar să se adauge la această definiţie şi „plasamentele iniţiale ale posesorilor de lichidităţi în diferite titluri, depozite, terenuri sau clădiri/construcţii în scopul realizării de câştiguri” 1 (creşterea bogăţiei sau averii), fie că e vorba de persoane fizice, fie că plasamentul este al unei instituţii, organizaţii sau întreprinderi. Investiţia trebuie înţeleasă ca reprezentând o cheltuială în prezent, realizată în vederea obţinerii unor efecte viitoare în condiţii de risc şi incertitudine. Acest concept este delimitat de patru elemente esenţiale, şi anume: -

1

subiectul, reprezentat de investitor ce poate fi o persoană fizică sau juridică;

Zaiţ, D., Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2008, pag. 15

3

-

obiectul, adică construcţia, echipamentul de producţie, utilajul etc., în care se concretizează investiţia;

-

costul, respectiv efortul financiar din prezent pentru realizarea obiectivului propus;

-

efectele, reprezentate de rezultatele economice şi financiare din viitor. Investiţiile se definesc ca acele „cheltuieli de capital ce se efectuează în scopul de a

realiza, construi bunuri durabile care vor constitui suportul speranţei privind obţinerea, în viitor, a unui profit/venit aşteptat, a unei valori, respectiv a unor avantaje utile dorite, necesare”.2 De asemenea, investiţiile sunt definite ca reprezentând o sumă de bani alocată în economie în vederea creşterii producţiei, adică o cheltuială bănească ce se deosebeşte de celelalte cheltuieli băneşti din economie, şi anume prin următoarele particularităţi3: 

resursele investite în realizarea unui proiect pot fi delimitate ca natură şi volum de alte cheltuieli băneşti;



cheltuieli efectuate au o durată de viaţă specifică, concretizată în faze şi etape bine definite (cercetare, proiectare, execuţie, exploatare);



cheltuielile efectuate cu realizarea proiectului de investiţii să fie eficiente, adică proiectul de investiţii trebuie să asigure recuperarea fondurilor alocate şi obţinerea unui profit;



proiectele de investiţii presupun întotdeauna un risc, legat de eventualele modificări în evoluţia parametrilor proiectaţi, datorită schimbărilor care pot apărea în viaţa economică şi social-politică.”

Conceptul de „investiţii” este folosit în două sensuri: unul larg şi altul restrâns. În sens larg, investiţiile cuprind „totalitatea cheltuielilor sau a alocărilor de fonduri de la care se aşteaptă nişte venituri viitoare”.4 În înţeles restrâns, abordare reţinută în teoria microeconomică, investiţiile reprezintă „cheltuielile ce se efectuează pentru obţinerea de active imobilizate, prin construire, reconstruire, lărgire, modernizare sau achiziţionare de maşini, utilaje, instalaţii, clădiri, mijloace de transport, etc.”5 În practica economică, investiţiile sunt abordate pe trei dimensiuni: contabilă, economică şi financiară: o abordarea contabilă, pune accentul pe conţinutul material al efortului investiţional, pe valoarea şi pe durata de viaţă a investiţiei realizate;

2

Pârvu, D., Eficienţa investiţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag. 5 Dornescu, V., Finanţarea investiţiilor, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009, pag. 20 4 Bistriceanu, Ghe., Finanţele agenţilor economici, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 121 5 Bucătaru, D. Finanţele întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2009, pag. 124 3

