Rezoluţiunea şi rezilierea contractului PDF

Preview

Summary

Rezolutiunea si rezilierea contractului...

Description

H Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava Facultatea: Stiinţe Economice şi Administraţie Publică Specializarea: Management și Audit în administrație și afaceri

Proiect la disciplina “Dreptul afacerilor”

Coordonator, Conf. Univ. Dr. Camelia Maria Cezara Ignătescu

Suceava 2018 1

Studenta, Dumitriu Larisa-Bianca

2

Tema proiectului: „Rezoluţiunea şi rezilierea contractului”

3

CUPRINS

CUPRINS...................................................................................................................................3 ARGUMENT.............................................................................................................................4 CAPITOLUL I: Sediul materiei................................................................................................5 CAPITOLUL II: Tipurile de rezoluţiune..................................................................................5 2.1. Rezoluţiunea judiciară.....................................................................................................6 2.2. Rezoluţiunea unilaterală...................................................................................................7 2.3. Rezoluţiunea convenţională întemeiată pe pactele comisorii..........................................8 2.4. Reducerea prestaţiilor......................................................................................................8 CAPITOLUL III: Efectele rezoluţiunii sau rezilierii..............................................................10 3.1. Efectele rezoluţiunii între părţi......................................................................................10 3.2. Efectele rezoluţiunii faţă de terţi....................................................................................10 STUDIU DE CAZ: Reziliere contract.....................................................................................11 CONCLUZIE..........................................................................................................................15 BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................16 ANEXĂ....................................................................................................................................17

4

ARGUMENT

Mi-am ales această temă pentru a afla mai multe informații benefice tuturor categoriilor de persoane despre d reptul afacerilor și implicit despre rezoluțiunea și rezilierea contractelor. Fiind un subiect de actualitate, mai ales în rândul contractelor cu anumite companii de telefonie mobilă, având la bază cărți de specialitate, legi și informații sigure și fiind concepută pentru a se adresa unui număr atât de larg de ascultători, această lucrare cu siguranță mă va ajuta și pe mine în viitor. În primul capitol al aceste lucrări am ales să prezint informații generale, pentru a înțelege ce înseamna rezoluțiunea și rezilierea unui contract. ”Clauze abuzive„ este un termen auzit foarte des în ultimul timp, fie că vorbim de bănci și instituții financiare, companii de telefonie mobilă, sau simple contracte de vânzarecumpărare. Indiferent că suntem cumpărători, vânzători, producători sau furnizori de servicii, aproape orice relație comercială este reglementată de un contract scris, semnat de ambele părți. Prin intermediul acestui contract este reglementată relația dintre cele două părți: ce se vinde, cât costă, când se plătește, cât timp durează contractul și multe alte aspecte, care diferă de la caz la caz. O clauză abuzivă este o prevedere contractuală care nu a fost negociată direct și care, singură sau împreună cu alte prevederi, creează un dezechilibru puternic între drepturile și obligațiile părților. În cazul în care se constată clauze abuzive, se poate cere rezilierea contractului. În cel de-al doilea capitol am ales să fac prezint tipurile rezoluțiunii, făcând referire la rezoluțiunea judiciară, unilaterală, convențională întemeiată pe pactele comisorii, precum și la reducerea prestațiilor. Cel de-al treilea capitol cuprinde informații despre efectele rezoluțiunii sau rezilierii între părți și față de terți. În ultimul capitol am ales să mă focusez pe un mic studiu de caz, o speță referitoare la rezilierea unui contract de întreținere.

