13 exam macro - tema 13 PDF

Preview

Summary

tema 13...

Description

1 3 . Po l i t i c ia nt i i nflat i o ni s t es ipo l i t i c ia nt i s o ma j . Somajul este astazi unul din fenomenele cele mai putin acceptate care afecteaza economiil tuturor tarilor. Notiunrea de somaj provine de la cuvantul “chomage” din limba franceza, la randul sau preluat din limba greaca “cauma” care insemna “caldura mare” din cauza careia se intrerupea orice activitate. La origine notiunea de somaj reprezenta intreruperea lucrului din cauza temperaturilor ridicate. Somajul se poate caracteriza ca o stare negativa a economiei care afecteaza o parte din populatia activa disponibila prin neasigurarea locurilor de munca. Cel mai adesea, somajul contemporan este abordat si analizat ca un dezechilibru al pietei muncii la nivel national, ca un loc de intalnire, si de confruntare intre cererea globala si oferta globala de munca. Somajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de munca sau de forta de munca, cererea nefiind luata in considerare. Numai in corelarea cererii cu oferta de locuri de munca permite aprecierea mai corecta asupra situatiei de pe piata muncii, daca exista sau nu somaj. O crestere a ofertei concomitenta cu scaderea cererii determina o deteriorare a situatiei ocuparii fortei de munca. Somajul, daca nu a existat pana la acest moment, apare, iar daca exista, creste. Dimpotriva, cresterea cererii si scaderea ofertei de munca se traduc printr-o diminuare a somajului. Piata muncii nu functioneaza, ca opiata obisnuita atat din cauza restrictionarilor legislative (patronat, sindicate) si a raportului de forte dintre acestia. Piata contemporana a muncii se poate afla fie in situatia de echilibru, adica de subocupare sau supraocupare. Prin politicile sociale promovate de guvernele tuturor tarilor, se tind spre realizarea unui grad de ocpare (deplina) a populatiei active cat mai apropiat de ocuparea deplina. Potrivit opiniilor diferitilor economisti romani si straini, realizarea unui grad de ocupare deplina este considerata aproape imposibila, declarand ca este satisfacator un grad de ocupare 9798%, respectiv de neocupare de 2-3%. Conform “Biroului International al Muncii” este somer orice persoana care are mai mult de 15 ani si indeplineste concomitent urmatoarele conditii: este apt de munca; nu are loc de munca; esta disponibil pentru o munca salariata; cauta un loc de munca.

Forme de şomaj Şomajul voluntar rezultă din refuzul de a se angaja al celor ce estimează că salariul si condiţiile de muncă nu recompensează în mod corespunzător eforturile pe care ei le consimt atunci când lucrează.Întrucât comportamentul ce stă la baza şomajului voluntar ar putea exista oricând, s-a formulat concluzia că în orice societate există un şomaj natural care nu poate fi resorbit, un şomaj permanent, denumit şi şomaj normal, pentru că nu este determinat de factori conjuncturali şi monetari. Somajul involuntar include persoanele neocupate care ar fi dispuse sa lucreze, acceptand chiar un salariu nominal mai mic decat salariul existent, sperand ca atunci cand cererea efectiva de munca se va mari, va creste si nivelul ocuparii. Şomajul ciclic este excedentul ofertei de muncă a cărei geneză ciclică este determinată de conjunctura economică şi caracterul sezonier al diferitelor activităţi. Această denumire se aplică pentru: a) şomaj conjuctural, cauzat de alernanţa perioadelor de prosperitate şi depresiune care caracterizează lumea industrializată

1

şomajul sezonier, provocat de sezonalitatea unor activităţi precum construcţiile şi agricultura Şomajul structural este determinat de tendinţele de restructurare economică, geografică, zonală,sociala care au loc în diferite ţări, mai ales sub incidenţa crizei energetice, revoluţiei tehnico-ştiintifice, închiderii firmelor nerentabile, perimării unor produse şi, odată cu acestea, a unor meserii, datorită modificării gustului şi opţiunilor consumatorilor. În această categorie se include şi şomjul din ţările sărace cu creştere demografică, dar lipsite atât de capital, cât şi de competenţele necesare exploatării resurselor umane. Şomajul structural este acel segment al şomajului puţin sensibil la ameliorările conjuncturale ale economiei. Este un şomaj provocat de factorii de adâncime şi care se manifestă cu intensităţi diferite în ţările capitaliste. Şomajul tehnologic este determinat de înlocirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi, precum şi de centralizare unor capitaluri şi unităţilor economice ducând la restrângerea locurilor de muncă. Şomajul frictional sau tranzitoriu este starea de inactivitate momentană (termen scurt) care corespunde unei situaţii say faze intermediare ce se scurge între încetarea activităţii în cadrul unui loc de muncă. b)

