Ghidul educatorului - Educatie timpurie PDF

Preview

Summary

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova GHIDUL cadrelor didactice pentru educaţia timpurie şi preşcolară 2 GHIDUL CADRELOR DIDACTICE PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE ŞI PREŞCOLARĂ CUVÎNT ÎNAINTE C EEA ce ştim, credem şi gîndim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el... Nicio...

Description

Accelerat ing t he world's research.

Ghidul educatorului - Educatie timpurie Adina Cristea

Related papers

Download a PDF Pack of t he best relat ed papers 

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

GHIDUL

cadrelor didactice pentru educaţia timpurie şi preşcolară

2

GHIDUL CADRELOR DIDACTICE PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE ŞI PREŞCOLARĂ

CUVÎNT ÎNAINTE

C

EEA ce ştim, credem şi gîndim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el... Niciodată nu vom putea şti totul despre copil, dar cu cît ne vom apropia mai mult de el şi îl vom înţelege mai bine, cu atît vom învăţa mai multe despre ceea ce ar trebui să facem pentru a-l ajuta să crească şi să se dezvolte la nivelul întregului potenţial de care dispune. În educaţie nu există reţete! Există experienţă acumulată, există idei şi teorii bazate pe noi cercetări, există practici confirmate în timp care şi-au demonstrat avantajele, există valori, principii, reguli, dar nu există reţete. Pentru că fiecare copil este unic, pentru că fiecare grup de copii este unic, pentru că fiecare cadru didactic este unic, pentru că fiecare familie este unică — pentru fiecare în parte aplicîndu-se metode specifice de educaţie! De aceea succesul educaţiei se bazează pe adaptarea demersului educaţional la necesităţile individuale ale fiecărui copil! Ideile cuprinse au ca reper primordial COPILUL!

Ghidul de faţă reprezintă un instrument de lucru pentru cadrele didactice care lucrează cu copii de la 1 la 7 ani, avînd ca obiective: – de a crea o perspectivă comună şi unitară în rîndul tuturor cadrelor didactice asupra dezvoltării copilului şi a educaţiei în perioada timpurie; – de a promova practicile educaţionale care stimulează şi susţin dezvoltarea copilului; – de a sprijini alegerile şi a argumenta deciziile pedagogice ale cadrelor didactice în practica zilnică; – de a oferi sprijin în aplicarea cerinţelor „Curricumul-ului educaţiei copiilor de vîrstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în Republica Moldova Naţional. Ghidul este construit pe o axă principală: de la teorie la practică. Orice teorie devine sterilă dacă nu este însoţită de o practică ce îi poate confirma valoarea. Precum orice practică devine improvizaţie dacă nu este susţinută de argumente ştiinţifice. Primele cinci capitole conturează universul teoretic al educaţiei timpurii, perspectiva psihopedagogică actuală privind educaţia copilului mic şi argumentele adoptării acestei perspective, principiile de bază care trebuie să stea la baza aplicării acestei abordări a copilului, a practicilor educaţionale, precum şi obiectivele pe care trebuie să le avem în vedere în perioada 1-7 ani, înaintea debutului copilului în lumea şcolară. De asemenea sunt prezentate numeroase argumente care susţin: – avantajele abordării holiste (globale) a copilului, acordîndu-se atenţie în egală măsură dezvoltării acestuia atît în plan fizic, al sănătăţii, precum şi în plan cognitiv şi socioemoţional; – necesitatea respectării unicităţii fiecărui copil prin adaptarea educaţiei la nevoile, interesele şi ritmul individual de dezvoltare a copilului. Ideea principală este că învăţarea şi dezvoltarea copilului de la 1 la 7 ani trebuie abordate dintr-o perspectivă integrată: •

abordarea integrată a curriculum-ului, proiectarea de unităţi tematice (Cap. 6). Cadrul didactic va regăsi recomandări despre cum să abordăm integrat curriculum-ul şi cum să proiectăm o unitate tematică;

•

corelarea ariilor curriculare cu centrele de activitate, prin obiectivele de referinţă şi activitatea copiilor (Cap. 7). Sunt date exemple concrete despre cum se pot corela ariile curriculare cu centrele de activitate;

DEZVOLTAREA COPILULUI. CONCEPTE ŞI TERMINOLOGIE DE BAZĂ

3

•

valorificarea jocului ca modalitate de abordare integrată atît dezvoltării copilului, cît şi a curriculum-ului (Cap. 8). Cadrele didactice vor regăsi modalităţi de abordare a jocului şi mai ales a jocului liber, ca activitate dominantă şi integrată de abordare a dezvoltării şi învăţării copilului, precum şi recomandări de valorificare a jocului;

