Educatie Antreprenoriala US2 2019 ID suport PDF

Preview

Summary

Lect. dr Florea - Unitatea de studiu nr. 2. Antreprenorul și fenomenul de antreprenoriat 15Unitatea de studiu nr. 2.ANTREPRENORUL ȘI FENOMENUL DEANTREPRENORIAT2. ANTREPRENORUL ȘI ANTREPRENORIATULTransformarea unei idei în acțiune a fost realizată din cele mai vechi timpuri, fiind la baza dezvoltării...

Description

Lect. dr.Nelu Florea - Unitatea de studiu nr. 2. Antreprenorul și fenomenul de antreprenoriat

15

Unitatea de studiu nr. 2. ANTREPRENORUL ȘI FENOMENUL DE ANTREPRENORIAT Obiective şi rezultate Obiectivul principal al acestei unităţi de studiu constă în a oferi suportul informaţional pentru a înţelege conceptul și fenomenul de antreprenoriat. După parcurgerea textului acestei unităţi de învăţare și a bibliografiei veţi fi capabili să: - definiți și să caracterizați antreprenorul ca subiect și comportament; - cunoașteți evoluția istorică a conceptului de antreprenoriat; - identificați trasăturile fundamentale care definesc antreprenorul; - delimitați conceptual formele de antreprenoriat clasice și moderne.

2.1.

ANTREPRENORUL ȘI ANTREPRENORIATUL

Transformarea unei idei în acțiune a fost realizată din cele mai vechi timpuri, fiind la baza dezvoltării civilizației umane, schimbând cu adevărat lumea. Educația pentru dezvoltarea spiritul antreprenorial are mandatul de a transmite tinerilor cunoștințe funcționale, care să le consolideze/construiască caracterul, atitudinea și viziunea specifică de antreprenor. Educația a fost și rămâne axa transformării sociale, economice și politice în toate societățile. Acționează ca o forță integrativă în societate, dând valori care promovează excelența individuală, coeziunea socială și dezvoltarea națională. Antreprenoriatul este un fenomen multilateral, cuvântul „antreprenor” provine din limba franceză, „entrepreneur”. Cuvântul este compus din „entre” (cuvântul englez „inter”) și „prendre” („a lua”). Astfel, prima parte a cuvântului se referă la faptul că indivizii care manifestă comportament antreprenorial se plasează între resurse și implementarea lor, între potențialitate și realitate (Chia, 1995, Bjerke, 2007) Verbul francez „entreprendre” era deja în folosință în secolul al XII-lea, având semnificația de „a face ceva” (Hoselitz, 1951; 1960, Wennekers, 2006), ideea de acțiune și implicare activă existând și astăzi la antreprenori. Cuvântul „antreprenor”, „entrepreneur” în limba engleză și franceză, poate fi împărțit în trei rădăcini latine:  „entre” care înseamnă „a intra”,  „pre” care înseamnă „înainte”  „neur” care înseamnă „centru nervos”. Astfel, termenul se referă la indivizii care intră într-o afacere la timp pentru a forma sau a schimba centrul nervos al acesteia (Shafsky, 1994 apud. Hill, 2003), antreprenoriatul însemnând regândirea vechilor paradigme și debarasarea de metodele tradiționale de a face anumite lucruri (Banfe, 1991, Hill, 2003). Substantivul „antreprenor” provine de la englezescul „entrepreneur”, în sensul de „persoană activă care face diferite lucrurile” și a luat naștere în secolul al XV-lea, forma lui mai veche, englezescul „entreprendeur”, existând din secolul al XIV-lea (Wennekers, 2006). Termenul de antreprenor este folosit încă din secolul al XVI-lea; în Evul Mediu termenul "antreprenor" se referea la o persoană care gestiona proiecte mari, care nu își asuma riscuri, ci gestiona proiectele folosind resursele furnizate (Lakeus, 2014). Mai mult, termenul a fost extins în secolul al XVII-lea și pentru arhitecți și contractori angajați în activități, cum ar fi construcția, fortificarea și munca publică. La începutul secolului al XVI-lea cuvântul „antreprenor” era asociat cu francezii care conduceau expediții militare. În anii 1700 termenul