Politici antişomaj

Fiind un fenomen care afectează, în diferite proporţii, toate ţările, prin nivelul, structura, durata şi consecinţele sale, şomajul s-a impus atenţiei guvernelor şi forţelor sociale, devenind o preocupare generală. Pe termen scurt, obiectivul major al tuturor acestora îl formează atenuarea exacerbării consecinţelor sale, iar pe termen mediu şi lung obiectivul constă în diminuarea sau chiar resorbirea resurselor de muncă aflate în stare de şomaj.Numeroasele aspecte interdependente, prin natura lor, vizează atât firmele cât şi societatea, atât pe cei care lucreză, cât şi pe şomeri. Toate acestea formează obiectul unor reglementări sau orientări care, în totalitatea lor, sunt cunoscute ca politici sau măsuri pentru diminuarea şomajului. Prin conţinutul lor, asemenea măsuri au efecte directe şi indirecte asupra şomajului sau asupra consecinţelor sale. Oricare dintre ele nu se limitează la un singur aspect, uneori efectele unei acţiuni nefiind numai pozitive, ci şi contradictorii. Măsurile pentru diminuarea şomajului, după aspectul concret la care se referă, pot fi grupate în trei mari categorii:măsuri care privesc direct pe şomeri, măsuri care privesc populaţia ocupată, alte măsuri. a)Din prima categoria se remarcă: măsurile de organizare a pregătirii şi calificării celor în căutarea unui loc de muncă pentru a face faţă noilor tehnici şi tehnologii, facilităţile acordate de stat pentru crearea de noi întreprinderi care oferă locuri de muncă şi pentru crearea de noi locuri de muncă în activităţile publice.În multe ţări se pune concomitent problema “raţionalizării” forţei de muncă din sectorul public. O mare importanţă au dobândit,în ultimii ani, măsurile pentru trecerea la noi forme de ocupare: angajare în timp parţial sau cu orar atipic; angajare provizorie cu contract pe durata determinată (de obicei medie sau scurtă); angajari specifice, stagii sau contracte de muncă de tipuri deosebite, create în cadrul politicilor recente de diminuare a şomajului, inexsitente în trecut. Faţă de ocuparea “normală”, aceste forme prevăd angajări pentru obiective precise şi limitate. Politica de diminuare a şomajului prevede, la

