Drept civil. Succesiuni - Gisca Veronica PDF

Preview

Summary

Drept civil. Succesiuni - Gisca Veronica Note de curs...

Description

VERONICA G.GÎSCA

DREPT CIVIL SUCCESIUNI

CHIŞINĂU - 2006

TITLUL I DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA MOŞTENIRE CAPITOLUL I. ÎNTRODUCERE ÎN STUDIUL SUCCESIUNILOR Secţiunea I. Despre succesiuni în general § 1. Noţiunea dreptului de moştenire § 2. Fundamentul dreptului la moştenire Secţiunea a II-a. Felurile succesiunii Secţiunea a III-a. Condiţiile necesare pentru a moşteni § 1. Capacitatea succesorală § 2. Vocaţia succesorală § 3. Nedemnitatea CAPITOLUL II. DESCHIDEREA SUCCESIUNII Secţiunea I. Data deschiderii moştenirii Secţiunea a II-a. Locul deschiderii moştenirii CAPITOLUL III. CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMITERII MOŞTENIRII Secţiunea I. Transmisiunea succesorală este o transmisiune pentru cauză de moarte Secţiunea a II-a. Transmisiunea succesorală este o transmisiune universală Secţiunea a III-a. Transmisiunea succesorală este o transmisiune unitară Secţiunea a IV-a. Transmisiunea succesorală este o transmisiune indivizibilă TITLUL II MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ CAPITOLUL I. NOŢIUNEA DE TESTAMENT. CONDIŢII DE VALABILITATE ...................................................................... Secţiunea I. Noţiunea, caracterele juridice şi cuprinsul testamentului ......... Secţiunea a II-a. Condiţii generale de fond şi de formă pentru validitatea testamentului .................................................................... § 1. Condiţii de fond pentru valabilitatea testamentului ............................. A. Capacitatea ...................................................................................... B. Consimţământul .......................................................................... C. Obiectul şi cauza ............................................................................ § 2. Condiţii generale de formă pentru valabilitatea testamentului ............... CAPITOLUL II. DIFERITE FELURI DE TESTAMENTE ................................ Secţiunea I. Testamentul olograf ...................................................................... Secţiunea a II-a. Testamentul autentic ............................................................. 2

Secţiunea a III-a. Testamentul mistic ............................................................. Secţiunea a IV-a. Testamentele asimilate celor autentificate notarial ........... CAPITOLUL III. MODIFICAREA, REVOCAREA SAU ANULAREA TESTAMENTULUI Secţiunea I. Ineficacitatea testamentelor .................................................... Secţiunea a II-a. Modificarea şi revocarea testamentelor ........................... Secţiunea a III-a. Nulitatea testamentelor .................................................. Secţiunea a IV-a. Caducitatea testamentelor .............................................. CAPITOLUL III. REGIMUL JURIDIC AL PRINCIPALELOR DISPOZIŢII CUPRINSE ÎN TESTAMENT Secţiunea I. Legatul Secţiunea a II-a. Dezmoştenirea Secţiunea a III-a. Executarea testamentară TITLUL III MOŞTENIREA LEGALĂ CAPITOLUL I. CONDIŢIILE CERUTE PENTRU A MOŞTENI ................. Secţiunea I. Capacitatea succesorală ........................................................... Secţiunea a II-a. Nedemnitatea .................................................................. Secţiunea a III-a. Principiile generale ale moştenirii legale ......................... § 1. Enumerarea principiilor ............................................................. § 2. Reprezentarea succesorală ........................................................... CAPITOLUL II. REGULI SPECIALE DIFERITELOR CATEGORII DE MOŞTENITORI LEGALI Secţiunea I. Clasa întâi de moştenitori legali .......................................... Secţiunea a II-a. Clasa a doua de moştenitori legali ................................ Secţiunea a III-a. Clasa a treia de moştenitori legali ............................... Secţiunea a IV-a. Ordinea succesorală ...................................................... Secţiunea a V-a. Rezerva succesorală ....................................................... Secţiunea a VI-a. Dreptul statului asupra succesiunii vacante .................. CAPITOLUL III. OBŢIUNEA SUCCESORALĂ Secţiunea I. Probleme generale privind dreptul de opţiune succesorală .... Secţiunea a II-a. Acceptarea moştenirii .................................................... Secţiunea a III-a. Renunţarea la moştenire ............................................... CAPITOLUL IV. TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII ......................................... Secţiunea I. Transmisiunea activului moştenirii ............................................. Secţiunea a II-a. Transmisiunea pasivului moştenirii .................................... 3