16

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

îi includea și pe cei care, pe baza unor contracte, construiau în scopuri militare: drumuri, poduri, porturi, fortificații etc. În aceeași perioadă economiștii francezi utilizau termenul pentru a descrie indivizii care riscau și inovau. În anul 1885 Oxford University Dictionary definea antreprenorul drept „directorul sau managerul unei instituții muzicale publice, o persoană care oferă distracții, un contractor/intermediar între capital și forța de muncă” (Cunningham & Lischeron, 1991). Robert și Albert (1986) au afirmat că termenul a fost folosit "numai la începutul secolului al XVIII-lea pentru a se referi la aspectele economice. Alți economiștii spun că termenul a fost derivat din cuvântul german "unternehmen" care literalmente înseamnă "a lua", "operațiune" sau "a efectua" indicând caracteristicile minime ale unui antreprenor. Economistul francez Richard Cantillion este, în general, acreditat ca fiind primul care a formulat fraza monedă a contextului a ceea ce vedem astăzi ca "antreprenoriat" în jurul anului 1730 (Ahmad & Seymour, 2006). Mai mult, ei au subliniat că în secolele XIX și XX mulți economiști și oamenii de știință eminenți, printre care Adam Smith, Alfred Marshall și Frank, etc. plecând de la modelul cantillion au adăugat leadership și recunoașterea antreprenoriatului prin organizare, dar principiile cheie de asumare a riscului și profit au fost întotdeauna reținute ca trăsături importante ale antreprenoriatului. Antreprenoriatul este în prezent un termen și un proces complex - astfel, studiile psihologice s-au focalizat pe identificarea motivelor care stau la baza deciziilor de a deveni antreprenor și asupra trăsăturilor de personalitate ale antreprenorilor; studiile sociologice au căutat să identifice background-ul colectiv al antreprenorilor, iar studiile economice și-au orientat/îndreptat atenția în direcția impactului antreprenoriatului asupra climatului economic. Antreprenorii au o viziune de a face lucrurile într-un mod mai bun, gândind dincolo de constrângerile regulilor și resurselor actuale. De aceea, ei pot fi priviți ca agenții procesului antreprenorial și definiți din mai multe puncte de vedere. Pentru economiști antreprenorii sunt indivizii care introduc schimbări, inovații și noi procese de producție, datorită faptului că ei combină resurse materiale, forță de muncă și alte resurse pentru a le spori valoarea. Pentru unii politicieni antreprenorii sunt indivizi îndărătnici și greu de controlat, iar pentru alții ei sunt indivizi care găsesc metode eficiente de a face lucrurile. Pentru oamenii de afaceri antreprenorii sunt aliați, surse de aprovizionare, clienți sau indivizi în care trebuie investit. Pentru filosofii comuniști antreprenorii pot fi prădători, persoane care acaparează resursele și exploatează munca altora. Pentru filosofii capitaliști antreprenorii sunt niște persoane care creează bunăstare pentru ei și ceilalți, găsesc modalități de a utiliza mai eficient resursele și de a reduce pierderile, creează locuri de muncă. De aceea abordarea care privește antreprenoriatul în sens mai larg se referă un grup de calități și competențe care permit persoanelor, organizațiilor, comunităților, societăților și culturilor să fie flexibile, creative și adaptabile față de schimbările sociale și economice rapide ale societății. Abordarea antreprenorială la nivel de individ se referă la faptul că un antreprenor este persoana care are capacitatea de a transforma ideile în acțiune, este creativ, inovează, își asumă riscuri, planifică și gestionează proiecte pentru a-și atinge obiectivele, respectiv procesul de aplicarea profesională a cunoștințelor, atitudinii, abilităților și competențelor pentru un anumit domeniu de activitate. Cursuri în managementul micilor afaceri au început să apară din anii 1940, iar în 1947 - Myles Mace a introdus primul curs de antreprenoriat în SUA la Harvard Business School și abia după o jumătate de secol mai târziu acest fenomen dobândește o recunoaștere generală (Alberti, 2004). Din perspectivă educațională, cunoștințele antreprenoriale au fost pe larg discutate în ceea ce privește dezvoltarea competențelor antreprenoriale, recunoscute ca fiind importante pentru mediul educațional (Gibb, 2002; Johannisson, 1991). În încercarea de a distinge în

Lect. dr.Nelu Florea - Unitatea de studiu nr. 2. Antreprenorul și fenomenul de antreprenoriat