2

acest capitol, măsuri selective pentru formarea şi angajarea tinerilor şi şomerilor de durată lungă. De regulă, asemenea măsuri au ca rezultat asigurarea unor salarii mai mici decât cele “normale”. Conducând la scăderea costului salarial al firmelor, ele sunt nu numai acceptate si practicate de utilizatorii de muncă, dar şi iniţiate de ei. Din cadrul primei categorii de măsuri fac parte şi unele reglementări juridice inexistente mai înainte. Una dintre acestea constă în radierea din rândul şomerilor a celor care până la pensionare mai au o perioadă egală cu perioada pentru care se acorda indemnizaţie de şomaj.În acest fel, oficiile de plasare a fortei de muncă diminuează numărul şomerilor pe termen scurt, realizând o orientare a locurilor de muncă spre alte categorii sociale. b)Măsurile ce privesc populaţia activă ocupată au ca scop,pe de o parte, să prevină creşterea şomajului printr-o calificare adecvată,iar pe de altă parte,tind să diminueze şomajul prin crearea de posibilităţi suplimentare de angajare care se asigură prin reducerea timpului de muncă şi a duratei vieţii active, precum şi prin îndepărtarea imigranţilor şi revenirea lor în ţările de origine. De fapt, cea mai semnificativă problemă care priveşte populaţia ocupată se referă la “împărţirea” (partajul) muncii între cei angajaţi şi crearea unei noi posibilităţi de angajare. Aceasta decurge din însăşi realitatea creşterii lente sau chiar a descreşterii, în anumite momente, a volumului necesarului de muncă. În aceste condiţii, singura manieră de a face să lucreze cât mai mulţi sau chiar toţi, este ca fiecare să lucreze mai puţin. Aceasta presupuneo împărţire a muncii la scara economiei şi afirmarea unor noi principii de organizare a muncii şi producţiei. Considerată ca atare, “împărţirea muncii” nu poate reprezenta o măsură de durată pentru diminuarea şi resorbirea şomajului. Trebuie neapărat completată cu amplificarea investiţiilor şi cresterea productivităţii în condiţiile unei noi organizări a muncii, despre care se spune că trebuie să aibă ca rezultat, pe termen mai scurt sau mai lung, acceptarea condiţiilor proprii formelor noi de ocupare caracterizate prin nesiguranţă sporită, durată zilnică mai mică,orar atipic,salarii mai mic etc. Diminuarea reală a şomajului nu poate fi decât rezultatul creării de noi locuri de muncă ce sunt însoţite de rezultate benefice corespunzătoare. În această etapă, literatura economică atribuie creşterea numărului locurilor de muncă în mare parte protecţiei mediului natural. Deşi corespunde într-o oarecare măsură realităţii şi convine unor forţe sociale şi (sau) politice, aceasta se referă, în fond, la o gamă largă de activităţi, unele dintre ele având doar legătură indirectă şi îndepărtată cu protecţia mediului natural. Crearea locurilor de muncă decurge însă din tendinţele generale ale dezvoltării societăţii contemporane. Studiile realizate în ţările care au reuşit să creeze în ultimii ani un număr apreciabil de locuri de muncă relevă următoarele: a) crearea noilor locuri de muncă se realizează odată cu sporirea activităţilor existente în economia ţării b) activităţile care concură la crearea noilor locuri de muncă sunt mai ales de natură industrială, cu toate că ponderea industriei în economie are tendinţa să scadă c) cu cât piaţa muncii este mai flexibilă, cu atât creste si se diversifică oferta de locuri de muncă în procesul dezvoltării activităţilor din economie

3

d)

are loc o reconsiderare a ocuparii nesalariale şi neagricole a forţei de muncă, sporind capacităţile micilor firme de a angaja efective mai mari de salariaţi

Măsurile pentru diminuarea somajului şi ameliorarea condiţiilor celor afectaţi de şomaj figurează printre revendicările tuturor organizaţiilor sindicale şi sunt sprijinite de largi grupuri socioprofesionale. Programele de acţiune ale sindicatelor cuprind însă şi alte obiective care privesc populaţia ocupată: garantarea locurilor de muncă, creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de odihnă, înlăturarea marilor discrepanţe între salariile medii ale bărbaţilor şi cele ale femeilor etc. O altă clasificare a politicilor antişomaj este aceea a diversificărilor acestea după momentul în care apar. Astfel, avem: - politici pasive; - politici active. Politicile pasive sunt acele politici prin care statul susţine direct nivelul de trai al indivizilor ale căror şanse de angajare în muncă au scăzut considerabil prin plata directă a şomerilor. Politicile pasive cresc, însă, cheltuielile statului, deci deficitul bugetar şi datoria publică, fapt ce constituie o sursă inflaţionistă destul de puternică, având în vedere că deficitul bugetar se acoperă sporind, de regulă, oferta de bani, măsură cu efect inflaţionist direct. Principala deficienţă a politicilor pasive constă în aceea că ele sunt adoptate după ce o persoană a devenit şomer. Adepţii unor astfel de politici motivează necesitatea acordării ajutoarelor de şomaj prin două argumente. Primul ar fi acela al acoperirii costurilor sociale ale şomajului pentru care, până ia urmă, şomerii nu sunt vinovaţi. Al doilea este legat: de evitarea distorsiunilor pe care le-ar introduce pe piaţa forţei de muncă intervenţia directă a statului. Cu toate acestea, tot mai puţine ţări, mai ales dintre cele mai puţin bogate, sunt dispuse sa acorde uşor ajutoare de şomaj. Ajutoarele de şomaj pot fi făcute mai puţin atractive prin micşorarea valorii lor, prin reducerea duratei lor sau prin ambele măsuri. Cu toate acestea, nu s-a pus încă problema renunţării complete la astfel de politici. Politicile active în domeniul pieţei muncii sunt acele politici prin care se intervine direct pe această piaţă cu scopul declarat de a reduce rata şomajului, astfel încât ea să se stabilizeze în jurui ratei de echilibru a şomajului. Aceste politici active sunt de trei tipuri principale: a) Eforturi pentru a înlesni intrarea în contact a ofertanţilor şi doritorilor de locuri de muncă prin plasare, consultanţă şi orientare profesională, cursuri de pregătire şi consultanţă intensivă pentru cei dezavantajaţi, asistentă pentru a înlesni mobilitatea geografică ş.a. b) Programe de recalificare a şomerilor: Programe de pregătire a şomerilor adulţi în noi meserii sau programe orientate către cei ameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă; c) Crearea de locuri de muncă: crearea directă de locuri de muncă în sectorul productiv prin acordarea de subvenţii pentru păstrarea anumitor muncitori sau angajarea de şomeri cu stagiu îndelungat; alocaţii sau scutirea de la plata unor impozite pentru