5

CAPITOLUL I: Sediul materiei Sediul materiei este reprezentat de art. 1549-1554 Cod Civil, care se completează cu diferite texte din domeniul contractelor reglementate. Aşa cum am menţionat, potrivit art. 1516 Cod Civil, creditorul obligaţiei neexecutate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese dacă i se cuvin, are un drept de opţiune între mai multe mijloace juridice, respectiv:  să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;  să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;  să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său. Conform art. 1549 alin. (1) C. civ., dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin. În actualul Cod civil modul de operare a rezoluţiunii este diferit de cel al Codului de la 1864, după cum este schimbat şi înţelesul noţiunii de pact comisoriu. Rezoluţiunea este o sancţiune a neexecutării contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului. Prin efectele sale rezoluţiunea se aseamănă cu nulitatea, însă se deosebeşte prin cauzele sale. 1 Rezilierea este o formă de rezoluţiune a contractului care produce efecte doar pentru viitor, fără efecte retroactive. Rezilierea este specifică acelor contracte în care executarea este succesivă, spre deosebire de rezoluţiune, care se aplică în general contractelor cu executare uno ictu.

CAPITOLUL II: Tipurile de rezoluţiune O inovaţie a actualului Cod civil este aceea că, dacă creditorul a ales rezoluţiunea, o nouă posibilitate de opţiune se deschide. El poate să aleagă între două tipuri de rezoluţiune: rezoluţiunea judiciară şi rezoluţiunea unilaterală extrajudiciară. Posibilitatea creditorului de a alege este evidenţiată de art. 1550 alin. (1) C. civ.: „Rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită”. Dacă dreptul de opţiune al creditorului în privinţa rezoluţiunii poate fi cenzurat de către instanţă, alegerea între cele două tipuri de rezoluţiune este discreţionară, pur potestativă. El poate fi limitat doar printr-o clauză contractuală sau printr-o dispoziţie legală.2 Alături de cele două tipuri mai există o rezoluţiune legală, „de drept”, prevăzută de art. 1550 alin. (2) C. civ.: „De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părţile au convenit astfel, rezoluţiunea poate opera de plin drept”. Textul citat reglementează de fapt: 1 Maria Dumitru, Camelia Ignatescu, „Dreptul Afacerilor: Raportul juridic de drept al afacerilor – Contractul”, Ed. Hamangiu, București, 2013, p.229 2 Bazil Oglindă, „Dreptul afacerilor: Teoria generală – Contractul”, Ed.Universul Juridic, București, 2012, p.453

