Descendența domnească a Movileștilor. Observații și argumente noi PDF

Preview

Summary

CUPRINS Argument ................................................................................................................... 7 Bibliografia lucrărilor lui Ştefan Andreescu ............................................................. 13 A. Tăişul sabiei: suverani, războinici, diplomaţi ŞERB...

Description

CUPRINS Argument ................................................................................................................... Bibliografia lucrărilor lui Ştefan Andreescu .............................................................

7 13

A. Tăişul sabiei: suverani, războinici, diplomaţi ŞERBAN PAPACOSTEA, Polonia şi Moldova faţă cu primejdia otomană în a doua jumătate a secolului al XV-lea, opţiuni divergente şi convergente: o însemnare a lui Filippo Buonaccorsi Callimachus .......................................... MARIAN COMAN, Boierii de margine şi puterea domnească în Ţara Românească medievală: buzoienii şi mehedinţii ............................................. SERGIU IOSIPESCU, La începutul confruntării Ţării Româneşti sub Vlad Ţepeş cu Imperiul Otoman ......................................................................................... BOGDAN-PETRU MALEON, La periferia Imperiului Bizantin: exilul în Marea Neagră ................................................................................................. LIVIU PILAT, „Redeatis ad corporis unitatem”. Problema Moldovei inferioare la sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare ............................................................... LAURENŢIU RĂDVAN, Mircea Ciobanul şi „aşezarea” oraşului Bucureşti ....... ŞERBAN V. MARIN, Crusades Seen Through Venetian Eyes – Between Being in Abeyance and Involvement. The Case of the Chronicle Ascribed to Marcantonio Erizzo ......................................................................................... ILEANA CĂZAN, Moldova între imperiali şi cazacii zaporojeni. O mărturie contemporană .................................................................................................. ION EREMIA, Ioan Belevici – cronica unei misiuni diplomatice la Moscova .........

31 35 59 79 91 101

121 145 155

B. Lumea negoţului: drumuri, centre comerciale, privilegii, pericole VIRGIL CIOCÎLTAN, Drumul mătăsii: un paradox? ............................................. NAGY PIENARU, Cetatea Albă / Ak Kerman la începutul veacului al XVI-lea. Traficul portului în anul 1505 ......................................................................... MÁRIA PAKUCS-WILLCOCKS, Dreptul de etapă al Sibiului în secolele XIV-XVII. Parcursul secular al unei instituţii medievale ................................................. OVIDIU CRISTEA, Mihai Viteazul, „Războiul cel Lung” şi „drumul moldovenesc” ..

177 181 191 205

C. Neamuri şi oameni de odinioară ŞTEFAN S. GOROVEI, Descendenţa domnească a Movileştilor. Observaţii şi argumente noi .................................................................................................. 225 MARIANA LAZĂR, GHEORGHE LAZĂR, „Pentru sufletul meu şi pentru clironomii mei am orânduit”. Diata marelui logofăt al Moldovei Iordache Cantacuzino ..................................................................................................... 255 LUCIAN-VALERIU LEFTER, Obârşia şi continuitatea familiei Ponici ................ 289

MIHAI-BOGDAN ATANASIU, Trei mari dregători din familia Bogdan. Contribuţii prosopografice .............................................................................. PETRONEL ZAHARIUC, Câteva date despre Eustratie logofătul al treilea, „cel dintâi istoric” al Moldovei .............................................................................. ALEXANDRU CIOCÎLTAN, O contribuţie la biografia arhiepiscopului de Paronaxia, Teofan Mavrocordat ..................................................................... MIHAIL DIM. STURDZA, Înrudiri necanonice în lumea politică românească din secolul al XIX-lea ......................................................................................

309 325 339 345

D. Confesiune şi putere ANDREI PIPPIDI, Diplomaţie şi ortodoxie: Moldova în proiectele propagandei calvine (1630) .................................................................................................. ELENA FIREA, Despre un episod uitat din istoria moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi implicaţiile lui ................................................................ RADU G. PĂUN, O „nouă” danie a domnilor Ţării Româneşti pentru mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos .......................................................................... MARIA CRĂCIUN, Pietatea franciscană şi impactul ei în Transilvania medievală târzie ................................................................................................................ MARIA MAGDALENA SZÉKELY, Pe marginea unei corespondenţe pierdute. Mănăstirea Kosinitsa şi Ţările Române .......................................................... OVIDIU OLAR, Mihnea al III-lea Radu şi Roma (1658-1660) ............................... MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU, PETRONEL ZAHARIUC, Documente privitoare la începuturile coloniei protestante din Moldova ............................................