Secţiunea a III-a. Separaţia de patrimoniu .................................................... Secţiunea a IV-a. Paza averii succesorale ...................................................... CAPITOLUL V. CONFIRMAREA DREPTULUI LA MOŞTENIRE ............. Secţiunea I. Certificatul de moştenitor testamentar ..................................... Secţiunea a II-a. Certificatul de moştenitor legal ......................................... Secţiunea a III-a. Eliberarea certificatului de succesiune vacantă ................ CAPITOLUL V. PARTAJUL AVERII SUCCESORALE Secţiunea I. Individualizarea succesiunii Secţiunea a II-a. Caracterele de fond ale acţiunii de partaj Secţiunea a III-a. Caracterele de ordin procesual ale partajului Secţiunea a IV-a. Formele împărţelei Secţiunea a V-a. Efectele împărţelei

4

T I T LU L I DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA MOŞTENIRE CAPITOLUL I ÎNTRODUCERE ÎN STUDIUL SUCCESIUNILOR Secţiunea I Despre succesiuni în general § 1. Noţiunea dreptului de moştenire Dreptul nostru civil reglementează prin intermediul normelor sale, întreaga viaţă a omului, încă înainte de naştere şi până la moarte. Dintre diversitatea de aspecte ale vieţii reglementate de dreptul nostru civil se întâlnesc si acelea care sunt determinate de un eveniment firesc si inevitabil, cum este moartea unei persoane. Efectele juridice ale acestui eveniment sunt precizate prin intermediul reglementărilor succesorale1. Codul civil, în numeroasele sale texte utilizează termenii de „succesiune”, „moştenire”, însă cei doi termeni au acelaşi înţeles, iar întrebuinţarea lor nu produce dificultăţi de interpretare. Dispoziţiile Codului civil 2 enumera succesiunea printre modurile de dobândire (transmitere) a proprietăţii. Succesiunea desemnează însă transmiterea unui patrimoniu, a unei fracţiuni de patrimoniu sau a unor bunuri individual determinate din patrimoniul respectiv către una sau mai multe persoane în viaţă. Prin urmare, succesiunea este mai mult decât un simplu mod de transmitere, de dobândire a proprietăţii deoarece ea este o transmisiune morţis causa prin care se transmite patrimoniul succesoral, care este alcătuit nu numai din drepturi dar şi din obligaţii. Din punct de vedere juridic, termenul succesiune cunoaşte două accepţiuni: - lato-sensu, succesiunea desemnează „orice transmisiune de drepturi între vii sau pentru cauză de moarte, transmisiune care poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular” 3; - stricto-sensu, termenul are două înţelesuri 4: pe de o parte, prin succesiune se înţelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate la una sau mai 1

Ion Dogaru, Drept civil. Succesiunile, Editura ALL BESK, Bucureşti, 2003, p.13. Art.320 Cod civil: „Dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, …”. 3 Fr.Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucureşti, 1999, p.5. 4 M.Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Editura Actami, Bucureşti, 1966, p.19.

2

5

multe persoane în viaţă; pe de altă parte, succesiunea desem nează însuşi patrimoniul transmis prin cauză de moarte. Aşadar, în sens restrâns, termenii de „succesiune” sau „moştenire” desemnează nu numai transmiterea morţis causa, ci şi obiectul acestei transmisiuni, în sens de masă succesorală. Persoana decedată, al cărei patrimoniu se transmite pe această cale, se numeşte de cujus, abrevierea formulei din dreptul roman „is de cujus succesione agitur" (cel despre a cărui succesiune este vorba) 5. Uneori mai este întâlnit şi termenul de autor, iar în cazul moştenirii testamentare - defunct. Persoanele care dobândesc prin moştenire unele părţi din patrimoniul defunctului se numesc „moştenitori” sau „succesori”. Nici unul din moştenitori nu poate să aibă mai multe drepturi decât avea autorul său, deoarece conform vechiului principiu roman „Nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse babet", nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi. În cazul moştenirii testamentare, dobânditorii poartă denumirea de „legatari”.

