Istoria românilor și universală Ghid de pregătire pentru examenul de bacalaureat PDF

Preview

Summary

SERIA: ISTORIA PE Adrian DOLGHI, Alina FELEA, Victoria DOLGHI ÎNŢELESUL ELEVILOR ISTORIA ROMÂNILOR ȘI UNIVERSALĂ GHID PENTRU EXAMENUL DE BACALAUREAT Sesiunea de examene 2013 Adrian DOLGHI, Alina FELEA, Victoria DOLGHI Istoria românilor și universală Ghid de pregătire pentru examenul de bacalaureat C...

Description

SERIA: ISTORIA PE ÎNŢELESUL ELEVILOR

Adrian DOLGHI, Alina FELEA, Victoria DOLGHI

ISTORIA ROMÂNILOR ȘI UNIVERSALĂ GHID PENTRU EXAM ENUL DE BACALAUREAT

Sesiunea de examene 2013

adrian DolGHI, alina Felea, victoria DolGHI

IstorIa românIlor șI unIversală Ghid de pregătire pentru examenul de bacalaureat

CuvÎntul-aBC 2013

CZU

autori: Adrian Dolghi, doctor în istorie, profesor de istorie grad didactic superior, Liceul Teoretic „oRIZoNT”, mun. Chișinău Alina Felea, doctor în istorie, conferenţiar cercetător, Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” (USM), Institutul de Istorie, Stat și Drept al AŞM Victoria Dolghi, magistru în istorie recenzenți: Viorica Negrei, grad didactic superior, inspector şcolar la istorie, DGeTS, mun. Chişinău Corneliu Prepeliţă, grad didactic I, specialist principal-metodist DRÎTS Ungheni

Prezentul ghid a fost elaborat în conformitate cu Programa pentru examenul de bacalaureat, Istoria românilor şi universală, sesiunea de examene 2013. Ghidul vine în sprijinul liceenilor în vederea pregătirii lor pentru examenul de bacalaureat.

Dolghi, adrian. Istoria românilor şi universală: Ghid de pregătire pentru examenul de bacalaureat / Adrian Dolghi, Alina Felea, Victoria Dolghi. – Ch.: Cuvîntul-ABC, 2013 (F.e.-P. «Tipogr. Centrală»). – 192 p. – (Seria «Istoria pe înţelesul elevilor»). 1000 ex. ISBN 978-9975-4377-4-5. 94(=135.1)+94(100)(075.3) D 64

© CUVÎNTUL-ABC © Adrian DoLGhI, Alina FeLeA, Victoria DoLGhI

2

argument Dragi elevi și profesori! Prezentul materialul didactic este adresat elevilor claselor a X-a – a XII-a pentru ghidarea în procesul de pregătire pentru examenul de bacalaureat la disciplina „Istoria românilor şi universală” care are statutul de disciplină de examen obligatorie pentru profil umanist şi de disciplină de examen la solicitare pentru profil real. Ghidul este elaborat ţinând cont de Curriculum şi de Programa pentru examenul de bacalaureat, Istoria românilor şi universală, sesiunea de examene 2013, aprobată de Comisia de examene. Actualitatea prezentului material didactic rezidă în complexitatea sa: oferă informaţii necesare pentru obţinerea cunoştinţelor, explică metodele de aplicare a acestora în rezolvarea sarcinilor concrete, oferă algoritme şi modele de sinteze pentru elaborarea eseurilor, conţine exemple de rezolvare a testelor etc. Deosebit de important în rezolvarea itemilor în cadrul evaluărilor sunt, din punct de vedere metodologic, răspunsurile corecte la teste. Vă recomandăm să atrageţi o atenţie deosebită la introducerile explicative de la începutul fiecărui compartiment al cărţii, în care vă oferim sfaturile necesare rezolvării corecte a itemilor specifici testelor de examen, inclusiv înţelegerea necesităţii studierii acestora, ceea ce va permite să evitaţi unele dificultăţi pe care le-aţi putea întâlni în procesul de studiere a istoriei în clasele a X-a – a XII-a şi de rezolvare a testelor de examen. Prezentul ghid cuprinde sinteze pentru teme de eseuri, documente din programa de examen însoţite de sarcini, prezentarea personalităţilor, a limbajului de specialitate, relaţiile de cauzalitate propuse în programă rezolvate, exemple de rezolvare a itemilor, teste rezolvate şi exemple de teste etc. care vor fi utile în procesul de studiere a materiei de studiu la disciplina „Istoria românilor şi universală” şi de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Ţinem să subliniem că itemii şi testele din prezenta carte nu reprezintă neapărat sarcini din viitoarele teste de examen, fiind doar modele oferite cu generozitate pentru a vă ajuta. vă dorim succes! Autorii