17

continuare între diferitele tipuri de competențe, Johannisson (1991) a realizat o clasificare a diferitelor forme de cunoaștere cuprinzând:  atitudini, valori și motive (know-why),  abilități (know-how),  abilități sociale, rețele (know-who),  cunoștințe, experiență și intuiție (know-when),  cunoaștere enciclopedică (know-what). Abilitățile antreprenoriale, ca și alte competențe, sunt distribuite inegal, și unii contribuie fără îndoială mai mult ca angajați decât ar putea să o facă ca liberi profesioniști. Aceasta ridică întrebarea - Cine și câți ar trebui să fie încurajați (sau descurajați) să devină antreprenori? „Antreprenoriatul ca și domeniu de cercetare caută să înțeleagă cum sunt descoperite, create și exploatate oportunitățile de a da naștere unor bunuri și servicii ”viitoare”, de către cine și cu ce consecințe” (Venkataraman, 1997, Lester & Mullane, 2010). Altfel spus, antreprenoriatul implică un proces de descoperire, a cauzelor/surselor care constituie obiectul descoperirii, de evaluare și exploatare a oportunităților, dar cuprinde și indivizii care descoperă, evaluează și exploatează aceste oportunități identificate. Antreprenoriatul se ocupă cu descoperirea și exploatarea oportunităților profitabile și intermediază o legătură între două fenomene: prezența unor oportunități profitabile și prezența unor indivizi cu spirit antreprenorial. Oportunitățile antreprenoriale sunt acele situații în care noi bunuri, servicii, materii prime, metode organizaționale pot fi introduse pe piață și vândute la un preț mai mare decât costul producției (Casson, 1982, Shane & Venkataraman, 2000). Unii autori încă susțin că nu este posibilă predarea antreprenoriatului, deoarece pentru ei, antreprenoriatul este o chestiune de personalitate și de caracteristici psihologice iar unul dintre argumentele folosite a fost că talentul și temperamentul nu pot fi predate (Fayolle et al, 2008; Fayolle, 2007; Thompson, 2004). În viitor, inovarea și spiritul antreprenorial trebuie încurajate la nivel social, guvernamental și managerial. Indivizii cu spirit antreprenorial sunt cei care identifică oportunitățile antreprenoriale și le valorifică, având multe trăsături de personalitate. Timmons (1989) a oferit o definiție cuprinzătoare a antreprenoriatului: „Antreprenoriatul este abilitatea de a face ceva din absolut nimic. Este inițierea și construirea unei întreprinderi, mai degrabă decât privirea și admirarea uneia. Este abilitatea de a identifica oportunități unde alții văd haos, contradicții și confuzii. Este abilitatea de a construi o echipă care să completeze propriile abilități și propriul talent. Este bagajul de cunoștințe necesar găsirii, gestionării și controlării resurselor. Și nu în ultimul rând, este dorința de a-ți asuma riscuri” (Timmons, 1989; Cromie, 2000). Antreprenoriatul implică faptul că antreprenorii sunt direct responsabili de cariera lor, abilitățile personale sunt transferabile dintr-un mediu de muncă în altul, succesul nu se referă numai la salariu și poziție socială ci și la satisfacția personală, dezvoltarea personală, echilibru muncă - viață personală și autonomie. Utilizând terminologia lui Derr (1986) pentru a măsura succesul antreprenorial, acesta poate să însemne:  „progres” (dezvoltarea unei afaceri, creșterea veniturilor),  „echilibru” (îmbinarea elementelor din mai multe sfere ale vieții, ca de exemplu conducerea unei afaceri de acasă pentru a petrece mai mult timp cu familia),  „autonomie” (fiind propriul angajator există posibilitatea de a decide față de aspectele legate de muncă),  „provocare” (antreprenoriatul oferă oportunități nenumărate de învățare)

