ASISTENŢA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A FAMILIEI ŞI COPILULUI PDF

Preview

Summary

MARIA PESCARU ASISTENŢA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A FAMILIEI ŞI COPILULUI 2 MARIA PESCARU ASISTENŢA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A FAMILIEI ŞI COPILULUI Ediție revizuită și adăugită Editura SITECH Craiova, 2014 3 Corectura aparţine autorului. © 2014 Editura Sitech Craiova Toate drepturile asupra acestei ediţii s...

Description

MARIA PESCARU

ASISTENŢA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A FAMILIEI ŞI COPILULUI

2

MARIA PESCARU

ASISTENŢA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A FAMILIEI ŞI COPILULUI Ediție revizuită și adăugită

Editura SITECH Craiova, 2014

3

Corectura aparţine autorului. © 2014 Editura Sitech Craiova Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. Orice reproducere integrală sau parţială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lucrare, efectuate fără autorizaţia editorului este ilicită şi constituie o contrafacere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justificate de interes ştiinţific, cu specificarea respectivei citări.

© 2014 Editura Sitech Craiova All rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this book may be reproduced in any form or by any means, including photocopying or utilised any information storage and retrieval system without written permision from the copyright owner. Editura SITECH din Craiova este acreditată de C.N.C.S. din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru editare de carte ştiinţifică.

Editura SITECH Craiova, România Aleea Teatrului, nr. 2, Bloc T1, parter Tel/fax: 0251/414003 E-mail: [email protected]

ISBN 978-606-11-4013-8

4

CUPRINS: CAPITOLUL I: ASISTENŢA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A DREPTURILOR COPILULUI – CONSIDERAŢII PRELIMINARE ..................................... 7 I. 1. Noţiunea de asistenţă socială ......................................................... 7 I. 2. Drepturile de asistenţă socială ale copilului .................................... 8 I. 3. Geneza drepturilor copilului ca drepturi ale omului ....................... 9 I. 4. Protecţia internaţională a drepturilor mamei şi copilului............... 14 I. 5. Protecţia socială a drepturilor copilului prin organisme interne şi internaţionale ................................................................................................. 15 I. 6. Exercitarea drepturilor copilului în legislaţia românească ............. 27 I. 7. Instituţii şi servicii cu atribuţii în protecţia drepturilor copilului ... 31 I. 8. Principalele obiective ale măsurilor juridice din domeniul drepturilor copilului ....................................................................................... 33 CAPITOLUL II: ROLUL CLIMATULUI FAMILIAL ÎN PROTECŢIA SOCIALĂ A DREPTURILOR COPILULUI ................................................................... 36 II. 1. Familia – obiect de studiu psihosocial ........................................ 36 II. 2. Familia, cadru de satisfacere a nevoilor copilului ........................ 47 II. 3. Funcţiile şi responsabilităţile familiei ......................................... 48 II. 4. Abilităţile şi responsabilităţile parentale ..................................... 52 II. 5. Sistemul familial şi educaţia ....................................................... 57 II. 6. Carenţe în climatul familial ........................................................ 60 II. 7. Influenţa climatului familial asupra dezvoltării copilului ............ 66 II. 8. Rolul familiei în integrarea copilului în societate ........................ 68 II. 9. Interaţiunea părinte – copil şi funcţia educativă .......................... 72 II. 10. Familia şi inadaptarea, eşecul, insuccesul şi abandonul şcolar ... 74 II. 11. Intervenţia specializată pentru ocrotirea drepturilor copilului în Argeş ............................................................................................................. 81 CAPITOLUL III: OCROTIREA MINORULUI DE CĂTRE PĂRINŢI ..................... 86 III. 1. Noţiunea, durata şi principiile ocrotirii copilului minor prin părinţi .. 86 III. 2. Ocrotirea minorului de către unul singur dintre părinţi .............. 86 III. 3.Cazurile în care ocrotirea părintească nu revine, în mod egal ambilor părinţi sau revine numai în parte părinţilor ........................................ 87 III. 4. ... Soluţionarea neînţelegerilor dintre părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti ............................................ 89 III. 5. Drepturile şi îndatoririle părinteşti ............................................. 89 III. 6.Sediul reglementării obligaţiei legale de întreţinere a părinţilor .. 90 III. 7. Particularităţile obligaţiei legale de întreţinere a părinţilor faţă de copiii minori .................................................................................................. 91 5