4

întreprinderile care angajează tineri; crearea de locuri de muncă temporare în sectorul public ş.a. Politicile active pot ajuta şomerii prin recalificare, creşterea mobilităţii ş.a. să se întoarcă în rândurile forţei de muncă ocupate, dar pot stopa şi abuzurile, cum ar fi solicitarea de ajutoare de şomaj de către cei care nu caută asiduu locuri de muncă. Astfel, prin plata condiţionată a ajutoarelor de şomaj se pot promova mai uşor politicile active, de exemplu prin solicitarea unor dovezi de participare fără normă întreagă la o activitate sau includerea într-o schemă de recalificare. Totuşi, pentru a aplica acest tip de politici trebuie să dai răspunsuri la două întrebări destul de dificile: pe cine să ajuţi şi ce fel de ajutor să dai. De exemplu, pentru o rată dată, celor care devin şomeri, se poate reduce şomajul intr-o măsură mai mare dacă găsim locuri de muncă pentru şomeri care nu au mai avut servicii de o perioadă mare de timp. Acest lucru se poate realiza, însă, dacă sunt îndeplinite două condiţii: costul angajării a doi şomeri este acelaşi; probabilitatea ca fiecare individ să devină şomer este aceeaşi. Dacă aceste două condiţii nu sunt îndeplinite simultan, este mai bine să fie ajutate persoanele care au stat o perioadă de timp mai redusă în şomaj. S-a observat că majoritatea celor care au devenit mai recent şomeri au perioade mici de rămânere în această stare în timp ce persoanele cu o durată mare de rămânere în şomaj au un timp de aşteptare mai mare decât media. Acest lucru constituie principalul argument în favoarea concentrării ajutorului spre persoane ce au fost şomeri o perioadă mai mare de timp. Dacă se iau însă în considerare costurile şi ratele de reangajare, rezultă că este foarte costisitor să ajuţi persoanele care au fost şomeri o perioadă mare de timp şi că, odată ajutaţi, ei tind să redevină şomeri într-o perioadă mai scurtă de timp decât ceilalţi muncitori. De regulă, prin politicile antişomaj, nu se încearcă să se stabilizeze rata şomajului, lucru extrem de dificil, ci rata ieşirii din şomaj şi durata medie aşteptată a rămânerii în şomaj. Ambele mărimi sunt influenţate de ceea ce se numeşte starea de dependenţă a şomerilor, care este interacţiunea reciprocă dintre scăderea moralului muncitorilor, care au cunoscut şomajul pe termen lung şi comportamentul economic faţă de aceştia. Factorii principali care determină starea de dependenţă sunt următorii: presiunea salarială creşte atunci când proporţia şomerilor pe termen lung in totalul şomerilor creşte;  locurile de muncă libere sunt mai multe atunci când proporţia şomerilor pe termen lung este mai mare;  rata totală a ieşirilor din şomaj se apropie de rata ieşirii din şomaj a celor care şi-au pierdut de curând slujba dacă proporţia şomerilor pe termen lung în totalul şomerilor este mai mare. De aici opoziţia angajaţilor şi, uneori, chiar a sindicatelor în angajarea unor şomeri pe termen lung, fapt ce face ca politicile active să fie mai puţin eficiente. Politicile antişomaj pure pot fi completate cu politici de venit şi politici de impozitare. Astfel, politicile de venit sunt aplicate atunci când există forme de control 

