Curs ID DREPT CIVIL DREPTURI REALE PDF

Preview

Summary

Dr. Iosif R. Urs Dr. Petruța-Elena Ispas DREPT CIVIL DREPTURILE REALE Note de curs pentru învăţământul la distanţă Dr. Iosif R. Urs Dr. Petruța-Elena Ispas profesor universitar lector universitar DREPT CIVIL DREPTURILE REALE 2 CAPITOLUL I CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA BUNURILOR ȘI DREPTURILOR REALE P...

Description

Accelerat ing t he world's research.

Curs ID DREPT CIVIL DREPTURI REALE Alex Popa

Related papers

Download a PDF Pack of t he best relat ed papers 

Dr. Iosif R. Urs

Dr. Petruța-Elena Ispas

DREPT CIVIL DREPTURILE REALE Noteădeăcursăpentruăînv

mântulălaădistan

Dr. Iosif R. Urs

Dr. Petruța-Elena Ispas

profesor universitar

lector universitar

DREPT CIVIL DREPTURILE REALE

2

CAPITOLUL I CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA BUNURILOR ȘI DREPTURILOR REALE Patrimoniul În sens economic, patrimoniul desemnează totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane. În sens juridic, patrimoniul reprezintă ansamblul drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (cu valoare economică), precum şi bunurile la care acesta se referă, aparţinând unei persoane1. Nu fac parte din patrimoniu drepturile şi obligaţiile lipsite de valoare economică, respectiv drepturile şi obligaţiile personal nepatrimoniale. Patrimoniul este format dintr-o latură activă şi una pasivă. În activul patrimonial se includ drepturi şi bunuri, iar în pasivul patrimonial obligaţii. Activul patrimonial nu se confundă cu patrimoniul, acesta din urmă existând chiar şi atunci când pasivul depăşeşte activul adică, în cazul în care o persoană are mai multe datorii (obligaţii) decât creanţe (drepturi).

Caracterele Și funcțiile patrimoniului

Iosif R. Urs - Drept civil român. Teoria generală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2001, p.162; D. C. Florescu- Dreptul de proprietate, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti, 2002, p. 17; V. Stoica- Drepturi reale principale, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004 p. 67 -69. În literatura juridică a existat tendinţa de a limita definirea patrimoniului la „totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin unui subiect de drept“ (C. Hamangiu, I.R. Bălănescu, Al. Băicoianu - Tratat de drept civil român, vol.I, reeditat, Ed. All Beck, Bucureşti, 1996, p. 522; Tr. Ionaşcu, S. Brădeanu - Drepturi reale principale în R.S.R., Ed. Academiei, Bucureşti, 1978, p.13). În opinia acestor autori, drepturile patrimoniale sunt considerate ca fiind bunuri. Având în vedere că drepturile şi obligaţiile cu caracter economic, referindu-se la bunurile corporale şi incorporale, se identifică cu acestea, în definirea patrimoniului s-a renunţat la menţionarea lor. 1

3

Patrimoniul prezintă o serie de caracteristici care îl diferenţiază de alte entităţi juridice: 1) Patrimoniul este o universalitate juridică. Patrimoniul este o universalitate juridică sau de drept 2 deoarece este format dintr-o masă de bunuri, drepturi şi obligaţii cu conţinut economic, aparţinând unui subiect de drept, privite în totalitatea lor, fără a interesa identitatea fiecărui drept sau fiecărei obligaţii. Astfel, patrimoniul nu se confundă cu conţinutul său, adică cu bunurile, drepturile şi obligaţiile, fiind o unitate distinctă de schimbările intervenite în cadrul elementelor ce îl compun, acestea putând să se mărească, să se diminueze sau să dispară, patrimoniul rămânând neschimbat. 2) Orice persoană are un patrimoniu. Existenţa unei persoane este de neconceput fără un patrimoniu, deoarece oricine are drepturi şi obligaţii evaluabile în bani. Chiar şi atunci când o persoană nu are nici o avere actuală, ea deţine totuşi un patrimoniu, concretizat într-un minim de bunuri. 3) Unicitatea patrimoniului. Unicităţii de subiect îi corespunde unicitatea de patrimoniu astfel încât oricât de multe drepturi şi obligaţii ar avea, o persoană fizică sau juridică nu poate deţine decât un singur patrimoniu. Legea nu permite ca o persoană să fie titulara mai multor patrimonii. 4) Divizibilitatea patrimoniului. Deşi unic, patrimoniul poate fi împărţit în mai multe mase de bunuri. Patrimoniul este divizibil în mai multe grupe de drepturi Și obligații cu conținut economic, potrivit destinației fiecărei grupe, având aȘadar un regim juridic adecvat

