Stefan Plugaru/Protopop Constantin Alecse - Ierarhii Mitropoliei Basarabiei în perioada interbelică, Suceava 2018 PDF

Preview

Summary

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică ŞTEFAN PLUGARU IERARHI AI MITROPOLIEI BASARABIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 1 Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică Coperta: Mitropoliţi şi episcopi basarabeni din perioada interbelică Tehnoredactare şi culegere compute...

Description

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

ŞTEFAN PLUGARU

IERARHI AI MITROPOLIEI BASARABIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

1

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

Coperta: Mitropoliţi şi episcopi basarabeni din perioada interbelică Tehnoredactare şi culegere computerizată: prof. Ştefan Plugaru

Lucrarea apare sub egida Asociaţiei Culturale ,,Pro Basarabia şi Bucovina” România

2

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

ŞTEFAN PLUGARU

IERARHI AI MITROPOLIEI BASARABIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

3

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

Ediţia I

4

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

ARGUMENT Istoria bisericească a spaţiului românesc cuprins între râurile Prut şi Nistru, cu referire directă la perioada dintre cele două războaie mondiale, a început să fie prezentată publicului larg, nespecializat cu acest domeniu, abia în ultima perioadă de timp. Subiect tabu în perioada stăpânirii sovietice, vreme în care s-a căutat combaterea pe toate căile a credinţei creştin-ortodoxe şi românităţii etno-lingvistice, mergându-se până la lichidarea fizică a preoţilor, credincioşilor şi lăcaşurilor bisericeşti, a fost folosit pe post de sperietoare în vremea guvernării comuniste pseudo – democratice a Republicii Moldova, pentru care reactivarea Mitropoliei Basarabiei, sub păstorirea Î. P.S. Petru Păduraru şi oblăduirea Patriarhiei Ortodoxe Române, trezea spaima unei posibile uniri a Republicii Moldova cu România, adică pierderea de către foştii nomenclaturişti ruşi şi mankurţi a funcţiilor privilegiate deţinute în „statul moldovean”, ieşirea acestui spaţiu de sub dependenţa politică, canonică, economică etc. a ,,fratelui mai mare” rus. În ultimii ani, în special după 2009, tot mai multe informaţii despre trecutul interbelic al bisericii româneşti din Basarabia se coagulează într-o serie de volume, articole în diverse publicaţii, postări pe site-uri şi bloguri de internet, în special după deschiderea unor fonduri arhivistice de pe întregul spaţiu românesc şi nu numai, care vin să aducă lumină asupra unei pagini mult prea puţin cunoscute din istoria spirituală a poporului nostru. Prezenta lucrare prezintă activitatea şi rolul jucat de înalţii ierarhi români, care au păstorit Mitropolia Basarabiei în perioada interbelică. Diversele biografii întocmite foştilor arhierei cuprind vagi informaţii privind activitatea acestora în spaţiul creştin ortodox dintre Prut şi Nistru, în Transnistria, şi, în consecinţă, considerăm că este de datoria noastră să aducem puţină lumină asupra activităţii desfăşurate de aceşti ,,sfinţi părinţi” ai ortodoxismului într-o perioadă marcată de ofensiva ateistă comunistă dar şi sectară, cedări teritoriale şi un înfiorător conflict militar mondial care a dus la însângerarea lumii şi a spaţiului românesc. Facem acest demers pentru că, din păcate, rolul feţelor bisericeşti în istoria Basarabiei a fost ignorat, pe nedrept, prea multă vreme. Dacă despre diverse personalităţi politice, oameni de cultură etc. s-a tot vorbit şi scris foarte mult în decursul timpului, despre mitropoliţi şi episcopi, oameni ai lui Dumnezeu, s-a scris foarte puţin în raport 5

