Educatie Antreprenoriala US1 2019 ID suport PDF

Preview

Summary

Unitatea de studiu nr. 1.DELIMITĂRI CONCEPTUALEPRIVIND EDUCAȚIA ANTREPRENORIALĂ1. EDUCAȚIA ȘI FORMELE SALEProblema educației a fost și rămâne o provocare pentru formarea noilor generațiimanifestată încă din cele mai vechi timpuri. Dacă la început educația punea accent peacumulare de cunoștințe, în p...

Description

Unitatea de studiu nr. 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND EDUCAȚIA ANTREPRENORIALĂ Obiective şi rezultate Obiectivul principal al acestei unităţi de studiu constă în a oferi suportul informaţional pentru a înţelege aria și delimitarea conceptuală a educației antreprenoriale. După parcurgerea textului acestei unităţi de învăţare și a bibliografiei veţi fi capabili să identificați: -

aria și formele educației antreprenoriale;

-

provocările moderne ale educației antreprenoriale;

-

obiectivele educației antreprenoriale;

-

rezultatele obținute de cursanți după parcugerea disciplinei educație antreprenorială.

1.1. EDUCAȚIA ȘI FORMELE SALE Problema educației a fost și rămâne o provocare pentru formarea noilor generații manifestată încă din cele mai vechi timpuri. Dacă la început educația punea accent pe acumulare de cunoștințe, în prezent educația nonformală determină utilizarea de cunoștințe și abilități necesare supraviețuirii în mediul natural. Cu trecerea timpului și a conștientizării importanței acesteia, educația nonformală a devenit formală și este centrată pe formarea/acumularea de cunoștințe și abilități care să corespundă cerințelor societății și dinamicii mediului înconjurător, pentru adaptarea la noile condiții și este condiționată de obținerea acesteia la costuri relative reduse. Educația reprezintă un fenomen socio-uman care asigură transmiterea acumulărilor teoretice și practice, obținute de omenire de-a lungul evoluției social-istorice, tinerei generații, formându-le personalitatea și profesionalitatea necesară desfășurării de activități utile în plan social. Etimologia termenului de educație provine din latinescul ”educo – educere” cu sensul de a crește, a cultiva, a îngriji, a educa și ”educe – educere” care înseamnă a duce, a conduce, a scoate. Ambele accepțiuni sunt corecte, dar în practică există multiple dificultăți și diferențieri în descrierea fenomenului educațional de ordin conceptual, ideologic, aria de acoperire, scopul sau personalul implicat în realizarea acesteia. Accepțiunea românescă a termenului de educația provine din Franța, secolul al XVIlea – éducation. Conform DEX accepțiunea termenului de educație reprezintă: ansamblu de