3

CUPRINS I. UTILIZAREA ADECVATĂ A LIMBAJULUI DE SPECIALITATE ................................ 5 II. REPREZENTAREA TIMPULUI ŞI SPAŢIULUI ISTORIC ............................................29 III. EXPLICAREA RELAŢIILOR DE CAUZALITATE ..........................................................32 IV. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DOCUMENTELOR ISTORICE............................55 V. APRECIEREA ROLULUI PERSONALITĂŢILOR ÎN ISTORIE ..................................81 VI. ELABORAREA UNUI ESEU LA ISTORIE ....................................................................... 118 Epoca antică 1. Importanță și locul lumii antice în istoria universală .................................................... 119 2. Contribuţia civilizaţiei antice în constituirea actualei civilizaţii europene (în baza unei civilizaţii). ...................................................................................................... 122 3. Impactul istoric al războaielor daco-romane asupra formării poporului roman ...... 124 4. *Polisul atenian – democraţie reprezentativă limitată ................................................... 126 5. Declinul şi căderea Imperiului Roman de Apus - proces istoric inevitabil ............... 128 Epoca medievală 1. Moştenirea imperială în Europa creştină: de la Imperiul Roman la Imperiul Bizantin. . 130 2. Constituirea statului medieval Ţara Moldovei: între legendă şi adevăr istoric......... 133 3. Lupta antiotomană – expresie a politicii externe a domnitorilor români în epoca medievală ............................................................................................................... 135 4. Instaurarea regimului de suzeranitate otomană şi formele lui de manifestare în Ţările Române .................................................................................................................. 137 5. *Ctitoriile medievale – valori culturale şi spirituale ...................................................... 140 6. Rolul bisericii in societatea medievală în Europa Occidentală .................................... 142 Epoca moderna 1. Impactul regimului fanariot asupra evoluţiei politice şi socio-economice a Ţărilor Române .................................................................................................................. 147 2. Formarea statelor naţionale moderne: general şi particular ........................................ 149 3. Impactul revoluţiei industriale asupra evoluţiei lumii moderne ................................. 152 4. Revoluţiile de la 1848-1849 în Ţările Române: general şi specific ............................. 155 5. *Rivalităţile ruso-austro-otomane în epoca modernă şi consecinţele lor pentru Principatele Române ........................................................................................ 157 6. Rivalitatea marilor puteri în contextul relaţiilor internaţionale (1870-1914).......... 159 7. Basarabia – de la autonomie la gubernie rusească (1812-1873) ................................ 162 Epoca contemporană 1. Sistemul Versailles-Washington – factor determinant în declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial.............................................................................................. 162 2. *Evoluţia regimurilor totalitare în perioada interbelică: studiu comparativ ............. 166 3. Basarabia în perioada interbelică: progrese şi limite...................................................... 169 4. *Activitatea partidelor politice în Romania (1918-1938)............................................ 171 5. Integrarea europeană: realizări, probleme şi perspective.............................................. 173 6. Problemele globale ale umanităţii – test de maturitate al comunităţii internaţionale 176 4

