Asigurari Internationale 2 - Note de curs PDF

Preview

Summary

Download Asigurari Internationale 2 - Note de curs PDF

Description

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI INTERNAȚIONALE #2

CONTRACTUL INTERNAŢIONAL DE ASIGURARE 1. FORMAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE 2. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE a) MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI b) CONŢINUTUL CONTRACTULUI c) DURATA CONTRACTULUI DE ASIGURARE 3. PROBA CONTRACTULUI 4. INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Contractul international de asigurare = formă scrisă cerută ad validitatum, contractul neputându-se dovedi cu martori, chiar dacă există început de probă scrisă. = alte sisteme de drept nu cer forma scrisă, existenţa contractului de asigurare putând rezulta şi din fapte concludente ale asiguratului, precum plata primei de asigurare.

FORMAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE PĂRŢILE CONTRACTANTE Asigurătorul - societate comercială obligată a plăti anumite sume de bani (indemnizaţia de asigurare) la realizarea evenimentului prevăzut în contractul de asigurare. Asiguratul • •

persoana fizică sau juridică care intră în raporturi juridice cu asigurătorul prin încheierea contractului de asigurare. titularul interesului asigurat ori persoana asupra căreia poartă asigurarea (riscurile vizând patrimoniul său sau persoana sa) şi totodată titularul indemnizaţiei de asigurare în ipoteza survenirii cazului asigurat.

In raporturile de asigurare mai poate interveni şi o altă persoană: beneficiarul asigurării. terţa persoană căreia - în virtutea contractului sau a legii – asigurătorul urmează să plătească indemnizaţia de asigurare la realizarea evenimentului prevăzut în contract (caz asigurat). • dacă contractul este încheiat în favoarea beneficiarului, contractantul (asiguratul) se mai numeşte stipulantul asigurării. De exemplu, un tată se asigură pentru caz de moarte în favoarea copilului său. În acest caz, tatăl este contractantul, asiguratul şi stipulantul asigurării, iar copilul beneficiarul asigurării. •

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI INTERNAȚIONALE #2

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE DECLARAŢIA DE ASIGURARE Declaraţia sau cererea de asigurare, ca act unilateral de voinţă, nu este susceptibilă de efecte juridice până ce nu a fost acceptată de către asigurător. În caz de neacceptare, declaraţia nu este obligatorie şi poate fi revocată, expres sau tacit. Este, de regulă, un gen de chestionar, la care partea trebuie să răspundă în scris, dând cât mai multe date cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc, pe care le cunoaşte. Consimţământul societăţii de asigurare la încheierea contractului se dă tot în scris, de regulă, prin confirmarea cererii de asigurare. el poate să rezulte şi din trimiterea unui document de asigurare, precum poliţă de asigurare sau certificat; • poliţa are valoarea unui titlu de credit, putând fi după caz, nominală, la ordin sau la purtător. • Contractul se consideră de la data indicată în cererea de asigurare dacă aceasta este confirmată în scris de către societatea de asigurare. ANALIZA DECLARAŢIEI DE RISC •

Importanţa cunoaşterii riscului • • •

asigurătorul nu poate, în mod echitabil, grupa şi compensa riscurile decât dacă cunoaşte cât mai exact toate împrejurările esenţiale referitoare la riscul pe care urmează să-l ia în sarcina sa. asigurătorul este în măsură să stabilească un alt element esenţial al contractului, prima de asigurare. asiguratul este obligat sa declare asigurătorului toate împrejurările esenţiale, referitoare la risc, pe care le cunoaşte.

•

in materie de asigurare, buna-credinţă presupune ca, în interesul general, asiguratul să facă declaraţii exacte şi complete, acţionând cu francheţe şi loialitate.

•

contractul de asigurare se bazează nu numai pe buna credinţă, ci pe cea mai categorică bună-credinţă care se cere fiecărei părţi să o aibă în conduita sa faţă de cealaltă parte.