§ 2. Fundamentul dreptului la moştenire Din cele mai vechi timpuri 6, instituţia moştenirii a asigurat transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă (persoană fizică, persoană juridică sau statul). Datorită importanţei pe care o are această instituţie în dreptul civil, în doctrină s-au ridicat nenumărate probleme în legătură cu fundamentul dreptului unei persoane de a dispune prin acte juridice mortis causa de bunurile sale. Prima justificare a moştenirii, în ordine cronologică, a fost dată de caracterul familial al proprietăţii. Atât timp cât bunurile erau proprietatea familiei şi nu aparţineau individului, şeful familiei exercita toate drepturile grupului. La moartea şefului familiei, un alt membru devenea şef, continuând exercitarea drepturilor asupra bunurilor care erau coproprietatea familiei. Aşadar, moartea determina transmiterea puterilor de la un şef la altul, şi nu transmiterea unei universalităţi de drepturi şi obligaţii de la un titular de patrimoniu la altul. Astfel, în dreptul roman clasic se vorbea de heres sui et necesarii, expresie care semnifică faptul că succesorul dobândeşte prin moştenire bunuri ce îi aparţineau înainte, cu titlu de coproprietate, şi de asemenea, că succesorul dobândeşte aceste bunuri în mod necesar, neputând să repudieze moştenirea. Testamentul era şi el cunoscut în acea perioadă, însă avea caracterul unui act public şi servea iniţial la desemnarea unui legatar de către testator, numai dintre comoştenitori.

5

Ion Dogaru, Drept civil. Succesiunile, Editura ALL BESK, Bucureşti, 2003, p.14. M.Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Editura Actami, Bucureşti, 1966, p.27. 6

6

După ce bunurile au încetat să mai fie coproprietatea familiei, dreptul la moştenire apare ca o consecinţă firească a apariţiei proprietăţii private, fie că aceasta este privită ca funcţie economică, fie ca putere juridică a proprietarului 7. Din moment ce s-a considerat că bunurile ce constituiau obiectul proprietăţii individuale erau supuse voinţei testatorului, s-a admis că acesta putea dispune de bunurile sale şi după moartea sa, moştenirea găsindu-şi izvorul şi justificarea şi în voinţa exprimată sau prezumată a lui de cujus, „voinţă juridic respectată, căci este a proprietarului”. Naşterea şi dezvoltarea dreptului de moştenire este determinată de naşterea şi prefacerile dreptului de proprietate ca urmare a schimbărilor petrecute în relaţiile de producţie, „ca o consecinţă a dezvoltării forţelor de producţie, oglindind astfel, în fiecare moment al dezvoltării istorice, organizarea economică şi de clasă a fiecărei societăţi”8. Testamentul la romani, era principalul izvor al transmisiunii ereditare, moştenirea ab infestat având doar un caracter subsidiar. Mai aproape de zilele noastre, fundamentul dreptului la moştenire, atât sub aspectul atributului persoanei de a transmite propriile bunuri după moartea sa, cât şi sub aspectul persoanelor care sunt îndreptăţite a le prelua, a fost explicat de două concepte filozofico-juridice. Filozofii şi autorii de drept civil dinaintea marii revoluţii franceze (1789) arătau ca temei al moştenirii dreptul natural. Potrivit acestora, transmisiunea bunurilor este o instituţie de drept natural, drept universal, imuabil şi izvor al tuturor legilor, pozitive, acea ratio natura/iscare guvernează pe toţi oamenii. Celălalt concept filozofic, reprezentat de juriştii şi filosofii autori ai Codului Napoleon, arăta că fundamentul dreptului succesoral se află în dreptul pozitiv al fiecărei ţări, fiind o creaţie a legii, fără altă rădăcină în afară de lege 9. Nici unul din aceste puncte de vedere, nu sunt susţinute şi împărtăşite în totalitate. Succesiunea nu poate fi considerată numai o creaţie a legii deoarece indiferent de timpul şi dezvoltarea social-economică, aceasta nu a încetat să se justifice prin solidaritatea membrilor familiei. Acesta a fost şi motivul pentru care legiuitorul nostru a tratat separat succesiunea legală de cea testamentară. Astfel, succesiunea legală îşi are temeiul în dreptul natural, la originea căruia se află următoarele idei: ideea obligaţiei morale, care prin puterea voinţei divine ar lega pe membrii aceleiaşi familii. Ideea obligaţiei morale justifică dreptul de moştenire în general şi instituţia rezervei succesorale, care ocroteşte pe copii, părinţi şi pe soţul supravieţuitor împotriva voinţei liberale a defunctului, asigurându-le împotriva acestei 7