349 367 385 393 417 439 451

E. Ctitorii şi ctitori de altădată MATEI CAZACU, Despre câteva vechi biserici bucureştene din veacurile XVI-XVIII ................................................................................................. SILVIU VĂCARU, Schitul Fătăciune, ctitoria familiei Bogdan .............................. IEROMONAH DOSOFTEI DIJMĂRESCU, Observaţii privitoare la refacerea Mănăstirii Putna la mijlocul secolului al XVII-lea .......................................... FLORINA-MANUELA CONSTANTIN, Sur les commencements de l’église Zlatari de Bucarest ......................................................................................................

469 493 521 545

F. Artă şi cultură ELKA BAKALOVA, Virgin „The True Vine”. An unusual visualization of the Liturgical Poetry .............................................................................................. ADRIAN ANDREI RUSU, Zurgălăi de Nürnberg pe cădelniţa lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna (1470) ........................................................................ IVAN BILIARSKY, Deux toponymes cités dans un apocryphe bulgare: Breznik et Dobrič .......................................................................................................... MARGARITA KUYUMDZHIEVA, Stroe and Vişa’s Cross from 1642: Object Revisited ........................................................................................................... FLORINA CIURE, Contribuţii privitoare la învăţământul din Oradea până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea .............................................................

569 591 613 623 637

Abrevieri .................................................................................................................... 649

DESCENDENŢA DOMNEASCĂ A MOVILEŞTILOR. OBSERVAŢII ŞI ARGUMENTE NOI ŞTEFAN S. GOROVEI Chestiunea pe care titlul acestui studiu o formulează cu toată claritatea este un subiect controversat, discutat în istoriografia românească de mai bine de un secol. Pasionanta dispută poate să pară neaveniţilor sau pseudospecialiştilor în istoria medievală – cu care, în vremea din urmă, se îmbogăţeşte lumea noastră academică – un mărunţiş eminamente genealogic, demn de tot dispreţul celor care cred că cercetează problemele mari ale istoriei globale, cu strategii spaţiale şi temporale de maximă extensie. În fapt, e mai mult şi, totodată, mai puţin decât atâta: stabilirea unui adevăr în această controversă înseamnă rezolvarea unei probleme importante privind ordinea în care s-au succedat sisteme de conducere în organizaţia noastră politică şi statală la răscrucea veacurilor XVI şi XVII: după decăderea dinastiei „naţionale” zisă a Muşatinilor sau Bogdăneştilor, tronul Moldovei a revenit unei familii oarecare – de boieri însemnaţi, e drept, dar fără vreo legătură apropiată cu domnii cei vechi – sau alegerea a avut în vedere un personaj reprezentativ, dintr-o familie şi însemnată, dar şi legată, printr-o rudenie foarte apropiată, de dinastia anterioară? Cum se ştie, în istoriografia românească se discută de mai bine de o sută de ani dacă nu cumva mama fraţilor Ieremia şi Simion Movilă va fi fost o domniţă din vechea dinastie, opţiunile îndreptându-se fie spre familia lui Alexandru Lăpuşneanu, fie spre cea a lui Petru Rareş. În 1911, genealogistul austriac Otto Forst a înclinat puternic balanţa spre a doua opţiune1. Jumătate de secol mai târziu, genealogistul român I. C. Miclescu-Prăjescu a alcătuit un dosar temeinic, cu toate probele identificate de el şi care puteau fi avute în vedere pentru acceptarea acestei variante2. În lipsa unei dovezi explicite, toate 1 Otto Forst, Przyczynek do najdawniejszej genealogii Mohyłów, în „Miesięcznik Heraldyczny”, V, 1911, 1-2, p. 1-8. A fost cunoscut în istoriografia românească numai după recenzia târzie a lui P. P. Panaitescu din RI, X, 1924, 7-9, p. 231-232. S-a publicat în traducere românească – Contribuţie la cea mai veche genealogie a Movileştilor – în Movileştii. Istorie şi spiritualitate românească, I. „Casa noastră Movilească”, carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Suceviţa, 2006 [în continuare: Movileştii, I], p. 31-40. 2 I. C. Miclescu-Prăjescu, New Data Regarding the Installation of Movilă Princes, în SEER, XLIX, 1971, 115, p. 214-234; versiunea iniţială, românească, datând din 1961: Noi date