destinației respective. 5) Inalienabilitatea patrimoniului. Patrimoniul, privit nu în elementele sale individuale, ci în totalitatea sa, este netransmisibil cât timp trăieşte titularul său. Cu alte cuvinte, o persoană fizică atât timp cât este în viaţă, deşi poate înstrăina un drept ut singuli (şi în mod excepţional şi o obligaţie) sau chiar toate bunurile sale în individualitatea lor, ea nu poate transmite altei persoane, prin acte între vii, ansamblul juridic al drepturilor şi obligaţiilor sale, adică patrimoniul. Transmisiunea universală a patrimoniului poate avea loc doar la decesul unei persoane fizice sau în momentul reorganizării şi încetării existenţei persoanei juridice.

4

Patrimoniul, ca entitate juridică abstractă, prezintă importanţă practică datorită func iilor pe care le îndeplineşte. 1) Patrimoniul explică şi asigură dreptul de gaj general al creditorilor chirografari. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu se bucură de o garanţie reală (ipotecă, gaj, privilegii) care să le asigure recuperarea creanţei la scadenţă de la debitorul lor. Astfel, conform art. 2324 alin.(1) din noul Cod civil, debitorul răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor sale cu toate bunurile mobile sau imobile prezente şi viitoare. Obiectul dreptului de gaj general îl constituie întregul patrimoniu al debitorului şi nu bunurile concrete, individualizate, care îl compun. 2) Patrimoniul permite şi explică subrogaţia reală cu titlu universal. Noţiunea de „subrogaţie“ îşi găseşte echivalentul în termenul de înlocuire. Astfel, în cadrul unui patrimoniu, dacă un bun este înstrăinat, locul său va fi luat de preţul primit, iar dacă preţul se investeşte într-un alt bun, locul său va fi luat de bunul dobândit (in judiciis universalibus pretium succedit loco rei, et res loco pretii). Subroga iaăpoateăfi: -

personal , când o persoană este înlocuită cu alta în calitate de titular al unui drept. Spre exemplu, dacă o persoană plăteşte întreaga datorie pe care un debitor o avea faţă de creditorul său, ea se substituie, se „subrogă“ în drepturile creditorului plătit, putând urmări pe debitor pentru datoria ce îi revenea- art. 1593 alin.(1) din noul Cod civil3.

-

real , când un bun este înlocuit cu un alt bun sau o valoare cu o altă valoare. Spre exemplu, dacă se înstrăinează un bun propriu al unuia dintre soţi, preţul primit în schimb se include în categoria bunurilor proprii, iar dacă se înstrăinează un bun comun, valoarea lui de înlocuire face parte din masa bunurilor comune. În cazul ieşirii din indiviziune, dacă bunurile nu sunt comod partajabile în natură, ele se vor înstrăina, iar suma obţinută va lua, prin subrogare, locul bunurilor înstrăinate, urmând a fi supusă împărţirii.

2

Pentru amănunte a se vedea V. Stoica – op. cit, p. 52 -57.

5

Subroga iaăreal ăpoateăfi: -

cu titlu universal, când în cuprinsul unui patrimoniu o valoare se înlocuieşte în mod automat cu o altă valoare, făcându-se abstracţie de individualitatea lucrului care iese şi a celui care intră în locul său;

-

cu titlu particular, constând în înlocuirea unui bun individual determinat cu un alt bun individual determinat, privite izolat (ut singuli).