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

cu locul pe care aceştia îl merită şi care au făcut foarte mult pentru păstrarea spiritului creştin ortodox şi a românismului în Basarabia. Reactivarea Mitropoliei Basarabiei de care aminteam mai sus, sub păstorirea Î.P.S. Petru Păduraru, a făcut posibilă revigorarea vieţii bisericeşti din Republica Moldova, asupra căreia se întinde jurisdicţia Mitropoliei, conform canoanelor religioase, şi înfiinţarea, pe lângă alte structuri religoase absolut necesare vieţii eparhiale, a unor noi episcopii, care îşi împart spaţiul Basarabiei interbelice. Astfel, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei a hotărât, acum ceva vreme, reînfiinţarea a două Eparhii în sudul şi nordul provinciei, cu sedii episcopale la Cahul şi Bălţi, care au existat în aceste zone în perioada interbelică, prima cunoscută sub denumirea de Episcopia Ismail – Cetatea-Albă, cea de-a doua ca Episcopia Hotinului. Pentru că geografic aceste spaţii nu mai sunt astăzi, integral, în teritoriul Moldovei de la est de Prut, în baza noilor realităţi istorice, sudul Basarabiei fiind încorporat astăzi în Republica Ucraina, aşezarea celor două Episcopii se va face în alte centre administrative din aceeaşi zonă, respectiv Cahul şi Bălţi. Rămâne ca în vremea care urmează să se purceadă la alegerea episcopilor şi astfel, după întronizarea acestora, să se continue activitatea de păstorire desfăşurată de iluştrii lor predecesori, pe care îi prezentăm în paginile care urmează. Acest volum este unul de popularizare şi se adresează atât clerului Mitropoliei Basarabiei, dar şi publicului larg, celor preocupaţi de viaţa spirituală desfăşurată în acest teritoriu între anii 1918 – 1944, cu o pauză de un an (1940-1941), atât timp cât Basarabia a făcut parte din graniţele României Mari. Ştefan Plugaru

6

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

Biserica Ortodoxă Română din Basarabia sub autoritatea Patriarhiei Ruse (1813-1918) După anexarea spaţiului dintre Prut şi Nistru al Ţării Moldovei (Basarabia) la Rusia, în urma păcii de la Bucureşti din 16 mai 18121, noua administraţie ţaristă, prin Gavriil Bănulescu - Bodoni, s-a grăbit să organizeze din punct de vedere religios teritoriul răşluit, respectiv să întemeieze Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului, printr-o încălcare gravă a canoanelor bisericeşti2, care a fost inaugurată la 17 aprilie stil vechi 1813, conform unui raport al Sinodului rus privind înfiinţarea eparhiei Chişinăului şi Hotinului, aprobat de ţarul Alexandru I la 21 august 1813, la Teplitz. ,,Noua” eparhie ecleziastică avea în subordine 775 biserici, la care s-au adăugat şi 77 lăcaşuri de cult dintre Nistru şi Bug, astfel încât aceasta avea în subordine un total de 852 biserici3. Între anii 1806 – 1812 pe teritoriul Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a desfăşurat un nou conflict ruso – turc, generat de dorinţa Rusiei conduse de ţarul Alexandru I de a ocupa noi teritorii în sud-estul Europei de la ,,omul bolnav”, cum a fost definit Imperiul Otoman, aflat într-o acută stare de decădere politică, economică şi militară, şi a se apropia astfel de ţelul final, oraşul Constantinopol. Potrivit tratatului de pace, teritoriul dintre Prut şi Nistru al Moldovei, numit mai apoi Basarabia, era anexat (,,alipit” în viziunea diplomaţiei ţariste) la Imperiul Rus. Textul tratatului de pace poate fi lecturat – tradus din limba turcă – în lucrarea Documente turceşti privind istoria României. 1791-1812, volum întocmit de Mustafa A. Mehmet, vol. III, Bucureşti, 1986, p. 362-363. Prin tratatul de la 16/28 mai 1812, conform afirmaţiei lui Nicolae Iorga, turcii cedau un teritoriu căruia nu îi cunoşteau măcar limitele exacte, care nu le aparţinea şi care făcea parte dintr-o ţară a cărei integritate teritorială se angajaseră, conform capitulaţiilor încheiate, să o respecte (Nicolae Iorga, Adevărul asupra trecutului şi prezentului Basarabiei, Bucureşti, 1940, p. 56, apud Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812 – 1940), Editura Cartier, Chişinău, 1998, p. 62). 2 În acel moment spaţiul dintre Prut şi Nistru se afla sub păstorirea Mitropoliei Moldovei din Iaşi, care, la rândul ei, se afla sub jurisdicţia patriarhiei din Constantinopol, cuprinzând trei eparhii (Roman, Rădăuţi, Huşi) - vezi Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1993, p. 224. 3 Cu un an înainte, ţarul menţionat, în manifestul din 5 august 1812 către poporul rus despre încheierea păcii dintre Rusia şi Turcia, afirma cu cinism: ,,Această pace, dăruită nouă de Dumnezeu, a dus Imperiului Rus câştiguri însemnate, încorporând în hotarul său un teritoriu roditor şi cu populaţie numeroasă, a cărui limită e de la Akkerman (Cetatea Albă – n.n.) până la gura râului Prut, care curge la o depărtare de 9 verste (unitate de măsură pentru distanţe, folosită altădată în Rusia, egală cu 1,067 km – n.n.) de Iaşi, şi de la gura acestui râu până la graniţa cu Austria, iar de aici de-a lungul Nistrului, pe o distanţă de aproape o mie de verste, 7 1

