Întreprinzătorul şi firma - Proiect Bazele Managementulu I PDF

Preview

Summary

I, An II, Grupa 609Întreprinzătorul şi firma1. Firma ca obiect al managementuluiCaracteristică economiei de piaţă este situarea firmelor în prim planul activităţii economice, pornind de la premisa că dacă acestea sunt profitabile, toţi cei implicaţi sunt afectaţi pozitiv, inclusiv economia naţională...

Description

Gelca Andrei-Cristian I.M, An II, Grupa 609

Întreprinzătorul şi firma 1. Firma ca obiect al managementului Caracteristică economiei de piaţă este situarea firmelor în prim planul activităţii economice, pornind de la premisa că dacă acestea sunt profitabile, toţi cei implicaţi sunt afectaţi pozitiv, inclusiv economia naţională. Prin prisma acestei afirmaţii, rezultă că potenţialul şi calitatea rezultatelor unei economii naţionale depind în măsură decisivă de capacitatea de a determina crearea şi funcţionarea unui număr cât mai mare de firme care să furnizeze produse/servicii/lucrări de bună calitatea, la costuri reduse şi în cantităţi concordante cu cerinţele pieţei interne şi externe. În esenţă, prin firmă se desemnează un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinţe juridice, economice, tehnologice şi manageriale, care concep şi desfăşoară un complex de procese de muncă, concretizate în produse, servicii sau lucrări, în vederea obţinerii unui profit, de regulă, cât mai mare. Din punctul de vedere al managementului, deosebit de importantă este cunoaşterea diferitelor tipuri de firme, ale căror particularităţi reclamă abordări diferenţiate pe anumite planuri. În consecinţă, este utilă cunoaşterea clasificării firmelor în funcţie de principalele variabile de management, care le imprimă particularităţi semnificative: a. în funcţie de forma de proprietate se pot delimita mai multe tipuri de firme: - private – se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor aparţine unei persoane sau unui grup de persoane. Este primul tip de firmă ce a apărut – încă din sclavagism, numărul, diversitatea şi mărimea firmelor private crescând odată cu dezvoltarea societăţii. În funcţie de numărul posesorilor de capital, firmele private pot fi: - individuale – aparţin, din punctul de vedere al patrimoniului, unei singure persoane; este forma cel mai larg utilizată, mai ales pentru firmele mici şi mijlocii;

1

Gelca Andrei-Cristian I.M, An II, Grupa 609

- de grup – aparţin, din puntul de vedere al patrimoniului, la cel puţin 2 persoane; pot îmbrăca, la rândul lor, o serie de forme: - firma familială – al cărui patrimoniu se află în coproprietatea membrilor unei familii. Cel mai adesea, membrii familiei sunt nu numai proprietarii săi, ci şi lucrători efectivi; acest tip de firmă se bazează pe o pronunţată solidaritate şi colaborare a persoanelor înrudite, ce sunt proprietarii săi, şi îşi are originea în tradiţia familiei din evul mediu; - întreprinderea cooperatistă – constituie o formă de firmă privată înfiinţată care urmare a dorinţei colaborării libere, pe baza participării în condiţii egale a mai multor persoane, ce desfăşurau înainte activităţi similare în calitate de mici producători. Specific ei este dreptul de proprietate asupra patrimoniului de către mai multe persoane care, prin actul de constituire devin şi coparticipanţi la managementul său. Fiecare cooperator are dreptul, pe lângă salariul aferent, şi la o parte din venitul final corespunzător cotei sale de părţi de capital şi muncii depuse; - societatea pe acţiuni – este întreprinderea privată cel mai des întâlnită în societatea contemporană. Definitorie pentru ea este împărţirea patrimoniului în acţiuni. Posedarea acestora din urmă este temeiul dreptului de proprietate asupra unei cote-părţi corespunzătoare din patrimoniul firmei; - de stat – rostul lor este de a permite statului să controleze anumite evoluţii economico-sociale pe termen lung; viitorul lor este adeseori contestat, în baza constatării că, de regulă, profitabilitatea lor este mai redusă comparativ cu cea a firmelor private; - mixte – “mariaje” între firmele de stat şi cele private, luând cel mai adesea forma societăţilor pe acţiuni. b. în România, potrivit prevederilor legislaţiei, firmele se divid în 2 categorii principale: - regii autonome – se organizează şi funcţionează în principal în ramurile strategice ale economiei naţionale – armament, energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, etc. regia este proprietara bunurilor din patrimoniul său, trebuind ca prin activităţile desfăşurate, bazate pe gestiune economică şi autonomie financiară, să-şi acopere integral cheltuielile, obţinând şi profit. Managementul său de ansamblu este asigurat de consiliul de administraţie alcătuit din 7-15 persoane (dintre care una este directorul general), iar activitatea curentă este condusă de managerul general numit de