4

o abordarea economică, potrivit căreia investiţiile reprezintă consumuri de resurse care se fac în prezent în speranţa obţinerii în viitor a unor efecte economice eşalonate în timp şi care însumate depăşesc cheltuiala iniţială; accentul este pus pe eficienţa efortului investiţional; o abordarea financiară, potrivit căreia investiţiile reprezintă toate cheltuielile de resurse care generează venituri superioare sau economii în viitor, pe o perioadă mai mare de timp, iar amortizarea acestora se face de-a lungul mai multor ani. Însă, investiţiile pot fi abordate şi sub aspect juridic, ele semnificând în acest caz achiziţii de bunuri sau elemente care constituie componente ale unui patrimoniu şi obiect al dreptului de proprietate: gospodăriile rurale sau urbane, echipamente productive, vehicule, valori mobiliare, bani etc. De asemenea, investiţiile pot abordate şi din punct de vedere psihologic, evidenţiind “intenţia individului sau a firmei de a investi, care conduce la decalarea consumului în timp”. 6 Din această perspectivă, investitorul renunţă la bunurile imediate în favoarea celor viitoare asumându-şi nişte riscuri; el acceptă schimbul unei satisfacţii imediate şi certe (la care renunţă) cu speranţa obţinerii unei satisfacţii viitoare superioare, dar incerte. Faţă de aceste abordări, pot fi urmărite şi alte elemente, cum sunt: ameliorarea condiţiilor de muncă, efectele asupra concurenţei (efecte ofensive şi efecte defensive), ameliorarea poziţiei pe piaţă, relaţia cu progresul tehnic, incidentele strategice etc. Abordarea unei investiţii sub diferitele ei aspecte tehnice, economice, sociale, financiare, poartă denumirea de abordare multicriterială. Indiferent de punctele de vedere conform cărora se definesc investiţiile, se pot observa câteva trăsături caracteristice7: -

prin investire se produce o transformare a valorii din formă bănească în forme materiale, concrete, care au o durată de viaţă mai îndelungată din punct de vedere economic;

-

se speră la un surplus monetar în urma proceselor de valorificare;

-

se confruntă cu riscuri care dau un caracter aleatoriu rezultatelor investiţiei;

-

pe timpul desfăşurării investiţiei are loc o imobilizare de mijloace financiare al cărei cost trebuie acoperit în viitor de rezultatele nete sperate. În concluzie, investiţia este o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, proiect sau

activitate efectuată în prezent, cu caracter cert, în scopul obţinerii unor efecte viitoare, adesea 6 Onofrei, M, Finanţele întreprinderii, volumul I, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2003, pag. 195 7 Bucătaru, D., Finanţele întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2009, pag. 125

5

incerte, ceea ce creează şi un risc fiind strâns legat de funcţionarea întregului sistem economic şi de decalajul de timp dintre momentul investirii şi cel al obţinerii rezultatelor care poate crea situaţii imprevizibile. Acest concept include două elemente definitorii: - conţinutul concret, real, în care se includ resursele materiale, umane şi financiare; - scopul final al investiţiei, care este crearea unui spor de avuţie, atât la nivelul individului, cât şi al firmelor şi societăţilor, în general, deci obţinerea unui câştig suplimentar în timp ce scopul imediat poate oglindi sau urmări creşterea productivităţii, lărgirea şi diversificarea activităţii. În abordările concrete, fundamentarea şi alegerea proiectelor, caracteristicile investiţiilor obligă la “rigoare şi raţionalitate curajoasă, la implicarea unor determinări şi analize particulare, bazate pe tehnici special concepute şi aplicate”.8 În opinia mea, investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării. Prin ele se asigură sporirea capitalului fix, creşterea randamentului tehnic şi economic al celui existent, dar şi crearea de noi locuri de muncă. În acest context, investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de eficienţă.

1.2. Criterii de clasificare a investiţiilor Într-o întreprindere tipologia investiţiilor este de o mare diversitate. Clasificarea riguroasă a investiţiilor după criterii raţionale si acceptabile din punct de vedere metodologic este necesară deoarece aceasta trebuie să răspundă unor necesităţi de ordin practic, legate de fundamentarea şi analiza economică a diverselor proiecte de investiţii. Diversele criterii de clasificare a investiţiilor scot în evidenţă complexitatea acestui concept şi particularităţile cu privire la tehnica, mijloacele de efectuare şi destinaţia fondurilor (băneşti, materiale sau umane) antrenate în procesul investiţional. Investiţiile pot fi clasificate după mai multe criterii, dintre care cele mai importante sunt: 1. după natura lor; 2. după modul de concretizare; 3. după scopul pentru care sunt efectuate; 4. după caracterul lor; 5. după criteriul destinaţiei; 8

Zaiţ, D., Fundamentele economice ale investiţiilor, Editura Sanvialy, Iaşi, 2005, pag. 29