Spre deosebire de subrogaţia reală cu titlu universal care se produce automat, fără ca o dispoziţie a legii să o prevadă, subrogaţia reală cu titlu particular intervine numai dacă o lege o prevede expres4. 3) Patrimoniul explică principiile transmisiunii universale şi cu titlu universal. Transmisiunea intervine în cazul decesului persoanei fizice şi a reorganizării persoanei juridice (fuziune, absorbţie, divizare). Transmisiunea este: -

universal , când întreg patrimoniul se transmite unui succesor;

-

cu titlu universal, când fracţiuni din patrimoniu (activ şi pasiv) se transmit la mai mulţi succesori (art. 894 C.civ.);

-

cu titlu particular, când unul sau mai multe bunuri individualizate fac obiectul transmiterii.

Transmisiunea universal intervine: -

în cazul decesului unei persoane când întregul patrimoniu succesoral este cules de moştenitorul legal unic sau de un singur moştenitor testamentar (legatar universal)

-

în situaţia reorganizării persoanei juridice prin comasare (absorbţie şi fuziune) când patrimoniul persoanei juridice absorbite este preluat de persoana juridică

3 ”Oricine plăteș te în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea dobândi însă mai multe drepturi decât acesta”. 4 Astfel, art. 1721 C.civ., art. 28(2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevăd limitativ cazurile de subrogaţie reală cu titlu particular. Intervine subrogaţia reală cu titlu particular: a) în ipoteza pieirii bunului

6

absorbantă, respectiv patrimoniile persoanelor juridice ce fuzionează sunt transmise persoanei juridice astfel înfiinţate. Transmisiunea cu titlu universal are loc: -

în caz de deces al unei persoane fizice, când patrimoniul defunctului se transmite fracţionat către doi sau mai mulţi moştenitori legali sau testamentari (legatari cu titlu universal)

-

în situaţia reorganizării unei persoane juridice prin divizare totală sau parţială.

Între cele două feluri de transmisiune a patrimoniului nu există deosebire sub aspect calitativ (obiectul transmisiunii este un întreg patrimoniu sau o fracţiune din acesta, alcătuită din activ şi pasiv) ci numai sub aspect cantitativ. Transmisiunea universală priveşte un întreg patrimoniu, deci un ansamblu de valori active şi pasive, în schimb transmisiunea cu titlu universal are în vedere doar o fracţiune, o cotă-parte matematică din aceste valori. Transmisiunea este cu titlu particular dacă priveşte un bun anume, determinat ori mai multe bunuri, dar fiecare individualizat prin însuşirile sale, transmisiune ce poate fi explicată fără a apela la conceptul de patrimoniu.

Noțiunile de proprietate Și drept de proprietate

În sens juridic, „proprietatea“ se confundă cu „dreptul de proprietate“5. Din punct de

vedere juridic, proprietatea cuprinde în structura sa următoarele elemente: aproprierea ca posesiune, utilizarea obiectului proprietăţii, dreptul de gospodărire, de administrare, de gestionare; dreptul de a culege fructele dispoziţia asupra obiectului proprietăţii, toate acestea în condiţiile legii. Sintagma „drept de proprietate“ este utilizată cu două înţelesuri, distingându-se între dreptul de proprietate în sens obiectiv şi în sens subiectiv. În sens obiectiv, dreptul de proprietate desemnează ansamblul normelor juridice ce ipotecat când ipoteca se strămută asupra indemnizaţiei de asigurare, b) în cazul schimbului de terenuri, fiecare teren ia situaţia juridică a terenului înlocuit, c) în cazul exproprierii unui imobil, ipoteca se strămută de drept asupra despăgubirilor primite. 5 Termenul de „proprietate“( drept de proprietate) se foloseşte pentru a desemna bunul asupra căruia se exercită proprietatea. Dreptulădeăproprietateăesteăunădreptăatâtădeăcompletăîncâtăseăconfund ăcuăbunulăasupraăc ruiaăseăexercit . În acest sens, art. 582 C.civ. se referă la „acela a cărui proprietate este pe marginea unei ape curgătoare...“, art. 589 C.civ.: „... la privirea asupra proprietăţii vecinului...“, art. 614 C.civ. se referă „la faptele proprietarilor care stabilesc, pe proprietăţile lor sau în folosul proprietăţilor lor, orice servituţi vor găsi de cuviinţă“.