226

Ştefan S. Gorovei

argumentele au păstrat mai mult aspectul unor conjecturi, neconvingătoare pentru cei care nu acceptă decât dovada afirmată direct, explicit şi răspicat – deşi, de atâtea ori, informaţia directă se poate întâmpla să fie mai mult sau mai puţin denaturată, în vreme ce contextul aduce lumina corectă, prin confruntarea unor probe colaterale, de calibre diferite, dar care coincid în punctul care interesează. Am fost, de la început, printre cei care au subscris ipoteza filiaţiei din Petru Rareş; ca atare, am adus, la rândul meu (1980), elemente în plus în sprijinul demonstraţiei lui I. C. Miclescu-Prăjescu3. Îmbogăţit cu aceste noi probe, aş fi crezut că mai vechiul dosar, constituit de cercetătorii anteriori, va deveni suficient de convingător pentru ca disputa să înceteze prin acceptarea ca certă a filiaţiei, până atunci, incerte. S-a văzut, însă, de curând, că încă se mai pot formula rezerve cu privire la acest subiect4. Nu voi spune că rezervele sunt neîntemeiate, pentru că mi se pare preferabilă exprimarea liberă a unei mici neîncrederi, faţă de tăcerea care ocoleşte disputa (amicală şi colegială) ori faţă de acceptarea necondiţionată (jurare in verba magistri), poziţii care, amândouă, zăgăzuiesc progresul cercetării şi, implicit, al cunoaşterii. De aceea, mă bucur să pot înfăţişa acum un şir de completări documentare şi de sugestii „teoretice” (dacă se poate spune aşa), care vor apropia, sper, de adevărul final chiar şi pe cei mai sceptici dintre medieviştii români. * 1. Întrucât întreaga dispută a avut ca punct central termenul despot, se cuvine a începe prin a reveni asupra lui. Cu acest termen cărturarul polon, teolog şi heraldist, dominicanul Szymon (Simon) Okolski (1580-1653) îl desemnează indirect pe tatăl Mariei Movilă: această cneaghină era – scria el – filia Despotii. Acelaşi autor oferea, la aceeaşi vreme (1643), şi o primă cheie pentru interpretarea termenului, precizând că Ioan Movilă, soţul Mariei, a fost mare dregător în Moldova în domnia lui Alexandru vodă Lăpuşneanu, a cărui soţie era şi ea din neamul Despoţilor: cui etiam ex Despotiis coniunx fuerat5. Cum Lăpuşneanu a avut o singură soţie – Ruxanda, fiica lui Petru vodă Rareş – părea destul de limpede ce a înţeles Okolski prin Despoţi: neamul domnilor Moldovei. Aceasta a fost şi interpretarea dată, încă în 1911, de Otto Forst: privind înscăunarea Movileştilor, în ArhGen, IV (IX), 1997, 1-2, p. 159-178. Reluat în Movileştii, I, p. 41-60. 3 Ştefan S. Gorovei, Pe marginea unei filiaţii incerte: Maria Movilă – fiica lui Petru Rareş, în CI (serie nouă), XI, 1980, p. 325-330; reluat în Movileştii, I, p. 61-68. În câteva puncte, am avut aceeaşi opinie ca şi Otto Forst, al cărui text îmi era necunoscut la data aceea. 4 Cf. Andrei Pippidi, Ieremia Movilă. Schiţă de portret, în Movileştii. Istorie şi spiritualitate românească, II. Ieremia Movilă. Domnul. Familia. Epoca, carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Suceviţa, 2006 [în continuare: Movileştii, II], p. 79-92 (v. mai ales p. 83-84). Rezervele (obiecţiile) expuse aici sunt analizate în partea finală a acestui studiu. 5 Simon Okolski, Orbis polonus, II, Cracovia, 1643, p. 229; textul este reprodus de A. PapiuIlarian, Tesauru de monumente istorice pentru România, II, Bucureşti, 1863, p. 145.

