Patul lui Procust - Grade: 10 PDF

Preview

Summary

bertgb 5y4 5 th 4...

Description

Patul lui Procust Camil Petrescu

Romanul apare în anul 1933 și este al doilea roman foarte important din opera lui Camil Petrescu după “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930). Întreaga creație romanescă a lui Camil Petrescu stă sub semnul sincronismului și a relativismului. Scriitorul își dorește sincronizarea cu literatura europeană a vremii și în mod deosebit cu literatura franceză. Novator al romanului românesc, Camil Petrescu realizează în romanul “Patul lui Procust”, atât prin structură, cât și prin viziune, adevărate “dosare de existență”, deoarece naratorii au adevărate confesiuni de conștiință aduse la cunoștința cititorului, așa cum era și normal, la persoana I. Spre deosebire de alte romane, în “Patul lui Procust” naratorul nu este unic. Vocea auctorială se face auzită prin fluxul conștiinței personajelor-narator, care se confesează: Fred Vasilescu, George Demetru Ladima, Emilia Răchitaru și doamna T. Acestora li se adaugă în notele de subsol și-n epilogul II un alt narator, și anume însuși autorul. Mai mult de atât, există și personaje secundare care relatează versiuni proprii asupra unor întâmplări: Penciulescu, Ciobănoiu (prietenii lui Ladima) și procurorul de caz. Astfel evenimentele sunt reconstruite de către cititor ca într-un puzzle. Apar la final două povești de dragoste petrecute în București în preajma anului 1926. Se remarcă astfel prezența mărcilor subiectivității, mărcilor formale ale naratorului. Este una dintre modalitățile lui Camil Petrescu

de a reda autenticitatea, adică identificarea actului de creație cu realitatea vieții, cu experiența necontrafăcută, cu trăirea febrilă. Perspectiva temporală este discontinuă deoarece se bazează pe alternanță și nu pe înlănțuire ca în romanul obiectiv. Apar inclusiv dislocări ale unor evenimente sub formă de flash-back și de feedback. Perspectiva spațială este și ea multiplă pentru că scoate la iveală spațiul real, în mod deosebit casa Emiliei, dar și redacția ziarului, restaurantul “Capșa”, cârciumi din cartier, dar mai ales un spațiu imaginar al trăirilor fiecărui personaj cu frământările sale, cu problemele sale, cu zbuciumul său. Modalitatea estetică cea mai des întâlnită este memoria afectivă prin care se aduc în timpul obiectiv al relatării, întâmplări petrecute în timpul subiectiv (al amintirilor). Structura romanului este una complexă și inedită având în vedere că abordează mai multe plane narative care se intersectează și se determină reciproc. Romanul este structurat astfel: trei scrisori ale doamnei T. adresate autorului, jurnalul lui Fred Vasilescu intitulat “Într-o după-amiază de august” ce cuprinde și scrisorile lui George Demetru Ladima către Emilia Răchitaru, epilogul I scris de Fred și epilogul II care aparține autorului, notele de subsol redactate de autor prin intermediul cărora acesta aduce lămuriri cu privire la anumite evenimente în care este și el implicat sau chiar privitoare la viața socială și economică a Bucureștiului din acea perioadă. Tema romanului ilustrează problematica fundamentală a întregii creații camilpetresciene, și anume drama unei iubiri neîmplinite și drama intelectualului lucid, inflexibil și intransigent afla în căutarea absolutului și a demnității umane.

Titlul este unul metaforic deoarece face trimitere la o poveste mitologică. Potrivit aceste povești tâlharul Procust deține un han aflat la intersecția unor drumuri. Trecătorii erau aduși în han și siliți să încapă perfect în singurul pat existent socotit de Procust patul ideal. Orice nepotrivire era ajustată: prin întinderea oaspetelui sau prin ajustarea sa. Chiar autorul mărturisește că acțiunea romanului are loc într-un pat. Societatea este văzută ca un pat al lui Procust care nu le permite oamenilor să iasă din tipare. Incipitul este realizat prin intermediul unei adresări directe constând în mustrările pe care doamna T. i le face autorului și pe care acesta le explică în notele de subsol. Romanul începe cu cele trei scrisori ale doamnei T. și notele explicative scrise de autor, care o îndeamnă pe aceasta să facă publică experiența nefericită de iubire neîmplinită cu scopul de a realiza un dosar de existență. Inițial personajul refuză să scrie, iar autorul o convinge că nu este necesar nici să scrie într-un stil frumos, nici măcar corect din punct de vedere gramatical. Pentru Camil Petrescu modalitatea aceasta evidențiază anticalofilia. Scrisorile doamnei T. narează suferința sa și dezamăgirea că amantul ei nu o mai iubește și că acesta nu-i mai oferă nicio explicație cu privire la atitudinea lui. Doamna T. se întreabă ce-i pot oferi lui alte femei și ea nu poate. Suferința personajului este determinată mai mult de umilință. Ea consideră că este umilită mai ales în momentul în care îl întâlnește pe fostul iubit în tren împreună cu o altă femeie, mergând la munte, la Sinaia, așa cum mergeau ei împreună pe vremuri. Formulele narative abordate aici sunt diverse. Apare romanul de tip epistolar, dar și romanul în roman. Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai amplă parte a romanului și cuprinde confesiunea tânărului privind iubirea pentru doamna T., dar și vizita la Emilia Răchitaru. Intitulat “Într-o după-amiază de august”,

