Educatie Antreprenoriala US4 2019 ID suport PDF

Preview

Summary

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ 32Unitatea de studiu nr. 4.TEORIA COMPORTAMENTULUI PLANIFICAT4. ELEMENTE TEORETICE PRIVIND COMPORTAMENTULDezvoltarea unei economii de piață se bazează pe stimularea spiritului antreprenorial. Antreprenoriatul este recunoscut pentru efectele de creștere induse în economie, și...

Description

32

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

Unitatea de studiu nr. 4. TEORIA COMPORTAMENTULUI PLANIFICAT Obiective şi rezultate Obiectivul principal al acestei unităţi de studiu constă în a oferi suportul informaţional pentru a înţelege modul de gândire și comportamentul antreprenorului. După parcurgerea textului acestei unităţi de învăţare și a bibliografiei veţi fi capabili să: - cunoașteți elementele de bază privind comportamentul; - identificați oportunitățile din mediu extern, să o analizați și să o valorificați; - să analizați și să înțelegeți modul de gândire și acțiune al antreprenorului; - aveți o atitudine pozitivă față de intențiile și comportamentul antreprenorial; - adoptați un comportament adecvat pe baza teoriilor cognitive și a acțiunii planificate.

4.1. ELEMENTE TEORETICE PRIVIND COMPORTAMENTUL Dezvoltarea unei economii de piață se bazează pe stimularea spiritului antreprenorial. Antreprenoriatul este recunoscut pentru efectele de creștere induse în economie, și, de aceea numărul persoanelor care doresc să încerce această cale nu este deloc mic, dar anumite caracteristici individuale favorabile, circumstanțe sau stimuli fac diferența între cei care reușesc și cei care nu. Pe lângă acestea nu putem neglija capacitatea individului de a-și asuma riscurile sau posibilitatea de a controla și gestiona anumite evenimente ce influențează deciziile sale. În ansamblu, se consideră că există un anumit tip de personalitate antreprenorială, ce implică grade diferite de nevoi de realizare, tendință de asumare a riscurilor și a percepția asupra controlului ce afectează disponibilitatea indivizilor de a iniția viitoare activități antreprenoriale. Concepte de bază utilizate în explicarea teoriilor bazate pe comportament Antreprenoriatul este o activitate economică, iar aceasta implică comportamente umane întreprinse cu un anumit scop cum ar fi: creșterea profitului, recunoaștere social, etc. Înainte de a începe procesul economic, antreprenoriatul este un mod de gândire care accentuează oportunitățile în detrimentul pericolelor/riscului (Krueger, 2000). După 1990 a început să fie studiat antreprenoriatul și din punctul de vedere al cognițiilor care stau la baza activităților inovatoare. Bird (1992) a folosit termenul de „cogniții ale antreprenorilor”, iar Busenitz și Lau (1996) au folosit termenul de „cogniții antreprenoriale” (Mitchell, 2003). Cognițiile antreprenoriale sunt structurile mentale pe care indivizii le folosesc pentru a face evaluări, judecăți sau decizii ce implică evaluarea oportunităților, înființarea unei companii și dezvoltarea acesteia. Antreprenorii se angajează în procesul antreprenorial pentru că mintea/gândirea lor este setată să evalueze oportunitățile în termeni pozitivi, acest lucru determinându-i să acționeze rapid pentru a le valorifica. De aceea cercetările în domeniul cognițiilor antreprenoriale analizează modul de gândire al antreprenorilor în raport cu modul de gândire al celorlalți indivizi și vizează modele mentale simplificate pentru a pune cap la cap informații care nu au fost conectate anterior, acestea ajutându-i să identifice și să inventeze noi bunuri și servicii, să adune resursele necesare începerii și dezvoltării afacerii. Structurile cognitive sunt modele mentale utilizate de indivizi pentru a înțelege și a organiza informațiile (Wright & Stigliani, 2013). Aceste structuri se bazează pe gândirea comparativă pentru a face conexiuni, a identifica șabloane și relații, a genera reguli și a generaliza noțiuni abstracte care se aplică și la alte

Lect. dr.Nelu Florea - Unitatea de studiu nr. 4. Teoria Comportamentului Planificat

