DREPT PROCESUAL CIVIL PDF

Preview

Summary

DREPT PROCESUAL CIVIL Conf. univ. dr. Traian Briciu 2013-2014 SEMESTRUL I Curs 1 – 2 octombrie 2013 Traian Briciu Procedură civilă - examen: 1 subiect de teorie (tratare exhaustivă a problematicii respective, poate fi o comparație, analiză descriptivă), 10 întrebări grilă deschisă cu 1, 2, 3, 4 sau ...

Description

DREPT PROCESUAL CIVIL Conf. univ. dr. Traian Briciu 2013-2014

SEMESTRUL I

Curs 1 – 2 octombrie 2013 Traian Briciu Procedură civilă

examen: 1 subiect de teorie (tratare exhaustivă a problematicii respective, poate fi o comparație, analiză descriptivă), 10 întrebări grilă deschisă cu 1, 2, 3, 4 sau nicio variantă corecta (nu se punctează parțial), 1 speță Bibliografie: 1. V.M. Ciobanu, Traian Briciu, Claudiu Dinu, Curs de drept procesual civil 2012, ed. Național 2. Codul de procedură civilă comentat coordonat de V.M. Ciobanu, ed. Universul Juridic (există doar primul volum deocamdată) 3. M. Tăbârcă, Tratat de drept procesual civil, ed. Universul Juridic 4. Codul de procedură civilă comentat sub coordonarea prof. Boroi, ed. Hamangiu 5. Codul de procedură civilă comentat de Deleanu

Forma, materia și metoda procesului civil Forma procesului civil (cuprinde 3 elemente) procesul începe prin sesizarea instanței, continuă cu dezbaterile și se finalizează prin hotărâre 1. sesizarea: procesul civil, spre deosebire de procesul penal, NU începe ex officio, fiind manifestarea unor interese, de regulă, private; ca regulă, nu vor exista pronunțări, învestiri din oficiu (instanța se pronunță dacă i se solicită de către partea interesată) sunt situații excepționale când instanța se învestește din oficiu, însă valorile ocrotite în acest caz nu sunt tipice pentru procesul civil, spre exemplu: a) art. 165 dispoziție prin care se arată că cererea de punere sub interdicție se poate face de către instanță, din oficiu b) art. 918 (în materia divorțului) instanța se va pronunța, chiar dacă părțile nu au cerut, asupra exercitării autorității părintești, a contribuției părinților, a drepturilor care pot fi exercitate, precum și asupra numelui pe care soții îl vor purta după divorț c) art. 17 Cod de procedură penală/civilă, soluționarea civilă a laturii civile atunci când partea vătămată este un minor fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă

[1]

2. dezbaterile reprezintă cea mai amplă parte a procesului (administrarea de probe, discutarea de excepții și aspecte de punere a concluziilor pe fond) 3. hotărârea este actul final și cuprinde 2 componente: 1) o componentă care are valoarea unui comandament (obligația pusă în sarcina părților de către instanță) caracterizată prin executio 2) o componentă de raționament logic care o explică pe prima – cognitio sau considerentele OUG 1998 – hotărârile nu se mai motivau decât în cazul în care erau atacate (sa renunțat la acest lucru în 2001) Materia procesului este compusă din conflictul dintre părți, raportul litigios dedus judecății, de fapt, reprezintă radicalizarea unei contradictorialități latente, permanent existentă în societate, toată lumea este într-un raport de contradictorialitate latentă, atunci când devine acută, intervine procesul Metoda procesului persoana care vrea să deducă judecății o cauză, de regulă, angajează un avocat, iar avocatul face o primă încadrare a cauzei întâmpinarea reprezintă actul prin care pârâtul își exprimă poziția față de pretențiile reclamantului a) judecătorul, chiar dacă trebuie să afle adevărul, este supus el însuși legii, așadar, pentru a ajunge la rezultatul final, judecătorul se supune legii, iar nu propriei conștiințe, art. 7 NCPC principiul legalității b) judecătorul NU se poate pronunța pe cale de reglementare, adică judecătorul aplică legea la cazuri particulare, el nu se poate substitui legiuitorului creând drept, întrucât s-ar cauza un exces de putere, art. 5 alin. (4) exces de putere textul are și neajunsuri din moment ce fiecare judecător poate să interpreteze legea cum dorește, fără a fi ținut de interpretările altor judecători, fapt care duce la o practică neunitară element de corecție a practicii neunitare: recursul în interesul legii (ÎCCJ stabilește care este interpretarea corectă a unui text de lege, interpretare care devine obligatorie pentru celelalte instanțe, judecătorii de la ÎCCJ ajung să fie un fel de legiuitor, însă, nu se creează o lege, ci se dă o interpretare legii, legiuitorul poate modifica oricând un text de lege, iar recursul în interesul legii devine caduc) când există o problemă nouă de importanță deosebită și o instanță care se află în ultimul grad, această instanță poate sesiza ÎCCJ pentru dezlegarea problemei de drept noi sau dificile; după dezlegarea problemei date către soluționare ÎCCJ, instanța de fond soluționează cauza în conformitate cu interpretarea dată de ÎCCJ c) situația în care legea dă posibilitatea judecătorului să aibă o apreciere suverană asupra unor elemente, spre exemplu: [2]