Împrejurările, având o influenţă asupra avizării riscului, pot fi obiective sau subiective. • • • •

Cele obiective permit asigurătorului sa calculeze probabilitatea şi intensitatea riscului, şi, în consecinţă, sa stabileasca, în mod corespunzător, prima de asigurare. Cele subiective se referă la însăşi persoana asiguratului. Aceste împrejurări privesc faptele care nu sunt asigurabile prin ele însele sau trăsăturile de caracter ale asiguratului. Asiguratul trebuie să acţioneze ca un om diligent. Ignoranţa sa nu îl poate elibera de obligaţia de a declara împrejurările esenţiale referitoare la risc decât dacă sunt circumstanţe pe care, în mod raţional, nu le putea cunoaşte.

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI INTERNAȚIONALE #2

Asigurătorul nu are obligaţia de a controla, înainte de încheierea contractului, veridicitatea răspunsurilor asiguratului. În cazul când o face, asiguratul nu este eliberat de răspundere şi de consecinţele pe care le antrenează declararea neexactă. În cazul în care asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete, asigurătorul are dreptul ca înainte de producerea evenimentului asigurat să modifice sau să denunţe contractul, iar după producerea evenimentului asigurat, sancţiunea va fi reducerea indemnizaţiei sau refuzul plăţii acesteia. Dacă asiguratul a fost de rea-credinţă, asigurătorul va denunţa contractul înainte de producerea evenimentului asigurat, iar după producerea acelui eveniment va refuza plata indemnizaţiei.

MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI Asigurarea se consideră încheiată prin plata primelor şi emiterea documentului de asigurare. Înscrisul constatator al contractului se numeşte poliţă de asigurare sau certificat de asigurare. Uneori, asigurătorul emite asiguratului un înscris de acoperire provizorie care confirmă acceptarea asigurării. El îşi pierde valabilitatea în momentul eliberării contractului de asigurare. Între absenţi, contractul de asigurare se consideră a fi încheiat în momentul în care ofertantul a luat cunoştinţă despre acceptare. În conformitate cu sistemul informaţiei, va fi luată în considerare data primirii poliţei sau contractului. În asigurările maritime, ca de altfel în majoritatea asigurărilor externe, contractul de asigurare se încheie între absenţi. Cererea de asigurare este înaintată asigurătorului prin intermediari (brokeri). În asemenea ipoteze, contractarea între absenţi se perfectează în baza sistemului recepţiei, conţinutul poliţei de asigurare fiind considerat acceptat dacă în termen de două zile lucrătoare de la înmânare, asiguratul nu ridică obiecţiuni. Momentul încheierii contractului nu trebuie confundat cu data intrării în vigoare a asigurării. Noţiunile sunt distinte, întrucât un contract poate fi perfectat, fără ca să intre în vigoare, din momentul încheierii. Obligaţiile ce revin părţilor pot fi raportate la o dată ulterioară, stabilndu-se ordinea în care trebuie executate. Intrarea în vigoare a asigurării şi începerea răspunderii asigurătorului sunt şi ele noţiuni distincte. De regulă, ele au loc concomitent, dar sunt situaţii în care data la care asigurarea intră în vigoare nu coincide cu data începerii răspunderii asigurătorului. Diferenţa se datorează faptului că uneori răspunderea este în funcţie nu numai de plata primei, ci şi de natura riscului. Momentul încheierii prezintă interes practic şi pentru determinarea locului încheierii contractului de asigurare. •

În dreptul internaţional privat, locul încheierii contractului poate determina legea aplicabilă, în caz de conflict de legi în spaţiu.

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI INTERNAȚIONALE #2

CONŢINUTUL CONTRACTULUI Documentul de asigurare se prezintă, de regulă, sub forma unei blanchete ce conţine clauze imprimate şi manuscrise. Clauzele imprimate, specifice pentru fiecare fel de asigurare, cuprind, în mod obişnuit, extrase din condiţiile generale care reglementează raporturile între asigurat şi asigurător. Extrasele se referă numai la acele părţi din condiţiile generale de natură a atrage atenţia asiguratului asupra drepturilor şi obligaţiilor sale. Părţile neimprimate ale documentului care se completează în momentul emiterii contractului, se referă, în principal, la indicarea părţilor, detrminarea riscurilor, arătarea primei, a sumei asigurate şi a duratei contractului. 1. Părţile contractante denumirea şi sediul asigurătorului, denumirea sau numele şi prenumele asiguratului, cu domiciliul sau sediul său. 2. Determinarea riscului privind bunul supus asigurării, priveşte obiectul riscului şi natura riscului asumat de asigurător. În descrierea amănunţită a cazurilor în care asigurătorul plăteşte indemnizaţia sau suma asigurată, cu precizarea riscurilor excluse. •