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

Numit la conducerea Arhiepiscopiei, Bănulescu-Bodoni, originar din Transilvania, a reprezentat un ,,personaj controversat, adoptat de ruşi, în care el avea încredere că vor salva creştinătatea de otomani, el a fost instrumentul Puterii şi a Sinodului rus. N-a uitat însă niciodată că e român, născut în Bistriţa – Năsăud, şi, când a putut, a făcut bine românilor şi a promovat limba şi scrisul românesc. Canoniceşte însă, a făcut jocul ruşilor, care, după dânsul, au numit în Basarabia, după 1821, când a murit, numai episcopi ruşi, în general persecutori ai românilor”4. După moartea acestuia, în 1821, toţi arhiepiscopii care au urmat la conducerea instituţiei ecleziastice au fost ruşi, numiţi de Sinodul Bisericii Ruse, necunoscători ai limbii autohtonilor, limba română, străini de tradiţiile şi obiceiurile locale, încălcându-se astfel regulile din spaţiul creştin ortodox5. Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului a fost supusă astfel tot mai mult bisericii ruse, care a transformat-o într-un mijloc de rusificare a românilor din Basarabia, proces desfăşurat între anii 1861-1917. În primul deceniu al secolului XX s-a manifestat o firavă mişcare de redeşteptare naţională în rândul clerului şi al credincioşilor basarabeni, care au solicitat oficierea slujbelor religioase în limba română, renovarea Seminarului Teologic din Chişinău şi condiţia studiilor în limba română, tipărirea de publicaţii religioase proprii şi reînfiinţarea tipografiei, revenirea Bisericii din Basarabia la Mitropolia Moldovei istorice. Aceste demersuri au rămas însă fără urmări, fiind ignorate de episcopul rus din aceea vreme, Serafim Ciciagov (1909-1914)6. Triumful revoluţiei democratice ruse din februarie 1917 la Petrograd, care a dus la abdicarea ţarului Nicolae al II-lea şi constituirea unui Guvern Provizoriu, avea să fie un semnal pentru locuitorii Basarabiei care conştientizau că ,,noi de acum nu mai suntem robii stăpânirii vechi, care ani cuprinzând renumitele cetăţi Hotin, Bender, Chilia, Ismail, Akkerman şi multe alte oraşe negustoreşti. Asemenea câştiguri mari, dăruite Patriei de această pace îmbucurătoare, aduc inimii Noastre o nespusă plăcere” (Dinu Postarencu, op. cit., p. 62). 4 Articol publicat de mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală, basarabean la origine, născut în Stolniceni, judeţul Lăpuşna, în ziarul Mesagerul din Chişinău, la 24 noiembrie 1993, p. 2; Dinu Postarencu, op. cit., p 77. Mai multe informaţii despre situaţia bisericii în spaţiul pruto-nistrean între anii 1812 – 1918 vezi în lucrarea lui Nicolae Popovschi, Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi. Din negura trecutului – crâmpeie de amintiri, ediţie îngrijită de Iurie Colesnic, Editura Museum, Chişinău, 2000. 5 Romeo Cemîrtan, Cazul Mitropoliei Basarabiei: interferenţe politice şi religioase, Editura Afla şi Omega, Chişinău, 2004, p. 20. 6 Romeo Cemîrtan, op. cit., p. 21. 8