1) strămutarea unei cauze, această hotărâre nu se motivează, este un drept suveran de apreciere 2) în cazul recursului art. 498 NCPC 3) ordonanța președințială, în acest caz judecătorul motivează, dar beneficiază de o apreciere largă Procesul este o activitate înfăptuită de instanțe, părți și angajații instanței (spre exemplu: grefieri) în vederea înfăptuirii justiției de către instanțe pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, fie în vederea pronunțării unor hotărâri judecătorești, fie pentru executarea unor hotărâri sau a altor titluri caracteristici: a) justiția se înfăptuiește de către instanțe b) justiția presupune și realizarea unor interese legitime, iar nu numai a unor drepturi c) procesul are 2 părți: partea de judecată (pronunțarea unei hotărâri) și partea de executare (punerea în aplicare a hotărârilor sau a altor titluri) d) nu se apără doar drepturi, ci și interese e) noțiunea de proces nu se referă numai la ceea ce se întâmplă în instanță uneori, e posibil să existe numai una dintre aceste faze, spre exemplu: atunci când un dintre părți execută de bunăvoie obligația sa și astfel nu mai este nevoie de faza de executare faza judecății are mai multe etape: 1. faza scrisă: cererea de chemare în judecată și întâmpinarea 2. etapa cercetării: judecătorul administrează probele propuse de părți și rezolvă cereri 3. faza de dezbatere a procesului: părțile pun concluzii finale, în contradictoriu 4. faza deliberării: instanța adoptă soluția, după care o pronunță 5. faza căilor de atac

Izvoarele procedurii civile și normele de procedură civilă Izvoare 1) Constituția, spre exemplu: dreptul la apărare, accesul liber la justiție, independența instanțelor 2) tratate și convenții internaționale la care România este parte (CEDO art. 6 paragraful 1), spre exemplu: Convenția de la Haga 1954 3) norme de drept comunitar: Regulamentul 1215/2011, se aplică atunci când există un element de extraneitate [3]

4) Codul de procedură civilă, spre deosebire de VCPC, NCPC este mai amplu, preluând foarte mult din doctrină, structura nu diferă mult, păstrând tradiția procesuală, fiind inspirat, în principal, din regulile procedurale elvețiene, are 7 cărți domeniul de aplicare al codului de procedură civilă: art. 2 – aplicare generală, adică reprezintă dreptul comun în materie civilă, dar și în alte materii dacă legile care le reglementează nu sunt contrare; nu există procedură contencioasă sau contravențională, ci acestea sunt derogări de la procedura civilă, codul se aplică și în materie penală atunci când regulile procedurii penale lasă nereglementată o anumită situație alte legi: contencios administrativ, legea expertizei tehnice, legea contravențională, legea dialogului social pentru litigii de muncă și securitate socială, Legea societăților, legea fundațiilor și asociațiilor etc. Raportul dintre normele procesuale specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant când regula specială nu prevede, se completează cu dreptul comun o normă specială anterioară nu poate fi abrogată printr-o normă generală ulterioară decât dacă se prevede acest lucru în mod expres, spre exemplu: art. 83 lit. k) din Legea de punere în aplicare 76/2013