7

reglementează proprietatea în sensul larg al termenului. Cu acest înţeles, dreptul de proprietate este o instituţie juridică. În sens subiectiv, dreptul de proprietate este utilizat cu două accepţiuni: -

lato sensu, pentru a desemna orice proprietate mobiliară, imobiliară, proprietatea unui uzufruct, proprietatea unei creanţe, proprietatea intelectuală, proprietatea incorporală, proprietatea numelui etc., depăşind înţelesul strict juridic.

-

stricto sensu, pentru a desemna proprietatea corporală, respectiv dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale mobile şi imobile, ca drept patrimonial, drept real, absolut, cu toate caracteristicile specifice acestei categorii de drepturi subiective.

§ă2.ăDefini iaădreptuluiădeăproprietate Art. 555 din noul Cod civil prevede că „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi Și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut Și perpetuu, în limitele

stabilite de lege“.

Atributele dreptului de proprietate sunt: -

dreptul de posesie asupra lucrului potrivit naturii sau destinaţiei lui (jus utendi - usus);

-

dreptul de a întrebuinţa lucrul, de a-i culege fructele şi veniturile pe care le poate da (jus fruendi - fructus);

-

dreptul de a dispune de lucru fie prin înstrăinare, fie prin consumare (jus abutendi - abusus).

Dreptul de proprietate se concretizează prin următoarele elemente: -

cuprinde în conţinut atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei;

-

exprimă o relaţie de apropriere a unui bun;

-

proprietarul exercită atributele prin putere şi în interesul său propriu.

Prin urmare, dreptul de proprietate poate fi definit ca fiind acel drept real care confer ătitularuluiăs u,ăpersoan ăfizic ăsauăjuridic ,ăatributeleădeăposesie,ădeăfolosin ăşiă deădispozi ieăasupraăunuiălucru,ăpeăcareăleăexercit ăînămodăexclusiv prin putere proprie 8

şiăinteresăpropriu,ăcuărespectareaăprevederilorălegale.

Con inutulădreptuluiădeăproprietate 1. Posesia (jus posidendi) Noţiune. Acest atribut presupune exercitarea de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective asupra lucrului, direct şi în interes propriu, sau de a consimţi ca stăpânirea să fie exercitată în numele şi în interesul lui de către o altă persoană.

2.ăFolosin aă(fructusă- jus fruendi) Noţiune. Este acea prerogativă în virtutea căreia proprietarul poate să întrebuinţeze bunul în interesul său şi să-i perceapă fructele. 3.ăDispozi iaă(abususă- jus abutendi) Noţiune. Acest atribut constă în prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul său: de a-l înstrăina sau de a constitui asupra lui drepturi reale în favoarea altor persoane, precum şi de a dispune de substanţa bunului (a-l transforma, consuma, distruge) cu respectarea reglementărilor în vigoare. Atributul dispoziţiei cuprinde dispoziţia material şi dispoziţia juridic asupra bunului. Dreptulă deă dispozi ieă material presupune posibilitatea de a dispune de substanţa bunului, respectiv de a-l transforma, consuma sau distruge, cu respectarea reglementărilor în vigoare. Dispoziția materială se referă la bunurile corporale, inclusiv drepturile de creanță a căror substanță juridică este în materialitatea titlului6 Dreptulă deă dispozi ieă juridic se concretizează în posibilitatea proprietarului de a înstrăina dreptul de proprietate prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte, precum şi

9

de a constitui drepturi reale în favoarea altor persoane. În toate cazurile exercitarea dispoziţiei se face în limitele determinate de lege. Exercitarea abuzivă a dreptului (contrar scopului sau limitând exerciţiul altui drept de proprietate) ar declanşa răspunderea juridică a titularului. Proprietarul poate, vremelnic, să înstrăineze celelalte atribute ale dreptului de proprietate (jus utendi, jus fruendi), nu însă şi jus abutendi, deoarece în acest caz ar pierde însuşi dreptul de proprietate.