6

6. după sursa de finanţare şi al naturii investitorului; 7. după riscul aferent; 8. după legătura dintre investiţie şi obiectul principal construit; 9. după caracterul încasărilor şi plăţilor; 10. după modul de obţinere a bunurilor de capital; 11. după criteriul complementarităţii proceselor investiţionale. 1. Din punctul de vedere al naturii lor, investiţiile pot fi: a. investiţii corporale – reprezintă cheltuielile concretizate în instrumente de producţie, precum şi cele aferente montării acestora şi înlocuirii celor scoase din funcţiune; ele se împart la rândul lor în: 

investiţii propriu-zise (de natura mijloacelor fixe);



investiţii asimilate (cheltuieli cu explorări, prospecţiuni şi lucrări geologice, cheltuieli de proiectare privind investiţiile, cheltuieli cu organizarea de şantier, necesarul de fond de rulment suplimentar datorat punerii în funcţiune a investiţiei ş.a.).

b. investiţiile necorporale (nemateriale) - includ cheltuielile de cercetare-dezvoltare, cheltuielile pentru cumpărarea sau conceperea unui program informatic, cheltuieli aferente formării profesionale ş.a.; c. investiţiile financiare - constau în efectuarea de plasamente băneşti pe termen lung în creanţe sau titluri de valoare. 2. În funcţie de modul de concretizare (după structura internă, în opinia unor autori), pot clasificate structural în9: a. investiţii pentru lucrări de construcţii-montaj alocate pentru lucrări de construcţii, instalaţii, construcţii speciale, pregătirea terenului, montajul utilajelor, etc. Aceste lucrări pot fi realizate fie în antrepriză, fie în regie prin forţe proprii ale beneficiarului de investiţii; b. investiţii pentru achiziţiile de utilaje contribuie în mod direct la creşterea productivităţii muncii şi deci la sporul de profit; c. investiţiile pentru lucrările de explorări geologice, în care se cuprind prospecţiunile, explorările, lucrările de foraj, studiile şi cercetările geologice;

9

Dornescu, V., Finanţarea investiţiilor, Editura Universităţii “ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009, pag. 24

7

d. alte cheltuieli de investiţii – cheltuielile de proiectare, cele cu achiziţionarea terenului, cheltuielile cu supravegherea executărilor lucrărilor şi cu salarizarea personalului, etc. 3. Din punct de vedere al scopului pentru care sunt efectuate, investiţiile pot fi grupa în: a. investiţii de înlocuire, care presupun în prealabil dezafectarea mijloacelor fixe uzate din punct de vedere fizic şi moral; b. investiţii de expansiune, care se materializează în extinderea sau dezvoltarea unor secţii sau în crearea unor obiective noi; c. investiţii de inovare şi modernizare, care presupun cheltuieli cu îmbunătăţirea procesului tehnologic, automatizarea şi informatizarea acestora; d. investiţii strategice, care au ca obiectiv prevenirea unor riscuri de natură tehnologică, economică sau financiară. 4. După caracterul lor, investiţiile se pot clasifica în: a. construcţii noi, reconstrucţii (reclădiri cu modificarea profilului tehnologic); b. refaceri (reclădiri fără modificarea profilului tehnologic); c. dezvoltări (lărgiri sau completări); d. reutilări (cu sau fără modificări); e. retehnologizări; f. plasamente. 5. După criteriul destinaţiei, investiţiile au următoarea structură10: a. investiţii propriu-zis productive, cele care se concretizează în mijloace fixe cu destinaţie productivă); b. investiţii socio-culturale prin care se realizează active fixe în domeniile: social, cultural, învăţământ, sănătate, etc. Investiţiile productive, la rândul lor, pot fi:11 

ofensive – cele care au ca obiect creşterea capitalului fix productiv;



defensive – cele care au impuse prin normele legale cu privire la securitate, igienă şi protecţia muncii, poluare, etc.