Clasificarea normelor de procedură există 3 categorii de norme: 1. norme de organizare judecătorească stabilesc organizarea sistemului judiciar, în ansamblu, precum și compunerea și constituirea completelor de judecată normele de organizare se regăsesc atât în Codul de procedură (incompatibilitate, spre exemplu), cât și în Legea 304/2004 sau Legea 303/2004 2. norme de competență, stabilesc atribuțiile statului, fie în raport cu alte organe alte statului, fie între ele atribuții între instanțe de grad diferit sau de același grad, dar distribuite teritorial diferit 3. normele de procedură propriu-zise care stabilesc regulile de judecată, formele actelor și termenele în care actele pot fi făcute, sunt cele mai multe, se regăsesc în mare parte în Codul de procedură, dar și în legi speciale clasificarea cererilor are o anumită importanță practică atunci când se referă la caracterul reglementar dreptul procesual civil este un drept reglementar, astfel, foarte multe dintre normele sale sunt imperative, deși ne aflăm în sfera dreptului privat, are rolul de a ordona lucrurile există și norme dispozitive, însă sunt numite norme de ordine publică și norme de ordine privată

[4]

normele dispozitive permit părților să deroge în avans, iar normele de procedură civilă se caracterizează prin posibilitatea invocării pentru normele dispozitive, încălcarea sa poate fi invocată numai de către partea vătămată și numai la termenul imediat următor încălcării respective, spre deosebire de normele imperative a căror încălcare poate fi invocată de oricine și oricând normele de organizare sunt, în general, norme de ordine publică a) există norme de incompatibilitate absolută, spre exemplu: judecătorul care a pronunțat o hotărâre nu poate judeca în apel sau recurs b) există norme de incompatibilitate relativă, spre exemplu: judecătorul este soțul unei părți, judecătorul s-a antepronunțat norme de competență: a) norme de competență generală, sunt norme absolute b) norme de competență materială, care sunt tot absolute c) norme de competență teritorială, care au caracter relativ, având caracter de ordine publică numai atunci când legea prevede aceasta, spre exemplu: capacitatea persoanelor (divorț, declararea morții) norme de procedură propriu-zisă: a) de ordine publică b) de ordine privată se deosebesc în funcție de interesul ocrotit, valoarea pe care o protejează spre exemplu: termenele de apel și de recurs (de ordine publică) spre exemplu: în materia probelor se prevede în mod expres că sunt permise convențiile asupra acestora art. 256 (de ordine privată), art. 315 (persoane care nu pot fi ascultate ca martori)

Aplicarea în timp a legii Neretroactivitatea legii procesul civil nu presupune un act, ca în civil, ci o succesiune de acte care au legătură între ele, generând efecte unele asupra altora 1) conform Noului Cod de procedură civilă, procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche, rămân supuse legii vechi; prin urmare, legea sub care a început procesul va guverna acest proces până la capăt, indiferent de schimbările care apar pe parcurs (conform vechiului cod se aplică legea nouă) 2) în ceea ce privește competența: procesele în curs la data schimbării competenței printr-o lege nouă vor fi judecate în continuare de instanțele legal [5]