Caracterele generale ale dreptului de proprietate Art. 555 alin.(1) noul Cod civil prevede că „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi Și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut Și perpetuu, în

limitele stabilite de lege.

1. Caracterul absolut 1) Prin caracterul absolut al dreptului de proprietate se înţelege posibilitatea titularului de a dispune de bun după propria dorinţă, în limitele legii (de a-l utiliza şi de a-i trage foloasele, precum şi de a săvârşi toate actele juridice care corespund interesului său), fără a avea nevoie de concursul altei persoane. Acest caracter al dreptului de proprietate poate fi privit ca o diferențiere față de drepturile relative, fară să fie luat în considerare numai caracterul său opozabil erga omnes7. Caracterul de drept absolut face trimitere la un drept complet, deplin. Având caracter absolut, dreptul de proprietate este în acelaşi timp inviolabil. Principiul inviolabilităţii dreptului de proprietate este prevăzut expres în art. 136 pct. 5 din Constituţie în forma revizuită, care dispune: „Proprietatea privată este, în condiţiile legii organice, inviolabilă“. Acest principiu are două limite: 

exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Conform Legii nr. 33/1994 şi în baza

6

M. Uliescu, Noul Cod civil. Comentarii.Dreptul de proprietate în configurarea noului Cod civil, ed. Universul Juridic, Bucureș ti, 2010

10

art. 44 pct. 3 din Constituţie, exproprierea nu se poate dispune decât pentru cauză de 

utilitate publică, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. pentru lucrări de interes general autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele produse solului, plantaţiilor sau construcţiei, ori pentru alte daune imputabile autorităţilor publice (art. 44 pct. 5 din Constituţie). În ambele cazuri despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul, în caz de

divergenţă hotărând instanţa de judecată.

2. Caracterul exclusiv Caracterul exclusiv îl îndreptăţeşte pe titularul dreptului de proprietate să exercite toate atributele dreptului său, cu excluderea tuturor celorlalte persoane şi indiferent de orice puteri ale acestora.

3.ăCaracterulăperpetuuăşiătransmisibil 1) Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate trebuie abordat din mai multe puncte de vedere: - dreptul de proprietate are o durată limitată în timp, el durează atât timp cât există bunul. Înstrăinarea bunului sau moartea titularului său nu este de natură să stingă dreptul de proprietate. - dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz, fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv. Astfel, acţiunea în revendicare prin care proprietarul urmăreşte să redobândească exerciţiul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil este imprescriptibilă. În cazul unui bun mobil, situaţia prezintă o serie de nuanţări.8 - dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte între vii (inter vivos) şi pentru cauză de moarte (mortis causa). Prin transmitere, dreptul de proprietate trece din patrimoniul unei persoane în patrimoniul alteia, fără nici o modificare. Altfel spus, transmisibilitatea este expresia perpetuării dreptului de proprietate.

7

Gh. Beleiu, Drept civil român, ed. a VIII-a, ed. Universul Juridic, Bucureș ti, 2003 Opinia dominantă este în sensul prescriptibilităţii acţiunii în revendicare mobiliară în termen de 30 de ani. Relativ recent sa conturat şi opinia contrară a imprescriptibilităţii acesteia, cu argumentul principal că nu se poate distinge din punct de vedere al protecţiei juridice între bunurile mobile şi imobile. Ase vedea Cap XII., Secţiunea a II a.

8

11

2) Caracterul transmisibil este propriu dreptului de proprietate privată. În opoziţie cu acesta, dreptul de proprietate publică este inalienabil şi prin urmare netransmisibil.

4. Caracterul individual 1) Dreptul de proprietate, prin natura sa, este un drept exclusiv, individual, în sensul că atributele sale aparţin şi sunt exercitate de o singură persoană, o excepţie de la caracterul individual o constituie coproprietatea, situaţie în care dreptul de proprietate aparţine concomitent la două sau mai multe persoane care exercită deopotrivă prerogativele acestuia.

5. Caracterul legal Dreptul de proprietate are un caracter legal, în sensul că legea sta...