Ion Dogaru, Drept civil. Succesiunile, Editura ALL BESK, Bucureşti, 2003, p.15. M.Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Editura Actami, Bucureşti, 1966, p.23. 9 Ion Dogaru, Drept civil. Succesiunile, Editura ALL BESK, Bucureşti, 2003, p.15. 8

7

voinţe o parte importantă din moştenire; ideea heres sui, adică de preluare a ceea ce este al său prin contribuţia moştenitorului la constituirea patrimoniului familial; - ideea „afecţiunii prezumate a defunctului şi consolidării familiei prin conservarea bunurilor moştenite”10. Se presupune că defunctul are faţă de persoana care îl moşteneşte o anumită afecţiune, afecţiune care priveşte în mod special pe moştenitorii rezervatari. Fundamentul succesiunii testamentare este dat de art.1432 Cod civil, stipulînd că moştenirea are loc conform testamentului şi în temeiul legii. Deşi testamentul este întocmit în timpul vieţii titularului dreptului subiectiv, el îşi produce efectul translativ de proprietate la încetarea din viaţă a titularului, deoarece dacă s-ar considera că proprietatea este legată de existenţa fizică ar însemna ca la data încetării din viaţă fără moştenitori bunurile lui de cujus să fie considerate fără stăpân şi să fie dobândite de primul ocupant11. Prin urmare, dreptul de a dispune după moartea sa de propriile bunuri este conferit de lege.

Secţiunea a II-a Felurile succesiunii Succesiunea este unul din modurile de dobândire a proprietăţii. Când o persoană încetează din viaţă, patrimoniul ce-l lasă se transmite anumitor persoane, prin modurile stabilite de lege. Articolul 1432 alin.(3) din Codul civil al Republicii Moldova12 dispune că: “Moştenirea are loc conform testamentului (succesiune testamentară) în temeiul legii (succesiune legală)”. În consecinţă, după izvorul ei, moştenirea este de două feluri: - legală; - testamentară. Atunci când defunctul nu lasă vre-o dispoziţie, prin care să orânduiască modul după care urmează să fie transmisă şi împărţită averea sa, legea chiamă la moştenire pe rudele de sânge şi aceasta pentru un dublu motiv: afecţiunea presupusă a defunctului şi consolidarea familiei prin conservarea bunurilor moştenite. Moştenirea este legală când transmiterea mortis causa a patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii. Ea intervine numai în cazul în care cel care lasă moştenirea nu a dispus în timpul vieţii sale de averea sa, prin testament. Moştenirea este legală şi în cazul în care, defunctul a lăsat testament, însă aceasta cuprinde alte dispoziţii decât cele referitoare la transmiterea patrimoniului 10