3. Prima de asigurare care se fixează corespunzător riscului asumat, cât şi modalitatea ei de plată, este prevăzută printr-o altă clauză contractuală. Atunci când este eşalonată în timp, în contract se indică scadenţele ratelor ulterioare de primă, precum şi modul în care trebuie plătite. 4. Indicarea sumei asigurate este de natură a determina limitele răspunderii asigurătorului pentru cazul producerii evenimentului asigurat, pe durata contractului, termenul de valabilitate a asigurării. 5. alte menţiuni proprii fiecărei ramuri a asigurării, cu precizarea că în toate cazurile, o indicaţie specială inserată în contract se referă la data intrării în vigoare a asigurării. •

Documentul de asigurare se întocmeşte, în mod frecvent, în două exemplare.

DURATA CONTRACTULUI DE ASIGURARE Fiind cu executare succesivă, contractul de asigurare trebuie să cuprindă durata sau perioada de timp la care se referă drepturile şi obligaţiile părţilor. • • •

•

asiguratul cunoaşte cât timp este obligat de a plăti prima de asigurare şi perioada în care este garantat că în cazul producerii evenimentului asigurat va avea dreptul la încasarea despăgubirii sau sumei asigurate. asigurătorul poate pretinde asiguratului plata primei şi, în mod corespunzător, să-i acorde protecţia prin asigurare. conform dreptului comun, durata asigurării se stabileşte prin acordul de voinţă al părţilor contractante. Perioada pentru care asigurarea poate fi încheiată sunt prevăzute în condiţiile de asigurare. În momentul în care părţile au convenit, durata se consemnează în contract pentru a produce efectele scontate. De regulă, contractele de asigurare au o durată determinată.

PROBA CONTRACTULUI

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI INTERNAȚIONALE #2

Pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare consimţământul părţilor se cere să se manifeste prin întocmirea unui înscris. Necesitatea formei scrise a contractului de asigurare se justifică prin mai multe argumente. Forma scrisă face posibilă stablirea certă a momentului încheierii contractului, a intrării sale în vigoare, a începerii şi sfârşitului răspunderii asigurătorului. Elementele esenţiale ale contractului sunt precizate cu exactitate, ceea ce constituie o garanţie pentru executarea prestaţiilor părţilor în condiţiile stabilite, evitându-se neînţelegerile ulterioare. Cerinţa formei scrise se referă numai la proba contractului, nu şi la existenţa lui, care poate fi recunoscută de asigurător dacă rezultă din registre sau din alte acte emise de asigurător. În fapt, părţile sunt silite să adopte forma scrisă pentru a nu se vedea puse în imposibilitatea de a dovedi existenţa contractului de asigurare, deoarece un act cu neputinţă de probat este echivalent, din punct de vedere juridic, cu un act inexistent.

INTERPRETAREA CONTRACTULUI Problema interpretării contractului se pune, de obicei, în faţa instanţelor de judecată sau a organelor arbitrale, când părţile nu se înţeleg asupra voinţei lor reale. Poliţa de asigurare va fi interpretată, ca orice alt contract, prin termenii folosiţi, care trebuie înţeleşi în sensul lor de bază natural şi obişnuit. Principiul care se aplică în materia asigurării, este cel al interpretării stricte a condiţiilor contractului. Natura însăşi a contractului de asigurare implică o interpretare strictă a clauzelor contractuale, o înţelegere riguroasă a termenilor convenţiei acceptate de părţi. Stricta interpretare conditiile nu pot fi extinse şi la alte riscuri neprevăzute în normele de asigurare, deoarece asigurătorul nu poate să răspundă decât pentru ceea ce s-a obligat. O soluţie contrară ar fi de natură să tulbure echilibrul financiar al operaţiunilor de asigurare în care prima de asigurare trebuie să corespundă unei anumite probabilităţi statistice. •