2

Gelca Andrei-Cristian I.M, An II, Grupa 609

consiliul de administraţie cu avizul ministerului sau administraţiei locale care a aprobat înfiinţarea firmei; - societăţi comerciale – se constituie în vederea efectuării de acte economice, fiind persoane juridice şi îmbrăcând următoarele forme: - societatea în nume colectiv – obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor; - societatea în comandită simplă – obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; comanditarii răspund numai până la concurenţa aportului lor; - societate în comandită pe acţiuni – capitalul social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, comanditarii fiind obligaţi numai la plata acţiunilor lor; - societate pe acţiuni – obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor; - societatea cu răspundere limitată – obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social; asociaţii sunt obligaţi numai la plata părţilor sociale.

2. Întreprinzătorul şi firma Potrivit lui J.M. Toulouse, întreprinzătorul este o persoană care creează o nouă întreprindere. Din această definiţie se desprind caracteristicile de bază ale întreprinzătorului: 1. un întreprinzător reprezintă în primul rând un realizator de lucruri noi, un creator de activităţi, în opoziţie cu managerul clasic, care se ocupă de dirijarea şi funcţionarea întreprinderilor existente; 2. întreprinzătorii sunt persoane cu reacţii rapide în dublu sens: pe de o parte, de regulă se lansează în realizarea de acţiuni economice inovative la o vârstă fragedă; pe de altă parte, percep rapid şi precoce posibilităţile unui produs / pieţe pe care le valorifică prin iniţierea, crearea şi/sau dezvoltarea de firme; 3. finalizarea eforturilor şi implicării întreprinzătorilor o reprezintă constituirea unei firme. În ţările occidentale a apărut o întreagă literatură consacrată în principal analizei spiritului de întreprinzător; de ex., prof. Albert Shapero a dezvoltat un concept al procesului de creare a firmei evidenţiind diferitele variabile a căror interacţiune conduce un individ să devină întreprinzător. Astfel, procesul de 3

Gelca Andrei-Cristian I.M, An II, Grupa 609

transformare a unei persoane într-un întreprinzător potenţial este influenţat de 4 variabile. a. variabila de situaţie – se explică prin ruptura ce poate interveni în forţele dinamice care ne menţin pe loc. În general, aceste forţe dinamice ne asigură un echilibru acceptabil sau chiar confortabil, dar dacă intervine o ruptură datorată unor factori negativi (concedierea unor colegi, ceea ce ne-ar face să ne gândim că am urma şi noi; transferul către un oraş unde nu vrem să mergem) sau pozitivi (încurajarea clienţilor, prietenilor) se produce o “deplasare”, ce favorizează un individ să devină creator, întreprinzător, pentru a se produce un nou echilibru; b. variabila psihologică – se concretizează în predispoziţia la acţiune dată de anumite trăsături ale personalităţii care fac din nevoia de independenţă lucrul cel mai important pentru anumite persoane; c. variabila sociologică – încrederea în actul de creaţie se manifestă la persoane care pot să se imagineze în postura unui întreprinzător, sau care se identifică cu persoane care deja au avut o reuşită în procesul de creaţie; d. variabila economică – se concretizează în disponibilitatea resurselor şi condiţionează existenţa efectivă a întreprinzătorului.

4...