Descendenţa domnească a Movileştilor

227

„Okolski prin «Despotii» înţelege întreaga familie a domnilor descendenţi din Ştefan [cel Mare]. De aici rezultă că, prin despot, în sensul strict al acestui cuvânt, putem înţelege doar domn. Singurul domn care în acea vreme poate fi luat în calcul este Petru Rareş”6. Însă Otto Forst credea că Maria Movilă, ca fiică a lui Petru Rareş, era şi fiica celei de-a doua soţii a acestuia, Elena Brancovici, fiica Despotului, Despotovna sau fiica lui Ioan Despot ţarul, cum i se spune sau îşi spune ea însăşi în unele împrejurări7. Or, cum s-a constatat ulterior – şi e o constatare definitivă, asupra căreia nu mai există nici o posibilitate de revenire – Maria Movilă, ca fiică a lui Petru Rareş, nu era şi fiica Despotovnei: ea putea să provină fie dintr-o căsătorie anterioară aceleia cu doamna Maria († 1529, îngropată la Putna), fie dintr-o legătură extraconjugală8. Astfel, din observaţiile lui Otto Forst trebuie păstrată numai aceea care, întemeiată pe afirmaţiile categorice ale lui Okolski, pune semnul egalităţii între despoţi şi „întreaga familie a domnilor [Moldovei] descendenţi din Ştefan [cel Mare]”. Deci cercetările trebuiau continuate în această direcţie, folosind termenul „despot” drept cheie pentru căutarea explicaţiei. În studiul din 1980, am adus în acest dosar o probă pe care am socotit-o – şi încă o socotesc – foarte importantă, arătând că doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rareş şi soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, a fost caracterizată şi într-o altă sursă, independentă de Okolski, ca fiind din neamul despoţilor: istoricul ungur Nicolaus (Miklós) Istvánffy (1538-1615) spune despre această doamnă că era „è claro et illustri despotarum sanguine progenita”9. De vreme ce trei dintre fiicele sale (Trofana, Cneajna şi Maria) sunt numite, în 1598, despotovne, adică fiice de despot, iar fratele lor (probabil pseudo-frate!), Petru vodă Alexandrovici 6

Otto Forst, op. cit., p. 14. Mai ales în inscripţii; astfel, Elïna […] d]we Dïspota, în inscripţia acoperământului de tetrapod dăruit Putnei în 1536 (Dimitrie Dan, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti, 1905, p. 64, nr. 5); Elena […] d]wi Iòaná Despota ‘ar{ în pisania bisericii Învierii din Suceava, din ianuarie 1551 (G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVI-lea, Bucureşti, 1928, p. 113, fig. 127); Elena Despotovna în pisania bisericii Sf. Gheorghe din Botoşani, din octombrie 1551 (ibidem, p. 109, fig. 119); Elena Despotovna […] d]wi Íòanna Despota ‘ar{ în pisania bisericii Uspenia din Botoşani, din august 1552 (ibidem, p. 118, fig. 133); Elina […] d]werï Despotáva ’ar{ (în genitiv), pe lespedea ei funerară de la Probota, pusă desigur de fiica ei, Ruxanda doamna (N. Iorga, Inscripţii din bisericile României, I, Bucureşti, 1905, p. 57, nr. 123). Alte exemple (1547, 1550, 1555) la Ion-Radu Mircea, Relations culturelles roumanoserbes au XVIe siècles, în RESEE, I, 1963, 3-4, p. 393, nota 66. „Elena Despotovna doamna” se află şi într-un document emis de fiul ei, Ilie voievod, la 21 martie 1551: DIR, XVI/2, Bucureşti, 1951, p. 3, nr. 1. Toate volumele din colecţiile DIR şi DRH, citate în acest studiu, aparţin seriei A. Moldova. 8 După vârstele aproximative ale personajelor, s-ar putea presupune o asemenea legătură în intervalul cuprins între moartea doamnei Maria şi căsătoria cu doamna Elena; într-un asemenea caz, Maria Movilă s-a putut naşte în 1530. Oricum, existenţa unei Maria între copiii lui Petru Rareş este atestată documentar de trei izvoare: pomelnicul săpat în piatră în altarul Probotei; pomelnicul pictat în biserica Sf. Paraschiva din Tg. Frumos şi pomelnicul Mănăstirii Bistriţa (cf. Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 63). 9 Cf. Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 67, cu trimitere la Nicolaus Istvánffy, Regni Hungarici Historia, Köln, 1724, p. 246 b (litera semnalează coloana). 7