18

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

 „siguranță” (antreprenorii își iau soarta în mâini și astfel crește nivelul percepției siguranței) (Van Gelderen, 2008). În literatura de specialitate au fost identificate mai multe roluri ale antreprenorilor (Hébert & Link, 1989; Van Dijk & Thurik, 1995; Van Praag, 1996 apud. Wennekers & Thurik, 1999): 1) persoana care își asumă riscul asociat cu incertitudinea, 2) furnizorul capitalului financiar, 3) inovatorul, 4) persoana care ia decizii, 5) liderul industrial, 6) managerul sau conducătorul, 7) organizatorul și coordonatorul resurselor economice, 8) proprietarul unei antreprize, 9) utilizatorul unor factori de producție, 10) persoana care contractează, 11) comerciantul, 12) persoana care organizează utilizarea resurselor, 13) persoana care înființează o nouă firmă . 2.2 ANTREPRENORIATUL – SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ISTORIE Fiind un concept multidisciplinar, studierea antreprenoriatului contemporan necesită cunoaşterea diversităţii teoriilor referitoare la acesta. Dreptul roman cunoştea noţiunea de „antreprenor”, desemnând o acţiune comercială. Antreprenor era considerat arendaşul, precum şi persoana care gestiona construcţia proprie. În Evul Mediu noţiunea de „antreprenor” avea mai multe înţelesuri şi anume persoanele care se ocupau cu comerţul, organizatorii de parade și spectacole. Aceştia nu îşi asumau niciun risc, ei doar conduceau toate activităţile, utilizând resursele financiare, materiale şi comerciale primite. Noţiunea „antreprenoriat de risc” apare în sec. al XVII-lea, atunci când antreprenor era numită persoana care a încheiat cu statul un contract de îndeplinire a anumitor lucrări sau de desfacere a anumitor produse. Deoarece valoarea contractului era stabilită, producţia sau pierderile erau determinate de antreprenori. În literatura economică noţiunea de „antreprenor” a apărut pentru prima dată în Dicţionarul Universal de Comerţ, editat la Paris în anul 1723, definind antreprenorul ca fiind „persoana care îşi asumă obligaţii în vederea construcţiei unui obiect”. Ca termen ştiinţific, ca subiect de discuţie şi analiză, noţiunea de „antreprenor” datează încă din sec. al XVIII-lea, când economistul Richard Cantillon a asociat riscurile cu antreprenoriatul, elaborând teorii cu privire la antreprenoriat. În Anglia, Revoluţia Industrială era în plină desfăşurare, iar antreprenorii jucau un rol important în transformarea resurselor. Jean-Baptiste Say (1803) în lucrarea ”A Treatise on Political Economy or the Poduction, Distribution and Consumption of Wealth” privește antreprenorii ca niște coordonatori, având rol atât în producție cât și în distribuție. Producția oferă materialelor existente o utilitate pe care ele nu o aveau anterior, crearea utilității fiind denumită de Say producția bunăstării. Există trei tipuri de industrii care pot crea valoare: 1) industria agricolă, 2) industria manufacturieră, 3) industria comercială. În interiorul firmei ei sunt coordonatori, lideri și manageri, Say fiind primul care scoate în evidență rolul managerial al antreprenorilor. Funcția antreprenorilor în sectorul distribuției

Lect. dr.Nelu Florea - Unitatea de studiu nr. 2. Antreprenorul și fenomenul de antreprenoriat