6

 Rezoluţiunea de drept legală – atunci când legea prevede expres că neexecutarea obligaţiilor la termen atrage rezoluţiunea. Ipotezele de desfiinţare a contractului sunt prin definiţie limitate. În puţine cazuri legiuitorul a prevăzut expres că rezoluţiunea operează de drept, fără ca în realitate creditorului să-i fie luat dreptul de a opta pentru alt mijloc juridic.  Rezoluţiunea de drept convenţională – este cea care operează în temeiul pactelor comisorii şi ale cărei condiţii sunt prevăzute de art. 1553 C. civ., care operează în condiţiile stabilite contractual de către părţi. Aceluiaşi creditor îi este deschisă în mod suplimentar şi o opţiune limitată între rezoluţiunea totală şi rezoluţiunea parţială a contractului, aşa cum se deduce din art. 1549 alin. (2) C. civ.: rezoluţiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci când executarea sa este divizibilă. De asemenea, în cazul contractului plurilateral, neîndeplinirea de către una dintre părţi a obligaţiei nu atrage rezoluţiunea contractului faţă de celelalte părţi, cu excepţia cazului în care prestaţia neexecutată trebuia, după circumstanţe, să fie considerată esenţială. Contractul trebuie sa fie divizibil, adică obligaţia să fie divizibilă. În art. 1422 C. civ. se instituie prezumţia de divizibilitate a obligaţiei, ceea ce înseamnă că întotdeauna creditorul ar putea să ceară o rezoluţiune parţială. Rezoluţiunea unilaterală reprezintă o premieră pentru dreptul pozitiv românesc. În esenţă, acest tip de rezoluţiune presupune posibilitatea creditorului, chiar şi în lipsa unui pact comisoriu expres, de a invoca rezoluţiunea contractului pentru neexecutare fără a apela laforurile judiciare, în manieră unilaterală şi extrajudiciară. Această posibilitate presupune însă respectarea unor condiţii specifice în vederea invocării, cerinţe conturate în art. 1550-1552 C. civ., dar este independentă de apelul la instanţă. Rolul instanţei ar putea fi în cadrul unui control a posteriori. Însă creditorul, invocând acest tip de rezoluţiune, îşi asumă o răspundere semnificativă. Instanţa poate aprecia că rezoluţiunea a fost invocată abuziv. Actul unilateral de invocare a rezoluţiunii va fi considerat nul şi părţile repuse în situaţia anterioară – adică în contractul în curs, dacă aceasta mai este posibilă şi mai prezintă interes. Ca urmare, rezoluţiunea unilaterală va fi utilizată de creditor doar când este sigur de dreptatea sa. Dacă nu, este mai bine să apeleze la rezoluţiunea judiciară. În vechea reglementare, pentru rezoluţiunea contractului, pe lângă îndeplinirea altor condiţii, se cerea ca neexecutarea obligaţiei să fi fost culpabilă. În actualul context legislativ, condiţia culpei se pare că nu ar mai fi cerută pentru rezoluţiune, aceasta rămânând o condiţie doar pentru acordarea de dauneinterese. Condiţia de fond unică a rezoluţiunii este să existe o neexecutare „însemnată”. Conform art. 1551 C. civ., creditorul nu are dreptul la rezoluţiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate. Adică atunci când îl lipseşte pe creditor de ceea ce ar fi îndreptăţit să primească, să fie o neexecutare determinantă, esenţială. În cazul contractelor cu executare succesivă, creditorul are dreptul la reziliere chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un caracter repetat. Orice stipulaţie contrară este considerată nescrisă. 2.1. Rezoluţiunea judiciară Rezoluţiunea este aplicabilă tuturor contractelor sinalagmatice – cu unele excepţii în cazul contractelor de rentă viageră, părţile fiind libere să stipuleze rezoluţiunea convenţională, chiar şi în cazul contractelor sinalagmatice în care rezoluţiunea este inoperantă. 3 Se impune a fi delimitată sfera persoanelor care pot exercita acţiunea în rezoluţiune. O asemenea acţiune va putea fi exercitată numai de partea care şi-a executat obligaţiile contractuale. În doctrină s-a exprimat opinia că acţiunea în rezoluţiune poate fi cerută nu 3 Maria Dumitru, Camelia Ignatescu, „Dreptul Afacerilor: Raportul juridic de drept al afacerilor – Contractul”, Ed. Hamangiu, București, 2013, p.231