33

situații, nu numai la cea prezentă. Cele mai des întâlnite structuri cognitive sunt: hărțile cognitive, categorizarea, raționalizarea, metaforele, reprezentările și scenariile simbolice sau vizuale. Așteptarea este probabilitatea (credința) că efortul depus va duce la îndeplinirea obiectivelor dorite, se bazează pe experiența anterioară, comunicare, feed-backul și informații de la alți oameni (ex. „Dacă muncesc din greu pot să îmi deschid propria afacere”). Atitudinile reprezintă modalitățile în care indivizii reacționează la fapte, circumstanțe și probleme (Harrison, 1997; Grigore & Mitroi, 2012). Atitudinea față de un anumit comportament este determinată de evaluarea individuală a rezultatelor asociate cu adoptarea acelui comportament respectiv, intensitatea acestor asociații (Tegtmeier, 2012). Atitudinea este unul dintre factorii determinanți ai intențiilor, fiind reprezentarea unei percepții psihologice sumare față de un obiect încercat/experimentat ca fiind avantajos sau nociv, plăcut sau neplăcut (Ajzen & Fishbein, 1977; Van Wyk & Boshoff, 2004). Auto-eficacitatea se referă la convingerea unei persoane că are capacitatea de a reuși șă realizeze cu succes comportamentul necesar. Comportamentul reprezintă răspunsul observabil al unei persoane într-o situație dată în raport cu o anumită recompensă/țintă sau așteptare. Ajzen afirmă că un comportament este o funcție a intențiilor și percepțiilor legate de controlul comportamental; dacă intenția este favorabilă se produce comportamentul așteptat/dorit numai atunci când controlul comportamental perceput este puternic. Controlabilitatea se referă la factorii interni/externi și la convingerea personală că pot fi controlați și se află în zona de performanță, și invers (dacă factorii inereni/externi nu se află în zona de control, adică sunt necontrolați). Convingerea normativă reprezintă percepția unui individ asupra presiunilor normative sociale și anume convingerile altor persoane că ar trebui sau nu să facă un anumit comportament. Convingerile de control reprezintă credințele unui individ cu privire la prezența factorilor care pot facilita sau împiedica performanța comportamentului. Controlul comportamentului perceput reprezintă ușurința sau dificultatea percepută de individ de a efectua comportamentul particular. Cognițiile antreprenoriale sunt structurile mentale pe care indivizii le folosesc pentru a face evaluări, judecăți sau decizii ce implică evaluarea oportunităților pentru înființarea unei companii și dezvoltarea acesteia (Mitchell, 2003). Intențiile comportamentale sunt instrucțiuni pe care indivizii și le dau lor înșiși pentru a se comporta într-un anumit mod (Triandis, 1980; Sheeran, 2002). Norma subiectivă reprezintă percepția unui individ cu privire la un comportament particular, fiind influențată de judecarea altor persoane semnificative (părinți, soț /soție, prieteni, profesori). Procesele cognitive stau la baza valorificării oportunităților și sunt determinate de evaluarea oportunităților și luarea deciziilor. Antreprenorii preferă acțiunea în locul gândirii și reflectării (Markman & Baron, 2003; Wright & Stigliani, 2013). Valența este valoarea atribuită rezultatelor, acestea trebuind să fie atractive pentru ca indivizii să depună efortul necesar obținerii lor (Renko, 2012). Instrumentalitatea este determinate de credința că dacă se îndeplinesc anumite sarcini va apărea recompense. Rezultatul sperat se referă la estimarea unei persoane conform căreia un anumit comportament va duce la anumite rezultate. 4.2. TEORII CLASICE COGNITIVE PRIVIND PROCESUL ANTREPRENORIAL