I. utIlIZarea aDeCvată a lImBaJuluI De sPeCIalItate Conform curriculumului naţional la disciplina istorie, înţelegerea şi utilizarea limbajului de specialitate sunt unele dintre principalele competenţe pe care trebuie să le deţină fiecare absolvent al liceului în Republica Moldova. Competenţa numită presupune că elevul trebuie să cunoască şi să înţeleagă termenii istorici şi să-i aplice cu abilitate în practică: la construcţia discursurilor pe teme istorice, la scrierea eseurilor, explicarea relaţiilor de cauzalitate, alcătuirea enunţurilor, în discuţii etc. Reieşind din aceste cerințe, în cadrul evaluărilor naţionale la istorie elevilor li se cere să explice şi/sau să alcătuiască enunţuri cu termenii istorici, să utilizeze adecvat noţiunile istorice în alcătuirea eseurilor. De asemenea, utilizarea corectă a limbajului de specialitate pe parcursul rezolvării întregului test demonstrează nu doar cunoştinţele profunde ale elevului, ci şi abilitatea de a le aplica în practică, fiind apreciat înalt prin bareme elaborate de specialişti şi comisiile de examinare. În speranţa de a contribui la formarea acestei competenţe elevilor, propunem în continuare un şir de noţiuni explicate care, în opinia noastră, sunt de o importanţă mai mare, neavând scopul de a le cuprinde în totalitate, misiune ce o au dicţionarele de specialitate. Ţinem să menţionăm că în cazul alcătuirii enunţurilor cu anumite noţiuni este necesar a înţelege realitatea epocii la care se referă noţiunea şi a evenimentului de care ține documentul (după caz: dacă se cere a explica noţiunile subliniate într-un document istoric sau a alcătui enunțuri cu acestea), astfel ca enunţurile să reflecte un adevăr istoric sau anumite evenimente, procese, stare de lucruri despre care se cere în item. Un exemplu de formulare a enunţurilor cu termeni istorici este prezentat în modelul de test de la sfârşitul cărţii. Epoca antică acropolă – sistem de fortificaţii, cetate construită pe un loc mai înalt. În traducerea din greaca antică acest cuvât înseamnă „oraşul de sus”. În epoca miceniană acropola era o parte a oraşului, mai târziu devine o concentrare de obiecte sfinte ale oraşului (ca Acropola din Atena) ager publicus – proprietate colectivă inalienabilă a statului roman, constituită din toate bunurile imobile pe care statul le lua prin cucerire, prin moştenire sau prin confiscări de la condamnaţi. Ager publicus era în general ocupat, prin dreptul de folosinţă, de către aristocraţii romani şi, totodată, de marii proprietari. Deseori se repartizau terenuri şi veteranilor din armată, însă rareori plebeilor. agora – loc deschis în oraşul grec, care servea în calitate de piaţă şi era locul de întrunire a cetăţenilor. aliat – persoană, clasă, partid, stat etc. care se uneşte cu cineva în vederea unei acțiuni comune. amelu (oamenii bogaţi în Mesopotamia) – persoane care administrau afacerile oraşului lor în consiliul bătrânilor: oameni de afaceri, înalţi funcţionari, proprietari funciari; într-o poziţie superioară se aflau preoţii şi nobilii de curte. Nobilii, proprietari de pământuri şi turme de vite, aveau toate privilegiile şi participau la conducerea statului. amfiteatru (în arhitectura greco-romană) − edificiu destinat jocurilor publice, de formă circulară sau ovală, de obicei neacoperit, având la mijloc o arenă înconjurată de trepte (gradene) şi tribune pentru public. anale – cronici antice romane şi medievale. antropogeneză – parte a antropologiei care studiază evoluţia şi dezvoltarea omului; procesul apariţiei şi dezvoltării omului, speciei umane; antropogenie. 5