Ştefan S. Gorovei

228

(Petru Cazacul), se intitulează la 1592 Despotus10, rezultă că ar fi posibil să se vorbească şi despre Alexandru vodă Lăpuşneanu ca despre un despot. Voi arăta, mai încolo, că, în ceea ce-l priveşte pe Lăpuşneanu, nu doar că ar fi fost posibil să fie numit „despot”, dar chiar a şi fost efectiv cunoscut ca atare. La aceste mărturii, d-l Dumitru Nastase a adăugat, în 199511, alte atestări ale folosirii numitului termen de către domni ai Moldovei sau pretendenţi la tronul acestei ţări: Petru Şchiopul în 1590/159112 şi Ştefan Bogdan, fiul lui Iancu Sasul, în 161513. În legătură cu ultimul personaj, cu o lungă şi zbuciumată carieră de pretendent, s-a văzut că el este atestat, la începutul secolului al XVII-lea, ca fiind nu numai „the son of one Despote” (1605), dar şi coborâtor din „the Despots, ancient governours of that province” (1601)14, Despoţii, vechii cârmuitori ai acestei provincii, nu alta decât Moldova. Pentru acelaşi pretendent, un izvor veneţian din 1609, numindu-l despot, arată că era „di casa Despotti”15. Coincidenţa atestărilor indică, în chip evident, faptul că ambele provin din aceeaşi sursă, care nu poate fi alta decât pretendentul însuşi. De altminteri, Ştefan Bogdan semna în mod curent cu titlul de despot16 şi nu ezita să atribuie acelaşi titlu şi tatălui său, Iancu Sasul, spunându-şi „Don Stephano Bogdan Despot, figlio di Iancolo Despot, principe de Moldauia”17; la 1615, văduva sa îşi prezenta fiul ca fiind „des fürstlichen Hauses der Moldauischen uralten Ibidem, p. 67-68, cu referire la testamentul din 8 octombrie 1592. Petru semna la fel şi în iulie 1592: Hurmuzaki-Bogdan, Documente, Supliment II, 1, Bucureşti, 1893, p. 322, nr. CLXIII. 11 Dumitru Nastase, Maria, mama lui Ieremia Movilă, fiică a „despotului” Petru Rareş, în ArhGen, III (VIII), 1996, 3-4, p. 304. 12 Trimitere la DIR, XVI/3, Bucureşti, 1951, p. 449, nr. 542. Documentul nu este datat; ar putea, oare, aparţine lui Petru Cazacul, „despotul”, din fulguranta lui domnie în Moldova, în varatoamna anului 1592?! 13 Trimitere la Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România, Bucureşti, 1977, pl. XLII, fig. 2. Pecetea se află pe un act din 1615, e drept, dar a fost folosită de Ursula, soţia lui Ştefan Bogdan, care, la acea dată, nu mai era în viaţă: Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, IX, Bucureşti, 1937, p. 57; transcriind legenda peceţii, Veress a omis tocmai cuvântul DESPOT! Aceeaşi pecete o reprodusese, cu mulţi ani înainte, şi N. Iorga (Pretendenţi domneşti în secolul al XVI-lea, în AARMSI, s. II, t. XIX, 1898, ilustraţiile de la sfârşit, nenumerotate), după scrisorile din 1607 trimise împăratului de „Don Stephano Bogdan Despot”, publicate în Hurmuzaki, Documente, IV, 1, Bucureşti, 1882, p. 415-416, nr. CCCLIV-CCCLVI. 14 Dumitru Nastase, op. cit., p. 304-305; documente britanice citate de Laura Coulter, The Involvement of Stefan Bogdan, a Pretender to the Moldavian Throne, with Henry Lello, the English Ambassador to Constantinople between 1601 and 1606, în RRH, XXX, 1991, 1-2, p. 93 şi, respectiv, 80. 15 Dumitru Nastase, op. cit., p. 305, nota 22 (document publicat de I. Moga, Documente privitoare la domnia lui Constantin Movilă, în AIINC, IV, 1926-1927, p. 402, nr. V). Aceeaşi formulă o folosea Ştefan Bogdan la 1607: „di casa Despot” (Andrei Veress, op. cit., VIII, Bucureşti, 1935, p. 13, nr. 12). 16 Cf. supra, nota 13 (Hurmuzaki, Documente, IV, 1); v. şi Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976, p. 149 şi ilustraţia dinainte de p. 129. 17 Hurmuzaki, Documente, cit., p. 415, ...