7

numai dacă partea şi-a executat obligaţiile, dar şi dacă ea este gata să le execute. Opţiunea creditorului între executare şi rezoluţiune se poate manifesta până în momentul pronunţării instanţei. La rezoluţiunea judiciară vor putea recurge şi moştenitorii creditorului. În cazul în care creditorul decide să utilizeze calea rezoluţiunii judiciare, chiar şi în condiţiile în care ar putea invoca rezoluţiunea unilaterală şi chiar şi atunci când este stipulat un pact comisoriu, el poate să o facă. Pentru ca instanţa să pronunţe rezoluţiunea contractului, este necesar ca neexecutarea să privească o obligaţie contractuală şi să existe o neexecutare însemnată. Totodată, este necesar ca, în prealabil, debitorului să i se fi acordat un termen suplimentar de executare, adică debitorul să fi fost pus în întârziere. Rezoluţiunea poate fi cerută nu numai în cazul neexecutării obligaţiei, dar şi în cazul executării tardive (cu consecinţa prejudicierii intereselor creditorului) sau necorespunzătoare a obligaţiei. Spre deosebire de celelalte acţiuni civile, rezoluţiunea judiciară prezintă anumite particularităţi. Judecătorul este liber să aprecieze dacă se impune sau nu rezoluţiunea contractului. Concret, la o asemenea apreciere, el va avea în vedere o serie de considerente:  dacă, în fapt, contractul a fost neexecutat integral sau parţial; – dacă neexecutarea se referă la o obligaţie principală sau accesorie;  împrejurările care au determinat întârzierea în executare;  dacă acestea sunt mai mult sau mai puţin imputabile debitorului;  dacă neexecutarea, chiar parţială, face imposibilă realizarea scopului contractului etc. În tot timpul desfăşurării judecăţii, contractul fiind permanent în fiinţă, debitorul este liber să-şi execute obligaţia. Instanţa poate pronunţa rezoluţiunea totală sau chiar parţială a contractului. 2.2. Rezoluţiunea unilaterală Este acea rezoluţiune care operează în puterea creditorului, fără apelul la instanţă (repunerea în situaţia anterioară operează însă pe cale judiciară dacă debitorul nu este de acord să restituie ce s-a prestat). Condiţiile pentru a opera rezoluţiunea unilaterală sunt:  debitorul să fie pus în întârziere;  să existe o neexecutare însemnată, debitorul neexecutându-şi obligaţia nici în intervalul pentru care a fost pus în întârziere;  părţile să fi prevăzut în contract posibilitatea rezoluţiunii unilaterale a contractului;  notificarea rezoluţiunii  comunicarea declaraţiei de rezoluţiune. Notificarea aferentă, care trebuie „scrisă”, potrivit art. 1552 alin. (1) C. civ., poate să însoţească declaraţia de rezoluţiune sau să fie inclusă în aceasta. Esenţială este comunicarea către debitor şi trebuie net distinsă de punerea în întârziere. Declaraţia unilaterală de rezoluţiune este un act unilateral supus comunicării, prin care creditorul îşi manifestă voinţa de a desfiinţa unilateral contractul pentru neexecutare. Declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare acestora.4 Dacă priveşte contracte supuse publicităţii, declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere se înscrie în cartea funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă terţilor.

4 Valentin-Stelian Bădescu, „Dreptul afacerilor”, Ed.Universul Juridic, București, 2012, p.324

8

2.3. Rezoluţiunea convenţională întemeiată pe pactele comisorii Este acea rezoluţiune care poate opera în virtutea unei clauze rezolutorii (numite de însuşi legiuitorul pact comisoriu), prin care părţile stabilesc în prealabil care anume neexecutare contractuală poate să atragă rezoluţiunea. Avantajul pactelor comisorii este acela că arbitrariul aprecierii neexecutării ca fiind însemnată sau nu este înlăturat prin clauză rezolutorie. Condiţii pentru a se produce efectul rezolutoriu al pactului comisoriu:  pactul comisoriu trebuie să prevadă, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului;  pactul comisoriu trebuie invocat cu bună-credinţă;  neexecutarea definită în pactul comisoriu trebuie să se fi produs şi să aibă gravitate suficientă;  să fie efectuată notificarea specializată solicitată de art. 1553 alin. (2) C. civ. Punerea prealabilă în întârziere (adică acordarea termenului suplimentar de executare) este necesară numai dacă pactul comisoriu prevede acest lucru. De regulă însă, rolul pactului comisoriu este acela de a înlătura exigenţa unei puneri în întârziere. Dacă se prevede lipsa acestei condiţii în pact, punerea în întârziere nu mai este necesară. Cu toate acestea, pentru efectivitatea rezoluţiunii convenţionale, adică pentru ca aceasta, odată invocată, să opereze, este necesară notificarea specializată a debitorului – ceea ce semnifică obligaţia creditorului de a duce la cunoştinţă debitorului, prin intermediul unei notificări, faptul că a invocat rezoluţiunea contractului şi condiţiile în care aceasta operează. „Punerea în întârziere nu produce efecte decât dacă indică în mod expres condiţiile în care pactul comisoriu operează”. Aceasta înseamnă că, în ciuda faptului că este prevăzut un pact comisoriu, o notificare prin care doar se solicită executarea obligaţiei nu determină producerea efectelor pactului comisoriu. Pentru a produce efectul rezoluţiunii prin pactul comisoriu, notificarea de punere în întârziere trebuie să facă referire la pactul comisoriu, să descrie condiţiile în care acesta operează şi intenţia creditorului de a da efect pactului comisoriu în cazul în care debitorul nu execută obligaţia. Pactul comisoriu expres, atunci când sunt întrunite condiţiile pentru ca el să opereze, produce aceleaşi efecte juridice ca şi rezoluţiunea judiciară. 2.4. Reducerea prestaţiilor Dacă neexecutarea este de mică însemnătate şi nu se poate invoca rezoluţiunea totală a contractului, creditorul are însă dreptul la reducerea proporţională a prestaţiei sale dacă, după împrejurări, aceasta este posibilă.5 Dacă nici reducerea prestaţiilor nu poate avea loc, creditorul nu are dreptul decât la daune-interese.6 Pentru a putea solicita reducerea propriilor obligaţii, creditorul trebuie să probeze îndeplinirea următoarelor condiţii:  să existe o neexecutare, indiferent cât de neînsemnată este aceasta;  prestaţia a cărei reducere se solicită să nu fie indivizibilă, prin natura sa sau prin convenţia părţilor;  debitorul să fi fost pus în întârziere (cu excepţia situaţiei în care punerea în întârziere operează de drept).

