Drept Procesual Civil 9 PDF

Preview

Summary

Drept Procesual Civil 9...

Description

DPC – C9

SECTIUNEA V – INCIDENTE PROCEDURALE PRVIND COMPETENTA INSTANTEI

I.

Exceptia de necompetenta

= mijlocul procedural (principal) prin care se invoca necompetenta unei instante Trebuie sa intelegem urmatoare disctinctie: 

daca procesul este pendinte – exceptia de necompenta se invoca pe cale de exceptie;



daca s-a pronuntat o hot jud, dar ai de criticat faptul ca instanta care a pronuntat-o este necompetenta, nu mai invoci exceptia, ci vei invoca necompententa instantei pe calea apelului sau recursului (sau a contestatiei in anulare – in functie de faza procesuala in care te afli). In practica, de mutle ori se invoca in apel exeptia de necompetenta, iar instanta de apel va intreba « noi suntem necompetenti? »; deci in cazul asta nu e vorba de exceptia de necompetenta, ci critici hot jud a primei instantei sub aspectul: fie ca ai invocat acolo exceptia si ti s-a respins, fie nu ai invocat-o, dar instanta ar fi trebuit sa o invoce din oficiu; ambele sunt legtime in conditiile pe care le vom vedea in continuare, dar nu este exceptie ceea ce se invoca.

In NCPC, paradigma in care se discuta problema exceptiei de necompetenta s-a schimbat radical. Din dorinta de a se scurta cat mai mult procesul si de a se evita casarea cu trimitere ca urmare a invocarii necompetentei intr-o faza superioara de judecata, legiuitorul a operat o modificare a termenelor in care se poate invoca exceptia de necompetenta. Dar nu a operat si in ceea ce priveste natura normei – adica ce era in VCPC de ordine publica ramane si in NCPC de ordine publica, insa termenul de invocare este mult mai scurt.

A. Instanta este obligata sa isi verifice din oficiu competenta

Desi din textul art. 131 nu rezulta cu claritate, instanta trebuie sa isi verifice din oficiu competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva (cele de ordine publica), nu si cea de drept comun sau alternativa (acestea sunt reglementate prin norme de ordine privata si numai in masura in care paratul prin intampinare va invoca exceptia, instanta se va pronunta). In ceea ce priveste competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva, chiar daca nimeni nu invoca, instanta este obligata sa dea o incheiere prin care sa spuna, inainte de a incepe orice in litigiul respectiv, ca isi constata competenta. Cu alte cuvinte, legiuitorul a fost prudent si n-a lasat instanta sa uite pur si

1 of 28

DPC – C9

simplu de aceasta problema (si sa-si aminteasca mai tarziu), ci a obligat-o sa dea o incheiere inca de la incepeutul procesului prin care sa spuna ca isi constata propria competenta. Aceasta verficare din oficiu a competentei se face cu punerea in discutia partilor, dezbateri contradictori. Aceasta incheiere este interlocutorie, ceea ce inseamna ca instanta nu poate reveni asupra ei in aceeasi faza de judecata. Incheierea poate fi atacata pe calea apelului/recursului, dupa caz, odata cu hotararea finala, dar in cursul procesului in fata instantei respective NU se poate reveni.