antropologie – ştiinţa despre originea şi evoluţia omului. areopag − consiliul superior în Atena, în sec. VIII-VI î. hr., păstrătorul tradiţiei; judeca chestiuni penale, după reformele lui Solon supraveghea executarea legilor, examina chestiunile de complot împotriva democraţiei. arheologie – ştiinţă care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate; ramură specializată a ştiinţei istorice, având ca obiect colectarea, ordonarea şi interpretarea vestigiilor materiale din trecutul istoric al omenirii. Arheologia este principalul izvor pentru cunoaşterea istoriei (preistoriei) şi a civilizaţiilor antice în lipsa ştirilor scrise. aristocraţie – categorie socială care se bucură de mari privilegii datorate originii, bogăţiei şi poziţiei în societate. atica – denumire a oraşului-stat din Grecia de mijloc, constituită din Atena şi regiunile învecinate. atrium – curtea interioară a caselor din Roma antică. Babilon − forma elenizată a akkadianului Babilim sau Babili, care înseamnă în limba amorită „Poarta zeilor”. Barbari – denumire dată de greci şi romani tuturor popoarelor care nu vorbeau limba greacă sau latină. Basileu – conducătorul unei entităţi politice independente „barbare”. Brahma – unul dintre cele trei divinităţi superioare din mitologia antică indiană; zeul creator, făuritorul universului. este adesea ilustrat cu trei feţe şi cu trei mâini. Budism – religie apărută în India în sec. VI î. hr. şi atribuită lui Buddha, care consideră viaţa un izvor de suferinţe. Capillati – categorie socială a oamenilor de rând; numele lor greco-latin, care nu are semnificatie socială, este legat doar de înfăţisarea lor exterioară: în latină – capillati, în greceacă – comati, ce ar însemna „pletoşi” sau „cei care poartă părul în plete”. Aceştia deţineau poziţia dominantă în economia dacică, acoperind practic toate activităţile cunoscute în Dacia preromană şi Dacia liberă. Capillati erau oameni liberi, participau la adunarea armată generală, iar cei care puteau ţine arma în mână participau la acţiunile militare. Capitoliu – una dintre cele şapte coline pe care a fost construit oraşul Roma. Pe această colină aveau loc şedinţele senatului şi adunările populare. Castele Indiei antice: brahmanii, responsabili de sacrificiile specifice ceremoniilor religioase; kshatrya, cei care luptau şi guvernau; vaisya, implicaţi în diferite activităţi aducătoare de câştig; sudra, cei care îndeplineau cele mai umilitoare munci, mai ales pe cele stigmatizate de religie. Primele trei caste erau ariene, iar a treia – nonariană. Castru – tabără romană întărită, construită la graniţele Imperiului Roman, de-a lungul căilor de comunicaţie sau în punctele strategice din provinciile romane. Celibatar – persoană necăsătorită. Centurie – formă de repartizare a populaţiei din Roma antică în scopuri militare şi politice, atribuită regelui Servius Tullius. Centuria reprezentă la origini o unitate de o sută de persoane, dar această cifră a devenit curând doar formală. Cenzor – magistrat roman însărcinat cu censul; administra patrimoniul public şi încasa impozitele, dar şi încadra cetăţenii în una dintre cele şase clase cenzitare, întocmea listele senatoriale, stabilea veniturile şi cheltuielile bugetare ale statului, supraveghea moravurile publice. era ales pe cinci ani (după unele surse − 18 luni). Cetate – loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață; în Grecia antică – localitate întărită, oraş în care cetăţenii dau dovadă de solidaritate reciprocă şi coeziune civică. Cetăţean – locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile şi politice şi care are anumite obligații față de acel stat. 6