•

organizarea mediului de învăţare (Cap. 9). Se pune un accent deosebit pe importanţa organizării unui mediu care să stimuleze în egală măsură toate domeniile dezvoltării şi să permită proiectarea de unităţi tematice interdisciplinare; sunt prezentate exemple de materiale şi modalităţi şi cerinţe de utilizare a lor în fiecare centru de activitate;

•

modul de interacţiune şi comunicare cu copilul (Cap. 10). Se atrage atenţia cadrelor didactice la importanţa modului de relaţionare şi comunicare a copilului, care are un rol hotărîtor în stimularea dezvoltării acestuia sub toate aspectele;

•

utilizarea strategiilor didactice centrate pe individualizare, descoperire, cooperare, prin modul de evaluare şi planificare a programului zilnic (Cap. 11). Cadrul didactic va putea găsi exemple de strategii care sunt cele mai eficiente pentru a răspunde nevoilor individuale ale copilului şi care încurajează comportamentul natural explorator al copilului şi stimulează cooperarea între copii; totodată cadrele didactice vor înţelege că prin modul de planificare şi organizare a programului zilnic, putem demonstra că atenţia noastră este aceea de a aborda integrat dezvoltarea şi învăţarea copilului, prin modul în care este valorificat fiecare moment al zilei;

•

parteneriatul dintre creşă/grădiniţă, familie şi comunitate (Cap. 12). Cadrele didactice vor regăsi argumente în favoarea necesităţii creării unei unităţi de acţiune între cadrul didactic şi părinţi şi a importanţei bazării parteneriatului dintre creşă/grădiniţă şi familie pe încredere, respect, cunoaştere şi comunicare; abordarea integrată a învăţării şi dezvoltării copilului presupune existenţa unui solid parteneriat şi a concentrării tuturor eforturilor adulţilor asupra necesităţilor şi cerinţelor individuale ale copilului;

•

recomandările metodologice pentru fiecare arie curriculară care abordează în mod integrat proiectarea activităţilor pornind de la specificul unei arii curriculare (Cap. 13). Se oferă exemple de activităţi tematice care pornesc de la obiectivele de referinţă ale unei arii curriculare, dar stabilesc punte de corelare cu obiectivele de referinţă ale altor arii curriculare prin implicarea copiilor în activităţi diverse în centrele de activitate.

Dacă primele cinci capitole au o mai mare încărcătură teoretică, următoarele capitole au îmbinat aspectele teoretice cu cele practice, prezentînd mult exemple, recomandări şi sugestii practice considerate utile cadrelor didactice, ultimul capitol fiind destinat în exclusivitate exemplelor. Gradarea progresivă de la teorie la practică a oferit cadrelor didactice un argument, o explicaţie pentru alegerile şi recomandările didactice prezentate în promovarea şi susţinerea unei noi perspective asupra educaţiei copilului în perioada de la 1 la 7 ani. Înainte de a lua o decizie privind modul în care dorim să educăm copilul, să-l ajutăm să crească şi să se dezvolte, trebuie să fim foarte bine pregătiţi şi convinşi că prin intervenţiile noastre nu distrugem ceea ce are copilul mai de valoare: dorinţa şi nevoia de cunoaştere, dorinţa şi nevoia de mişcare, dorinţa şi nevoia de a comunica, dorinţa şi nevoia de explorare, dorinţa şi nevoia de a se juca. Copilul învaţă facînd, nu doar privindu-ne pe noi, adulţii, ce facem! Să-i oferim deci oportunităţile de a învăţa, asigurîndu-i protecţia, siguranţa şi sănătatea! Şi, mai presus de toate, să-l iubim! Autorii

4

GHIDUL CADRELOR DIDACTICE PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE ŞI PREŞCOLARĂ

DEZVOLTAREA COPILULUI. CONCEPTE ŞI TERMINOLOGIE DE BAZĂ

5

6

GHIDUL CADRELOR DIDACTICE PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE ŞI PREŞCOLARĂ

INTRODUCERE Toţi ne dorim copii sănătoşi, dezvoltaţi normal, fericiţi, dornici de a învăţa, plini de energie, care să ne umple de satisfacţie prin ceea ce ştiu, prin ceea ce pot să facă, prin felul în care se poartă şi gîndesc. Totul depinde în cea mai mare măsură de noi, adulţii. Noi suntem primii în care ei au cea mai mare încredere şi care le decide startul în viaţă!