34

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

Deși dorința de a iniția/deține o afacere este ridicată în rândul populației, nu toate persoanele reușesc să devină antreprenori. Întrebarea care apare este - Prin ce este diferit modul de gândire al antreprenorilor față de modul de gândire al celorlalți indivizi? Răspunsul este dat de structurile cognitive, care sunt modele mentale utilizate de indivizi pentru a înțelege și a organiza informațiile (Wright & Stigliani, 2013). Datorită faptului că intențiile reprezintă un predictor important al comportamentului antreprenorial, intervenția la nivel de factori determinanți ai intențiilor ar trebui să ducă, în mod ideal, la materializarea intențiilor în comportamente. Antreprenorii preferă acțiunea în locul gândirii și reflectării, ei nu gândesc analitic și sistematic, ci iau decizii și planifică rapid (Markman & Baron, 2003; Wright & Stigliani, 2013). Teoria detectării semnalului Teoria detectării semnalului (Baron, 2004) afirmă că atunci când trebuie să determinăm dacă un stimul este prezent sau absent, există patru posibilități: 1) stimulul chiar există și afirmăm/concluzionăm că el este prezent (identificare corectă), 2) stimulul chiar există, dar noi afirmăm/concluzionăm că el este absent (ratare), 3) stimulul nu există, dar afirmăm/concluzionăm eronat că el este prezent (alarmă falsă) 4) stimulul nu există și afirmăm/concluzionăm corect că el este absent (respingere corectă). Aplicarea teoriei detectării semnalului asupra perceperii oportunităților și valorificării acestora indică că este posibil ca antreprenorii să prefere o alarmă falsă în loc de o ratare. Ratarea unei oportunități de antreprenor (percepută ca non-oportunitate) față de una care se dovedește că nu era o oportunitate (percepută ca oportunitate) determină efecte sub formă de pierderi mai reduse în termeni economici (Baron, 2004; Pintea, 2007). Totuși, conform comportamentul antreprenorial, a nu exploata o oportunitate, este mai nociv decât a o exploata fără succes. Teoria focusului reglator Teoria focusului reglator (Baron, 2004) afirmă că oamenii în reglarea comportamentului în vederea atingerii unui obiectiv dorit, pot adopta una din următoarele două perspective: - focus promotor, în care obiectivul final al indivizii este obținerea unui rezultat pozitiv, - focus preventiv, în care obiectivul final vizat este securitatea/siguranța, adică evitarea rezultatelor negative. Baron sugerează o influență indirectă a focusului asupra perceperii oportunităților, prin intermediul celor patru situații rezultate din teoria detectării semnalului: - persoanele ce adoptă un focus promotor sunt concentrate cu precădere asupra identificărilor corecte (situația 1) și a evitării ratărilor (situația 2), - persoanele ce adoptă un focus preventiv sunt concentrate cu precădere asupra respingerilor corecte (situația 4) și a evitării alarmelor false (situația 3). Teoria focusului reglator aplicată la recunoașterea oportunităților, indică faptul că este foarte probabil ca persoanele care adoptă un focus promotor să se angajeze activ în căutarea oportunităților și să genereze mai multe potențiale oportunități. Persoanele care adoptă cu precădere un focus preventiv au tendința de a fi mai vigilente în privința alarmelor false și a respingerilor corecte. În consecință, conform acestei teorii, antreprenorii ar trebui să fie înclinați spre adoptarea un focus reglator promotor în mai mare măsură decât restul populației (Baron, 2004; Pintea, 2007). Teoria prospectivă

Lect. dr.Nelu Florea - Unitatea de studiu nr. 4. Teoria Comportamentului Planificat