Literatura de specialitate străină consideră că, în caz de îndoială, datorită întrebuinţării improprii a unui termen sau modului de redactare confuz al unei clauze, interpretarea contractului de asigurare trebuie făcută întotdeauna împotriva asigurătorului, asigurătorul fiind cel care face legea contractului şi tot el redactând poliţa de asigurare. Ca urmare, asigurătorul trebuie să răspundă după principiul ambiguitas contra stipulationem est. Problema interpretării se pune şi cu privire la actele redactate în dublu exemplar. În cazul în care nu sunt identice, obligaţiile asiguratului trebuie precizate după prevederile cuprinse în exemplarul ce i-a fost înmânat de asigurător, chiar dacă celălalt este semnat de asigurat. Practica judiciară veche a asigurărilor maritime a decis ca atunci când pe lângă clauza generală imprimată, prin care se stabileşte că mărfurile nu sunt asigurate contra avariilor particulare, există o stipulaţie manuscrisă, specială, ce prevede că asigurarea se încheie şi pentru avariile particulare, înseamnă că părţile au înţeles să asigure şi aceste riscuri.

ASIGURĂRILE MARITIME

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI INTERNAȚIONALE #2

• • • • • • • •

Istoria asigurărilor maritime Scopul şi interesul asigurărilor maritime Riscurile în asigurările maritime Avariile navei şi ale mărfii în asigurarea maritimă Modalităţi de acoperire a riscurilor. Condiţii de asigurare a mărfii şi a navei Contractul de asigurare maritimă. Tipuri de contracte Încheierea şi efectele contractului de asigurare maritimă Asigurarea reciprocă a răspunderii armatorilor

Istoria asigurărilor maritime Prima formă de asigurare Tipul chinezilor, al fenicienilor, grecilor şi romanilor Navele, mărfurile, navlul şi vieţile omeneşti -> supuse riscurilor mării -> acoperite printr-o singură poliţă iniţial –(SHIP AND GOODS)> ulterior CARGO SI CASCO Sec. al XVI-lea în Italia, Anglia şi Franţa 1779– “SG form” -> asigurare contra riscurilor mării The Marine Insurance Act 1906 -> valabilă până în 1983, când piaţa londoneză a introdus “MAR policy” A codificat dreptul asigurărilor maritime şi a definit termenii poliţei The Marine Insurance Act 1909 -> a adăugat noi Prevederi privind speculaţiile în asigurările maritime (gambling policies)

Scopul şi interesul asigurărilor maritime SCOPUL: Compensaţie financiară pentru avarierea, distrugerea sau pierderile survenite ca urmare a comerţului pe mare “Aventura maritimă” Orice marfă expusă pericolelor mării Veniturile din navlu, taxe, comisioane aflate în pericol datorită expunerii mărfii la pericolele mării Orice răspundere faţă de o terţă persoană, ca urmare a pericolelor mării

Contractul de asigurare maritimă – acord între asigurat şi asigurător prin care asigurătorul se obligă să-l despăgubească pe asigurat pentru pierderile suferite ca urmare a unei AVENTURI MARITIME

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI INTERNAȚIONALE #2

Orice marfă expusă pericolelor mării Veniturile din navlu, taxe, comisioane aflate în pericol datorită expunerii mărfii la pericolele mării Orice răspundere faţă de o terţă persoană, ca urmare a pericolelor mării Riscurile mării” erau considerate: Coliziune, incendiu, furt şi eşuare “Toate Riscurile” – “All Risks” (A.R.) sunt considerate: Acoperirea pierderilor şi prejudiciilor ca urmare a producerii oricărui risc cu excepţia celor cauzate de anumite riscuri excluse explicite (“Special Risks”) Contractul de asigurare maritimă – acord între asigurat şi asigurător prin care asigurătorul se obligă să-l despăgubească pe asigurat pentru pierderile suferite ca urmare a unei AVENTURI MARITIME. •

forme de pierderi: • • •

Pierderea dreptului de proprietate, total sau parţial asupra navei (naufragiu, incendiu total) sau mărfii (pierdere sau degradare completă) Apariţia de obligaţii patrimoniale nedorite (despăgubiri faţă de terţi) Neobţinerea dreptului de proprietate sperat (navlul sperat)