învestite sub legea veche (la fel ca în vechiul cod), în plus, rămân investite instanțele chiar și în caz de casare cu trimitere, spre deosebire de vechiul cod care prevedea faptul că în cazul casărilor cu trimitere se trimit la instanțele competente conform noii legi 3) în ambele coduri este prevăzut faptul că în cazul în care se desființează o instanță legat învestită, dosarele se trimit instanței competente potrivit legii noi 4) hotărârile sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor sub legea căruia a început procesul, indiferent de modificările ulterioare, spre deosebire de vechiul cod care prevedea că hotărârile sunt supuse căilor de atac de la momentul pronunțării fiecăreia 5) în ceea ce privește probele se pun următoarele probleme: a) admisibilitatea probelor b) administrarea probelor c) puterea doveditoare în ceea ce privește admisibilitatea și puterea doveditoare a probelor preconstituite și a prezumțiilor legale se aplică legea care era în vigoare la data producerii ori săvârșirii faptelor ce fac obiectul probațiunii (nu se aplică în cazul unui delict civil, nu poate fi vorba de probe preconstituite, în cazul tuturor celorlalte probe care nu sunt preconstituite sau nu sunt prezumții legale se aplică regula de la momentul începutului procesului, regula generală) legea de la momentul solicitării administrării probelor se aplică numai în ceea ce privește administrarea acestora, este singura derogare de la regula generală (potrivit căreia se aplică regula de la începutul procesului), art. 26 alin. (2) Curs 2 – 9 octombrie 2013

Principiile fundamentale ale procesului civil VCPC nu avea un capitol dedicat principiilor, majoritatea principiilor prevăzute în NCPC erau cunoscute și sub vechiul cod

Accesul liber la justiție principiul reglementat la nivel constituțional (art. 21), convențional (art. 6 paragraful 1 CEDO), legal (art. 2 Legea nr. 304/2004) nu este un drept absolut, statul are dreptul să organizeze condițiile în care să se exercite accesul la justiție (limitarea accesului la justiție să aibă un scop legitim și să fie proporțional cu scopul urmărit) pentru a declanșa un proces este nevoie a se plăti taxe judiciare de timbru, nu reprezintă în principiu o încălcare a acestui principiu, dar statele trebuie să se asigure că acestea nu au caracter prohibitiv (CEDO, hotărârea Kreuz contra Poloniei 2001, CEDO, hotărârea Brezeanu contra României2009)

[6]

existența unor proceduri prealabile nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiție, dar durata lor să fie excesivă, costisitoare din punct de vedere financiar concluzie: legislația noastră se încadrează în limitele acceptabile cu o mențiune: în materia taxelor de timbru, acel echilibru nu este respectat, spre exemplu: cauzele de partaj judiciar se timbrează excesiv, merge până la 5% din masa partajabilă, taxele prohibitive au scopul de a încuraja partajul amiabil la notar

Principiul dublului grad de jurisdicție nu se regăsește în Cod, nici în Convenția Europeană, poate fi dedus din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului din noțiunea de proces echitabil, noțiune consacrată și în constituția noastră și în NCPC, ar putea intra și dreptul de a contesta soluția, nu este reglementat expresis verbis în materie civilă, ci numai în materie penală presupune gruparea instanțelor de rang diferit, două câte două, pentru asigurarea parcurgerii a două judecăți în fond dublu grad de jurisdicție: recursul nu este o judecată de fond, se verifică exclusiv aplicarea legii, iar nu și faptele pe care legea se aplică, deci nu poate fi vorba de un triplu grad de jurisdicție, nu importă faptele, ci doar care este interpretarea textului de lege, dublul grad presupune judecarea în fond de două instanțe niciodată judecătorul din recurs nu se va preocupa de existența sau nu a buneicredințe, ci contează, spre exemplu: care sunt efectele bunei-credințe în materia uzucapiunii, dacă un text mai este sau nu în vigoare, dacă răspunderea delictuală este solidară sau nu, judecătorul din recurs nu este un judecător al modului în care au judecat ceilalți judecători fapta nu este un judecător al faptelor, ci al modului în care au fost judecate faptele NCPC recunoaște implicit acest principiu, deoarece în majoritatea cazurilor se prevede dreptul la apel; în situația în care o cauză nu necesită 3 judecăți, se renunță la recurs, nu la apel