2

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor, tineretului, oamenilor sau ale societății prin activități pedagogice având ca rezultat buna creștere, comportare civilizată în societate; fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate. Dictionarul LAROUSSE atribuie pentru educație următoarele sensuri: conduita de formare a copilului sau adultului; instruirea unei persoane într-un anumit domeniu de activitate – ansamblul de cunoștințele intelectuale, culturale, morale dobândite în acest domeniu de o persoană sau un grup. Coombs și Ahmed (1974) au realizat o clasificare a tipurilor de educaţie (nonformală, informală şi formală), idee care este preluată și susținută mai târziu de diferiţi actori importanţi cu rol de decizie la nivel internaţional. Clasificarea are ca punct de pornire varietatea situațiilor de învățare, intenționalitatea acțională, scopul și modul de manifestare în timp. La sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 la nivel internaţional o atenție sporită este direcționată spre educaţia nonformală. Educația antreprenorială reprezintă intervenția intenționată a educatorilor în viața studenților/elevilor pentru a inția și forma calitățile și abilitățile antreprenoriale care să le permită să supraviețuiască în lumea afacerilor (Isaac, Visser, Friedrick și Brijlal, 2007). Ea poate fi descrisă ca o formă de educație care vizează atragerea persoanelor care sunt capabile să înceapă o afacere nouă (Timmons, Eisenman & O'Connor, 2015), și este promovată din ce în ce mai mult ca o premisă pe care economiile lumii pot experimenta dezvoltarea și durabilitatea la un cost scăzut ca dovadă a interesului manifestat în acest domeniu. Educația antreprenorială le oferă studenților cunoștințele, atributele și capacitățile suplimentare necesare pentru a fi aplicate în contextul înființării unei noi întreprinderi sau afaceri (Cheung și Chan, 2011) și pune accentul pe orientarea vieții și a acțiunilor în vederea dezvoltării unei afaceri sau a unui plan de afaceri (Ronstadt, 1985). Luthje și Frank (2002), sunt de acord că există o relație pozitivă între educația antreprenorială și crearea de afaceri. Ea dezvoltă și stimulează procesul antreprenorial, oferind instrumentele necesare pentru lansarea de noi întreprinderi (Postigo și Tomborini, 2002; Cheung și Chan, 2011). Conceptul de educație antreprenorială a cunoscut mai multe etape de dezvoltare (Kourilsky, 1995), fiind predată la nivel mondial atât în țările dezvoltate cât și în țările sărace. Diferențele între educația antreprenorială și educația pentru afaceri se referă la o acoperire mai limitată decât antreprenoriatul; educația antreprenorială include în plus inovarea și asumarea riscului. Educația antreprenorială este diferită de la o națiune la alta. Timmons, Eisenman & O'Connor (2015) afirmă că educația antreprenorială ar trebui să difere de la națiune la națiune ca arie și conținut, această diferență de percepție fiind și între profesori și studenți/cursanți. În timp ce profesorii par să perceapă și să trateze programele de educație antreprenorială ca fiind bazate pe cunoaștere, studenții/cursanți se așteaptă ca acestea să fie orientate spre acțiune. Există o literatură abundentă care raportează că profesorii/instructorii de antreprenoriat predau diferite lucruri sub aceeași umbrelă a cursurilor de antreprenoriat (Van der Sluis, Van Praag și Vijverberg, 2008, Weaver, Dickson și Solomon, 2005). În plus, conținutul adecvat pentru programele de antreprenoriat rămâne o discuție nefinalizată, constantă și provocatoare asupra acestui domeniu, legat de aria și conținutul acesteia (Gibb, 2002). Fundația Kauffman în 1994 a sponsorizat un proiect de cercetare care a analizat un grup de 170 de firme (cu cifra de afaceri între cinci și douăzeci de milioane de dolari) despre