C

OPILĂRIA timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa unui individ prin consecinţele durabile pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Ultimii douăzeci de ani au adunat numeroase dovezi în acest sens şi au determinat schimbări majore asupra modului în care este privită această perioadă şi, mai ales, asupra practicilor de îngrijire şi educaţie a copilului mic. Acest ghid face parte din setul de documente de politică educaţională importante în Republica Moldova, care definesc spaţiul educaţiei timpurii de la 1 la 7 ani1, alături de standardele de dezvoltare şi învăţare în perioada timpurie, de standardele profesionale pentru cadrele didactice care lucrează în servicii de educaţie timpurie şi de curriculumul naţional al educaţiei timpurii. Toate aceste documente trasează conturul concepţiei despre copilul mic, al concepţiei despre educaţia timpurie şi importanţa ei, al practicilor dorite în educaţia timpurie, al profilului educatorului în perioada timpurie şi, nu mai puţin important, al finalităţilor acestei perioade. Fiecare copil este unic, iar unicitatea lui reprezintă punctul de plecare în luarea deciziilor privind dezvoltarea deplină. Recunoaşterea şi cunoaşterea îndeaproape a unicităţii lui ne vor ajuta să ştim cum să-l ajutăm.

1

După adoptarea Convenţiei Internaţionale privind Drepturile Copilului în 1989 de către 128 de state, în martie 1990, la Jomtien, în Thailanda, a avut loc Conferinţa Mondială „Educaţie pentru Toţi”. Declaraţia de la Jomtien a marcat un moment important pentru educaţia timpurie întrucît a subliniat ideea că: „Învăţarea începe de la naştere. Acest fapt atrage nevoia de educaţie şi îngrijire timpurie, ce pot fi asigurate prin implicarea corespunzătoare a familiilor, a comunităţilor şi a programelor instituţionale.” Mişcarea mondială Educaţia pentru Toţi, lansată în 1990, reprezintă un angajament la nivel global pentru a oferi o educaţie de bază de calitate pentru toţi copiii, tinerii şi adulţii prin universalizarea educaţiei primare şi reducerea analfabetismului, pînă la finalul deceniului. 10 ani mai tîrziu, la Forumul de la Dakar (2000), cînd s-a realizat evaluarea îndeplinirii obiectivelor Educaţiei pentru Toţi, întrucît acestea nu au fost îndeplinite la nivel global, comunitatea internaţională a identificat şase categorii de obiective ale Educaţiei pentru Toţi, care au ca scop întîmpinarea nevoilor de învăţare ale copiilor, tinerilor şi adulţilor. Obiectivele au fost propuse pentru a fi realizate pînă în anul 2015. Primul obiectiv global se referă la extinderea şi îmbunătăţirea serviciilor de educaţie şi îngrijire timpurie. Perspectiva adoptată la Jomtien a fost aceea a unei abordări holiste asupra copilăriei, prin

aceasta înţelegînd integrarea tuturor serviciilor ce vizează sănătatea, nutriţia, igiena, dezvoltarea din punct de vedere cognitiv şi socio-emoţional a copilului. Doar o astfel de abordare holistă poate duce la atingerea obiectivelor. UNESCO este organismul internaţional mandatat să coordoneze eforturile internaţionale pentru atingerea obiectivelor Educaţiei pentru Toţi. La nivel internaţional, pentru a putea monitoriza cu mai mare uşurinţă atingerea obiectivelor, copilăria timpurie a fost definită şi consacrată ca şi concept desemnînd perioada cuprinsă între naştere şi 8 ani. În întreaga lume, serviciile de educaţie şi îngrijire timpurie se adresează, de obicei, copiilor de la naştere şi pînă la intrarea în şcoală, fiind deseori separate: servicii pentru copii de pînă la 3 ani şi pentru copii de la 3 ani pînă la intrarea în şcoală. Vîrsta intrării în şcoală variază de la ţară la ţară, dar în general se consideră că pînă la 8 ani toţi copiii din lume sunt cuprinşi în învăţămîntul primar. Periodizarea copilăriei timpurii de la naştere la 8 ani are ca reper elaborarea politicilor integrate de educaţie, îngrijire şi sănătate necesare asigurării bunăstării copiilor în perioada cea mai vulnerabilă a vieţii.