jurnalul este plin de scrisorile lui George Demetru Ladima către o actriță de mâna a doua pe care acesta o iubește, și anume Emilia Răchitaru. De fapt Fred Vasilescu îi face o vizită Emiliei, și în patul acesteia citește scrisorile lui Ladima. Scrisorile, păstrate de Emilia pentru a se lăuda cât de mult a putut să o iubească Ladima, oferă viziunea acestuia asupra relației lor. Pe marginea evenimentelor relatate în scrisori, Emilia face propriile comentarii din care se desprinde părerea ei despre evenimentele respective. Fără să-i spună Emiliei că l-a cunoscut pe Ladima, Fred Vasilescu face propriile comentarii asupra acelorași evenimente. Astfel apar două romane subiective despre aceeași poveste de dragoste la care se adaugă comentariile autorului. În primele note de subsol prozatorul îl prezintă pe Fred Vasilescu acel enigmatic “domn X” ce era fiul lui Tănase Vasilescu, personaj care migrează din romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Tânărul este chinuit de o poveste de iubire despre care autorul află în mod întâmplător și îl roagă să scrie un jurnal în care să se confeseze, să-și descrie propriile stări și sentimente. Din punct de vedere al timpului întâmplările relatate în jurnal de Fred încep într-o dupăamiază din luna august, iar spațiul este patul Emiliei Răchitaru. Fred este în vârstă de 25 de ani, este aviator, fiul unui industriaș bogat pe nume Tănase Vasilescu Lumânărarul. Încercând să-l impresioneze, Emilia îi povestește despre unul Ladima care o iubise foarte mult, după cum spune chiar ea și care murise cu trei luni în urmă. Emilia îi dă lui Fred Vasilescu să citească scrisorile din ultimii doi ani primite de la Ladima. Ladima fusese un cunoscut ziarist și un poet cu un talent real. Fred Vasilescu este foarte surprins cum de un astfel de om, pe care el îl știa lucid și inteligent, nu se gândise că se compromite trimițându-i scrisori unei cocote de lux, vizitată de foarte mulți bărbați. Din scrisori se conturează trăsăturile lui Ladima, bărbat sensibil și sentimental,

preocupat ca iubita sa să ajungă ceea ce își dorește și anume actriță la Teatrul Național. Este de remarcat scrisoarea pe care acesta i-o trimite Emiliei imediat ce ea reușește să debuteze. Din această scrisoare reiese certitudinea lui Ladima că Emilia este o actriță talentată. Emilia îi relatează lui Fred Vasilescu relațiile sale cu alți bărbați printre care și deputatul Nae Ghiorghidiu și strădaniile ei, ori ale Valeriei ca cei doi să nu se întâlnească sub nicio formă. Întâmplător Ladima află ca Emilia are un amant pe nume Traian Iustiniu și îi scrie cu o tristețe nemărginită că este cazul să pună capăt relației lor. Nici măcar atunci când află că Ladima este foarte bolnav, Emilia nu se poate duce să-l vadă, deoarece trebuia să însoțească un bărbat. În locul ei pe Ladima în vizitează Valeria, care îl găsește într-o mizerie cruntă, neras și foarte slăbit. Picătura ce umple paharul pentru Ladima este veste că Emilia se căsătorește. Anularea căsătoriei îl determină pe Ladima să-i scrie Emiliei și să-i înfățișeze chinurile prin care trece. Încep din nou să se vadă, ieșeau împreună, dar Emilia nu a fost niciodată a lui Ladmia deoarece acesta era un idealist crezând în iubirea platonică. Mai mult de atât o prezintă celor mai buni prieteni ca fiind logodnica lui. Mergând la restaurant împreună cu prietenii săi și cu Emilia, aceasta pleacă devreme pe motiv că se plictisește în compania bărbaților respectivi, deși unul era om de cultură, altul filosof, iar cel de-al treilea era un cunoscut savant. Dintr-o altă perspectivă Fred Vasilescu rememorează toate întâlnirile sale cu Ladima. Îl cunoscuse într-o împrejurare personală la Tekerghiol, unde tânărul venise pentru a se afla în preajma doamnei T. pe care o iubea în taină. Ladima este primul om căruia el îi povestește despre relația cu doamna T. Fred îl recomandă pe Ladima tatălui său pentru a-l lua director la “Veacul”, ziar înființat împreună cu Nae Ghiorghidiu pentru a stopa o campanie de presă dusă împotriva deputatului. Tânărul director se ocupă cu mare pasiune și migală de organizarea gazetei pe care o scrie aproape singur. Se implică într-o