35

Teoria prospectivă (Kahneman, Tversky, 1979) se bazează pe conceptul de valoare subiectivă de pierdere sau câștig, în raport cu un punct de referință. Ea susține că în general oamenii au tendința de a-și asuma riscuri atunci când o situație este prezentată în termeni de pierderi (încadrare negativă), respectiv de a se comporta conservator de a nu-și asuma riscuri, atunci când situația este prezentată în termenii câștigului (încadrarea pozitivă). Antreprenorii își formulează comportamentul ce urmează să fie adoptat prin întrebarea ”Ce pierd dacă nu exploatez o oportunitate (Pintea, 2007)”. Ideea că există posibilitatea de a pierde ceva are o influență puternică asupra deciziei, pierderea deținând o valoare subiectivă mai mare decât câștigul. De aceea, atunci când indivizii se află în fața unei decizii, sunt mai motivați să își asume riscurile și nu cîștigul dacă problema este prezentată în termenii pierderii. Puși să aleagă între o pierdere sigură de 500 $ și altă situație cu 50% șanse de a pierde 1000 $, cei mai mulți indivizi aleg a doua variantă, cu alte cuvinte își asumă riscul, deoarece problema este formulată în termenii pierderii. Pe de altă parte, oamenii nu sunt la fel de motivați să își asume riscurile dacă problema este prezentată în termenii câștigului. Când indivizii au fost pusi să aleagă între un câștig sigur de 500 $ și altă situație cu 50% șanse de a câștiga 1000 $, cei mai mulți aleg câștigul sigur, cu alte cuvinte evită riscul, deoarece problema este formulată în termenii câștigului (Pintea, 2007). Rezistența la încadrarea pozitivă este o cauză și nu o consecință a comportamentului antreprenorial, altfel spus, antreprenorii sunt motivați/conduși nu atât de dorința de a câștiga ceva, cât de ideea că oportunitățile nevalorificate sunt o șansă de profit economic și recunoaștere socială ratată. Ratarea unei oportunități de afaceri de către antreprenori afectează și consumatorii întrucât lor li se reduce din varietatea produselor la care au acces. În alte situații, pe lângă potențialul de a iniția o afacere, (credibilitatea și înclinația înspre acțiune) este necesar să existe o modificare a inerției, simultan cu dispoziția de a acționa după modificarea inerției (Krueger & Brazeal, 1994). Anumite evenimente semnificative (migrația, pierderea locului de muncă) pot determina creșterea activității antreprenoriale; nu se schimbă indivizii, dar se schimbă percepția lor despre noile circumstanțe. În această situație potențialul antreprenorial a existat, dar a avut nevoie de o modificare a contextului pentru a ieși la iveală, respectiv de o modificare a încadrării negative. Teoria așteptărilor Teoria așteptărilor a lui Victor Vroom (1964) afirmă că indivizii vor acționa într-un anumit mod deoarece se așteaptă ca activitățile întreprinse să le aducă o recompensă care în momentul prezent/acționării, are o valoare importantă. Altfel spus, efortul depus pentru activitățile prezente/întreprinse este direct proporțional cu valoarea recompensei așteptate în viitor. Teoria așteptărilor/expectanței conține trei elemente de bază:  așteptarea (relația efort-performanță),  instrumentalitatea (relația performanță-rezultat),  valența (valoarea rezultatelor). Așadar, așteptările produc un efect nul asupra comportamentului dacă valența este zero, iar valența nu are nici un efect dacă nu există așteptarea conform căreia acțiunile pot influența obținerea acelui rezultat. Așteptarea este probabilitatea (credința) că efortul depus va duce la îndeplinirea obiectivelor dorite, și se bazează pe experiența individuală anterioară, comunicare, feed-back și informații de la alți oameni (ex. „Dacă muncesc din greu pot să îmi deschid propria afacere”). Individul trebuie să creadă că, dacă depune o anumită cantitate de efort, o să obțină o anumită performanță (relația efort- performanță).