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

de-a rândul şi-a bătut joc de noi în chipul cel mai grozav” după cum îşi informa cititorii ziarul ,,Cuvânt moldovenesc” din Chişinău în 8 martie 1917 7. Disoluţia Imperiului rus sub efectul revoluţiei avea să aducă transformări esenţiale în viaţa Basarabiei, atât la nivel politic dar şi religios. În acest sens, între 19-25 aprilie 1917 a avut loc în Chişinău Congresul eparhial al preoţimii şi mirenilor 8 care au solicitat arhiereu român, autonomie şi un ,,înalt sfat” cu atribuţii legislative şi executive. Doleanţa unanimă a fost ,,să se înfiinţeze o Mitropolie românească basarabeană, cu mitropolit şi episcopi aleşi de către congresele eparhiale ale acestei eparhii, din sânul şi rândurile românilor basarabeni, iar graiul slujbelor şi în şcoli să fie cel românesc”9. Dorinţa de autodeterminare a Bisericii basarabene a fost impulsionată de decretul privind cultele, promulgat de Sovietul Suprem Rus în data de 23 ianuarie 1918, conform căruia biserica era separată de stat şi se asigura libertatea de conştiinţă completă10. Urmare a acestui decret, trei zile mai târziu (26 ianuarie), arhiepiscopul rus al Chişinăului şi Hotinului, Anastasie, a format o comisie pentru convocarea unui Sinod local bisericesc al nou createi Republici Moldoveneşti, care să pună bazele unei autonomii bisericeşti, în baza independenţei politice faţă de Imperiul Rus. În cadrul acestei comisii s-a discutat problema raportului dintre cele două Biserici ortodoxe româneşti, la 7 aprilie 1918 fiind trimisă o delegaţie la mitropolitul Pimen al Moldovei care a explicat delegaţiei basarabene că prin proclamarea independenţei politice a spaţiului dintre Prut şi Nistru (Basarabia) s-a restabilit fosta legătură canonică a Eparhiei Chişinăului şi Hotinului cu Mitropolia Moldovei şi Sucevei. În privinţa Autonomiei bisericeşti, mitropolitul a arătat că această problemă nu este numai a Bisericii basarabene, cât o problemă a întregii Biserici Ortodoxe Române11. La 23 mai 1918 patriarhul Tihon al Moscovei şi al întregii Rusii a dat deplină libertate Bisericii Basarabene ca, printr-un congres eparhial, să aleagă cu ce biserică autocefală şi în ce legături vrea sa fie pe viitor, şi a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei actul renunţării la Basarabia. În data de 18 iunie 1918, după ce cu o zi înainte renunţaseră la posturile de vicari ai eparhiei Chişinăului şi Hotinului, episcopii Gavriil Cepur al Akkermanului şi Dionisie Dinu Poştarencu, op. cit., p. 40. Ibidem, p. 41. 9 Romeo Cemîrtan, op. cit., p.25. 10 Ibidem. 11 Ştefan Ciobanu, Basarabia, Chişinău, 1926, p. 320; Romeo Cemîrtan, op. cit., p. 26. 9

7 8

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

Sosnovschi al Ismailului, rămaşi la cârma eparhiei în urma plecării la Moscova, după 21 aprilie 1918, a arhiepiscopului Anastasie Gribanovschi12, părăsesc la rândul lor Basarabia.

Prin plecarea lui Anastasie, arhiepiscopul Chişinăului, s-a declanşat contenciosul bisericesc româno-rus, care nu a fost rezolvat nici până astăzi. La acea vreme, Simion Mehedinţi, ministrul Cultelor, ar fi afirmat că Sinodul de la Bucureşti ar fi avut numai de câştigat dacă arhiepiscopul Anastasie accepta sa intre în rândurile sale. (Site-ul http://orthopraxia.wordpress.com/2011/07/01/iii-arhiepiscopia-chisinaului-in-perioadainterbelica-1918-1940/, 10 februarie 2012. Site-ul redă fragmente din teza de licenţă: „Biserica Ortodoxă din Basarabia în perioada interbelică”, întocmită de absolvent: Rusnac Mircea, conducător ştiinţific conf. dr. Paul Brusanowski). 10 12

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

Arhiepiscopia Chişinăului şi Mitropolia Basarabiei - de la păstorirea rusă la jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române În fruntea eparhiei este numit de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române episcopul Nicodim Munteanu (foto). Născut la 6 decembrie 1864, în Pipirig, judeţul Neamţ, localitate legată şi de destinul marelui scriitor Ion Creangă, pe numele de botez Nicolae, era fiu de ţărani înstrăriţi care, la bătrâneţe, vor îmbrăţişa viaţa monahală. A absolvit şcoala primară în 1882, an în care a intrat ca bursier la Seminarul ,,Veniamin Costache” din Iaşi între anii 1882 – 1890, pe care îl termină ca şef de promoţie, apoi studiază la Academia duhovnicească din Kiev (1890-1895), la propunerea mitropolitului Iosif Naniescu, viitorul său ocrotitor, cu licenţă luată în anul 1895, cu titlul de ,,magistru”. În vacanţa de vară a anului universitar 1894, aflându-se în Moldova natală, a fost hirotonisit ierodiacon şi a primit numele monahal de Nicodim. În anul 1895 a obţinut licenţa în teologie şi a fost invitat să rămână la Kiev, dar s-a întors în România. Tuns în monahism la mănăstirea Neamţ, sub numele de Nicodim în anul 1894, este hirotonit ierodiacon la Iaşi (1894), apoi ieromonah în 1896, fiind predicator la catedrala mitropolitană din Iaşi (1895), iar mai apoi este hirotesit arhimandrit şi numit vicar al Mitropoliei Moldovei între anii 1898 – 1902. Este chemat la Galaţi de episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos, care l-a numit arhimandrit de scaun, adică vicar administrativ, funcţie 11