Lect. dr. Nelu FLOREA - Unitatea de studiu nr.1 Delimitări conceptuale

3

necesitățile de învățare ale antreprenorilor care se află în diferite etape ale activității, respectiv de a cunoaște ce fel de cunoștințe practice au fost utile pentru a conduce o afacere. Întreprinzătorii au indicat următoarele discipline: a) finanțe, b) resurse umane, c) managementul creșterii/dezvoltării, d) marketing (Sexton, Upton, Wacholtz și McDougall, 1997). Un alt studiu privind programele de antreprenoriat realizat pe un eșantion de 94 de programe antreprenoriale (Finkle, 2006) derulat în SUA, privind conținutul disciplinelor, a evidențiat că 39% dintre programele antreprenoriale intervievate au oferit un curs numit ”Planul de afaceri pentru dezvoltare”, 33% oferind cursuri de ”Introducere în antreprenoriat”, 22% cursuri de ”Finanțare antreprenorială” și 12% ”Marketing antreprenorial”. În timp ce ”Planul de afaceri” a fost predat la majoritatea programelor de antreprenoriat, există întrebarea dacă conținutul acestui curs a fost similar la toți instructorii. Un curs de dezvoltare a unui plan de afaceri este conceput pentru a ajuta studenții să dezvolte un plan scris de implementare eficient pentru o nouă afacere și se referă, în general, la deciziile și acțiunile critice pe care trebuie să le întreprindă antreprenorii, atât în planificarea, cât și în realizarea unei noi aventuri antreprenoriale (Finkle, 2006). Studiul a avut ca scop înțelegerea perspectivelor instructorilor și obiectivelor acestora legate de acțiunile de predare a educației antreprenoriale. Rezultatele obținute sugerează că grupul de profesori/instructori studiați a urmărit două tipuri de obiective de predare profund diferite: unii dintre ei încearcă să îi învețe cum să înceapă o afacere de succes, în timp ce un alt grup încearcă să le dezvolte abilitățile antreprenoriale. Aceste obiective didactice au importanță și implicații asupra studenților cursanți, natura obligatorie sau voluntară a disciplinelor și tipul de metode didactice utilizate. De exemplu, dacă scopul studenților selectați pentru curs este de a crea afaceri, de identificare a celor cu idei cu potențial ridicat de succes, schema programului de studiu ar trebui să fie voluntară, iar planul de afaceri ca disciplină ar trebui să fie obligatoriu. Fiet (2000) consideră că un motiv important care stă la baza accentului diferit pus de instructorii antreprenoriali asupra educației antreprenoriale îl reprezintă caracterul eclectic al antreprenoriatului ca disciplină. Cu excepția descoperirii/generării de idei, majoritatea subiectelor incluse în educația antreprenorială provin din literatura de specialitate a altor discipline (Fiet, 2000). Motivația în depășirea barierelor legate de practica didactică este determinată și de profesori/instructor icare predau și sunt implicați în aspectele educaționale ale acestei discipline. În scopul acestui studiu și al modelului de educație antreprenorială la nivel de școală, în stadiul actual, cercetătorii fac următoarea propunere: educația și formarea în domeniul antreprenorial ar trebui să fie acceptate ca elemente ale educației antreprenoriale și ar trebui predată tuturor studenților indiferent de profil. De asemenea există un acord general cu privire la faptul că ar trebui să se pună accentul pe educația antreprenorială, comparativ cu educația în afaceri. Educația pentru afaceri are o acoperire mai limitată decât educația și formarea antreprenorială, care include subiecte suplimentare, cum ar fi inovarea și asumarea de riscuri. Consorțiul pentru educația antreprenorială (2004) evidențiază faptul că educația antreprenorială este un proces de învățare pe tot parcursul vieții și constă în cinci etape, și anume: cunoștințe de bază, cunoașterea competențelor, aplicarea creativă, lansarea și creșterea afacerilor. Odată cu acumularea de dovezi care susțin rolul antreprenoriatului în dezvoltarea economică (Acs, 2002; Kuratko, 2005; Reynolds et al., 2005), guvernele au continuat să încurajeze oamenii să devină antreprenori (Brannback & Carsrud, 2009). În Australia, guvernul federal a investit 2,9 miliarde de dolari în pentru a promova o cultură a spiritului antreprenorial și a inovării în sistemul educațional (Jones, 2007). Fundația Kauffman a donat