CAPITOLUL IV: MEDIUL FAMILIAR ŞI ÎNGRIJIREA ALTERNATIVĂ ............ 96 IV. 1.Consideraţii preliminare cu privire la îngrijirea alternativă ......... 96 IV. 2. Adopţia – măsură de ocrotire a copilului minor ......................... 99 IV. 3. Analiza cadrului legislativ privind adopţia .............................. 104 IV. 4. Servicii sociale acordate în procesul adopţiei .......................... 119 IV. 5. Tutela minorului ..................................................................... 127 IV. 6. Curatela minorului .................................................................. 129 IV. 7. Filiaţia .................................................................................... 131 CAPITOLUL V: ASISTENŢA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A COPILULUI AFLAT ÎN DIFICULTATE .................................................................................... 133 V. 1.Situaţia copilului aflat în dificultate ........................................... 133 V. 2.Modalităţi de protecţie a copilului aflat în dificultate ................. 139 V. 3.Istoricul ocrotirii copilului instituţionalizat ................................ 141 V. 4. Legislaţia şi instituţiile specifice protecţiei copilului instituţionalizat 142 V. 5. Studiu de caz: Relatarea unui caz de familie aflată in dificultate ... 146 CAPITOLUL VI: ASISTENŢA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ SPECIALĂ A UNOR CATEGORII DE COPII ............................................................................ 151 VI. 1. Minori ocrotiţi, măsuri de ocrotire şi durata acestor măsuri ..... 151 VI. 2. Protecţia copilului cu handicap ............................................... 155 VI. 3. Protecţia socială a delincvenţilor juvenili ................................ 159 VI. 4. Asistenţa socială a „copiilor străzii” ........................................ 164 VI. 5. Serviciile sociale acordate de organizaţiile neguvernamentale „copiilor străzii” ........................................................................................... 171 VI. 6. Aspecte legislative privind protecţia copilului împotriva maltratării .................................................................................................... 179 VI. 7. Efectele migraţiei asupra familiei şi implicit asupra copiilor ... 182 CONCLUZII ................................................................................... 190 BIBLIOGRAFIE: ........................................................................... 193

6

CAPITOLUL I: ASISTENŢA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A DREPTURILOR COPILULUI – CONSIDERAŢII PRELIMINARE I. 1. NOŢIUNEA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ În Dicţionarul explicativ al limbii romane, asistenţa socială este definită ca un sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului. În Dicţionarul de sociologie,1 asistenţa socială este definită ca un ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi personalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză, şi deci vulnerabile. Asistenţa socială oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială, îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială, mobilizează comunitatea, persoanele şi grupurile aflate în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Sprijinul financiar sau produsele destinate asistenţei sociale provin de la bugetul de stat sau din contribuţiile voluntare, individuale sau comunitare, şi sunt acordate celor în nevoie în funcţie de necesităţile lor urgente.2 Asistenţa socială reprezintă o prestaţie realizată cu banii statului care se adresează celor aflaţi în stare de sărăcie. Prin natura sa, asistenţa socială este un ajutor acordat de stat. În literatura juridică de specialitate, s-a menţionat că asistenţa socială cuprinde măsurile reglementate în scopul acoperirii unor riscuri sociale şi prin urmare, se poate vorbi de un drept al securităţii sociale. Asistenţa socială desemnează un ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, a grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care din cauza unor motive de natura economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un mod decent de viaţă. 3 Conceptual de asistenţă socială este apt de a primi două înţelesuri. Într-un prim înţeles, el desemnează principiile generale pe care se întemeiază ajutorul acordat comunităţilor sociale aflate în nevoie, iar într-o altă accepţiune, asistenţa socială reprezintă ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de puterea publică pentru aplicarea politicilor sociale. 4 Asistenţa socială este o componentă esenţială a securităţii (protecţiei) sociale şi este reprezentată de un sistem de norme juridice prin care se pun în Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993 Ghimpu, Sanda, Ţiclea, Alexandru, Tufan, Constantin, Dreptul securităţii sociale, Editura All Beck, Bucureşti, 1998 3 Zamfir, Elena, Zamfir, Cătălin, Politici sociale. Romania in context European, Editura Alternative, Bucureşti, 1995 4 Athanasiu, Alexandru, Dreptul securităţii sociale, Editura Actami, Bucureşti, 1996, p. 67 1