7

DEZVOLTAREA COPILULUI. CONCEPTE ŞI TERMINOLOGIE DE BAZĂ

1. DEZVOLTAREA COPILULUI. CONCEPTE ŞI TERMINOLOGIE DE BAZĂ

8

GHIDUL CADRELOR DIDACTICE PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE ŞI PREŞCOLARĂ

1. DEZVOLTAREA COPILULUI. CONCEPTE ŞI TERMINOLOGIE DE BAZĂ2 Sumar Acest capitol prezintă conceptele de bază referitoare la: • Creşterea, îngrijirea şi dezvoltarea copilului • Domeniile de dezvoltare a copilului • Factorii care determină creşterea şi dezvoltarea copilului Îngrijirea reprezintă factorul principal în dezvoltarea optimă a copilului. Conceptul îngrijirii este strîns legat de cel al dezvoltării. A îngriji înseamnă a răspunde necesităţilor fundamentale ale copilului, ce ţin de: • protecţie, • alimentaţie, • asistenţă medicală, • dragoste şi afecţiune, • interacţiune şi stimulare, • securitate.

Creşterea şi dezvoltarea Cunoaşterea creşterii şi dezvoltării normale a copilului este absolut necesară pentru înţelegerea fiziologiei şi patologiei acestei vîrste.

Îngrijirea include totalitatea acţiunilor întreprinse de îngrijitorii parentali, non-parentali şi comunitate în vederea asigurării sănătăţii, alimentaţiei, dezvoltării psihosociale şi cognitive a copilului. Îngrijirea înseamnă mai mult decît „a spăla“ sau „a avea grijă“. Ea defineşte totalitatea practicilor urmate de părinţi, îngrijitori non-parentali (educatori, medici) şi comunităţi, care protejează şi promovează sănătatea, alimentarea, dezvoltarea psihosocială şi cognitivă a copilului. Prin urmare, îngrijirea este factorul-cheie pentru dezvoltarea reuşită a copilului. Nevoile copilului nu apar izolat; ele se manifestă simultan şi solicită răspunsuri prompt. Adeseori, atunci cînd copilul este mic, părinţii aproape că nu conversează cu el, îi pun biberonul în gură şi îl îngrijesc ca pe un obiect. Chiar dacă părinţii răspund necesităţilor esenţiale ale copilului — se adresează medicului în caz de urgenţă, îi oferă un mediu sigur şi protejat etc. — ulterior acest copil ar putea să se perceapă singur ca un obiect, nu va avea iniţiative şi se va integra dificil în grup sau comunitate. Prin urmare, un mediu favorabil pentru dezvoltarea copilului va răspunde tuturor acestor necesităţi în acelaşi timp. Principalele acţiuni de îngrijire vor include minimum: asigurarea securităţii, oferirea căminului, îmbrăcămintei, hrănii, prevenirea şi tratamentul bolilor, afecţiune, comunicare şi stimulare, joc, socializarea copilului. Creşterea se referă la schimbările specifice de ordin fizic şi creşterea în dimensiune. De exemplu, sporirea numărului de celule sau creşterea în dimensiune a celulelor existente duce la creşterea în înălţime, greutate, lungimea membrelor, precum şi la modificarea formei corpului. Astfel de modificări pot fi măsurate cu uşurinţă. 2

După Landers, Cassie, A Basic Course in Early Child Development Developmental Pediatrics, Milestones in Early Childhood, Early Childhood Respurce Pack, UNICEF, 2002.

DEZVOLTAREA COPILULUI. CONCEPTE ŞI TERMINOLOGIE DE BAZĂ

Creşterea şi dezvoltarea sunt procese complementare. Deşi aceste noţiuni adeseori sunt substituibile, ele nu înseamnă acelaşi lucru.