10

Onofrei, M., Finanţele întreprinderii, volumul I, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2003, pag. 198 11 Dornescu, V., Finanţarea investiţiilor, Editura Universităţii “ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009, pag. 25

8

6. În funcţie de criteriul sursei de finanţare şi al naturii investitorului (autohton sau străin), se pot distinge12: a. investiţiile publice, care sunt finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale şi au drept scop promovarea unor servicii publice în domeniul infrastructurii şi cel sociocultural; b. investiţiile autonome realizate de societăţile comerciale şi regiile autonome din resurse proprii sau din credite bancare; c. investiţii private realizate de agenţii economici cu capital privat din resurse proprii sau atrase de pe piaţa de capital; d. investiţii realizate de persoane fizice, cu deosebire în domeniul locuinţelor sau al construcţiilor gospodăreşti şi finanţate din resurse proprii sau împrumutate; e. investiţii realizate cu capital străin în diverse domenii şi care se pot concretiza în: 

participarea investitorilor străini (în bani sau în natură) la capitalul

social al unor firme sau la finanţarea unor proiecte ale acestora; 

acordarea unor împrumuturi investitorilor români de către organismele

financiar-bancare străine; 

investiţii de portofoliu;



investiţii finanţate din fonduri externe nerambursabile, etc.

Cea mai întâlnită sursă de finanţare a investiţiilor este cea din credite bancare deoarece băncile pun la dispoziţie o gamă vastă de credite pentru investiţii. Aceste credite se acordă pentru “finanţarea activităţii de investiţii, în completarea surselor proprii ale clienţilor, pe total activitate de investiţii sau pe obiective (proiecte) de investiţii”.13 7. După riscul aferent, investiţiile sunt grupate în: a. investiţii cu risc similar cu cel al activităţii generale ale societăţii, care cuprind în principal investiţiile legate de înlocuirea echipamentelor de producţie uzate; b. investiţiile cu risc mediu, în care sunt incluse investiţiile legate de extinderi, dezvoltări sau modernizări, şi chiar construirea unor obiective noi, cunoscându-se capacitatea reală de absorbţie a pieţei; c. investiţii cu risc ridicat, care se referă la activităţi de cercetare-dezvoltare în domenii noi, ale căror efecte sunt incerte;

12

Ibidem. Cocriş, V., Chirleşan, D., Economie bancară: Repere teoretice şi studiu monografic, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009, pag. 446 13

9

d. investiţii cu risc“alb”, destinate ameliorării condiţiilor de muncă şi ale căror efecte sunt greu de estimat; e. investiţii cu risc “impus”, care sunt cerute de către autorităţi investitorilor prin reglementări legale care privesc normele de securitate şi de protecţie a muncii şi a mediului înconjurător. Riscul pe care-l are în vedere această clasificare se referă atât la „realizarea investiţiilor cât şi la exploatarea acestora la limita duratei de viaţă considerate”14. 8. Din punct de vedere al legăturii dintre investiţie şi obiectul principal construit, acestea au următoarea structură: a. investiţii directe (de bază), care includ obiectele şi dotările care condiţionează şi asigură exploatarea normală a proiectului care se realizează; b. investiţii colaterale (anexe), care favorizează funcţionarea obiectivului (asigurarea reţelei de alimentare, drumuri interioare şi căi de acces, împrejmuiri, racordări ş.a.); c. investiţii conexe, care sunt impuse de investiţia de bază şi care se realizează în alte întreprinderi, având drept scop lărgirea bazei de materii prime, asigurarea desfacerii produselor, etc. 9. După caracterul încasărilor şi plăţilor (din perspectiva fluxurilor de trezorerie) se pot distinge patru tipuri de investiţii15: a. investiţii care se caracterizează printr-o singură cheltuială iniţială (ieşire) şi o singură încasare (intrare), cum sunt investiţiile financiare şi cele din agricultură şi silvicultură; b. investiţii care se caracterizează printr-o singură cheltuire a capitalului inţial şi mai multe încasări eşalonate pe durata de viaţă a investiţiei, specifice investiţiilor în echipamente industriale; c. investiţii care se caracterizează printr-o cheltuire eşalonată a capitalului iniţial şi o singură încasare la sfârşitul duratei de realizare a investiţiei, specifice investiţiilor reprezentate de ansambluri industriale, predate “la cheie”; d. investiţii care se caracterizează prin ieşiri şi intrări eşalonate pe durata de viaţă a investiţiei, specifice majorităţii investiţiilor industriale.

14

Zaiţ, D., Fundamentele economice ale investiţiilor, Editura S...