Repartizarea gresita pe sectii/complete specializate – art. 200 alin. 2 NCPC Dupa intrarea in vigoare a NCPC, printr-o modificare a codului, s-a prevazut ca in ceea ce priveste repartizarea gresita pe sectii sau pe complete specializate, verificarea acestei repartizari nu trebuie facuta nici macar la primul termen, ci codul obliga instanta sa faca aceasta verificare in faza de regularizare (prin urmare, fara citarea partilor), iar daca in acea faza va constata ca sectia sau completul la care s-a repartizat pricina NU este cea corespunzatoare, va trimite cauza, printr-o incheiere, la sectia/completul corespunzator. s Caracteristica acestei prevederi este ca ea se produce inainte de primul termen – in faza de regularizare a CCJ (este prealabila comunicarii CCJ paratului, paratul nici nu stie ca exista un proces; dupa ce instanta va constata ca CCJ este ok, formulata la sectia/completul specializat corespunzator, abia dupa trimite CCJ pratului pentru ca el sa faca intampinare). Prin urmare, aceasta prevedere se realizeaza, teoretic, fara stiinta paratului, ba chiar fara stiinta reclamantului, pentru ca legea nu prevede ca la un astfel de incident reclamantul va fi citat (nici n-ar fi fost bine in contextul in care paratul oricum nu stia de acest lucru). Aceasta prevedere inedita naste o problema de contradictorialitate destul de serioasa si evident ca implica o explicatie. Cum a fost explicat art. 200? Explicatia a fost data de legiuitor in sensul ca de multe ori sunt erori materiale la introducerea dosarelor in sistemul ECRIS (de exemplu: un dosar care nu presupune o analiza elaborata – un proces civil – este depusa la sectia penala -> judecatorul nu trebuie sa dea termen ca sa puna in discutia partilor exceptia gresitei repartizari pe sectii – acest caz nu este o pb, sub acest aspect a fost primita cererea, rezolvarea pb se va face pe cale administrativa, nu mai trebuie sa astepti pana la prfimul termen, se castiga timp). Insa, in pratica, judecatorii nu au aplicat aceasta prevedere numai pentru aceste situatii, ci s-au lansat pe baza acestui articol in ample analize asupra fondului: se discuta in aceasta faza fara citarea partilor chestiuni de repartizare intre sectia de civil si sectia de contencios administrativ (e contencios, e civil?), calificandu-se si litigiul ca fiind de civil sau de contencios, cu consecinte asupra probatoriului, inclusiv asupra conditiilor de introducere a CCJ, asupra timbrajului si asura cailor de atac – deci cand ai spus ca un litigiu este de contencios administrativ si nu este de civil, ai cateva probleme: i.

trebuia sa fi facut plangere prealabila (daca n-ai facut-o cererea este inadmisibila – dezavantaj pentru reclamant);

ii. timbrajul este mult mai mic decat in civil (avantaj pentru reclamant);

2 of 28

DPC – C9

iii. daca este un CTR adm, se aplica regula din L 554 conform careia se interpreteaza in interesul statului (dezavantaj pentru reclamant); iv. in privinta cailor de atac, in contencios e doar recursul, in civil e apelul si uneori si recursul (deci dezavantaj pentru partea care pierde); Or, in momentul in care ai spus ca nu e buna sectia civila si ai zis ca e competenta sectia de contencios tu nu te-ai pronuntat doar pe o simpla chestiune de eroare materiala de repartizare pe sectii, ci ai rezolvat de fapt 4 mari probleme: s-ar putea ca cererea sa fie inadmisibila (daca o califici de contencios), timbrajul se schimba, regulile de drept se schimba si caile de atac se schimba – si toate astea se fac in faza de regularizare fara citarea partilor. Deci argumentul legiutiorului in sensul ca cel nauc introduce cererea la o alta sectie si de asta ar trebui ca instanta sa nu mai citeze partile samd este ultra dezavantajos pentru ca, in realitate, pe o chestiune de genul asta – de repartizare intre sectia civila si cea de contencios administrativ – in practica s-a ajuns la RIL (deci nu are cum sa fie o problema insignifianta – caci asa a fost prezentata – o chestiune pt care a fost nevoie de un RIL; si culmea, un RIL generat de o practica la care partile nu au pus concluzii pt ca toata sectia civila trimitea la sectia de contencios in procedura de regularizare, tot contenciosul trimitea si el, tot in procedura de regularizare, dupa care, evident, se nastea un conflict de competenta care se ducea la CA daca era vorba de un tribunal; dupa o serie de solutii ale CA s-a ajuns la un RIL fara ca macar partile sa aiba un cuvant de spus, considerandu-se ca impactul asta negativ este de fapt o eroare a unui grefier nauc). RIL: in speta era vorba despre contractele cu consumatorii care includ clauzele abuzive si privea actiunile facute de ANPC si care nu se stiau daca sunt civile sau de contencios. In cele din urma, s-a decis ca sunt civile, dar dupa vreo cateva mii de dosare care s-au trimis de la o sectie la alta in procedura de regularizare, partile nefiind nici macar citate. Cu alte cuvinte, parerea lui Briciu este ca textul reprezinta o regretabila eroare legislativa /!\ acest text se aplica numai in cazul repartizarii pe sectii! Au fost cativa pioneri ai dreptului care sa spuna ca ea se aplica si competentei materiale, dupa o interpretare strict literala; asta pentru ca textul spune la art. 200 ca complet caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica de indata daca cererea de chemare in judecata este de competenta sa si daca aceasta indeplineste conitiile prevazute la art. 194-197; deci, potrivit unora, aici se discuta toata competenta – si generala, si materiala, si teritoriala exclusiva, si cea de ordine privata daca a fost invocata de parat; insa alin. 2 spune ca in cazul in care cauza nu este de competenta sa, completul caruia i s-a repartizat cererea dispune, prin incheiere data fara citarea partilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, dupa caz, sectiei specializate competente din cadrul instantei respective – deci este clar ca alin. 2 vine ca o consecinta a alin. 1, spunand ce se intampla daca, dupa verificarea competentei conform alin. 1, nu se adevereste ca e corect stabilita competenta – se trimite la alt complet sau la alta sectie, nu la o alta instanta – si deci nu sunt doua alineate fara legatura intre ele. Practica nu si-a insusit o astfel de opinie si se merge pe o interpretare restrictiva (cand vorbeste de trimiterea catre „completele sau sectiile specializate” nu e vorba de competenta, ci de repartizare pe