Dreptul la un proces echitabil în termen optim și previzibil art. 6 paragraful 1 CEDO „termen echitabil și rezonabil”, însă, cuvântul rezonabil ar trebui să însemne „optim și previzibil”, astfel cum este prevăzut în prezent în NCPC în legislația națională există în art. 21 din Constituție, în Legea 303/2004 în art. 6 și 10, iar NCPC îl prevede în art. 6 presupune existența unui proces care să asigure respectarea principiilor fundamentale precum, contradictorialitatea, egalitatea și dreptul la apărare judecarea unui proces echitabil nu are legătură cu conceptul de „judecare a cauzei în echitate” – neraportare la cauze, ci la principiile generale ale echității, pe care le va aplica potrivit conștiinței sale, lucru care nu este posibil, întrucât în art. 5 se prevede că judecătorul trebuie să se bazeze pe principii legale, spre deosebire de arbitraj, unde se poate stabili modul de judecată de către părți [7]

termenul optim și previzibil decurge din principiul constituțional și convențional de a „judeca cauza într-un termen rezonabil” stabilirea respectării principiului nu se face în mod abstract, ci se va ține seama de anumiți coeficienți, precum: complexitatea procesului, dificultatea dezbaterilor, atitudinea părților, căile de atac ce se pot exercita etc. termen optim presupune asigurarea unui termen adecvat spre exemplu: partea care a provocat amânări, din culpa ei, nu va putea să invoce în instanța internă sau internațională faptul că procesul nu a respectat un termen optim condiția termenului rezonabil este o obligație de rezultat pentru stat, nu de diligență, astfel, statul nu se poate prevala de argumente precum încălcarea rolului instanțelor, numărul mic de judecători, procesitatea sporită în rândul oamenilor pentru a încălca acest termen termenul poate fi însă încălcat și din cauza numeroaselor procese aflate pe rol la un moment dat când se vorbește despre un termen „optim și previzibil” se face referire la faza de judecată, faza de executare, iar atunci când există proceduri prealabile, durata acestora intră în calcul , tot ceea ce presupune judecata în ansamblul ei previzibilitatea este una dintre regulile care au stat la baza NCPC, spre exemplu: la aplicarea legii în timp, legea care se aplică întregului proces este legea în vigoare de la începutului acestuia previzibilitatea este, însă, practic imposibilă, dar se face diferență între a nu avea nicio raportare de timp și a încălca o raportate reprezintă concretizări ale acestui principiu estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului art. 238, perimarea art. 416 – 422, termenul în cunoștință art. 229, contestația privind tergiversarea procesului art. 522 – 526 cererea de chemare în judecată cuprinde, printre multe altele, și probele, întâmpinarea presupune și excepțiile și probele pe care le aduce pârâtul, astfel încât judecătorul își poate face un plan asupra duratei procesului perimarea este o sancțiune pentru lăsarea în nelucrare a procesului, astfel, după trecerea unui timp de 6 luni, dosarul este considerat închis – are un caracter peremptoriu termenul în cunoștință este o ficțiune a legii atunci când ar trebui să se facă citarea, astfel, are scopul de a facilita curgerea procesului contestația privind tergiversarea procesului are tot scopul de a respecta termenul optim și previzibil, procedura este introdusă tot ca urmare a unei jurisprudențe formale la nivel european (regula conform cărora trebuie să se facă adresarea întâi la instanțele naționale avea o deficiență, astfel, statele au creat mecanisme conform cărora să se permită adresarea la instanța europeană, chiar fără terminarea procesului, dar cu condiția să se fi finalizat contestația la tergiversarea procesului în instanța națională)

[8]

Instanța trebuie să fie independentă și imparțială, stabilită de lege art. 6 NCPC independența este de 2 feluri: a) funcțională, adică organele care judecă, instanțele, nu trebuie să aparțină nici legislativului, nici executivului, dar nici să acționeze sub influenta acestora, fapt care este îndeplinit b) personală, aceasta decurge din statutul judecătorului care trebuie să fie impregnat de controlul celorlalte puteri (astfel, este important cine te numește, cine te promovează și cine te demite) – modul de numire, durata funcției, incompatibilității și interdicții în funcție etc. în România numirea se face de președinte, dar prin propunerea CSM, promovarea se face numai de către CSM, iar demiterea se face în condiții impuse de lege, la decizia CSM imparțialitatea este: a) obiectivă, reprezintă aparența de imparțialitate, este necesar să nu existe o suspiciune credibilă de imparțialitate, spre exemplu: rudenia sau faptul că judecătorul s-a antepronunțat) b...