Civilizaţie – nivel de dezvoltare materială şi spirituală a societăţii într-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc., cultură (materială sau spirituală); ansamblul valorilor de natură utilitară susceptibile de a fi aplicate totalităţii speciei umane în vederea satisfacerii unor nevoi materiale, de confort şi securitate. Civilizaţia presupune existenţa sistemelor în diverse domenii de activitate: economic, social, cultural-religios şi politic, adică un ansamblu de cunoştinţe şi tehnici necesare pentru a stăpâni natura şi a organiza viaţa socială; ideea de progres material şi cultural, un ideal de viaţă umană în societate. Civilizaţie fluvială – tip de civilizaţie care s-a constituit şi a evoluat în bazinul unor mari artere fluviale, caracterizate printr-o dependenţă de revărsările periodice, sistemele de irigaţie etc. Civilizaţii antice: din orient (egipteană, mesopotamiană, hitită, feniciană, chineză şi a Indiei antice) şi europa (minoică, miceniană, elenă, etruscă, romană, dacică etc.). Cler – totalitatea preoţilor unei religii dintr-o regiune, ţară. Codul lui Dracon − legile lui Dracon, emise în anul 621 î. hr. în Grecia. Prima încercare de codificare a dreptului atenian. Colegiul arhonţilor − puterea executivă, militară şi juridică în Atena în sec. VIII-VI î. hr. Colon – țăran liber, stabilit pe marile latifundii funciare romane, care arenda un lot de pământ, achitând anumite impozite proprietarului. Colonie – în antichitate însemna cetate-oraş, întemeiat în scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii străine; oraş întemeiat de romani în ţinuturile cucerite, având rol economic, administrativ şi militar; teritoriu ocupat şi administrat de o naţiune străină şi care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. Colonist – persoană care s-a strămutat din țara sa ori din locul de origine şi s-a stabilit într-o regiune sau într-un oraş dintr-o țară străină. Colonizare – proces de transformare în colonie a unui teritoriu sau o a unei ţari; popularea unei ţări sau a unei regiuni cucerite cu oameni aduşi de pe alte teritorii sau din alte ţări. Comedie − piesă teatrală cu subiect vesel. Confucianism – curent filosofic-religios, apărut în sec. al V-lea î. hr. în China, potrivit căruia soarta omului este determinată de „cer” şi care propovăduia respectul şi supunerea necondiţionată faţă de cei superiori ca situaţie socială. Consul – magistrat civil şi militar suprem în Roma antică republicană, ales pentru un an. Începând cu anul 510 î. hr., se alegeau anual câte doi consuli care aveau următoarele atribuţii: convocau şi prezidau şedinţele Senatului şi ale poporului, propuneau legi, exercitau jurisdicţia civilă şi cea penală, administraţia financiară. Din 364 î. hr. un consul era ales dintre plebei. Conung – titlu atribuit regilor triburilor germanice. Corintic − stil arthitectonic care se caracterizează prin coloană suplă, decorată cu caneluri şi împodobită cu sculpturi. Cult – omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni şi prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. Cultură – totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Davă − loc fortificat, cetate la geto-daci. Democraţie – regim politic în cadrul căruia toţi sunt liberi şi exercită, indiferent de origine sau avere, drepturile lor politice: a vota, a alege, a fi ales (din greacă: demos – popor şi cratos – putere). Cea mai avansată formă de guvernământ, ce stă la baza 7

principiilor democraţiei moderne, apare în Grecia, la Atena, în perioada clasică. Imperialismul atenian şi democraţia ateniană au constituit două realităţi paradoxale. În sec. al V-lea î. hr., Atena a atins apogeul puterii şi prestigiului său, datorită imperiului pe care şi l-a creat şi exploatării în folosul propriu a bogăţiilor şi resurselor celorlalte teritorii greceşti. hegemonia acesteia i-a asigurat măreţia şi prosperitatea, în detrimentul aliaţilor greci. În mentalitatea lor, extinderea imperiului însemna şi extinderea democraţiei. Consolidarea deplină a democraţiei ateniene a avut loc în timpul când Pericle a fost ales strategul acestui oraş-stat. Demos – popor, comunitatea cetăţenilor egali în drepturi din oraşele-state greceşti. Despoţie – formă de conducere autocrată a statului guvernat de un despot (despoţii clasice – statele orientului Antic: egipt, Asiria, Imperiul Persan). Diadohi – comandanţi de oşti ai lui Alexandru Macedon, care au luptat pentru putere după moartea sa (Ptolomei, Seleuc, Antigon ş.a.) Dinastie – familie ai cărei membri se succedă la cârma unui stat (ca principi, regi sau împăraţi); şir de suverani care alcătuiesc o astfel de familie. Dionysiace − serbări populare şi religioase cu dansuri de clamaţi şi coruri, organizate primăvara şi toamna în cinstea zeului Dionysos. Dominat − regim monarhic instituit de împăratul Diocleţianus în anul 284 d. hr., (de la dominatio – stăpânire, putere absolută). Printr-o serie de reforme instituţionale, acesta a revigorat statul roman aflat în criză şi a proclamat puterea absolută a împăratului, acesta fiind considerat reprezentantul divinităţii pe pământ, dispunând de toate puterile în stat. Domnie – instituţia puterii politice centrale în ţările medievale româneşti în frunte cu domnul (sau voievodul); perioadă de aflare la tron, la conducerea ţării a unui domn. Doric − stil arhitectonic ce se caracterizează prin coloane fără bază şi capitel fără ornamente. edil – magistrat, de fapt doi la număr, care inițial erau subalterni al tribunilor plebei, ce aveau misiunea de ...