C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol.III, Editura All, Bucureşti, 1998, p.223. 11 R.Petrescu, Drept succesoral, Editura Oscar Print, Bucureşti, p.13. 12 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.06.02, nr.82-86, art.661. 8

succesoral (ex: înlăturarea de la moştenire a unei rude 13, numirea unui executor testamentar). În cazul în care cel înlăturat este moştenitor rezervatar, el va culege rezerva ca moştenitor legal, la fel şi în cazul moştenitorilor care beneficiază de dezmoştenire, vor culege moştenirea în temeiul legii ca moştenitori legali. Moştenirea este legală, fiindcă patrimonial succesoral se transmite persoanelor stabilite de lege în ordinea şi în cotele strict stabilite şi determinate. În literature de specialitate străină (România, Franţa) în locul noţiunii de moştenire legală uneori se foloseşte noţiunea de succesiune ab intestat. Această noţiune se aplică întocmai numai în cazul persoanei decedate fără testament (ab intestato mori)14. În spiritul Codului civil, moştenirea legală este modul de transmitere cel mai natural al patrimoniului unui defunct. Conform art.1499 Cod civil, moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului către persoanele menţionate de lege, se aplică în cazul în care: a) cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament; b) a fost declarată nulutatea testamentului; c) succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul; d) succesorul testamentar este nedemn. Analizând şi cercetând regulile, după care se face devoluţiunea moştenirii în virtutea legii desprindem, că aceste reguli nu sunt însă pe de-a-ntregul de ordine publică. În principiu, defunctul le poate înlătura prin-un act juridic. Regula autonomiei de voinţă nu primeşte însă în materia noastră o deplină aplicare. Normele legale privitoare la devoluţiunea succesiunii sunt de ordine publică, din trei puncte de vedere: 1) Nimeni nu poate dispune prin contract de moştenirea ce o va lăsa, căci pactele asupra unei moşteniri viitoare sunt nule; 2) Nu se poate dispune, din cauză de moarte, decât prin acte juridice întotdeauna revocabile, pentru a se respecta libertatea testatorului. Prin urmare devoluţiunea legală a moştenirii nu va putea fi înlăturată, decât fie prin acel act unilateral de voinţă care este testamentul, fie prin donaţia mortis cauza, adică în ambele cazuri prin acte întotdeauna revocabile; 3) Libertatea de a testa este limitată. Conform Codului civil dreptul la cota obligatorie din succesiune o are numai succesorii de clasa I (copiii, soţul supraveţuitor şi părinţii inapţi de muncă). Ei moştenesc, indiferent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime din cota parte din cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia din ei în caz de succesiune legală15. Ei sunt apăraţi de lege, cât priveşte această parte, contra voinţei libere a defunctului, fie că aceasta s-a manifestat prin act de 13

Dacă cel înlăturat de la moştenire este moştenitor rezervatar, el va culege totuşi o parte din moştenire, împotriva voinţei testatorului, în calitate de moştenitor legal (rezervatar). 14 D.Alexandresco, Principiile dreptului civil român, Atelierile grafice SOCEC & Co, Societate Anonimă, Vol.II, Bucureşti, 1926, p.16-18 15 Art.1505 din Codul civil al Republicii Moldova. 9

cauză de moarte - testamentul, fie că a îmbrăcat forma unei libertăţi între vii: donaţia. Această parte a moştenirii, sustrasă contrar voinţei libere a lui de cujus, poartă numele de rezervă succesorală. Institiţia rezervei seccesorale restrânge libertatea de a testa, adică dreptul de a dispune cu titlu gratuit. Mostenirea este testamentară în cazul în care transmiterea patrimoniului are loc în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament. Cele două feluri de moştenire (legală şi testamentară) coexistă, adică nu se exclud reciproc. Dacă testatorul a făcut un testament dar care nu cuprind întregul patrimoniu succesoral, devoluţiunea moştenirii va fi testamentară, în limitele testamentului şi legală pentru restul neacoperit. Deasemenea, dacă defunctul a lăsat prin testament întreaga moştenire altor persoane decât moştenitorilor rezervatari, aceştea vor primi (în temeiul legii) partea din moştenire cuvenită rezervei, împotriva voinţei libere a testatorului, astfel că devoluţiunea moştenirii va fi în parte legală, în parte testamentară (pentru partea care nu încalcă rezerva succesorală). Moştenirea testamentară înlătură moştenirea legală numai în...