5

guvernamental asupra salariilor, ca, de exemplu, un procent maxim permis de creştere a ratei salariilor, stabilirea unui salariu minim pe economie, acordarea de indexări şi compensări pentru toţi salariaţii ş.a. Politicile de impozitare (taxare) sunt politici de venit bazate însă pe mecanisme indirecte. Astfel, dacă piaţa liberă generează o presiune prea mare asupra salariilor, soluţia cea mai eficientă este mărirea impozitării acestora. Se pot aplica impozite asupra creşterii excesive a salariilor sau impozite progresive asupra nivelurilor salariilor. În acest mod, lăsându-se negocierea salarială liberă, se temperează tendinţa muncitorilor (sindicatelor) de a cere creşteri excesive de salarii. Politicile de stabilizare macroeconomică cuprind componente din toate cele trei tipuri discutate mai sus: politici anticiclice (de stabilizare a outputului), antiinflaţioniste şi antişomaj. Îmbinarea lor în mixuri politice eficiente necesită studierea atentă a efectelor pe care le au asupra economiei prin utilizarea de modele de stabilizare. Caracteristic, însă, unor astfel de mixuri politice este faptul că componentele acestora îşi pot exercita efectele la intervale diferite de timp.

STUDIU DE CAZ ROMÂNIA Am adunat date cu privire la numărul şomerilor din România între anii 20022007. Aceste date se referă la numărul total al şomerilor, gruparea lor pe sexe şi numărul şomerilor care frecventează cursuri de formare profesională. An 2002 2003 2004 2005 2006 2007 Total Medie Max Min

Total someri 760623 658891 557892 522967 460495 367838 3328706 665741.2 760623 367838

Someri_femei 339520 286271 234592 219224 191449 166626 1437682 287536.4 339520 166626

Someri_barbati 421103 372620 323300 303743 269046 201212 1891024 378204.8 421103 201212

Someri care au frecventat cursuri de formare profesionala 99664 140256 75209 59780 65031 64093 504033 100806.6 140256 59780

Astfel, numărul total de şomeri din România între anii 2002-2007 a fost de 3328706, iar numărul mediu de şomeri pe fiecare an a fost de: 665741.2. Cei mai mulţi şomeri s-au inregistrat în anul 2002, iar anul cu cel mai mic şomaj a fost 2007; în acel an inregistrându-se în România un număr de 367838 de şomeri. Comparând numărul de şomeri pe sexe, se observă că pe totalul acestor ani, şomajul este mai ridicat în rândul barbatilor.Totalul şomajului pentru femei este de 1437682, în timp ce pentru bărbaţi este de 1891024. În medie, numarul de şomeri de sex feminim în perioada 2002-2007 în România a fost de 287536.4 ; în timp ce numărul mediu de şomeri de sex masculin a fost de 378204.8 . Se observă totuşi, un număr mai mare de şomeri în rândul somerilor de sex masculin fata de somerii de sex feminin. Totodata numarul şomerilor din ambele grupe au scazut in fiecare an, pe perioada analizată.In anul 2002 şomerii de sex feminin erau 339520 pe cand in aceeasi 6

perioada numarul şomerilor de sex masculine erau 421103. Numărul total de şomeri care au urmat cursuri de formare profesională în perioada analizată a fost de 504033,iar numărul mediu pe an de şomeri care au urmat cursuri de formare profesională a fost de 100806. Cel mai mare număr de şomeri care au urmat cursuri de formare profesională s-a înregistrat în anul 2003.

An 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Indice someri 0.87 0.85 0.94 0.88 0.80

Indice someri femei

Indice someri barbati

0.84 0.82 0.93 0.87 0.87

0.88 0.87 0.94 0.89 0.75

Indice somerilor care au frecventat cursuri de formare profesionala 1.41 0.54 0.79 1.09 0.99

Din datele de mai sus se observă că numărul total al şomerilor a scazut din 200...