36

EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ

Instrumentalitatea este credința că dacă se îndeplinesc anumite sarcini va apărea recompensa (ex. „Dacă îmi înființez propria afacere, o să am parte de venituri crescute”). În acest caz propria afacere este instrumentalitatea prin care se ajunge la rezultatul dorit, și, de aici relația performanță-rezultat. Teoria așteptărilor a fost aplicată și în context antreprenorial, conducând la identificarea de potențiali antreprenori. Douglas & Shepherd (2000) au oferit un model conform căruia alegerea de a deveni antreprenor are la bază percepțiile individuale față de venitul anticipat, cantitatea de efort a fi necesară obținerii venitului în cauză, riscul implicat, precum și alți factori ca de exemplu, dorința de independență și percepția asupra mediului de lucru ce va fi creat. Autorii sugerează faptul că utilitatea percepută este o funcție a percepției individuale asupra probabilității ca abilitățile personale și eforturile aferente activității antreprenoriale să aibă succes (expectanța), și ca rezultatele să aibă valoare (instrumentalitate și valența). 4.3. TEORIA COMPORTAMENTULUI PLANIFICAT Teoria acţiunii raţionale Teoria acţiunii raţionale (TAR) a fost elaborată de Fishbein şi Ajzen (1975) în baza studiilor anterioare din domeniul psihologiei sociale și a influenţat teoriile legate de comportamentul social privind relaţiile existente între atitudinile şi comportamentul unei persoane (Ajzen, 1991). Atitudinile explică acţiunile umane în sensul că pot fi considerate indicatori plauzibili ai comportamentului, comportamentul real fiind rezultatul raţional al intenţiei, iar relaţia atitudinicomportament este cel mai adesea de natură multidimensională. În TAR convingerile influenţează atitudinile şi normele sociale care, la rândul lor, formează intenţia comportamentală care ghidează sau impune comportamentul individului. Intenţia este o reprezentare cognitivă a dispoziţiei unei persoane de a executa un anumit comportament şi este considerată un antecedent (predictor) al comportamentului. TAR evidenţiază modul în care atitudinile şi convingerile se corelează cu intenţiile individului în ceea ce priveşte realizarea unei acţiuni. Intenţia unui individ de a realiza un anumit comportament este factorul determinant al acţiunii, iar atitudinea faţă de un comportament şi norma subiectivă sunt factorii determinanţi ai intenţiei comportamentale. O atitudine favorabilă antreprenoriatului are un efect pozitiv asupra intenției antreprenoriale, norma subiectivă influențează comportamentul și are un efect pozitiv asupra intenției antreprenoriale, controlul perceput asupra comportamentului are un efect pozitiv asupra intenției antreprenoriale (Kautonen, 2013). Cu cât nivelul controlului perceput asupra comportamentului este mai ridicat, cu atât crește și probabilitatea ca individul să transforme intențiile în comportament, prin efort și perseverență. În contextul antreprenoriatului, TPB contribuie la înțelegerea formării comportamentului antreprenorial înainte de manifestarea acțiunilor în sine (Kautonen, 2013), prin studierea intențiilor și elementelor care o formează, acestea reprezentând „abilitatea unui individ de a adopta un comportament dat” (Ajzen, 2011; Kautonen, 2013). Cultura poate să influențeze procesul înființării unei afaceri, formând atitudini care determină influență ulterior intențiile și comportamentul antreprenorial. Capacitatea unui individ faţă de realizarea unui anumit comportament, respectiv previziunea subiectivă a modului (pozitiv sau negativ) în care se va simţi individual atunci când realizează comportamentul ţintă. Astfel, se sugerează faptul că, înainte de a lua decizii privind implicarea sau neimplicarea într-un anumit comportament, oamenii gândesc asupra deciziilor şi a consecinţelor posibile ale acţiunilor proprii. Atitudinea este determinată de convingerile individului şi de evaluarea consecinţelor comportamentale. Astfel, un individ care crede că vor rezulta consecinţe pozitive dintr-un anumit comportament va avea atitudini pozitive faţă de acel comportament. Pe de altă parte, dacă

Lect. dr.Nelu Florea - Unitatea de studiu nr. 4. Teoria Comportamentului Planificat

37

individul crede că acel comportament va avea consecinţe negative, atunci el va avea atitudini negative faţă de acel comportament. Norma subiectivă este explicată prin percepţia individului asupra presiunii sociale exercitate asupra sa pentru a realiza comportamentul ţintă. Norma subiectivă se referă la percepţia individului asupra modului în care alte persoane importante gândesc despre comportamentul său individual. De obicei în luarea deciziilor individuale un rol important îl au părerile unor persoane sau grupuri ce influențează prin acordul sau dezacordul manifestat față de decizia individului de a realiza un anumit comportament. TAR a fost utilizată la explicarea comportamentului în foarte multe domenii de activitate ce implică comportament uman (Ajzen, 1991). Teoria comportamentului planificat Teoria comportamentului planificat (TCP) extinde teoria acţiunii raţionale şi propune introducerea unui nou concept „controlul comportamental perceput”, prin care se evidenţiază faptul că nu toate comportamentele se află sub controlul voliţional al individului, ci variază pe o scală de la foarte bine controlat, la scăpat de sub control (Ajzen, 1991). În concordanţă cu TPB, comportamentul este determinat de intenţia de a realiza comportamentul. La rândul ei, intenţia este determinată de trei factori:  atitudinea faţă de comportamentul specific - se referă la evaluarea favorabilă sau nefavorabilă a angajării ...