3 of 28

DPC – C9

sectii, problema care se rezolva potrivit regulilor de competenta; deci legiuitorul introduce si o valenta neconstitutionala, spunand ca exista necompetenta intre sectii sau complete – e neconstitutionala pentru ca, potrivit Constitutiei, competenta se stabileste prin lege, iar asa-numita competenta a sectiilor sau a completelor specializate este stabilita de colegiul de conducere al instantei; or acesta nu e legiuitor); [DE RETINUT discutia – s-ar putea sa intre la examen pentru ca totusi aceasta este o norma care se aplica] Daca totusi se invoca repartizarea incorecta in faza de regularizare si se ajunge la o anumita solutie (se trimite la un alt complet sau alta sectie), R sau P la primul termen pot invoca ca acea sectie sau acel complet la care s-a ajuns ca urmare a declinarii ar fi necompetenta (adica mai pot invoca ei necompetenta acelei instante)? Mai au ceva de spus? Evident ca da pentru ca incheierile date in procedura de regularizare nu pot avea autoritate de lucru judecat pentru ca: (i) procedura de regularizare este necontencioasa (toate incheierile pronuntate in procedura necontencioasa nu au autoritate de lucru judecat); (ii) nu au participat la dezbarerea problemei astfel incat sa li se opuna o eventuala autoritate de lucru judecat. Prin urmare, faptul ca instanta in procedura de regularizare se joaca intre complete si trimite de la un complet la altul nu rapeste dreptul partilor de a-si exprima punctul de vedere, la primul termen, cu privire la sectia competenta sau completul competent si eventual instanta sa revina asupra masurii adoptate (in practica instanta nu prea va reveni dupa ce va vedea punctul de vedere al partii; se poate intampla totusi ca un judecator sa trimita la un alt complet specializat/sectie si atunci in fata acesteia – care nu a apucat inca sa se pronunte – sa se invoce exceptia necompetentei la primul termen si ea sa spuna „da, a gresit colegul meu, trimitem inapoi dosarul”; insa in ipoteza in care completul X trimite la un alt complet – sau o sectie la alta sectie, acesta din urma trimite la primul, se naste un conflict, se pronunta instanta superioara cu privire la conflict – toate astea in procedura de regularizare – iar la primul termen vine paratul si spune „eu cred ca era bine cum s-a stabilit initial, nu cum a spus instanta superioara in conflict”; teoretic e posibil acest lucru pt ca incheierea pe care o da instanta superioara nu este obligatorie pentru parte, dar intrebarea e ce judecator al acelei instante va avea forta sa spuna ca instanta superioara a gresit?). Tocmai de aceea criticile impotriva acestui sistem sunt tot mai acerbe pentru ca rapesc in concret efectivitatea dreptului partii de a-si discuta problema de repartizare pe sectii. Problema de repartizare pe sectii poate fi uneori mai importanta decat competenta materiala pentru ca a te judeca la judecatorie sau tribunal este important sub aspectul caii de atac – intr-adevar daca te-ai judecat la judecatorie recurs nu mai e, dar nici always la tribunal nu e recurs decat daca este o valoare > 1 milion; daca nu e valoare de peste 1 milion, intre judecatorie si tribunal nu e diferenta sub aspectul cailor de atac – pe cand daca te judeci intr-o pricina de civil la instanta de contencios sau invers, efectele sunt mult mai drastice pentru ca ti se schimba procedura de judecata, regulile de fond aplicabile, probemele legate de calitatea procesuala, caile de atac, timbrajul – consecintele sunt mult mai grave; la fel si in cazul unui litigiu de munca si unul civil cu privire la calificarea unui contract:

4 of 28

DPC – C9

daca il califici ca litigiu de munca se schimba in primul rand compunerea completului – nu mai judeca un judecator, ci un judecator + doi asistenti – sistemul probator presupune ca anajagatorul trebuie sa faca proba, deci se schimba sarcina probei – in civil angajatul trebuie sa faca proba daca e reclamant. Astfel, problema repartizarii pe sectii apare mult mai importanta decat competenta materiala si chiar decat cea teritoriala care, de cele mai multe ori, chiar si cea exclusiva e un moft chestiunea cu competenta utimului domiciliu al defunctului, este importanta, dar este un moft pe langa ideea de a califica un litigiu de contencios administrativ sau de civil.

B. Regimul de invocare a exceptiei de necompetenta

1) Necompetenta de ordine publica

In cazul incalcarii normelor de competententa generala – poate fi invocata de oricare dintre parti, instanta din oficiu si de procuror daca el participa la proces (dar el este introdus la categoria de parti). Invocare se poate face in orice stare a pricinii (deci si direct in recurs – este si logic pentru ca daca este vorba de competenta generala inseamna ca instantele judecatoresti sunt necompetenta in ansamblul lor, deci nici macar instanta recurs nu e competenta; aceasta necompetenta, practic, nu se acopera niciodata). Au acelasi regim si normele de competenta statala, in sensul invocarii necompetentei instantelor romane (regimul lor este acelasi cu cel al normelor de competenta generala, deci poti fi invocate de oricine si in orice faza a procesului). In cazul incalcarii normelor de competententa materiala – sunt de ordine publica si pot fi invocate de oricare dintre parti (deci si de procuror), precum si de judecator din oficiu, dar se invoca pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante. Practic, legiuitorul a amputat de-a dreptul competenta de ordine publica de unul din atributele sale: longevitatea invocarii exceptiei; i-a dat dimeniunea generalitatii invocarii – dand dreptul tutror – dar i-a luat celalalt atribut pentru ca voia ca odata trecandu-se de primul termen de judecata competenta sa se consolideze, iar aceasta chestiune sa nu mai apara in tot cursul procesului pt ca orice chestiune de necompetenta atrage nulitatea actelor anterioare, inclusiv a hotararilor pronuntate si asta ar fi condus intotdeauna la casari cu trimitere si reluarea procesului de la termen. Aici legiuitorul a avut de pus in balanta rigoarea legata de competenta sau durata procesului si a decis pentru a doua (totusi nu totalalmente – a dat posibilitatea ca pana la primul termen sa se indrepte problema – dar n-a vrut sa o duca foarte mult in desfasurarea procesului ca sa nu piarda din actele de procedura care urmau sa fie efectuate – mai ales hotararea pronuntata).