19

este aceea de a aduna banii de la produsele vândute și de a-i gestiona astfel încât să fie acoperite cheltuielile de producție: salarii, dobânzi, chirii. Adam Smith (1776) – în lucrarea „Avuţia Naţiunilor” menţionează clar că nu bunăvoinţa brutarului, ci propriul interes l-a determinat pe acesta să producă pâine. Din punctul de vedere al acestuia, antreprenorii sunt agenţii economici care transformă cererea într-o sursă de profituri. După condiţiile de înfiinţare a firmei, A. Smith deosebește două tipuri de întreprinzători si anume:  întreprinzătorul artizan este de regulă mai tânăr, îşi creează afacerea fără a avea o experienţă suficientă, are competenţe tehnice şi se lansează în activităţi slab inovative;  întreprinzătorul speculativ și oportunist, care este mai în vârstă decât primul şi mai experimentat îndeosebi în materie de gestiune, iniţiază şi își dezvoltă afacerea pe baza unei inovaţii, folosind atât capitalul propriu, cât şi un sprijin din exterior. Richard Cantillon (1680 - 1734) a fost primul care a identificat faptul că există o funcție antreprenorială în sistemul economic, și primul care a introdus conceptul de „antreprenor”. În lucrarea ”Essai sur la Nature du Commerce en Général” din 1755, antreprenorii au apărut în teoria economică drept indivizi care contribuie la valoarea economică a societății, afirmînd despre antreprenori că sunt intermediari între proprietarii de pământuri și cei care lucrează pământurile. Proprietarii de pământuri, oameni înstăriți, stabilesc șabloane de consum pe baza preferințelor individuale, și, ulterior, externalizează producția către antreprenori, aceștia înfruntând riscurile pieței cu privire la producție și distribuție. Alt rol identificat de Cantillon era acela de indivizi care speculează, care mută produsele dintr-o zonă în care au o valoare scăzută într-o zonă în care acestea au o valoare ridicată. Atât timp cât pot acoperi costurile de transport, antreprenorii cumpără din zonele rurale și vând în capitala franceză la un preț mai mare, având activitate mai mult pe partea de furnizare (Hébert & Link, 2006). Piața este o rețea cu reguli proprii, caracterizată prin schimburi reciproce, iar în acest sistem antreprenorii au un rol esențial deoarece ei sunt responsabili cu schimburile și circulația în economie, creând un echilibru între cerere și ofertă. Antreprenorii sunt comercianți care cumpără la un preț precis și vând la un preț nedefinit, fiind ”purtători” al incertitudinii comerțul presupunând incertitudine (Stevenson & Jarillo, 1990). Richard Cantillon identifică în sistemul său economic trei tipuri de agenți: 1) proprietari de pământ (capitaliști), 2) antreprenori (comercianți), 3) angajați (salariați). John Stuart Mill (1848) - defineşte antreprenoriatul ca fiind crearea de noi întreprinderi private şi încorporează indivizii care îşi asumă riscul, care iau decizii, precum şi pe cei care doresc să se îmbogăţească din resursele de care dispun, prin crearea unei noi afaceri. Frank Knight (1921) - Antreprenorii încearcă să prezică și să acționeze asupra schimbării în cadrul pieței. Knight subliniază rolul antreprenorului în asumarea incertitudinii, cauzată de dinamica pieței. Antreprenorii trebuie să îndeplinească funcții manageriale fundamentale, cum sunt conducerea și controlul. Joseph Schumpeter (1934) - defineşte antreprenoriatul punând accent pe inovare şi combinarea resurselor. Astfel, antreprenorul este inovatorul care aduce schimbarea în cadrul pieţei, prin realizarea unor noi combinaţii. Aceste combinaţii noi pot îmbrăca următoarele forme: un nou produs, serviciu sau standard de calitate; noi metode de a produce; intrarea pe noi pieţe; alte surse de materii prime; înfiinţarea de noi afaceri în industrie. El menţiona că „în antreprenoriat există o înţelegere pe care o facem în legătură cu un anumit tip de comportament, care include: inițiative și acceptarea riscului şi a eşecului”.

20

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

Activitatea de antreprenoriat este o activitate independentă, desfăşurată pe propriul risc şi este îndreptată spre obţinerea profitabilității ca urmare a utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor de către persoanele înregistrate în această calitate, în modul stabilit de lege. Activităţile de antreprenoriat pot fi desfăşurate atât de persoanele juridice, cât şi de persoanele fizice. Pentru Schumpeter antreprenorii sunt inovatori, inovația fiind privită ca un proces endogen, iar lumea fără antreprenori ar fi statică, fără incertitudini sau schimbări, fiecare zi fiind repetiția zilei precedente, totul având o mișcare circulară. Viața economică s-ar derula ca o rutină, pe baza experienței anterioare, într-o anumită perioadă de timp se consumă numai ceea ce a fost produs anterior și se produce numai ceea ce va fi consumat ulterior. El introduce conceptul de „distrugere creativă”, acesta explicând faptul că noile tehnologii revoluționează structurile economice din interior, fenomen care este susținut în economia bazată pe cunoștințe de dezvoltarea rapidă a tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, perturbarea mișcării circulare a economiei aplicându-se la viața comercială și industrială, nu la consum. Noile combinații antreprenoriale distrug echilibrul din economie prin mișcarea circulară, dar ulterior creează un nou echilibru. În accepțiunea lui, toată lumea este un antreprenor atunci când înfăptuiește noi combinații, și fiecare pierde acest statut de îndată ce afacerea este construită și condusă la fel cum alții le conduc pe ale lor, deoarece se instalează din nou circularitatea, echilibrul. Antre...