9

Creştere mai înseamnă şi diferenţiere, transformare, organizare, maturizare biologică şi regresiune. Creşterea continuă pe parcursul întregii vieţi, dat fiind faptul că corpul reînnoieşte în permanenţă celulele lezate sau moarte. În primul an de viaţă, copiii sugari au cel mai rapid ritm de creştere: către această vîrstă ei îşi triplează greutatea avută la naştere şi adaugă încă jumătate la statura cu care s-au născut. Se înţelege că perturbările creşterii survenite în această perioadă sunt deosebit de periculoase pentru evoluţia ulterioară a copilului. La vîrsta preşcolară, creşterea scade în intensitate. În adolescenţă ritmul de creştere iar se înteţeşte. Dezvoltarea este definită ca sporire în complexitate sau modificare de la forme simple la forme mai complexe şi mai detaliate. Este un proces ordonat, continuu, în cadrul căruia copilul obţine cunoştinţe vaste, dezvoltă un comportament mai variat şi deprinderi mai diverse. Deşi modelul dezvoltării este, în general, acelaşi pentru toţi copiii, ritmul dezvoltării variază de la un copil la altul. Ritmul şi calitatea dezvoltării copilului ţin de maturitatea fiziologică a sistemelor nervos, muscular şi al scheletului. Factorii ereditari şi de mediu, unici în cazul fiecărui copil, influenţează şi ei ritmul şi calitatea dezvoltării copilului. Toţi aceşti factori vin să explice diferenţierea atît de semnificativă a dezvoltării copilului.

Cine prezintă riscuri? Nou-născuţii şi sugarii care prezintă semne de dezvoltare cu anumite probleme de ordin fizic, cu deficienţe de învăţare sau cu probleme legate de comportament. Aceştia sunt copiii născuţi înainte de termen sau cu greutate mică la naştere, copiii care au fost alăptaţi de mame ce au suferit de malnutriţie.

Procesul de creştere şi / sau dezvoltare poate fi: •

Tipic/normal — se presupune obţinerea unor deprinderi şi asumarea unor modele comportamentale într-un ritm şi cu o consecutivitate previzibile. În categoria „tipică“ se includ şi diferenţele neînsemnate şi simple neregularităţi (de ex., copiii de un an care se învaţă să meargă, deşi nu s-au tîrît).

•

Atipic — este caracteristic copiilor care se dezvoltă în mod diferit, cu devieri sau întîrzieri marcate de dezvoltare sau a căror creştere şi dezvoltare sunt incomplete sau nu corespund parametrilor normali.

Copiii cu întîrzieri în dezvoltare pot să se manifeste ca şi copiii de vîrstă mai mică în unul sau mai multe domenii de dezvoltare. Devierea de dezvoltare presupune existenţa unui element care se deosebeşte de cel caracteristic pentru dezvoltarea normală. Dezvoltarea anormală în unul sau mai multe domenii poate să aibă sau nu repercusiuni asupra dezvoltării şi obţinerii deprinderilor în alte domenii.

Atenţie! Identificarea şi intervenţia cît mai timpurie are o importanţă critică în cazul acestor categorii de copii!

Există mai multe cauze ale dezvoltării atipice: erorile genetice, malnutriţia, bolile, rănile şi posibilităţile limitate de învăţare (dificultăţi de văz, de auz, de mişcare, dereglări mintale etc., etc.) Orice problemă sau moment neînţeles privind creşterea şi dezvoltarea copilului necesită consultul unui specialist (medic pediatru, psiholog, psihopedagog etc.), care va aprecia fiecare caz în parte şi va face recomandările de rigoare.

10

GHIDUL CADRELOR DIDACTICE PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE ŞI PREŞCOLARĂ

Drepturile copiilor mici Pentru vîrsta de 4-7 ani (prioritare)

Pentru vîrsta de 0-3 ani (prioritare) Protecţie împotriva pericolelor fizice Nutriţie şi asistenţă medicală adecvate Vaccinări complete Prezenţa unui adult de care să se ataşeze Prezenţa unui adult care poate înţelege şi răspunde la semnele lor Lucruri pe care să le privească, să le atingă, să le audă, să le afle, să le miroase, să le guste Oportunităţi de a explora lumea din jurul lor Stimulare a capacităţii de a se exprima şi a înţelege Sprijin pentru a căpăta deprinderi noi de mişcare, vorbire şi reflecţie Şanse de a dezvolta o anumită independenţă Ajutor pentru a învăţa cum să-şi controleze propriile comportamente Oportunităţi de a începe să înveţe cum să-şi poarte de grijă singuri Ocazii cotidiene de a se juca cu diferite obiecte

Oportunităţi de a-şi dezvolta deprinderi de mişcare fină Încurajare de a vorbi — prin intermediul conversaţiei, lecturii făcute de un adult, cîntecului Activităţi care vor dezvolta un sentiment de autoritate, pricepere Ocazii de a învăţa să coopereze, să ajute, să împartă cu alţii Explorare prin intermediul acţiunii Aplicarea aptitudinilor preparatorii pentru scris şi citit Oportunităţi de a alege şi a-şi asuma responsabilităţi Încurajare de a-şi dezvolta autocontr...