2

7

aplicare programele de protecţie socială pentru susţinerea unor prestaţii destinate familiilor cu copii, unor categorii de minori, bătrânilor pensionari şi nepensionari, adulţilor cu deficienţe şi altor beneficiari, prestaţii finanţate şi administrate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.5 I. 2. DREPTURILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ALE COPILULUI Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în condiţiile Legii nr.272/2004, republicată în 2014, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama, cu prioritate, de interesul superior al acestuia. În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului. Intervenţia statului este complementară; statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu. Drepturile prevăzute de lege sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau alta opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie. Legea nr.272/2004, republicată în 2014, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prevede dreptul copilului de a beneficia de „asistenţă socială şi de asigurări sociale, în funcţie de resursele şi de situaţia în care se află acesta şi persoanele în întreţinerea cărora se găseşte. În cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit legii, obligaţia de a întreţine copilul nu pot asigura, din motive independente de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice competente, este obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub forma de prestaţii financiare, prestaţii în natură, precum şi sub formă de servicii, în condiţiile legii. Părinţii au obligaţia să solicite autorităţilor competente acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor în bani sau în natură şi autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a informa părinţii şi copiii în legătura cu drepturile pe care le au, precum şi asupra modalităţii de acordare a drepturilor la 5

Ghimpu, Sanda, Ţiclea, Alexandru, Tufan, Constantin, Dreptul securităţii sociale, Editura All Beck, Bucureşti, 1998 8

alte facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii, de asistenţă socială şi de asigurări sociale.”6 Potrivit acestei legi „Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. Acesta are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale. Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul, acest ajutor se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare a copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor. Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.”7 I. 3. GENEZA DREPTURILOR COPILULUI CA DREPTURI ALE OMULUI Noţiunea de „copil” este cunoscută ca un cuvânt drag de civilizaţia umană şi este elogiată în creaţiile poeţilor, scriitorilor, pictorilor, sculptorilor şi altor oameni de creaţie. Grup social (mama şi copilul) creat de natură nu poate fi despărţit, deoarece dispersarea lui duce la violarea drepturilor copilului care, în virtutea vârstei sale fragede, are nevoie de îngrijire şi dragoste. Maternitatea este un tezaur etic şi social, unul pe care se sprijină omenirea, şi care presupune o rudenie biologică, naturală, responsabilitate pentru copil, de aceea legea perfectează aceste relaţii necondiţionat şi le acordă garanţii legislative. Maternitatea propriu-zisă presupune că femeia a rămas însărcinată, a purtat, a născut şi a educat copilul său. Legăturile sociale „mamă-copil” se formează permanent. Sunt nenaturale contrapunerea şi separarea acestor aspecte ale maternităţii. Convenţia privind Drepturile Copiilor, adoptată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1989, consideră copil fiinţa umană până la vârsta de 18 ani. Recunoaşterea copilului ca personalitate de către părinţii săi a fost una dintre „descoperirile” târzii ale sec. al XX-lea, fiind legată atât de evoluţia mişcării pentru drepturile omului după cel de-al doilea război mondial, cât şi de cercetările psihologice şi neurobiologice, care au contribuit nu numai 6 7