4

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

40 milioane dolari pentru a face educația antreprenorială disponibilă în campusurile universitare americane (Fundația Kauffman, 2009). În Chile au fost alocate 4 milioane de dolari pentru finanțarea programelor de educație antreprenorială. Chiar dacă există voința și resursele dedicate asupra modului în care se predă antreprenoriatul, educația antreprenorială este încă în fază incipientă, totuși câteva motive pot explica de ce educația antreprenorială a înregistrat puține progrese în ceea ce privește găsirea a ceea ce ar trebui să fie ca practică pedagogică. Bechard & Gregoire (2005) au identificat câteva din aceste motive ale dificultății în predarea educației antreprenoriale. (a) necesitatea domeniului relevă predarea antreprenoriatului ocupând un loc secundar; (b) educația antreprenorială nu generează aceleași recompensă profesională ca și cercetarea în afaceri; (c) dificultatea desfășurării cercetărilor interdisciplinare; (d) predarea se face în cea mai mare parte de către instructorii care nu sunt implicați direct în afaceri. Una dintre concluziile privind conținutul diversificat al programelor care oferă educație antreprenorială și implicarea instructoriilor care predau antreprenoriatul este determinată de influența proprie, puternică a fluxurilor de preocupări/cercetare atunci când fundamentează și aleg conținut de studiu al programelor (Fiet, 2000). Domeniile principale de actualitate au identificat ca fiind comune și incluse în programele de antreprenoriat următoarele domenii: (a) strategia/analiza competitivă; (b) gestionarea creșterii; (c) descoperirea / generarea de idei; (d) riscul și raționalitatea; (f) creativitatea. Aceste eforturi au încercat să reproducă condițiile în care apare și se inițiează fenomenul de antreprenoriat, una din condițiile de bază fiind existența aptitudinilor antreprenoriale în rândul studenților/elevilor și a oamenilor de știință (Phan & Foo, 2004). Pe lângă interesul guvernelor, creșterea programelor antreprenoriale în universități a fost alimentată de o cerere fără precedent a studenților pentru o educație care oferă abilitățile necesare de a reuși într-un mediu de afaceri din ce în ce mai complex (Cooper, Bottomley & Gordon, 2004). Ca răspuns la aceste solicitări, instituțiile de învățământ au implementat activități de învățare asociate antreprenoriatului, cum ar fi prelegeri privind concepte de afaceri, concursuri de planificare a afacerilor, interacțiuni cu practicienii și evenimente de dezvolare a rețelelor (Al-Laham, Souitaris, & Zerbinati, 2007). Consecința acestor tendințe s-a concretizat în creșterea solicitării educației antreprenoriale din învățământului superior; în S.U.A., numărul universităților care raportau cursuri de antreprenoriat în 1980 fiind de 300, ajungând la 1.050 în 1990 (Dickson, Solomon & Weaver, 2008), iar la colegii de la zece în 1970 (Kuratko, 2005) la peste 2.000 în 2008 (Cone, 2008). Garavan & O'Cinneide, (1994) au susținut că obiectivele didactice pentru educația antreprenorială ar trebui să anuleze influențele negative, părtinitoare privind riscul utilizării excesive a tehnicilor analitice, dezvoltarea empatiei pentru aspectul unic al antreprenoriatului, încurajarea unei atitudini pozitive față de schimbare și stimularea intenției antreprenoriale, delimitând clar diferențele dintre educația antreprenorială și educația pentru afaceri. În ceea ce privește educația pentru afaceri, se pot distinge următoarele preocupări legate de: a) conștientizarea importanței întreprinderilor mici, care vizează creșterea numărului de persoane care au cunoștințe suficiente despre întreprinderile mici pentru a le considera o opțiune la un moment dat al vieții;

Lect. dr. Nelu FLOREA - Unitatea de studiu nr.1 Delimitări conceptuale

5

b) educație pentru întreprinderi mici, care urmărește să ofere ajutor practic celor care doresc să facă tranziția către o activitate independentă; c) continuarea educației pentru întreprinderile mici, care este menită să permită oamenilor să își consolideze și să își actualizeze abilitățile de a conduce o afacere (Garavan & O'Cinneide, 1994). Béchard și Toulouse (1998) au identificat următoarele obiective generale de învățare pentru educația antreprenorială: a) conștientizarea antreprenoriatului, b) crearea de afaceri, c) dezvoltarea întreprinderilor mici, d) formarea formatorilor. Programele care urmăresc conștientizarea importanței antreprenoriatului furnizează informații generale despre spiritul antreprenorial și solicită publicului să reflecteze asupra antreprenoriatului ca o carieră. Programele de crearea afacerilor antrenează studenții în aptitudini tehnice, umane și manageriale pentru a crea o afacere. Programele de dezvoltare a afacerilor mici sunt create, de obicei, cu scopul a se potrivi nevoilor specifice de învățare ale proprietarilor de afaceri mici. Instruirea și perfecționarea formatorilor de programe îi învață pe educatori să acționeze ca profesori și consultanți în transmiterea cunoștințelor din domeniul educației antreprenoriale în vederea înființării de firme noi și dezvoltarea afacerilor prin monitorizarea acestora. Discuțiile și opiniile cu privire la obiectivele pe care ar trebui să le îndeplinească educația antreprenorială arată că majoritatea instructorilor raportează activitățile didactice de specialitate, dar nu precizează ce se realizează efectiv cu grupele de studenți la orele derulate. Chiar dacă lucrările anterioare în domeniul educației antreprenoriale au evidențiat existența mai multor scopuri didactice posibile în cursurile de antreprenoriat (Béchard și Toulouse, 1998; Garavan & O'Cinneide, 1994; Hills, 1988), majoritatea articolelor din acest subiect descriu pur și simplu ce au făcut la ore, fără a se referi la obiectivele care stau la baza activităților didactice descrise și gradul lor de îndeplinire (Rae & Craswell, 2000, Cope, 2003, Rae, 2004, Shepherd, 2004). Educația despre organizație se ocupă de cunoașterea și conștientizarea studenților despre teorii privind modul în care sunt create și gestionate organizațiile. Educația pentru organizație se ocupă de evidențierea posibilității de a avea o carieră de întreprinzător și îi încurajează pe studenți să-și înceapă propria afacere. Participanții sunt învățați să-și dezvolte abilitățile practice necesare înființării și conducerii firmelor mici, iar cursurile sunt deseori orientate către pregătirea unui plan de afaceri (Henry, 2005). Educația în organizație "se ocupă de formarea managerilor pentru noii antreprenori” și se axează pe asigurarea creșterii și dezvoltării viitoare a afacerii (Henry, 2005).