5 of 28

DPC – C9

In cazul incalcarii competentei tertitoriale exclusive – se aplica acelasi regim (sunt norme de ordine publica, ceea ce inseamna ca pot fi invocate de oricare dintre parti sau de catre instanta, dar tot asa, pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante).

2) Necompetenta de ordine privata

In ceea ce priveste necompetenta teritoriala de drept comun si cea alternativa, ea este reglementata prin norme de ordine privata, ceea ce inseamna ca trebuie invocata numai de catre parat prin intampinare, iar daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate (de obicei intampinarea e obligatorie; numai intrun text special se poate stabili ca intr-un anumit gen de litigii intampinarea nu este obligatorie). Prin urmare, ea nu poate fi invocata de instanta, nici de procuror, nici de catre reclamant (pt ca el este cel care a provocat incalcarea competentei prin introducerea cererii la instanta necompetenta; fiind o norma de ordine privata nu poate sa invoca incalcarea ei chiar cel care a incalcat-o – daca era de ordine privata putea sa o invoce si el).

Instanta isi verifica competenta indiferent ca partile invoca sau nu. Daca partile invoca se pronunta si pe exceptie, dar prin obligatia de verificare din oficiu, se poate pronunta si pe alte chestii decat ce au invocat partile. De ce primul termen? Sigur acest prim termen intra in conflict cu notiunea de ordine publica. Prin asta NCPC se distinge de practica VCPC unde se putea invoca in orice stare, cu exceptia ultimilor 2 ani de aplicare a VCPC cand s-a aplicat ca acum, pana la primul termen. Aplicand regula invocarii in orice stare a procesului au existat la CEDO multe hotarari, in care Curtea a constatat ca instanta nu era competenta, se casa, se trimitea spre rejudecare si se mai judeca foarte mult timp, 10 ani spre exemplu. Si partile s-au plans la CEDO ca nu era termen rezonabil, aratand cu degetul chiar spre instanta. Uneori situatia era penibila ca diferenta de valoare intre competente era si de 50 de lei. Pentru toate cazurile, mai putin pentru competenta generala (unde se poate), necompetenta nu poate fi invocata in caile de atac. In calea de atac poti sa dezbati modul in care instanta a solutionat exceptia de necompetenta la primul termen, dar nu poti sa invoci direct. In toate cazuruile, la primul termen instanta isi transeaza problema competentei. Uneori instanta doar pune in discutia partilor la primul termen, dar pentru dezlegarea poate acorda cel mult un termen, atunci cand sunt necesare unele aprofundari, cum ar fi stabilirea valorii. Poate da doar un singur termen si nu poate administra proba expertizei. Doar pe baza probei cu inscrisuri si a explicatiilor date de parti. Aceasta pentru a nu administra o proba asa complexa cum e expertiza chiar de la primul termen.

6 of 28

DPC – C9

Competenta instantelor straine este reglementata la art. 1071 CPC. Instanta verifica din oficiu si competenta sa internationala. Mai prevede si ca necompetenta internationala poate fi invocata in orice stare a procesului. Ce fel de norme?

Cine?

In ce termen?

Norme de competenta generala

Oricare dintre parti, judecatorul

In orice faza a procesului

De oricare dintre parti, inclusiv procuror si judecatorul din oficiu

Numai pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante. Legiuitorul a dorit ca dupa primul termen de judecata competenta sa se consolideze si aceasta chestiune sa nu mai apara in tot cursul procesului.

Norme de competenta teritoriala exclusiva

Oricare dintre parti, de catre instanta

Norme de competenta teritoriala de drept comun sau alternativa

Parat prin intampinare (nu de instanta, dar de procuror da)

La primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante Prin intampinare, daca intampinarea nu este oligatorie, la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante

Au acelasi regim si normele de competenta statala – in sensul invoca...