INTERESUL = dreptul patrimonial pe care asiguratul doreşte să-l păstreze sau să-l obţină, sau obligaţia patrimonială a cărei apariţie doreşte să o evite. Trebuie să existe în momentul încheierii contractului Trebuie să aparţină asiguratului sau beneficiarului poliţei Obiectul contractului asigurării maritime – interesele de proprietate legate de activitatea comercială. Interesele în asigurarea maritimă sunt legate de: • Nave • Mărfuri • Navlu • Chiria pentru navlosirile pe timp (Time Charter) • Plata călătoriei efectuate în baza contractului de transport maritim de pasageri • Profitul sperat din realizarea mărfii • Contribuţiile la avaria comun • Riscul asumat de asigurător • Prima de asigurare Mărfurile -> pentru orice persoană care poate suferi pierderi ca urmare a avariei totale sau parţiale a mărfurilor (ex. Proprietarul, depozitarul, cărăuşul); Nava (corpul navei, maşinile, instalaţiile) -> aparţine proprietarului (armatorului), administratorului, armatorului chiriaş sau şantierelor navale;

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI INTERNAȚIONALE #2

Navlul -> pentru armator sau proprietarul mărfii, adică acela care poate suferi o daună din pierderea sau neîncasarea sa; Chiria pentru navlosirile pe timp (Time Charter) -> pentru armator, pentru chiria care i se datorează de către navlositor, conform contractului de navlosire Plata călătoriei efectuate în baza contractului de armator;

transport maritim de pasageri -> pentru

Profitul sperat din realizarea mărfii ->pentru proprietarul mărfii, respectiv comerciantul; Contribuţiile la avaria comună -> interes financiar pentru toţi cei interesaţi în aventura maritimă; Riscul asumat de asigurător -> pentru asigurător în cazul riscurilor preluate şi reasigurate ulterior; Prima de asigurare -> pentru proprietarul navei sau al mărfii asigurate care trebuie să o plătească asigurătorului.

Riscurile în asigurările maritime Riscuri asigurabile vs. neasigurabile (excluse) Riscurile asigurabile • •

Generale - prime de asigurare reduse, Frecvenţă de apariţie relativ bine cunoscută de către asigurători pe baza datelor statistice (“riscurile mării”: coliziunea, incediul, furtul, eşuarea, furtuna, trăznetul, naufragiul, răsturnarea, etc) Speciale (numite) - prime de asigurare suplimentare ce ţin de natura bunului asigurat (ex. spargerea, alterarea, încingerea, risipirea, zgârierea, etc), cele cu caracter social – politic (ex. război, grevă, revoluţie, rebeliune, arest, măsuri militare, etc).

Riscuri excluse – evenimente ce cauzează pagube care ţin mai ales de natura şi caracteristicile fizice ale bunurilor care fac obiectul asigurării (ex. evaporarea, uscarea, acrirea, moartea naturală, uzura normală, ambalarea necorespunzătoare, deteriorarea provocata de insecte, etc). Garantia implicită vs. Explicită Garanţia implicită (implied warranty) Nava trebuie să fie în stare de navigabilitate la începutul oricărei călătorii din toate punctele de vedere. Aventura maritimă să fie legală, iar legalitatea ei să poată fi controlată de către asigurător – INTENŢIA Garanţia explicită (expressed warranty) Devierea sau schimbarea voiajului (VCP)

Avariile navei şi ale mărfii în asigurarea maritimă Se impart in: •

Avarii totale (total loss)

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI INTERNAȚIONALE #2

•

Avarii parţiale sau particulare (particular loss)

•

Avarii comune (general average loss)

Avaria totală (total loss) se imparte: • Reală (actual real loss) • Constructivă (constructive total loss) Avaria parţială sau particulară (particular loss) - specifica unui anumit risc Avaria generală (avaria comuna) trebuie sa indeplineasca - 4 CONDITII: • • • •

Pericolul/ primejdia să fie reală şi gravă, ieşită din comun şi să ameninţe atât nava,cât şi încărcătura; Sacrificiul sau cheltuielile să fie rezultatul...