1.2. PROVOCĂRILE EDUCAȚIEI ANTREPRENORIALE Antreprenoriatul a fost văzut în ultimele trei decenii, ca fiind probabil cea mai puternică forță economică pe care lumea o văzut-o vreodată. Importanța activității antreprenoriale pentru creșterea economică a țărilor este acum bine stabilită, literatura sugerând legături importante între educație, crearea/gestionarea de riscuri și performanța antreprenorială, dar și între educația antreprenorială și activitatea antreprenorială. Spiritul și problematica peisajului antreprenorial în Europa reprezintă o chestiune istorică care își extinde domeniul de aplicare de la afaceri spre societate. Această direcție este determinată de rădăcinile istorice ale antreprenoriatului în Europa, care provine din ideile

6

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

Iluminismului și se bazează pe idealul democrației și al oportunităților egale pentru cetățeni. Soluția propusă a fost oferirea de sisteme educaționale pentru îmbunătățirea acestor deziderate, pe când în Asia de exemplu, guvernul chinez a luat o decizie strategică de a dezvolta o bază de inovare până în 2020 prin integrarea dezvoltării activităților și cercetarea antreprenoriatului în sistemul educațional, (Wang Xingsun, 2007). Obiectivul dezvoltării economice cu ajutorul antreprenoriatului și implicit al programei universitare de afaceri s-a deplasat ca interes pe evidențierea rolului întreprinzătorului în economie pentru a identifica factorii care promovează antreprenoriatul. Impactul pozitiv al educației antreprenoriale determină o influență și o provocare asupra guvernelor în viitor: nevoia crescândă de fonduri financiare pentru a sprijini educația antreprenorială și alegerea celor mai bune/performante programe educaționale, fiind necesare realizarea studiilor longitudinale pentru aceasta. Nivelul de antreprenoriat diferă considerabil între țări și de-a lungul timpului, fiind atât cauzele, cât și consecințele dezbaterii între oamenii de știință, factorii de decizie politică și guverne. Literatura de specialitate sugerează ca indicator reprezentativ rata creării de noi afaceri cel mai potrivit pentru evaluarea rezultatelor educației antreprenoriale. Un nivel ridicat al activității antreprenoriale stimulează concurența, inovarea, creșterea economică, crearea de locuri de muncă și bunăstarea cetățenilor. Atitudinea proactivă și activitățile concurenților europeni impun o mai bună înțelegere a dinamicii complexe între antreprenoriat, mediu și educație (spiritului antreprenorial) oferind oportunități pentru revitalizarea rădăcinilor istorice ale antreprenoriatului. Prin includerea acestor elemente, sperăm că putem să definim forma, dimensiunile și orizontul peisajului multidisciplinar pentru ca mai multe persoane să învețe și să exploreze aceste oportunități. Pentru dimensionarea ariei educației antreprenoriale trebuie să înțelegem dinamica fenomenului, influența extinsă și diversificată a mediului, legătura între antreprenoriat și educație, viziunea și specificul cultural la nivel global, schimbările și nevoile de dezvoltarea a organizației în efortul ...