campanie de presă îndreptată împotriva celor ce îl atacaseră pe Ghiorghidiu. Pe nesimțite “Veacul” începe să atace întreaga clasă politică a perioadei respective. Nae Ghiorghidiu ajunge să fie temut și ascultat de către membrii P.N.L. Ziarul are un succes deosebit inclusiv din punct de vedere financiar, deoarece crește tirajul în mod nebănuit. Toate acestea nu rămân fără consecințe și detectivii încearcă să afle totul despre trecutul lui Ladima, fără a găsi nimic compromițător. Personajul se dovedește absolut invulnerabil. Abia în momentul în care intervine cenzura din partea propriilor angajatori, Ladima demisionează pentru ași putea păstra demintatea. Notele de subsol scrise de autor evidențiază o altă perspectivă și se constituie într-o adevărată satiră la adresa societății din perioada respectivă. Cititorul află amănunte despre lumea politică și lumea culturală a perioadei interbelice. Se accentuează faptul că toate șansele sunt de partea afaceriștilor, pe când cei cinstiți ca Ladima trăiesc în mizerie și în umbra celorlalți. Talentul, cinstea și demnitatea gazetarului nu pot învinge păienjenișul afacerilor frauduloase pe care le fac Nae Ghiorghidiu și Tănase Vasilescu. Ladima va fi un om învins care are o adevărată antipatie pentru economiști, pe care îi consideră “corbii matematicii” și oameni ce pot face orice doar pentru a le fi lor bine. Ca și autorul, personajul îi consideră pe economiști vinovații direcți de criza financiară și economică în care se află țara. Citind scrisoarea pe care Ladima i-o trimite Valeriei anunțând-o căși dă demisia de la gazetă, fiindcă nu poate scrie la comandă, Fred Vasilescu își amintește cum a încercat să-l convingă să nu plece de la ziar. Plecat de la gazetă, Ladima o va duce din ce în ce mai rău, lucru de care Fred Vasilescu este conștient. Citind toate scrisorile pe care Emilia le consideră fleacuri, Fred își dă seama că aceste documente nu trebuie

să mai rămână în mâna ei, deoarece puteau compromite imaginea lui George Demetru Ladima și se hotărăște să le fure. Epilogul I scris de Fred relatează demersurile pe care acesta le face imediat după vizita la Emilia pentru a afla împrejurările sinuciderii lui Ladima. Citește necrologurile și contată că ele sunt pline de elogii, Ladima fiind considerat un real talent și o mare pierdere pentru literatura română. Unul dintre ele îl impresionează în mod deosebit prin final: “Noapte bună, poet smintit și cumsecade”. Nu reușește să priceapă cum un om ca Ladima se poate sinucide pentru o femeie vulgară cum este Emilia. Află că Ladima își trăsese un glonț în inimă încercând să înăbușe zgomotul și că în haina sa s-au găsit bani și o scrisoare adresată doamnei T.(Maria Mănescu) în care își destăinuie profunda suferință provocată de iubire. Fred își dă seama că de fapt totul este o înscenare și că Ladima a fost obligat de propriul orgoliu să facă acest lucru, astfel încât demnitatea sa de om să rămână neștirbită, mai ales că această demnitate era singura sa ambiție în viață, chiar dacă acesta spune: “am trăit 40 de ani inutili”. Epilogul II, subintitulat “povestit de autor”, narează la persoana I ciudatul accident de aviație în care dispăruse Fred Vasilescu imediat după ce îi predase caietul. Finalul romanului cuprinde discuția doamnei T. cu naratorul din care reiese incertitudinea acesteia față de sentimentele lui Fred Vasilescu pentru ea. Naratorul renunță să afle amănunte despre sentimentele lui Fred, considerând că taina lui nu poate fi dezlegată. Romanul “Patul lui Procust” este constituit pe axa fundamentală a autenticității, Camil Petrescu reușind să ilustreze substanța vieții fie prin valori existențiale ca iubirea și demnitatea, fie prin relațiile intelectualului cu societatea.

Criticul literar Nicolae Manolescu consideră că “Fred și Ladima sunt două enigme care stau față în față, una fiind imaginea răsturnată a celeilalte.”...