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

deţinută între anii 1902–1909, cât şi director al Seminarului ,,Sf. Andrei” din acelaşi oraş (1903–1909), interval de timp în care a publicat primele sale predici, în volumele intitulate Cuvântări liturghice şi Călăuza creştinului în Biserică. În anul 1909 revine la Iaşi, alături de Pimen, mitropolitul Moldovei, care îl hirotoniseşte ca arhiereu-vicar cu titlul „Băcăuanul”13, pentru ca trei ani mai târziu, în 1912, arhiereul Nicodim să refuze postul de mitropolit primat oferit la Bucureşti, dar acceptă scaunul eparhiei Huşilor, în care este ales ca episcop la 18 februarie 1912 şi înscăunat la 3 martie acelaşi an. Ca episcop de Huşi, pe lângă alte activităţi, a publicat împreună cu colaboratorii săi „Mica Biblie”. În anul 1917, a fost delegat de Sf. Sinod să participe la Marele Sobor de la Moscova, care a hotărât reînfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Ruse. Tot din acest an este numit membru de onoare al Academiei Române14. În data de 16 iunie 1918 este numit ca locţiitor de arhiepiscop în fruntea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care hotăra ca: ,,P.S. Episcop al Huşilor – Nicodim să conducă afacerile Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului până la alegerea unui titular”, menţionându-se totodată că „odată cu trimiterea Prea Sfinţitului Nicodim, atât Sf. Sinod cât şi înaltul guvern au ţinut ca într-un glas să dea încredinţarea că vi se vor îndeplini cu sfinţenie toate dorinţele privitoare la autonomia bisericească de care aveţi nevoie”, în acest scop Sf. Sinod publicând ,,Cartea Pastorală” (16 iunie 1918) prin care se acorda autonomie bisericii din Basarabia15. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 294; „Biserica Ortodoxă Română, Buletinul Oficial al Patriarhiei Române”, anul CXVI, nr. 1-6, ianuarie – iunie, 1998, p. 96. 14 Ibidem, p. 295; Biserica Ortodoxă Română, Buletinul Oficial al Patriarhiei Române, anul CXVI, nr. 1-6, ianuarie – iunie, 1998, p. 100. 13

15 Romeo Cemârtan, op. cit., p. 26; Alina-Mihaela Pricop, Contribuţii la istoricul Episcopiei Huşilor, Editura Sfera, Bârlad, 2007, p. 143. În această carte pastorală se arăta că: 1. Alegerea ierarhilor bisericeşti basarabeni se va face de către marele colegiu electoral, atunci când vor face parte din ele şi aleşii norodului basarabean, respectiv deputaţii, senatorii şi membrii consistoriului bisericesc; 2. Averile bisericeşti vor rămâne în folosul bisericii şi al aşezămintelor existente la acel moment şi acre se vor mai întemeia; 3. Starea materială a cleruluui se va îmbogăţii; 4. Clerului i se va lăsa toată putinţa de a-şi întemeia aşezăminte culturale şi de binefacere, care să nu aducă atingere rânduielilor ortodoxiei, drepturilor şi îndatoririlore naţionale şi bunei rânduieli a statului; 5. ,,Sfântul sinod şi înaltul guvern al regatuluii României 12

Ier ar hi ai Mitr opoliei Basarabiei în perioada interbelică

În cuvântarea de instalare în funcţia de girant al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului, P.S. Nicodim afirma că: ,, Ziua de 27 martie, când Basarabia s-a lipit din nou la sânul Patriei mame, nu numai că a dat limbii strămoşeşti drepturile ei străvechi, dar a alipit şi Biserica Basarabiei la Biserica Moldovei. Căci atunci când Basarabia a trecut de a sa bunăvoie la România, a trecut şi cu trupul şi cu sufletul, a trecut cu tot ce a avut, a trecut cu toate instituţiile sale. Nu se poate pricepe cu mintea ca Basarabia să fie alipită cu trupul la ţara de peste Prut, iar cu sufletul să rătăcească peste Nistru. Aceasta nu se poate nici după ...