5 Maria Dumitru, Camelia Ignatescu, „Dreptul Afacerilor: Raportul juridic de drept al afacerilor – Contractul”, Ed. Hamangiu, București, 2013, p.234 6 Noul Cod Civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, art.1551, alin.3, p.379

9

Reducerea prestaţiilor poate opera prin voinţa creditorului, fie unilateral, fie judiciar. Toate condiţiile formale ale rezoluţiunii unilaterale respectiv judiciare trebuie respectate şi de creditorul care invocă reducerea prestaţiilor. De exemplu, dacă creditorul înţelege să invoce unilateral reducerea prestaţiei, va fi necesară declaraţia unilaterală de reducere a prestaţiilor, după cum, pentru efectivitatea reducerii, va fi necesară comunicarea acesteia către debitor.

10

CAPITOLUL III: Efectele rezoluţiunii sau rezilierii Efectele rezoluţiunii şi ale nulităţii sunt guvernate de aceleaşi reguli generale. Contractul desfiinţat prin rezoluţiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Ca urmare, fiecare parte este ţinută, în acest caz, să restituie celeilalte părţi prestaţiile primite, cu excepţia situaţiei în care prin lege se prevede altfel. Contractul reziliat încetează doar pentru viitor. 7 Primul efect al rezoluțiunii sau rezilierii este desființarea contractului, ceea ce înseamnă că acel contract se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Practic, contractul va înceta să mai existe, clauzele acestuia urmând a fi lipsite, din momentul desființării, de orice fel de efecte. Prin excepție, rezoluțiunea nu produce efecte asupra clauzelor referitoare la soluționarea diferendelor ori asupra celor care sunt destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluțiune.8 Desființarea contractului produce efecte pentru trecut în cazul rezoluțiunii și doar pentru viitor în cazul rezilierii. Producând efectele pentru trecut, rezoluțiunea mai atrage un alt efect specific, și anume restituirea prestațiilor care au fost deja efectuate până la data desființării contractului. În schimb, producând efectele pentru viitor, rezilierea nu atrage obligația restituirii prestațiilor efectuate, acestea rămânând plătite.

3.1. Efectele rezoluţiunii între părţi a) Desfiinţarea contractului din momentul încheierii lui, datorită caracterului retroactiv al rezoluţiunii; b) Repunerea părţilor în situaţia anterioară. Pronu...