Legea nr. 272/2004, republicată în 2014, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Legea nr. 272/2004, republicată în 2014, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului 9

la „descoperirea copilului”, ci şi la argumentarea, pe noi temeiuri, a vulnerabilităţii şi nevoii sale de ocrotire. Evoluţia acestui proces a fost, însă, lentă. De-a lungul secolelor copiii au fost trataţi şi consideraţi ca o prelungire a părinţilor, fără a deţine drepturi, familia (tatăl) având drepturi absolute asupra lor. Astfel, unele reglementări cu privire la situaţia copilului născut în căsătorie le găsim în Codex Hammurabi care specifica că un copil a cărui mamă este liberă, are calitatea de om liber, copilul născut dintr-o mamă sclavă şi tată liber capătă calitatea de dezrobit deplin la moartea tatălui său, iar când este procreat din părinţi sclavi are calitatea tot de sclav. Anterior Legii lui Hammurabi, copilul putea fi izgonit fără nici o formalitate. Codul lui Hammurabi limitează acest drept doar la cazuri grave şi numai cu aprobarea judecătorului. La greci, căsătoria era o sursă a puterii părinteşti. La început, autoritatea părintească a tatălui era foarte mare, el având drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor, drept de a-şi vinde copiii în sclavie. După epoca lui Solon, puterea tatălui scade, rămânând doar dreptul de a recunoaşte sau nu paternitatea şi de a-l dezmoşteni în anumite cazuri. La romani, căsătoria monogamă apare ca o formă de subjugare a femeii de către bărbat. Şeful familiei este numit, în scrierile timpului, pater familias, noţiune care evoca ideea de putere. În epoca veche această putere era nelimitată: pater familias putea să-i pedepsească, să-i vândă, să-i alunge din casa familială, să-i abandoneze ca pe nişte lucruri nefolositoare, să-i căsătorească fără a-i întreba şi chiar să-i omoare după ce, în prealabil, se consulta cu rudele mai apropiate, al căror aviz, însă, nu era pentru el obligatoriu. Pater familias este singurul proprietar al patrimoniului familial, unicul judecător şi preot suprem al cultului familial ancestral. Copiii născuţi din concubinaj erau consideraţi nelegitimi. Pe vremea lui Iustinian situaţia acestor copii se îmbunătăţeşte, ei dobândind dreptul la alimente şi la moştenire. Nu se schimbă, practic, situaţia copiilor în evul mediu. Ei se găseau sub tutela puterii paterne: tatăl sau mama (ca o reminiscenţă a matriarhatului), puteau să-şi omoare copilul îndată după naştere dacă existau motive temeinice în această privinţă. În timp acest obicei dispare. Copiii se găseau permanent sub puterea părintească şi numai căsătoria ducea la desfacerea acesteia. În caz de moarte a tatălui, copiii treceau sub tutela mamei sau a unei persoane fixate de tată. Sub tutelă copiii rămâneau până la 15 ani pentru băieţi şi până la 12 ani pentru fete. Situaţia copiilor ilegali era complicată, recunoaşterea lor se interzicea sau era legată de anumite limitări în drepturi. Primele reglementări care încearcă să acorde copiilor un tratament special sunt legate de pedepsele pentru cei ce au comis infracţiuni. Ideea unor limite de vârstă, care să diferenţieze pe minorul delincvent de infractorul adult este relevată în legiuirile mai multor state începând cu Evul Mediu. Primele legiuiri româneşti care se referă la minori tratează minoritatea printre cauzele ce apără de pedeapsă sau micşorează pedeapsa; de pildă, Pravila lui Matei Basarab (1652, Ţara Românească) prevedea: „coconii de tot şi cu totul se iartă, orice greşeală ar 10

greşi” (glava 355, zac. 2) – cocon însemnând copilul până la al şaptelea an de vârstă; de la 7 ani şi până la pubertate (14 ani băieţii şi 12 fetele), minorilor li se aplicau pedepse mai uşoare. Dimpotrivă, în Manualul juridic al lui Andronache Donici (1814, Moldova) se arată că minorii, învinuiţi de omor, nu erau scutiţi de pedeapsa capitală, căci „cel ce de bună voie e ucigaş, după lege, se pedepseşte cu pedeapsa de cap, orice vârstă ar fi”. Sistemului penal englez, în privinţa faptelor comise de minori, i-a fost caracteristică de-a lungul timpului severitatea excesivă. După vârsta de 8 ani, minorii erau consideraţi infractori adulţi, fiind trimişi la aceleaşi închisori înainte de proces, judecaţi de aceleaşi instanţe şi co...